Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   



DIALOGUL LUI TUDOR ARGHEZI CU DUMNEZEU

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DIALOGUL LUI TUDOR ARGHEZI CU DUMNEZEU 
  
Arghezi a fost un rebel care l-a căutat permanent pe Dumnezeu. O bună parte a liricii lui se ocupă direct de raporturile lui cu Divinitatea. În primul rând „Psalmii”, dar şi o mulţime de versuri din alte volume, au ca temă acestă căutare faustică a lui Dumnezeu. 
  
Ştim că fostul ierodiacon a scris lucruri cumplite despre oamenii bisericii. Dar Arghezi recunoaşte o autentică legitimitate doar „sentimentului religios”, spontan şi liber de orice constrângeri rituale. El a găsit mereu resurse lirice neistovite pentru a exprima foamea de Dumnezeu a sufletului său. Niciodată în poezia noastră, sentimentul religios n-a făcut să răsune asemena accente de slavă: 
  
„Doamne, izvorul meu şi cântecele mele! 
  
Nădejdea mea şi truda mea! 
  
Din ale cărui miezuri vii de stele 
  
Cerc să-mi îngheţ o boabă de mărgea” –Psalm. 
  
Sau de solitudine torturantă: 
  
„Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş! 
  
Copac pribeag uitat în câmpie, 
  
Cu fruct amar şi cu frunziş 
  
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.”-Psalm. 
  
Apoi de implorare: 
  
„Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă 
  
În recea mea-ncruntată suferinţă. 
  
Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghes 
  
Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.” 
  
Şi de ce nu de dor mistuitor: 
  
„Nici rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune, 
  
Nici omul meu nu-i poate omenesc. 
  
Ard către tine-ncet ca un tăciune, 
  
Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.” 
  
Nici în astfel de împrejurări Arghezi nu renunţă la atitudinea sa rebelă. Refuză să aştepte indefinit graţia şi-şi manifestă brutal nerăbdarea: 
  
„Nalt, candelabru, straje la hotare, 
  
Stelele vin şi se aprind pe rând 
  
În ramurile-ntinse pe altare- 
  
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?” 
  
Pune Divinităţii întrebări lipsite de pietate: 
  
Pentru ce, Doamne, atâta cruzime şi atâta măcel în grădina Ta frumoasă? 
  
Căutător de Dumnezeu, cu porniri iconoclaste, Arghezi nu se dă îndărăt să-i facă Domnului chiar reproşuri grave, învinuindu-l că-şi neglijează atribuţiile: 
  
„De când s-a întocmit Sfânta Scriptură 
  
Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură 
  
Şi anii mor şi veacurile pier 
  
Aici sub tine, dedesubt, sub cer!-Psalm. 
  
Dumnezeu amestecă de-a valma blânzii cu ticăloşii ”câţi au întins obrazul, câţi l-au bătut cu palma”( De când mă ştii) că i-a dat sarcina ingrată să dărâme un munte de ceaţă şi să sleiască un puţ fără fund (Haruri) că l-a îndemnat să joace şi să cânte, ştiindu-l sortit mormântului, aşadar n-a creat pământul „din milă şi iubire” ci fiindcă-i trebuia „loc slobod, întins de cimitire”, că umbla să păcălească: 
  
„Ce şiret! Ce calic! Cetertipar! 
  
Pune un lucru tot în alt tipar 
  
Când încoace, când încolo, o ia 
  
De ici, de acolo, câte ceva 
  
Şi măsluie sufletul şi trupul, 
  
De nu ştii care-i albina şi care e stupul?, 
  
Că se ascunde mereu după ”belciuge”, “lacăte” şi “drugi”. 
  
Poetul se luptă necontenit cu îndoiala lui, adresându-se lui Dumnezeu că-l caută ”pentru credinţă sau pentru tăgadă”. Psalmistul ezită să cadă în genunchi, el vrea să-l prindă pe Dumnezeu, să-l “pipăie” şi să “urle”: “Este!” El nu străluceşte prin cucernicie, ci, dimpotrivă, printr-o neîmpăcare rebelă, care doreşte să obţină totul sau nimic: 
  
“Ispitele uşoare şi blajine 
  
N-au fost şi nu sunt pentru mine. 
  
În blidul meu, ca şi în cugetare, 
  
Desprins-am gustul otrăvit şi tare. 
  
Mă scald în gheaţă şi mă culc pe stei, 
  
Unde dă beznă, eu frământ scântei, 
  
Unde-I tăcere, scutur cătuşa, 
  
Dobor cu lanţuri uşa. 
  
Când mă gândesc în pisc 
  
Primejdia o caut şi o isc, 
  
Mi-aleg poteca strâmtă ca să trec 
  
Ducând în cârcă muntele întreg.”-Psalm 
  
De la Claudel la aproape toţi expresioniştii germani, inclusiv la românul Arghezi, relaţia om-divinitate ia un aspect dramatic, apare ca o încleştare sălbatică, supusă neprevăztutului. “Bunul Dumnezeu “ din literatura sfârşitului de secol 20 e pus la îndoială. Noua sensibilitate poetică religioasă se caracterizează printr-o întoarcere la universal biblic şi la glasul profeţilor, împrumutând utopismul socialist creştinismului. “Ruga de seră” a lui Arghezi este mişcată de duhul profetic propriu unor Isaia sau Ieremia: 
  
“Cuvântul meu să ardă, 
  
Gândirea mea s-arunce foc 
  
În sinagoga lor bastardă; 
  
Să-mi fie versul limbă 
  
De flăcări vaste ce distrug 
  
Trecând ca şerpii ce se plimbă…” 
  
Oricum, atunci când ajunge să vorbească despre Dumnezeu, Arghezi urmează calea teologiei dialectice. Tropii liricii argheziene de inspiraţie religioasă sunt produsul unei neistovite invenţii poetice, care stă sub semnul categoriilor negative (Crohmălniceanu): 
  
O mie de neamuri, plecate domoale, 
  
Te caută-n ceruri, în vis, în pământ. 
  
Ascuns te-au găsit în Cuvânt. 
  
Sfarmă Cuvântul: cuvintele-s goale…(Inscripţie pe biblie) 
  
“Ca-n oglindirea unui drum de apă, 
  
Pari când a fi, pari când că nu mai eşti”-Psalm 
  
Tocmai eşecul nostru repetat de a ni-l putea imagina pe Dumnezeu, ne permite recunoaşterea adevăratei nature, ireductibile la însuşirile omeneşti. Ce-de Sus pentru Arghezi e mai ales Dumnezeu-Tatăl, din Vechiul Testament, descriindu-I înfricoşat puterea: 
  
“Faci dintr-un împărat 
  
Nici praf cât într-un presărat. 
  
Cocoloşeşti o-mpărăţie mare 
  
Ca o foiţă de ţigare, 
  
Dintr-o stăpânire măreaţă 
  
Ai făcut puţină ceaţă…” 
  
Dumnezeul lui Arghezi se păstrează ascuns ca biblicul Iehova, reproşindu-I Creatorului că moartea este suprema mărginire omenească, pe care Dumnezeu n-a dezlegat-o: 
  
“Pe uliţele-albastre, din cerurile tale, 
  
Sunt mii şi mii de sate şi târguri toate goale, 
  
Cătunele deşarte-n cerdac, au fiecare, 
  
O candelă-n opaiţ şi-un muc de lumânare” 
  
Sub pala rece de vânt a neantului, psalmistul îşi încheie brusc cântarea cu următoarele două versuri sugrumate: 
  
S-a prăbuşit vecia. Pe marginile gropii, 
  
În bâlciul de morminte, rămân să plângă popii…” 
  
Căutarea divinităţii este un eşec la Arghezi. În “Duhovnicească” poetul ne face să trăim ceasul de apoi. Aici tensiunea teribilă pe care o provoacă preţul veşniciei, jertfa existenţei fizice, şi răscumpărarea păcatului original prin identificare cu Isus, ia forma unei adevărate spaime mistice. La bătrâneţe, suferinţa bolii îi prilejuieşte iarăşi o imagine de o teribilă pregnanţă fizică: 
  
“S-a culcat peste mine o fiară… 
  
Aş voi cu o rugăciune 
  
Să chem. Din cer să vie careva, 
  
Cu suliţă grea, 
  
Şi s-o alunge-n bezna mare. 
  
Atât îţi cer, Doamne, niţică răcoare. 
  
Fiara şi-a potrivit ochiul aprins şi zgâit 
  
În ochiul meu, de care-şi freacă pleoapa…”(S-a culcat fiara) 
  
În poezia lui, spunea G. Călinescu, “odată deschisă o uşă, zece porţi se dau la o parte zgomotos şi simultan peste ameţitoare perspective”. 
  
Bibliografie: 
  
Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. 2- Ovidiu Crohmălniceanu; 
  
Şerban Cioculescu-Poezia d-lui t.Arghezi; 
  
Dumitru Micu- Opera lui tudor Arghezi; 
  
I. Negoiţescu, Tudor Arghezi, poet al existenţei. 
  
Ion Ionescu- Bucovu 
  
Referinţă Bibliografică:
DIALOGUL LUI TUDOR ARGHEZI CU DUMNEZEU / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1559, Anul V, 08 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!