Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   



VASILE VOICULESCU-poetul ortodoxismului românesc
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Vasile Voiculescu- poetul ortodoxismului românesc 
  
Medic de plasă prin satele româneşti, Vasile Voiculescu şi-a exercitat profesiunea cu o adevărată abnegaţie samariteană. Umblând prin aceste sate, el a avut prilejul să-şi satisfacă o curiozitate mereu vie pentru tot ce a alcătuit zestrea noastră folclorică, idiomuri, obiceiuri, creaţii artistice, riturile, superstiţiile, vrăjile, descântecele şi leacurile populare. 
  
Feciorul lui Costache Voicu şi al Sultanei din satul Pârscovu Buzăului, Vasile Voiculescu a crescut jucându-se cu ţâncii de seama lui la ţară, în natură: 
  
„Ce paşnic era satul… Pitit la poala culmii 
  
Ca un ostrov de cuiburi sub streaşina-nvechită, 
  
Îl străjuiau din muchie, doinindu-i pururi ulmii 
  
Şi-l încingea pe vale pădurea de răchită…” 
  
„Cât să pot descoperi eu însumi înapoi- va declara poetul- mă văd un copilaş stând singur într-o poiană cu flori sălbatice la marginea unei gârle…stau pe un mal de flori şi mă uit în zare. Şi simt şi acum fericirea acelei singurătăţi copilăreşti plină de o mare, de o nespusă, aş zice, de o mistică aşteptare. Aşteptam şi atunci ceva ce aştept şi acum, ceva care să-mi îndeplinească un dor nehotărât…” 
  
Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902 - 1903) și le-a continuat laFacultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obținut în 1910. 
  
S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la țară. În timpulPrimului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuță. Editorial, a debutat cu volumul “Poezii” (1916). Din același an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul “Din țara zimbrului” și alte poezii (1918). 
  
A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935[2]. 
  
El a decedat în anul 1963. La Pârscov unde există „Casa Memorială Vasile Voiculescu”. 
  
George Călinescu îl pune în a sa Istorie a literaturii române… la capitolul „Ortodoxiştii” alături de Nichifor Crainic, Lucian Blaga, Paul Sterian, Sandu Tudor şi Ştefan Neniţeascu. 
  
Dorinţa de a pune în cântecul său fervoarea religioasă o mărturiseşte chiar din primele versuri: 
  
„Stăpâne, pleacă-Te pe coarde…Şi dacă vezi că n-am putere, 
  
Ia Tu, în mâna Ta, arcuşul şi cântă în eternitate!” 
  
Nichifor Crainic spunea că „ V.Voiculescu se integrează în credinţa ortodoxă, aşa cum Paul Claudel se integrează în catolicism…” 
  
Primele lui creaţii tratează despre marile teme etnice: mila, supunerea, suferinţa, binele şi răul, divinitatea, idealul, arta etc., în manieră semănătoristă. În volumul „Din ţara Zimbrului”- 1918- glorifică vitejia ostaşilor români în războiul reîntregirii: „Copii, luptaţi până la unul, cu noi e însuşi Dumnezeu”. 
  
Spiritul religios al poetului se lasă ghicit încă de pe acum. Îngerii intervin în lupte, natura e un altar, în care duhul iubirii săvârşeşte „ o taină fără nume”. Începe să se întrevadă marea lui poezie religioasă. Tratează teme biblice precum agonia Mântuitorului ( Pe cruce), căderea lui Lucifer (Frânturi de vis), plecarea celor trei crai spre Betleem (Magii), laude adresate creatorului (Ca pe un diamant, Ia tu arcuşul, Acum când străbătut-am răspântia). Poetul îl slăveşte pe Dumnezeu fiindcă a făcut din om un adevărat giuvaer, dându-i strălucirea spiritului şi eliberându-l de întunericul apăsător al materiei: 
  
„Strivit zăceam sub scoarţa humii în bezna pururi blestemată, 
  
Şi plin de lut duceam robia în miezul stâncilor bătrâne, 
  
Când mâna Ta m-a scos de-acolo şi m-a spălat de orice pată 
  
În apele eternităţii ca pe un diamant, Stăpâne!...” 
  
Şlefuindu-i fiinţa prin suferinţă, l-a înzestrat pe om cu facultatea de a împrăştia raza divină aprinsă într-însul: 
  
„Curând apoi chemaşi asupra-mi tăiuşul aspru al durerii 
  
Şi mi-ai cioplit în mii de feţe amarnic sufletul din mine 
  
Ca pe un diamant, Stăpâne, ce a sporit harul puterii, 
  
Căci înmiit va să răsfrângă lumina ce-a cuprins în sine.” 
  
În sfârşit, graţie jertfei lui Isus, omul, asociat simbolul dragostei dumnezeieşti, a devenit o piatră nestemată a gloriei celeste: 
  
„Ca pe un diamant, Stăpâne, m-ai pus în crucea stemei Tale 
  
Şi-n aurul iubirii sfinte,-deasupra urii- 
  
Să licăresc în noaptea vrerii, când stele n-or mai fi pe cale, 
  
Ca un surguci al slavei Tale pe larga frunte a făpturii.” 
  
(Ca pe un diamant) 
  
Abia cu volumul „Pârgă” iese la iveală adevărata alcătuire internă a poetului, natură telurică, înfiorată de puternice aspiraţii spirituale. Acum sentimentul religios se interiorizează, fiind exprimat prin forme alegorice şi simbolice, făcând din el un poet cu adevărat original. Poeziile lui mustesc de cuvinte cu iz rustic, unde totul capătă un aer rudimentar, vânjos, sălbatic, amintind de pictorul Andreescu: 
  
„Sus huiet şi bătaie de brazi înfuriaţi, 
  
Jos urlete de ape în scochina adâncă, 
  
Mânând din copcă –n copcă nahlapii spulberaţi, 
  
Pe jghiaburi şlefuite în gresia din stâncă… 
  
………………………………………….. 
  
Răzbubuie ca-n iaduri un ciocnet de urgii… 
  
Buşteni de-a rostogolul se bat cu bolovanii… 
  
Prăpastia-i zdrobeşte cu ştirbele-i gingii 
  
Şi hrubele-nfundate scot muget, ca vulcanii” 
  
(Penteleul) 
  
Acesate viziuni îl urmăresc şi în descrierea vieţii interioare: sufletul e plin de peşteri adânci, orice zgomot exterior e „un pas, o şoaptă, un suspin”, destinul înaintează prin hrube lăuntrice, jilave, întortochiate, excaladând mormane de blocuri răsturnate, printr-un peisaj ciclopic: 
  
„E un dedal de săli, de gropi şi coridoare, 
  
Ce urcă, se sucesc şi se coboară, 
  
Cu ioezere de ape în vâltoare, 
  
Cu năruiri de bolţi ce te doboară…” 
  
După „modul tandric” considerat de „Gândirea” drept trăsătură caracteristică a credinţei ortodoxe, mântuirea omului se realizează prin conjugarea eforturilor umane cu cele divine, prin efortul îngerilor. În poemul „Pârgă”, „Îngerul nădejdii” trimis să-i fie poetului călăuză pe drumul vieţii, a adormit zdrobit de oboseală la o răscruce, încolţit de „Arhanghelul Durerii”. Volumul „Poeme cu îngeri” umple lumea poetului cu prezenţe angelice. O lumină mângâietoare cade asupra acestei lumi, scăldând-o cu sclipiri de icoană bizantină. Soarele poleieşte cu aur juncanii, iar văcarul se preface într-un înger, fulgii sunt albine care au părăsit roiurile, topindu-se pe pământ de dorul Paradisului, poetul devine un Fra-Angelico al cuvântului, divinizând totul, chiar şi pe Dumnezeu: 
  
„Vedeam aievea parcă un coteţ 
  
Vopsit albastru, învelit cu fier 
  
Şi plin de porumbei fâlfâitori, 
  
În timp ce un bătrân boier, 
  
Cu barbă albă, gros şi cam pitic, 
  
Ieşea din casa-i mare cât un palat, 
  
Scoţând nori de fum din pipă, 
  
Îmbrăcat într-un halat 
  
Cu mânecă largă cât o aripă, 
  
Şi zvârlea spre albii porumbei 
  
Boabe aurii de mei… 
  
(Dumnezeul copilăresc) 
  
Voiculescu explorează ca şi Blaga, Pillat sau Maniu virtuţile artei naive: apostolii îi aduc lui Isus mielul cumpărat pentru Cina cea de taină, apoi într-un tablou giot-esc cade umbra tragică a Calvarului: 
  
„Era un miel molatic cu laţele plăviţe, 
  
Mirositor a lapte-şi-l toropise somnul, 
  
Cu fruntea cucuiată de două mici corniţe, 
  
Şi presimţind scăparea, a behăit spre Domnul 
  
Atunci duios şi paşnic, cu un păstor din munte, 
  
Isus îl luă în braţe cu-adâncă sfâşiere, 
  
Îl sărută cu sete pe bot, pe ochi pe frunte, 
  
Apoi întoarse capul şi-l dete spre junghiere…” 
  
Ultimele volume şi-au epuizat resursele, alegorismul luând forma unui „ petrarchim strident” şi „supărător” care le sufocă orice lirism. (G. Călinescu). Cuvântul colţuros dispare treptat, spre a face loc euforiei verbale. Asistăm la o curioasă altoire a „poeziei pure” pe trunchiul liricii religioase. 
  
Lirica voiculesciană va performa şi în lirica erotică, în poezia postumă. Substituindu-se marelui Will, urmaşul său valah amplifică celebrul roman sentimental, sordid şi sublim, între poet, „nobilul blond”, şi făţarnica „doamnă brună” cu nouăzeci de episoade inedite. Aici dialectica dramatică a pasiunii se comunică peste tot, aprinzând ideile şi înnobilându-le: 
  
„Să fie doar Iubirea o mască a durerii?/Alt chip al ei când poate adoarme şi visează?/ De ce atunci în minte rămâne pururi trează,/ Făr de ogoi chia până pe perina plăcerii…” 
  
„Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare ...”,elaborate între 1954 - 1958 e o operă de mare rafinament . Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată "paradisului și infernului iubirii", (Ovid S. Crohmălniceanu.) 
  
Iubirea e la Voiculescu o invicibilă văpaie purificatoare. O sete fără margini de absolut arde în acest amor condamnat: 
  
„Iubirea ni-i sfinţită de marea-i înălţime, 
  
Ne urcă la lumina eternelor dureri. 
  
Acolo, sus, păcatul n-ajunge nici ca gând, 
  
Şi viţiul nu suie nici în închipuire; 
  
E ca un iad în ceruri unde se-ntorc plângând 
  
Râvnirile nebune ce n-au jos împlinire.” 
  
Ca mai toţi scriitorii interbelici care n-au aderat la ideologia comunistă. Vasile Voiculescu a plătit cu închisoarea ultima parte a vieţii. La vârsta de 74 de ani a fost timp de patru ani deținut politic în închisorile comuniste (1958 - 1962). A fost condamnat printr-o eroare judiciară alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins (Sandu Tudor, Sofian,Boghiu, Dumitr Stăniloae, Benedict Ghiuș, Alexandru Mironescu, Adrian Făgețeanu, Roman Braga etc.) 
  
În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București (strada Dr. Staicovici nr. 34). 
  
Bibliografie: 
  
Istoria literaturii române… de George Călinescu- capitolul Ortodoxiştii; 
  
• Marius Oprea, Adevărata călătorie a lui Zahei. V. Voiculescu și taina Rugului Aprins, Editura Humanitas, București, 2008, cu o prefață de Andrei Pleșu; 
  
• Florentin Popescu, Detenția și sfârșitul lui V. Voiculescu, Ed. Vestala, București, 2000; 
  
• Pe urmele lui Vasile Voiculescu, Florentin Popescu, Editura Sport-Turism, 1984; 
  
• Vasile Voiculescu, scriitorul martir și Rugul aprins, Sabina Măduța, Editura Florile Dalbe, 2001; 
  
• Adevărata călătorie a lui Zahei — Vasile Voiculescu și taina Rugului Aprins, [[Marius Oprea, Editura Humanitas, 2008 –; 
  
• Literatura română între cele două războaie mondiale- Ovidiu Crohmălniceanu, pag. 285-311; 
  
Prof. Ion Ionescu Bucovu 
  
Referinţă Bibliografică:
VASILE VOICULESCU-poetul ortodoxismului românesc / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1547, Anul V, 27 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!