Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   



MADONNA LAURA ŞI PETRARCA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MADONNA LAURA şi PETRARCA 
  
Moto: 
  
„Dragostea m-a plouat cu lacrimi pe faţă 
  
Şi m-a bătut cu vânt de suspine…” 
  
Nu ştim cu adevărat cine a fost Francesco Petrarca. Ştim atât că în anul 1341 este încununat pe Capitoliu drept cel mai mare poet al Italiei. Personalitatea lui pluteşte între realitate şi neant. S-a zis că este un vanitos, un neliniştit, un oscilant între plăcerile vieţii şi chemările cerului, veşnic un turist meditativ. În viaţă a trecut prin multe: a avut râie, suferea de rău de mare, a căzut de pe cal, se uita în oglindă nemulţumit că îmbătrâneşte şi-şi scotea perii albi, că avea un câine negru cu care se plimba singuratic pe străzi, că mânca o dată pe zi, preferând vegetalele, că aspira la asceză, lăsându-se învins de păcat, că era un isteric şi avea halucinaţii, că făcea grădinărie şi pescuia, că în tinereţe era foarte îngrijit cu îmbrăcămintea, că avea încălţăminte ascuţită la modă, că se frigea cu fierul roşu pe cap, ondulându-şi părul, că citea şi scria noaptea la lumina candelei, ori în zorii zilei privind răsăritul soarelui, că, fără a fi căsătorit vreodată, a avut doi copii nelegitimi, nu se ştie cu cine, că cheltuia mulţi bani, ţinând cai, slugi şi copişti cu nemiluita la curtea lui. 
  
Dar el a rămas în posteritate, zbătându-se între două lumi, între lumea antică şi lumea medievală, între umbră şi lumină. El este un horaţian modern, un dandi, un canzonier, care a cântat în rime marea lui iubire, pe Madonna Laura. Alături de Dante care a divinizat pe Beatrice, Petrarca este poetul a cărui reputaţie universală se datoreşte faptului că ne-a lăsat nişte versuri nemuritoare închinate femeii. Rimele lui mulţumesc toate vârstele. Laura reprezintă femeia de 14 ani, ori de 40 de ani, nu importă. Îndrăgostitul din el nu se fixează într-o vârstă. El este îndrăgostit întreaga viaţă. 
  
Opera lui de îndrăgostit se împarte în două: „In vita di Madonna Laura” şi „ In morte di Madonna Laura”, ipostazieri ale iubirii pentru Laura de Noves, o trăire erotică intensă, dar şi o sfâşiere elegiacă până la lacrimi. El a adorat iubita ca fiinţă reală, întrevăzută în multiple înfăţişări de concreteţe picturală, dar şi ca fiinţă angelică, după moartea ei, ca simbol al feminităţii eterne. 
  
În opera lui focul în vâlvătăi este Laura. „Acel foc a murit şi-l acoperă o bucată mică de marmură.”- avea să exclame el la moartea iubitei. Pentru candoarea Laurei moarte ne evocă ninsoarea, căzând molcomă: „Nu palidă, ci mai albă ca zăpada/ Care pe un timp fără vânt fulguie pe deal/ Ea părea că se odihneşte ca o fiinţă obosită.” Apoi vine ploaia, fie ploaia de noapte, după care stelele par mai luminoase: „ De câte ori după ploaia de noapte/ Vedeam prin aerul senin mişcându-se stelele/ Şi sclipind pe rouă şi pe ger/ Aveam înainte-mi ochii ei frumoşi.” Privirea şi salutul Laurei îi deşteaptă în minte imaginea fulgerului urmat de tunet: „ Aşa cum o dată cu tunetul fulgeră/ Eu fui ajuns în acelaşi timp de privirea/ Frumoşilor ochi sclipitori şi de dulcele salut.”. Părul ei „alcătuieşte o diademă naturală care aprinde/ Aerul din împrejur.” Trăind într-o ţară cu atâţea artişti plastici, Petrarca cultivă tonurile violente şi enumeră rochiile verzi, purpurii, cenuşii şi negre ale Laurei, orientate toate spre aurul părului: 
  
„ Veşminte verzi, purpurii, cenuşii şi negre 
  
N-a îmbrăcat niciodată 
  
Nici nu şi-a răsucit părul de aur în cozi blonde 
  
Femeie mai frumoasă decât aceasta.” 
  
Pe Laura o gândeşte ca o roză într-un buchet de flori mai mititele: 
  
„ O revăd stând umilă 
  
Între femei frumoase, ca un trandafir 
  
Printre flori mărunte.” 
  
Buzele Laurei apar ca nişte roze pe nea: „…roze de sânge pe zăpadă.” El duce metafora mai departe expunând aurul şi topazele pe zăpadă, în lumina soarelui: „Coamele blonde şi ochii/ Înving aurul şi topazele puse pe zăpadă”. Prima dată când a văzut-o, Laura era îmbrăcată într-o rochie verde şi ţinea în braţe violete: „Am încă în ochi violetele şi verdele/ Cu care la începutul războilului meu/ Era înarmat Amor.” 
  
Făptura Laurei face din Petrarca un om al Renaşterii. Laura este o femeie vie sub zodia Venerei, puţin poleită şi aureolată în manieră medievală. Anatomia ei este normală, fără diformităţile primitivilor. Canonul uman al lui este statuia antică. Închipuindu-se împietrit de apropierea Laurei, el se vede statuie „ o di diamante, o d’ un bel marmo bianco” şi pe Laura însăşi o vede, nudă, la marginea râului sprijinindu-se statuar de un trunchi: „Creangă gingaşă din care/( Cu suspin mi-aduc aminte)/ A binevoit a-şi face coloană din trupul ei.” Femeia e surprinsă într-un moment familiar, abia ieşită din apa în care se scăldase, rezemându-se de un pom a cărui floare se scutura deasupra, în vreme ce jos pe iarbă stă întinsă rochia-i: „Din ramuri se scutura/ (Dulce mi-e amintirea)/ O ploaie de flori în poale-i/ Şi ea şedea/ Smerită într-atâta glorie/ Acoperită de minunatul nimb.” Altădată Laura e goală în mijlocul râului şi-şi spală un voal: 
  
„ N-a plăcut mai mult Diana 
  
Când, într-o întâmplare asemănătoare, iubitul ei o văzu goală 
  
În mijlocul apelor reci 
  
Decăt mie păstoriţa alpină şi crudă 
  
Spălându-şi voalul uşor 
  
Cu care îşi apără părul blond de vânt” 
  
Toată atenţia lui merge spre capul Laurei şi în special spre părul blond, tratat cu minuţii de bijutier: „Părul ei de aur era risipit în vântul/ Care-l răsucea într-o mie de bucle.” 
  
Nu sunt neglijaţi nici ochii, obrajii, buzele. Despre ochi spune că „Ochi aşa frumoşi n-au mai fost văzuţi”, mâinile sunt „ albe, subţiri”, „Mănuşa albă, fină,/ Care acoperea fildeşul neted şi rozele proaspete.” El este fidel umbrei Laurei şi după moarte: „Un spirit ceresc, un viu soare/ A fost ceea ce văzui şi dacă acum nu mai este astfel/ Rana nu se vindecă prin descordarea arcului.” 
  
După moartea Laurei poeziile lui devin mai vibrante, alăturându-se şi ideea zădărniciei omului pe pământ. De astă dată poetul forţează memoria, salvând din noianul anilor figura purificată a moartei: „Vai chipul frumos, vai privirea suavă/ Vai mândria, graţioasa ei statură,/ Vai graiul ei!” El regretă vorbele smulse de vânt ale femeii iubite: „De nădejdi m-ai umplut şi de dorinţe/ Când m-am depărtat de via şi marea bucurie/Dar vântul îi lua vorbele.” După moarte, Laura e văzută peste tot: „De se tânguiesc păsările sau de foşnesc suav frunzele verzi/ Cu adierea vântului de vară/ De se aude înfundat susurul apelor limpezi/ Al unui izvor rece şi înflorit pe maluri/ Pe ea…/ O văd şi-o aud.” El îşi dă seama că Laura a ieşit din cursul firesc al naturii şi că de acum merge spre declin. Oglinda îi spune: „Nu tem ai ascunde; eşti bătrân.” Rimele funebre îl surprind şi-l ruşinează: „Am căutat plânsul, nu onoruri din plâns!.//…Acum sunt obosit, .imi mustru viaţa/ De-atâtea greşeli…” 
  
Petrarca acum e un căutător de singurătăţi. „ Ce trebuie să fac? Ce sfat îmi dai tu, Amor?”- se întreabă el. „Dacă nu este dragoste, atunci ce este ceea ce simt? Iar dacă e dragoste, ce este pentru Dumnezeu dragostea?”- se întreabă el şi ne întrebăm şi noi. 
  
Ion Ionescu-Bucovu 
  
Referinţă Bibliografică:
MADONNA LAURA ŞI PETRARCA / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1521, Anul V, 01 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!