Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   



ION MINULESCU-poetul care a reabilitat romanţa tradiţională
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

ION MINULESCU  

- poetul care a reabilitat romanţa tradiţională.  

(medalion literar)  

 

La şaizeci şi trei de ani, pe 11 aprilie 1944, Ion Minulescu moare subit la Bucureşti în urma unui colaps cardiac provocat de emoţiile bombardamentului teribil din 4 aprilie 1944, în plină glorie literară.  

Lumea boemă a capitalei rămâne uimită de dispariţia atât de surprinzătoare a poetului ”Romanţelor pentru mai târziu”. Mai ales că Minulescu era o persoană seducătoare şi excentrică atât în îmbrăcăminte cât şi în spirit, mereu strălucitor şi mereu prezent cu vocea lui de bariton la toate şezătorile literare pe care le patrona, recitindu-şi poeziile.  

Fiu de oltean din părţile Slatinei, născut la data de 7 ianuarie 1881, din tată, Theodor, de profesie cavaf şi mamă, Alexandrina, casnică, Ion Minulescu duce o viaţă lipsită de griji, începe şcoala la Piteşti şi debutează în poezie la 16 ani. Termină liceul la Bucureşti şi pleacă la Paris ca student, rămânând şase ani fără a-şi finaliza studiile. Aici este prins în vârtejul strălucitoarei boeme din epoca “belle époque”. În acest timp capital Franţei trăia febra unor mari prefaceri civilizatorii, un fel de vârstă de aur cu puseuri avangardiste între simbolism şi suprarealism în poezie, între naturalism şi reformele proustiene în proză şi între impresionism şi orientările novatoare impuse de fauvism şi cubism, în pictură. Acum modernismul nu mai era o erezie ci este asimilat cu valorile perene ale artei. Aici poetul îi cunoaşte pe Jean Moreas, pe Paul Fort, Lucian Fabre, Paul Valery, ia cunoştinţă cu pictura lui Cezanne, Bonard, Gauguin, Toulouse-Lautrec, Van Gogh, Monet, Mattise şi Giacometti. Poezia se redimensionează musical şi pictural, proza prin opera lui Proust şi Gide se modernizează, teatrul şi cinematograful intră într-o nouă fază.  

Minulescu este sedus de toate aceste înnoiri care-i vor schimba viaţa. Reîntors în ţară după şase ani, vine cu un aer nou de schimbare şi când îi apare în “ Convorbiri critice” romanţa “În oraşul cu trei sute de biserici”, Caragiale îi scrie lui Dragomirescu: “ Rogu-te, cine-o fi Minulescu? “În oraşul cu trei sute de biserici” este ceva nepreţuit. Ăsta nu mai e domnişoară! Ăsta e bărbat! Brava lui. De mult n-am mai avut aşa o impresie. Îl salut călduros şi-i mulţumesc pentru înalta plăcere ce mi-a făcut cu ciudatele-i versuri. Extraordinar! Dar despre ele, mai pe larg, când voi avea plăcerea să te revăd…”  

Minulescu a fost un funcţionar cu grad înalt în erarhiile de presă şi cultură, un om cu relaţii care n-a dus grija banilor, a fost onorat şi lăudat, a călătorit mult şi a avut o viaţă de familie împlinită.  

Scriitor prolific, a publicat 4 romane, a scris 11 piese de teatru, i s-au tipărit în timpul vieţii 6 volume de versuri care i-au adus notorietatea, a făcut gazetărie, a scris cronică dramatică şi plastică etc.  

În anul 1914 s-a căsătorit cu pictoriţa şi poeta Claudia Millian, fosta soţie a epigramistului Cridim, având un copil, pe Mioara Lucreţia.  

Opera lui a avut în epocă, dar şi după aceea, un destin mai puţin obişnuit. Receptarea ei frizează senzaţionalul. Romanele “Coregent la limba română”, “Roşu, galben şi albastru” şi “Bărbierul regelui Midias sau voluptatea adevărului” alcătuiesc ciclul autobiogafic al scriitorului, care au avut o miză slabă asupra criticii. Povestitorul şi nuvelistul Minulescu cultivă misterul şi realismul sentimental ieftin şi senzaţional, venit prin filieră fantastică care se termină cu un deznodământ funest. Teatrul rămâne capitolul cel mai vulnerabil al creaţiei minulesciene, deşi în timpul vieţii piesele lui au făcut furori. Între 1921 şi 1943 i se joacă unsprezece piese de teatru în Bucureşti, Iaşi sau Craiova. Piesele lui sunt piese amoroase de triunghi garnisite cu patetism şi grandilocvenţă.  

Opera lui care a trecut graniţa timpului a fost poeziea. El a reabilitat romanţa sentimentală, gustată de contemporani dar şi de cititorii de astăzi. Comentariile critice discern noutatea, alura şocantă a versului, ciudăţeniile manieriste, pozele (Mihail Dragomirescu), Lovinescu semnalează noutatea fondului şi a expresiei poetice, dar şi muzicalitatea. Perpessicius vede în poezia erotică minulesciană „cea mai personală din câte s-au perindat de la Eminescu încoace.” Chendi, din contră, vede în ea verbozitate, epatare, o anumită impostură, o sfidare a gustului contemporanilor. Arghezi îl desfiinţează ca poet în pamfletul „Seara”.”Zgomotul operei sale- arată Arghezi- nu a trecut pragul cenaclurilor şi al cafenelei, din inspiraţie îi rămân exteriorităţile disparate, firimiturile, pleava, mătreaţa unei idei, pielea jupuită a unei imagini...e ca un plisc farfuridi răzbit în simbolism...el cântă numerele paisprezece, douăzeci şi unu şi şapte; iahturile, castelele, mătăsurile, săpunul Flora, fabricile de parfum..., complăcându-se în obscurităţi... imaginile lui sunt fie banale, fie imbecile... o elucrubaţie de cititor naiv şi umflat...e plin de cuvinte străine... verbalism insipid şi de prost gust...mahalagiu epatat şi rafinat de cinematograf... Acest pamflet îl supără pe scriitor şi în anul 1914 n-a mai scris niciun vers. Gustul publicului n-a ţinut seamă de Arghezi, care de altfel i-a făcut o mare nedreptate. El se va răzbuna postum pe detractori. Există nişte flash-uri portretistice ale unor contemporani, nişte caricaturi din cuvinte: Camil Petrescu e „un ţânţar cu aripi de avion”, Alexandru Filippide „ o sticlă ce Cotnar, uitată în dulap destupată”, iar Arghezi „ o perlă fină, strivită de copita unui măgar.” Succesul „Romanţelor...” este instantaneu. Cititorii adoră acest tip de poezie. Tudor Vianu ne spune că „... poetul se înfăţişază pe sine ca un reprezentant al artei viitoare...” El impune figura unui poet urban atât prin motive cât şi prin stările de spirit, pe care le cultivă. Şi îşi ia ca aliat publicul.  

Poezia lui vine de la Eminescu şi Macedonski pe care aproape la început îi pastişază. După Eminescu romanţa intră într-o mare criză, începe să fie erodată de tiparele desuete ale genului. Drept urmare Minulescu îi va crea un nou statut, o va adapta spiritului altei epoci.  

După debut, el devine o strălucitoare vedetă, reciclând gustul publicului.  

Venit de la Paris, o ia metodic, începe cu cafeneaua Kubler, introdus de Eugeniu Ştefănescu-Est. Prezenţa sa în boema bucureşteană capătă strălucire la Terasa Oteteleşteanu, fieful literaturii de avangardă. „ O cafenea este pentru artişti o universitate”- va zice Arghezi.  

Cum spuneam, poezia lui Minulescu, încearcă recondiţionarea romanţei eminesciene, obosită nu de Eminescu, ci de epigonii ei. Prima modificare e şi cea mai superficială. El rupe versul tradiţional şi-l „ răscăcărează”-cum zice Arghezi- în unităţi asimetrice, lăsând din punct de vedere grafic, impresia versului liber. Noua formulă marchează pauze, izolează cuvinte, afectează mesajul rimei. Versurile lui trebuie citite într-un anume fel, cu voce tare, teatral, cum de altfel o făcea în cafenelele literare.  

Muzicalitatea poeziei e un artificiu tehnic de amplificare a sunetului melodic, o agresiune asupra urechii, menită să contracareze indiferenţa auditorului, textul are o fonetică turbulentă de efect. Apoi aduce sonoritatea neologismelor, sonoritatea numelor proprii, el schimbă şoapta, îngânarea, lamentaţia cu declamaţia şi emfaza. Noua romanţă practică un narcisism agresiv, pe un fond muzical asurzitor:  

„Eu sunt o-ncrucişare de harfe  

Şi trompete  

De leneşe pavane  

Şi repezi farandole,  

În lacrimi port impertinenţe sonorelor mandole.” Sau:  

„Eu sunt o-mperechere de straniu  

Şi comun,  

De aiurări de clopot  

Şi frământări de clape-  

În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,  

Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape...”  

 

Mulţi comentatori au evidenţiat farmecul poeziei depărtărilor, lucru valabil câtă vreme poetul cultivă peisajul. Peisajele lui excelează în străluciri violente, unde se desluşesc numai formele gigantice. În „Roamnţa soarelui” se desfăşoară o perspectivă planetară:  

„Dau fluviilor graţii de reptile,  

Dau mărilor priviri fosforescente,  

Iar munţilor dau zare, aspecte de gorile,  

Şi brazilor, pe coaste, poziţii indecente.”  

 

El face din romanţă o mică enciclopedie sentimentală. Astfel apar fauni, parce, nimfe, silvani, bacante, persoane notorii din lumea artelor, titluri din creaţii célèbre. Enigma eternului feminine devine şi mai profundă când e purtată prin geografii vechi, cu nume fascinante; exotismul ca şi senzualitatea, are la Minulescu o expresivitate doctă:  

“Lesbos mi-a dedicate un temple,  

Citera altul,  

Mi-a dăruit arhipelagul cu toate florile  

Şi-argintul  

Monezilor cu efigia lui Eros-blond  

Din Orient,  

Ovidiu m-a adus la Roma într-un sicriu de pergament…”  

Erosul reprezintă tema şi, în acelaşi timp, mitul cel mai consistent al romanţei. In “Strofe pentru toată lumea” şi mai ales în “Nu sunt ce par a fi” parodia creează ceea ce Minulescu însuşi numeşte “romanţa meschină”:  

“Dac-ai crezut c-ar putea să fie  

Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!...  

N-a fost decât un început de nebunie,  

De care-ntâmplător ne-am vindecat.”  

Minulescu a trecut încet –încet de la simbolism la baroc. Romanţele lui sunt mărfuri de import aclimatizare pe sol românesc. El a îmbogăţit natura poeziei româneşti cu un peisaj nou şi peisajul simbolismului cu un colţ de natură indigenă. El persiflează simbolismul. Peisajele minulesciene sunt baroce nu numai prin parcurile cu statui şi nimfe, ci chiar în ipostazele sălbatice, cum ar fi tablourile marine. Ideea lumii ca teatru, cu care el se joacă pe o scenă imaginară, face carieră în epoca barocului.  

În versurile lui se întreţes: nostalgicul, melancolia, enigmaticul, sentimental evadării, şi, uneori, şi poza cu declamatoriul. Romanţele sale distilează sentimente vagi, dominate de gesture teatrale, toate contopite într-o policromie pseudosimbolistă. În “Ecce homo” el este “ o-mperechere de straniu/ Şi comun,/ De aiurări de clopot/ Şi frământări de clape...”:

„Eu sunt o armonie de proză  

Şi de vers,  

De crime  

Şi idile,  

De artă  

Şi eres-  

În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,  

Şi-n vers, voinţa celui din urmă Nenţeles!...”  

 

Perpessicius a avut dreptate să considere că poezia erotica a lui MiINULESCU este cea mai personala de la Eminescu incoace.  

 

Ion Minulescu:  

A XI - porunca

Asculta, priveste si taci!...
Asculta, sa-nveti sa vorbesti,
Priveste, sa-nveti sa cladesti.
Si taci, sa-ntelegi ce sa faci...
Asculta, priveste si taci!

Când simti că păcatul te paste
Si glasul Sirenei te fura,
Tu pune-ţi lacăt la gura
Si-mplora doar sfintele moaste -
Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simti că dusmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinta,
Asteaptă-ţi tăcut biruinta
Si candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doara,
De teamă să nu-mbătrânesti,
Ramâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moara -
Când braţele-ncep să te doara!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveste şi taci!...
Din braţe fă-ti aripi de fier
Si zboara cu ele spre cer!...
 

 

REFERINTE CRITICE:

N. Davidescu, Aspecte, I; Camil Petrescu, in Cetatea literara, nr. 3, 1926; E. Lovi-nescu, Critice, VII, IX; Perpessicius, Mentiuni, I; G. Calinescu, Istoria; S. Cioculescu, Aspecte lirice;T. Vianu, Figuri si forme literare, 1946; E. Sperantia, Amintiri din lumea literara, 1967; MINULESCU Tomus, 15 poeti; Maria Badescu, in Arges, nr. 1, 1968; P. Constantinescu, Scrieri, IV; D. Micu, inceput; C. Ciopraga, Literatura; O. Sulutiu, Scriitori si carti, 1974; E. Manu, Sinteze si antisinteze literare, 1975; I. Vartic, Spectacol interior, 1977; E. Manu, /. Minulescu si constiinta simbolismului romanesc, 1981; I. Pop, in Steaua, nr. 1, 1981; Al. Piru, in Ateneu, nr. 1, 1981; N. Carandino, in Astra, nr. 2, 1981; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 3, 1981; V. Fanache, in Steaua, nr. 12, 1981; MINULESCU Zaciu, in Steaua, nr. 12, 1981; F. Aderca, Contributii, I; C. Cublesan, Teatrul intre civic si etic, 1983; P. Mareea, Concordante si controverse, 1983; D. Dimitriu, Introducere in opera lui Ion Minulescu, 1984; D. Micu, Modernismul; MINULESCU Scarlat, Istoria poeziei romanesti, II, 1984; Adriana Iliescu, Poezia simbolista romaneasca, 1985; Mioara Minulescu, Amintiri despre Ion Minulescu, 1985; I. Pop, Jocul; G. Ivascu, Confruntari literare, II, 1986; Sina Danciulescu, Poetica minulesciana: interpretari critice, 1986; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, II; R. Boureanu, Vazuti in oglinda timpului, 1987; I. Negrila, Insemnari despre scriitori, 1987; C. MINULESCU Popa, Clasici si contemporani, 1987; F. Aderca, Contributii, II; I. D. Balan, Repere critice, 1988; D. Caracostea, Scrieri alese, II, 1988; S. Mioc, Anamorfoza si poetica, 1988; MINULESCU Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988; S. Cioculescu, Itinerar critic, V, 1989; Gh. Grigurcu, De la Mihai Eminescu; Perpessicius, Scriitori, IV; A. Sasu - Mariana Vartic, Dramaturgia romaneasca, III.  

 

Ion Ionescu/Bucovu  

Referinţă Bibliografică:
ION MINULESCU-poetul care a reabilitat romanţa tradiţională / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1350, Anul IV, 11 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!