Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   



GELLU NAUM-unul dintre copiii teribili ai suprarealismului românesc
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

GELLU NAUM-  

unul dintre copiii teribili ai suprarealismului românesc  

 

Gellu Naum (născut la Bucureşti pe. 1 august 1915, şi decedat pe 29 septembrie 2001, Bucureşti) eseist, poet, prozator şi dramaturg român, de origine aromână, este considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi ai acestuia pe plan european.  

S-a născut la 1 august 1915 în Bucureşti; a fost fiul poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărăşeşti si al sotiei sale Maria Naum nascuta Rosa Gluck. În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în revista Cuvântul. Între 1933 şi 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, studiind filosofia. La 27 decembrie 1935, studentul Naum din anul III a fost percheziţionat şi arestat pentru că a fost surprins scriind "parole cu caracter subversiv" pe zidurile caselor din străzile Dr. Sergiu, Dr. Felix şi Bd. Cuza.  

La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, Gellu pleacă în 1938 la Paris, unde îşi continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog şi filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.  

Întors în ţară în 1939, va fi mobilizat şi trimis pe frontul de Răsărit.  

În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 şi 1947 îl va face pe André Breton să afirme: "Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la Bucureşti".  

După 1947, în condiţiile impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul se destramă. În 1948 şi 1949, Gellu Naum se mulţumeşte să scrie poemul cu tentă filozofică şi ezoterică Calea şarpelui, experienţă care îi va marca definitiv stilul. În anii '50 şi '60, publică mai multe cărţi de literatură pentru copii (precum mult apreciata Carte cu Apolodor), dar şi de literatură proletcultistă (precum volumul Soarele calm sau "romanul pentru tineret" Tabăra din munţi), acestea din urmă nefiind prezente în majoritatea bibliografiilor oficiale. Cu toate acestea, Gellu Naum a continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste (de exemplu, poemul din 1958 Heraclit). În această perioadă, el trăieşte mai mult din traducerile autorilor René Char, Denis Diderot, Samuel Beckett, Stendhal, Franz Kafka, Julien Gracq etc.  

Odată cu perioada destinderii regimului, începe să publice poeziile de sertar în 1968, cu volumul Athanor. Cu acest volum şi cu următoarele (Copacul-animal, Tatăl meu obosit etc.), Gellu Naum reuşeşte să stârnească unele reacţii printre critici, dar începe să fie recunoscut ca un scriitor important abia după publicarea romanuluiZenobia (1985). În numai câţiva ani, apar numeroase ediţii traduse din poemele lui Gellu Naum. De asemenea, el este invitat să ţină lecturi publice în Germania,Franţa, Olanda şi Elveţia.  

Opera sa este tradusă în principalele limbi internaţionale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 ş.a.).  

Ca şi André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârşitul vieţii credincios modului suprarealist de a trăi şi de a scrie poezia, ceea ce dovedeşte că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opţiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.  

Guillaume Apollinaire, pledând pentru teritoriile noi ale poeziei, cerea poetului să nu-i considere inamici ai lirismului pe cei care explorează cu îndrăzneală, adeseori fracturând logica, zonele îmburuienate prin repetiţie ale epigonilor clasicismului. Gellu Naum face parte din familia acelor istrioni sublimi, care au dinamitat la noi poezia truismelor, poezia fals-patriotică, poezia pastelului gratuit, opunând tristeţilor locuri comune exerciţiile ludice de tot farmecul ce surprind pe cititorul nepregătit. În poezia „Un centaur siluind arborii poemului”, „drumeţul incendiar” exclamă : „Camarazi poeţi-, ajunge/ destul am gâdilat pământul pe burtă(...)/ destul am admirat în poze straşnice/ curul d-lui Ford scăldat în cele mai suave ape de colonie”. La el violenţa revoltei arde ca o flacără salvatoare grosolăniile limbajului : „domnii(...) aleg poemele după panglicuţe ca pe curve” ; „fiecare voce e o listă de subscripţie” ; „Dumnezeu dansează la baluri costumat în fetiţă” ; closetele au„ pâlnii lustruite” pentru „melancoliile orificiilor” autorului ; „în acuarelă hora ţăranilor miroase a picioare frumos”  

În poezia lui ne aflăm într-un univers ciudat, misterios, fragmentar, unde totul intrigă :  

„întunericul începea de la voci  

printre cărămizi iarbă urzici cârpe şi oase  

eu fumam un muc de ţigare  

lângă mine pietrele gâfâiau obosite  

lângă mine o mamă obscură obscenă tăcea.  

era o seară în care se balansa  

nu ştiu de ce se balansa  

până aproape foarte departe  

nu ştiu de ce se balansa  

lângă mine gâfâiau pietrele obosite.”  

(Obob)  

Este aici o mare tehnică a paradoxului cultivat cu mijloace specifice acestei poezii ce violentează logica, mai greu accesibilă, dar de o valoare incontestabilă. În „Talion” există o casă neîntreruptă :„ aproape că aş vrea ca haosul să transpară în orice poezie”, există „sertare pline cu ceaţă” şi „cutii de scrisori saturate de frunze” sugerând o corespondenţă ireală a poetului cu natura care trimite mesaje, şi ele secrete, descifrate numai de un ochi sagace. În poezia „Ciclu” poetul cultivă ironia disimulată, unde „ bunicul cioban străbătea spaţiul carpato-balcanic dus şi întors în fiecare toamnă şi primăvară şi oile făceau beee” ; „bunicul a lăsat să-i crească nişte mustăţi lungi/ şi s-a apucat să mâie o turmă de pietre”, care transformă transhumanţa în ceva monumental, etern, prin rigiditatea acelei turme care a murit ca şi păstorul, devenind o risipire de pietre. În altă poezie, „ un bătrân trosneşte în somn”, în poezia „Căteodată” se iveşte„ o mare panică de toamnă” vestită de „un cocoş în rochie lungă.” În poezia „De câte ori” un tâmplar bate ciue în apă, Într-un vers „ţipătul tău se deschide ca o fereastră”, în „Vasco de Gama” fecioarele se freacă de robinete, oamenii îşi deschid vinele ca să scoată de acolo cadouri utile, femeile vegetale adie”  

Gellu Naum are convingeri politice subversive. În poemele lui „uzinele scrâşnesc din măsele”, seara e „ o broşură de propagandă”, şi „se simte nevoia unei lupte finale” Umorul negru, suspendând logica, îngăduie personajelor lui Gellu Naum să iasă din universul oniric şi să pătrundă în lumea reală, fără a-şi modifica natura fantomatică. ”Marele navigator”, Vasco de Gama, „încearcă fundul mării cu degetul” În interior, „urechile lui(...) se zbat ritmic ca nişte limbi de pendule/ şi limbile de pendule se aşează cu distincţie lângă limbile de pantof.” „Vasco de Gama îşi ascute dantelele/ pune pe dinţi puţină sare/ presară pe deasupra caii argintii/ şi zice Comandante acordă-mi cocarda/ dă-mi voie să-mi pun pe faţă secera/ şi pe ureche ciocanul”.(aluzie la noul regim comunist)  

O senzaţie şi mai tulburătoare de obiectivare a proiecţiilor dorinţei delirante se degajă din carnalitatea imaginilor. Ca la Dali, onirismul poetului răscoleşte adesea o materie animată, „Un creier” iese afară din cap „ ca o broască ţestoasă” ; „păsări de păr” cu ciocul „elastic” şi „sâni” întunecă spaţiul.  

Critica s-a preocupat mai puţin de proza sa poetică din volumele „Poetizaţi, poetizaţi...” şi „Castelul orbilor” Fantastice, onirice, sinistre, umoristice, indecente, extravagante, absurde, prozele lui sunt interesante ca joc de înnoire a prozei, dar şi ca opere de sine stătătoare.  

Pentru definitivarea impresiei de lectură reproducem un fragment interesant :  

„aş vrea să ştiu cine în afară de noi ar mai călări pe frigul ăsta numai în maieuri cu biciclete desenate pe ele numai cu brăţări de aramă şi cine s-ar mai vârî sub covor să discute acolo chestiuni de navigaţie :  

ne zgribulim în noi ca într-o vizuină cu aripile în bretele :  

cu milioanele de scoici mărunte pe ochii noştri care funcţionează  

şi ne gândim la surdo-mutul care ştie numai un cuvânt şi râde fiindcă nu-l aude” (Cornelia mama dracului).  

Crohmălniceanu arată că adevărata „conştiinţă de sine a mişcării suprarealiste în România a apărut odată cu Gherasim Luca, D. Trost, Paul Păun, Gellu Naum şi Virgil Teodorescu.”  

Dar Gellu Naum rămâne ca cel ma iubit copil teribil al suprarealismului românesc şi ultimul dintre suprarealiştii europeni.  

 

Bibliogafie :  

Eugen Barbu. O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini până în prezent, Ed. Eminescu 1975  

Literatura română contemporană,vol.I Poezia, Bucureşti, 1980 ;  

Ovidiu Crohmălniceanu- Literatura română între cele două rîzboaie mondiale, vol II, Ed.Minerva 1974.  

 

Prof. ION IONESCU-BUCOVU  

 

Referinţă Bibliografică:
GELLU NAUM-unul dintre copiii teribili ai suprarealismului românesc / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1318, Anul IV, 10 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!