Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Versuri > Ipostaze > Mobil |   



lumini de primăvară

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

se despletesc lumini în primăvară cu orbitoare lasere pe cer  

înmugureşte şi-nfrunzeşte viaţa a piscuri şi a codri mirosind  

din imnuri veşnicia a irupt ca un azur din mantiile-albastre  

cadâne moi cu corpuri dulci se plimbă agale printre păuni  

şi vin în vis când noaptea grea loveşte grav tăcerea de pereţi  

se-aude năvalnic un râu curgând prin mine roşu ca sângele unui măcel  

totul e vis o altă lume mă plimb cu regii din egipt pe-aleia  

cu lei şi obeliscuri ducând spre piramide unde dorm tăcut  

veacurile în cuibul lor ce-ascund mistere pe care această lume  

nu le ştie trec fulgere prin mine şi zboară păsări prin cenuşa  

caldă dintre ninive şi valea regilor pe malul nilului se leagănă  

o barcă cu trei luntraşi ducând doar smirnă la oracol  

unde se descifrează viaţa din iambii suitori ai morţii  

acolo o curte cu vocale ne trâmbiţează poeme cu cleopatra  

femeia care a înnebunit doi regi cu farmecele ei de divă  

o tempora o mores striga catilina din cuibul lui de viespi  

şi timpul se rostogoleşte printre aştri tot amăgind singurătăţi  

prin mii de ani trecând ca o dulce răcoare printr-o inimă  

căreia moartea i-a furat iubirea şi i-a închis-o într-un pustiu  

dar m-am trezit iau viaţa iar de la-nceput memoria mă lasă  

sunt însetat ca un ulise rătăcitor spre ţelul meu imaginar  

de o frumoasă singurătate este uneori acestă viaţă colorată  

ca formele unei femei tuşate-n ochiul criptic de bărbat  

ca un cioban însingurat voi plânge iar după turma mea  

pierdută des în infinit departe într-o sfântă stea  

e primăvară e frumos un marte rupt dintr-un poem balcanic  

cu razele ce cad pe muguri într-o ciudată melopee  

sorbind lumina şi dând viaţă unui întreg câmp de lumină  

tot ascultând în graiul ierbii sărutul lutului bătrân  

acum învăţ să merg ca pruncul prima dată pe alt tărâm  

călcat numai de zei spre tine printre păsări şi aripi de vânt  

nu mai visez cad vârstele te-absoarbe ochiul meu nătâng  

aşa cum eşti goală ca zarea ca visul ca malul unei mări pustii  

ca lună rătăcind pe valuri într-un delir de nopţi albastre  

ca iedera necunoscută urcând pe sâni de catifea  

trimite-mi ale tale forme printre cadavre de vocale moarte  

să-ţi văd statuia în marmură roz tu eşti otrava mea cea dulce  

câteodată cu umerii curbaţi învinşi de -mbrăţişeri pustiitoare  

în ochii mei foşneşti mereu - un lan bătut de un zefir cu aripi line  

frumoaso mai vino odată de-mi ară adânc precum plugarul  

ogorul meu rămas pustiu pârloagă-n dulcea primăvară  

un ochi imens te-absoarbe-ncet sub pleoapa plină de mistere  

un ochi în care s-au îngropat atâta dor şi-atâtea visuri  

şi lasă anii la o parte cu nuferii decapitaţi pe lacul gol  

de-atâtea secete secat printre castele pustiite ce zac la margine  

de lume uitate în poveşti bătrâne şi-n cronici arse de cenuşă  

o babilon pe-aici mi-am pierdut tinereţea visând la pofte de serai  

la fructul cel oprit din biblii şi la coşmaruri ne-mplinite  

atâtea măşti imunde mi-au hrănit îndoiala muşcat doar de tăgadă  

dar niciodată-nvins de viaţă doar ars de flăcări ce nu dorm  

sună o orgă de mesteceni pe gâtu-ţi gol ca de vioară  

plâng şi-ţi cântă coapsele dulci sub luna ce-şi deschide chipul  

muşcând sălbatic vârcolacul din obrazul ei pustiu  

se despletesc izvoarele prin cetini ca părul tău cel mătăsos  

iar zarea-i plină de centauri adulmecând iubirea noastră  

ascultă cum se desfac frunzele şi cum se-aprind florile  

lasă-te pe umărul meu şi-ascultă singurătăţile cum tac  

priveşte cum cineva seamănă stele pe cer şi le preface-n confetti  

hai să ne desprindem din acest joc al spaimelor terestre  

şi să fugim undeva la poale de cer la poale de codru  

să nuntim fericiţi moartea noastră frumoasă  

cu lăute de fag cu frunze de doină cu miros adormitor de tei  

şi străini de noi să creştem frumos într-o floare…  

 

 

vineri, 14 martie 2014  

Referinţă Bibliografică:
lumini de primăvară / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1169, Anul IV, 14 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!