Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Ganduri > Mobil |   


Autor: Ion Cârstoiu         Publicat în: Ediţia nr. 1841 din 15 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

ORIGINEA LIMBAJULUI.THE ORIGIN OF LANGUAGE.INTRODUCERE

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
INTRODUCERE 
  
The question of the origin of language - all discussion of 
  
which was banned by the Societe de Linguistique de Paris in 
  
1866 - has always been one of the few linguistic problems of 
  
interest to the general public. Perhaps because of this 
  
widespread but uncritical attention, coupled with much 
  
amateurish work of no scientific value and the general 
  
reluctance of scholars to deal with such matters, the question 
  
has remained in a muddled state, its various components often 
  
not even clearly distinguished. I will explore here but a single 
  
aspect of the question, namely, whether or not all of the world's 
  
presently extant languages share a common origin. I will be 
  
seeking neither the locus of that origin nor its antiquity. The 
  
striking parallels between biology and linguistics, particularly 
  
in their evolutionary aspect, have been generally recognized 
  
since at least the midnineteenth century. In one of his few 
  
references to language, Charles Darwin pointed out in 1871 
  
that „the formation of different languages and of distinct 
  
species, and the proofs that both have been developed through 
  
a gradual process, are curiously parallel“. Were it not for these 
  
„curious“ similarities it is doubtful that biologists and 
  
taxonomic linguists would ever conceive of a joint conference; 
  
historians and mathematicians seldom confer. Yet my focus 
  
here is on an area where the biological and linguistic 
  
perspectives appear to clash rather than to complement one 
  
another. For biologists the monogenetic origin of Homo 
  
sapiens sapiens is now generally accepted (though supporters 
  
of „Multiregional Evolution“ would dispute this point), and for 
  
them, the notion that the Indo-European peoples have no 
  
known biological relatives would be ludicrous. Yet for most 
  
linguists a common origin of all human languages is very much 
  
10 
  
in doubt, and the belief that Indo-European has no known 
  
linguistic relatives is not only a safe position, but practically a 
  
merit badge for sober scholarship, hi practice, if not in theory, 
  
the linguistic approach is pre-Darwinian, in the sense that 
  
dozens, or even hundreds, of linguistic taxa are treated as if 
  
they were historically independent developments. Linguists 
  
seldom go so far as to deny the possibility that all these taxa 
  
are ultimately related; what they deny is that there is any 
  
linguistic evidence for such a hypothesis. To be sure, the 
  
monogenetic origin of Homo sapiens sapiens need not 
  
necessarily entail the monogenesis of human language; the two 
  
topics are, and should be kept, distinct, and when we find 
  
correlations between biology and linguistics, we insist that 
  
these correlations be arrived at independently. Yet there is 
  
something strange about the spectacle of hundreds of 
  
supposedly unrelated language families, when the biological 
  
differences among the people who speak the tongues of the 
  
various language families are often minuscule. Surely no one 
  
imagines that each of these hundreds of language families 
  
represents an independent creation of language. But if they are 
  
not independent developments is it plausible, or even possible, 
  
that they have all been separated from each other for so long 
  
that any trace of deeper relationships has vanished? Is it not 
  
also strange that the comparative method, which was 
  
discovered in its broad outlines over two centuries ago, largely 
  
in terms of the Indo-European family, has never been able to 
  
connect that family with any other - at least to the satisfaction 
  
of the linguistic community? This mystery is compounded by 
  
the fact that Indo-European is in no sense an archaic or poorly 
  
distinguished family. I believe the general rejection of attempts 
  
to connect Indo-European with other families, encouraged in 
  
an earlier day by chauvinistic arrogance, has effectively 
  
blocked consideration of the question of monogenesis by acting 
  
as a dike against all long-range comparison. For if Indo11 
  
European - that most studied and best understood of all 
  
families - cannot be convincingly connected with any other 
  
family, then what confidence can we have in connections 
  
proposed between even less well studied families, often with a 
  
postulated time depth many times that of Indo-European? Thus 
  
if the splendid genetic isolation of Indo-European can be 
  
maintained, the question of monogenesis is moot. Although the 
  
Paris interdiction of the study of the origin of language 
  
expressed primarily the European disenchantment with work 
  
on this topic, at a time when Europe dominated the world, 
  
culturally and otherwise, in the United States the historical 
  
linguist William Dwight Whitney (1867:383) was no less 
  
pessimistic. Despite this generally hostile intellectual climate, 
  
and the risk of provoking one's colleagues to consternation or 
  
condemnation, there have always been some scholars who 
  
rejected the Paris edict and Whitney's admonition and sought to 
  
find evidence of more comprehensive classifications of the 
  
world's languages“. (Merritt Ruhlen, The Origin of Language). 
  
Dr Chomsky argues that the human brain comes equipped 
  
with a hard-wired universal grammar - a language instinct, in the 
  
elegant phrase of his one-time colleague Steven Pinker. This 
  
would explain why children learn to speak almost effortlessly. 
  
The origins of language have given rise to many debates 
  
over the years. In 1866, the Linguistics Society of Paris even 
  
declared this question irresolvable and thenceforth refused to 
  
accept any more papers on the subject. Because spoken 
  
language is by definition impermanent, we have only indirect 
  
evidence of how it emerged. That is why so many different 
  
hypotheses have been offered about the origins of language, 
  
each one more imaginative and speculative than the one that 
  
preceded it. 
  
„The few names that have occurred in the foregoing 
  
discussion belong to serious scholars but the origin of 
  
language, because of the insolubility of the problem, is a 
  
12 
  
subject that, for centuries, has been a hunting ground of 
  
amateurs…“ (Anatoly Liberman, Word Origins, p. 226) 
  
„Some etymologists were medical doctors, which did not 
  
prevent them from advancing crazy hypotheses. One such 
  
medical man was Anton von Velics, who published in 
  
Hungarian and German. He taught that the roots huh, tuh, ruh 
  
and suh were variants of the same unit, namely huh. Martynov 
  
is funny, Velics almost unreadable, Marr is shalow, often 
  
turgid and unbearably repetitive“ (p. 229). 
  
„Marr believed that all words in human languages can be 
  
explained as a multitude of variations on the theme of four original 
  
roots, spelled out by him as rosh, sal, ber, yon. For instance, I.E.* 
  
mater „mother“ was explained as a combination of ber > bar > ba > 
  
ma and sal > sel > ser > ter… Marrian method is ridiculously 
  
ahistorical“ (G.V. Dziebel, The Genius of Kinship, 2007). 
  
Despre originea limbajului se spune că este „the hardest 
  
problem in science“ ori că „the origins of human language will 
  
perhaps remain for ever obscure“ (History World). 
  
Şi acum câteva observaţii subiective. Unul din cei mai 
  
cunoscuţi lingviști americani este Noam Chomsky. El e adeptul 
  
teoriei discontinuităţii şi anume că limbajul are o trăsătură unică 
  
ce nu se poate compara cu nimic găsit printre fiinţele non umane 
  
şi deci trebuie să fi apărut deodată în cursul evoluţiei umane. 
  
Savantul născut în 1928, profesor la Institutul Tehnologic 
  
din Massachusets, este autorul teoriei gramaticii generative sau 
  
universale. 
  
Chomsky este criticat pentru că ar fi adeptul teoriei non 
  
evolutive a limbajului. Prin gramatica generativă dânsul 
  
înţelege ansamblul acelor structuri şi mecanisme biologice 
  
înnăscute caracteristice speciei homo sapiens care sunt în 
  
măsură să explice producerea acelei competenţe pe care o 
  
descriu gramaticile speciale ale diferitelor limbaje naturale. 
  
Eu consider teoria lui Chomsky prea teoretică, nu aduce 
  
lucruri concrete şi de aceea nu e convingătoare. 
  
13 
  
Prof. Merritt Ruhlen, tot american, a avut bunăvoinţa sămi 
  
răspundă printr-un email scurt. Nu i-am găsit adresa de 
  
internet, am văzut o doamnă Anca R. şi m-am gândit că e 
  
româncă şi soţia domnului, „răpită“ cum au făcut romanii cu 
  
sabinele. I-am scris în engleză şi dânsa mi-a răspuns că dl. 
  
Ruhlen vorbeşte româneşte f. bine. Am citit despre dl. Ruhlen 
  
că a făcut o parte din studii universitare la Universitatea din 
  
Bucureşti şi că şi-a luat teza de doctorat cu un subiect legat de 
  
limba română. Sunt sincer şi scriu că dintre toţi lingviştii care 
  
mai trăiesc, de el mi-a fost teamă că va descoperi originea 
  
limbajului, fiindcă a studiat şi în România. În 1976, la al II-lea 
  
Congres Internaţional de Tracologie, nişte profesori americani 
  
mi-au spus că şcoala lingvistică românească e printre cele mai 
  
bune din lume. Dl. M. Ruhlen se ocupă de clasificarea genetică 
  
a limbilor. Apreciez la dânsul mai puţin ce a publicat despre 
  
originea limbajului, ci teoria etimologiilor globale, de unde am 
  
cules unele lucruri interesante. Înţeleg că dl. Ruhlen este 
  
adeptul teoriei lui Greenberg. 
  
Cred că mult bine a făcut lingvisticii prof. Swadesh care 
  
are liste de cuvinte în diferite limbi de pe Pământ. Fostul 
  
lingvist la Universitatea din Alaska s-a prăpădit de tânăr, dar ce 
  
a făcut e un lucru extraordinar de util pentru cercetare. 
  
Tot cu liste de cuvinte se ocupă şi dr. Simon Greenhill 
  
din Australia (termeni din Austronezia). 
  
După părerea mea pentru a studia şi descoperi originea 
  
limbajului, un cercetător trebuie să fi lucrat cel puţin 20 de ani 
  
în etimologie, să fi cunoscut viaţa în natură foarte bine, să se fi 
  
născut în sat, la munte şi să fi cunoscut viaţa în toate 
  
amănuntele, cu bune şi cu rele. 
  
Nu poate descoperi originea limbajului lingvistul, 
  
arheologul, psihologul, filosoful etc. care a trăit numai la oraş, 
  
care nu-i permite omului să cugete liber, cu grija de a nu te 
  
călca vreo maşină şi, mai ales, cu gândul zilnic la zeul ban. 
  
Vreau să amintesc aici numele etimologistului american 
  
14 
  
Anatoly Liberman, născut în Leningrad în 1937 şi stabilit în 
  
S.U.A. în 1975. Acum e prof. la Universitatea din Minnesota. 
  
Cu dânsul am avut un schimb de email-uri vara aceasta (6 la 
  
număr) din care în 2-3 mi-a scris că regretă că nu ştie româneşte. 
  
I-am sugerat nişte articole în limba română şi posibil a intuit că 
  
sunt interesante. În prima m-a întrebat cum sunt primit (acceptat) 
  
în lumea celor ce caută originea limbajului şi i-am răspuns pe 
  
scurt cu vorbele lui Schopenhauer despre adevăr, la care am 
  
adăugat „but when, after a millennium?“ ceea ce i-a plăcut şi mia 
  
scris mereu în aceeaşi zi când eu îi trimiteam un email. 
  
În România prof. Eugen Munteanu de la Universitatea 
  
din Iaşi a publicat volumul Două tratate despre originea 
  
limbajului. Dânsul aminteşte care e atmosfera în legătură cu 
  
subiectul: interzis la 1866 de Societatea de lingvistică din Paris, 
  
„o problemă inactuală“, „temă considerată neserioasă“ (p. 12). 
  
Dumnealui a avut bunăvoinţa să-mi răspundă lapidar în 
  
martie 2015: „Succes în investigaţiile d-voastră“, respectiv a 
  
doua zi „Tema este inepuizabilă“ şi mă invita să ne întâlnim la 
  
Iaşi. În general subiectul originea limbajului nu e abordat de 
  
nimeni cunoscut în domeniu, dacă-i scrii nu-ţi răspunde, te 
  
crede nebun ori vreun rătăcit ce caută să dezlege un subiect 
  
tabu. Printre puţinii care mi-au scris au fost nespecialiști: un 
  
domn Dirk Ross din Tokio care se ocupă cu meteoriţii, dar care 
  
a făcut un imens serviciu știinţei publicând liste cu nume ale 
  
soarelui, lunii, stelelor şi într-un email, prin 2008, mi-a scris că 
  
în Japonia nimeni nu se ocupă de acest subiect, care depăşeşte 
  
posibilităţile omeneşti. 
  
Un alt domn din Marea Britanie de mai multe ori mi-a 
  
scris, dându-mi diverse informaţii, şi ultima dată, în august 
  
2014, mi-a răspuns: „Thank you for your email. How can you 
  
be sure about this“. Şi i-am scris, pe scurt. Numele acestui 
  
cercetător este Simon Ager şi scoate online Omniglot. 
  
Alţi doi prof. univ. din Berlin, Ekkehard König m-a rugat 
  
să-i dau detalii despre originea limbajului, şi Michael Meier 
  
15 
  
Brügger care mi-a scris că e specialist în greacă şi latină şi că 
  
discuțiile asupra originii limbajului „are not in my scope“. 
  
Un schimb de vederi am avut cu d-na conf. univ. Nina 
  
Bălan (Craiova) şi cu dl. Q. Atkinson din N. Zeelandă, care s-a 
  
scuzat că nu ştie româneşte. 
  
În 2008 prof. Mario Alinei din Italia mi-a scris: „Dear 
  
Colleague, in principle I am interested. But I am too old to read 
  
all you have written. Do you have a short summary of your 
  
theory?“ 
  
Ipoteza noastră se bazează pe teoria heliocentrică în 
  
lingvistică. O fază importantă este mersul pe două picioare 
  
(homo erectus) care a făcut ca organele omului să fie dispuse 
  
pe verticală. 
  
Atunci probabil s-a produs şi o „reorganizare“ a 
  
creierului omenesc, ceea ce a dus la apariţia stadiului de homo 
  
logicus. Fiinţa umană fiind slabă şi plăpândă numai prin 
  
limbaj, gândire, a putut învinge animale mari şi puternice. 
  
Omul a săpat o groapă, a acoperit-o cu frunze şi crengi şi 
  
gloata de hominizi prin strigăte a condus animalul fioros întracolo, 
  
acesta a căzut în groapă şi l-a ucis prin lovituri. Omul a 
  
devenit viclean, şiret şi a izbândit împotriva fiarelor mai 
  
puternice. 
  
Am scris cândva că primul cuvânt a fost au! Şi am 
  
constatat că mai mulţi lingvişti au afirmat că primele vocale ar 
  
fi fost a, i, u. Înţeleg pe cei ce nu mi-au răspuns. Subiect tabu, 
  
inactual, neserios etc. Omul de ştiinţă îşi urmează cariera 
  
didactică ori în cercetare. El nu poate să piardă timpul cu 
  
asemenea temă. Poţi să munceşti o viaţă întreagă şi să fii 
  
ridiculizat. Nu toţi au tăria de a lupta cu forţele ostile. E mai 
  
uşor şi mai simplu să te ocupi de lucruri care-ţi aduc avantaje 
  
materiale imediate şi permanente. Poate că şi eu greşesc, dar 
  
măcar spun că am elaborat o teorie logică şi cât se poate de 
  
simplă. Nu mă supăr dacă cineva îmi dovedeşte că nu am 
  
dreptate. Mulţumesc fiicei mele Constanţa Rodica (Ada) 
  
16 
  
Cârstoiu, care mi-a dat idei foarte ingenioase. Ei îi dedic 
  
această ultimă lucrare a mea. Mii de mulțumiri doamnei Silvia 
  
Ciolac, care s-a ocupat de redactarea prezentei lucrări. 
  
26 octombrie 2015 Prof. Ion Cârstoiu 
  
Referinţă Bibliografică:
ORIGINEA LIMBAJULUI.THE ORIGIN OF LANGUAGE.INTRODUCERE / Ion Cârstoiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1841, Anul VI, 15 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ion Cârstoiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Cârstoiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!