Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Meditatie > Mobil |   


Autor: Ion Cârstoiu         Publicat în: Ediţia nr. 1411 din 11 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

DACO-GEŢII, OAMENII PĂMÂNTULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Este firească dorinţa oricărui om de a şti faptele părinţilor şi a fiecărui popor de a-şi cunoaşte şi cinsti strămoşii. Cei mai vechi locuitori, atestaţi documentar, pe teritoriul patriei nostre sunt cunoscuţi sub numele de daci sau geţi. Prima denumire se află mai ales în izvoarele romane, iar cea de geţi în cele greceşti. 
  
Care este semnificaţia originară a acestor etnonime? Problema a captivat atenţia multor lingvişti, istorici, arheologi, fără a putea spune că s-a ajuns la un consens. Un istoric al ei se găseşte în monografiile semnate de H. Daicoviciu şi recent în excelenta Spiritualitatea geto-dacilor a învăţatului clujean Ion Horaţiu Crişan, apărută în 1986. Printre ipotezele formulate până acum se numără şi cea care ne aparţine, anume că dac însemna „muntean, locuitor de la munte“, în opoziţie cu get „locuitor de la câmpie“ (Între lingvistică şi istorie, B., 1975). Părerea noastră a fost menţionată de universitarii ieşeni A. Vraciu în „Cronica“ (5-09-1975) şi Limba daco-geţilor, Timişoara, 1980, p. 45 şi 162-164 şi Ion Popescu-Sireteanu, în „Cronica“, nr. 29 din 18.VII.1980; de asemenea în amintita carte a dr. I.H. Crişan, precum şi în multe scrisori primite de la istorici (prof. Radu Vulpe, Dinu C. Giurescu etc.). 
  
Încă B.P. Hasdeu spusese că „dacii au fost poporul cel mai muntean“ (Studii istorice, B., 1973, p. 54), iar N. Iorga scria că „dacii poartă în izvoarele romane şi numele de lungă durată şi, de la un timp, şi de mare faimă, de oameni ai muntelui“ (Studii istorice, I, B., 1971, p. 64). Cu prea multă uşurinţă s-a trecut şi peste afirmaţia lui N. Densuşianu că în vechime dacii mai erau numiţi Dai sau Davi (Strabo, Plaut Terenţiu, Horaţiu) şi erau consideraţi ca un popor de munteni: astfel că Davi nu însemna altceva decât „munteni“. (Dacia preistorică, passim). 
  
Suntem în măsură să venim cu câteva precizări. Astfel, în domeniul indo-european întâlnim cuvântul sanscrit da „munte“ (Emile Burnouf, Dictionnaire classique sanscrit-français, Paris, 1866, p. 308), iar corespondentul vedic dhasas (idem, p. 345) pare a fi în legătură şi cu ngr. dasos „pădure“. Dacii au fost oameni viguroşi ca muntele, harnici şi viteji. Poate că hititul dassu „puternic“ pledează în acest sens (Anale de istorie, nr. 1. 1979, p. 125) şi la fel sanscr. dax „a fi puternic“ (E. Burnouf, op. cit., p. 308, 779) ori lat. audax, audacis „îndrăzneţ, curajos“. Pe de altă parte, întâlnim într-o limbă caucaziană adj. ghet „puternic“ (vezi A.I. Mongait, Arheologia în URSS, B., 1961, p. 238). De altfel, multe alte popoare indo-europene şi neindo-europene şi-au ales ori li s-a dat calificativul „puternici“: trausii, apuli, nervii (I.I.Russu, Limba traco-dacilor, B., 1967, p.83). Chiar şi numele turcilor ar veni, după unii autori, dintr-un cuvânt cu sensul „tare, puternic“. Relaţia cu vechiul popor al hitiţilor, despre care se ştie că au avut temeinice legături cu Peninsula Balcanică, nu trebuie considerată o ficţiune căci „se prea poate ca Podişul Anatolian cu munţii şi pădurile sale, să le fi amintit (hitiţilor - I.C.) de probabila lor patrie de odinioară - spaţiul carpato-dunărean, cetatea Transilvaniei, mai cu seamă că între numele lor, het şi get s-a putut face o apropiere etnonimică incontestabilă“ (C. Daniel, I. Acsan, Tăbliţele de argilă, B., 1981, p. 219). 
  
De la semnificaţia „puternic“ s-a putut logic ajunge la „conducător“. Este limpede că vorba slavă corespunzătoare armeanului get „râu“ este voda „apă“ şi nu e greu de observat că sl. voda are aceeaşi rădăcină ca şi verbul vodit „a duce, a conduce“ (vezi şi rom. Vodă „titlu pe care şi-l adăugau domnii ţărilor româneşti; domnitor; principe; rege“), iar dac este asemănător cu verbul latinesc ce a dat (eu) duc, conduc şi dux, ducis din care a rezultat duce în italiană. N-ar fi exclus ca egipt. hati „prinţ, principe“ (C. Daniel, Civilizaţia Egiptului antic, B., 1976, p. 74, 123) să amintească de numele poporului get şi de het, la fel cum în greaca veche getikos are semnificaţia „care conduce, conducător“ (Kynigetikos „care conduce câinii“, MDE, 218 ne face să ne gândim la celebra lucrare a lui Alex. Odobescu). 
  
Aşadar noi insistăm asupra etimologiilor: dac „muntean“ şi get „câmpinean, râurean, locuitor de la şes“ fiind denumiri diferite pentru acelaşi popor, vorbind o singură limbă, cum au afirmat contemporanii lor greci ori romani. Aceasta a fost situaţia la un moment dat în perioada istorică, anume atunci când faptele strămoşilor noştri au fost consemnate de istorici şi geografi străini. La origine însă, dac şi get pot să fi avut acelaşi înţeles: oamenii pământului în sensul de „stăpânii pământului pe care îl locuiesc“. Ne-a condus la această concluzie comparaţia cuvintelor care înseamnă „pământ“ şi „munte“. De exemplu, latinii spuneau tellus „pământ“ faţă de semitul tell „deal“ (deci o formă mai înaltă a pământului) şi tot „pământ“ se zice în sanscr. tala, celtic talam, ainian toy, magh. talai. Pe de altă parte se poate observa că sanscritului da „munte“ îi corespunde varianta dacică da „pământ“, după unii nume preelenic al Pământului (Ch. Ionescu, MEO, p. 114), hitit dakam (A. Vraciu, în AUI, 1970, p. 20), iliric dam, ebr. adam, poate şi engl. dam „baraj de pământ“ şi chiar chinezescul di, toate au sensul „pământ“. 
  
Tot aşa germ. Erde „pământ“ corespunde lat. arduum „munte“. A se compara şi sl. zemel „pământ“ cu semitic jebel „munte“. 
  
Etnonimul dak a putut rezulta din vorba autohtonă da „pământ“ + suf. k (de acest sufix vorbeşte şi I.I. Russu, Limba traco-dacilor, p. 100) cu sensul „oamenii pământului“ şi aceasta era denumirea originară a strămoşilor noştri, deoarece Dio Cassius, care scrie greceşte, afirmă: „Eu îi numesc daci pe oamenii pomeniţi mai sus, cum îşi spun ei înşişi şi cum le zic şi romanii, măcar că ştiu prea bine că unii dintre greci îi numesc geţi, fie pe drept, fie pe nedrept“ (I.H. Crişan, Spiritualitatea geto-dacilor, p. 39). Este cunoscut faptul că unele popoare poartă mai multe nume: germanii sunt numiţi nemţi de slavi şi români, tedesco de italieni, german de englezi, allemand de francezi iar ei înşişi îşi zic Deutsch; la fel maghiarii mai sunt numiţi unguri. Strămoşii băştinaşi care au populat teritoriul patriei în vechime se chemau daci. Probabil că grecii i-au numit pe aceştia get fiindcă ei au analizat clar pe dac în dialectul lor doric (da „pământ“) şi au „tradus“ numele în dialectul atic al Capitalei ge „pământ“ (ebraic ge „grădină“), la care au adăugat suf. t, un sufix de plural întâlnit şi în iraniană, latină (cf. rom. făget, arboret), în unele idiomuri finice sau semito-hamitice. Nu ajută propriu-zis explicării noastre etimologice dar adăugăm pentru comparaţie cu gr. ge numele egiptean geb (keb), iar la sumerieni ki. Nu-i exclus ca dac să fi însemnat la origine om al pământului, pământean sau simplu „om“ deoarece se observă că în ebraică Adam înseamnă şi „pământ roşu, lut“ şi „om“ (Al. Graur, Nime de persoane, B., 1965, p. 28). Lat. homo „om“ a fost pus în relaţie cu humus „pământ, humă“.„Lat. homo e derivat din tulpina *ghem, în avestă zem „pământ“, gr. hamai, lat. humus, omul este fiinţă pământeană spre deosebire de zeii cereşti“ (Th. Simenschy, Gh. Ivănescu, Gramatica comparată a limbilor indo-europene, p. 275). Numele mai multor popoare din vechime şi de azi nu înseamnă altceva decât „oameni“. 
  
De altfel în numeroase limbi omul e numit „cel născut din pământ“. În Atharva-Veda a indienilor se spune: „Tu care eşti pământ, te pun în pământ“, iar chinezii la aceleaşi ceremonii funebre rosteau: „Carnea şi oasele să se întoarcă din nou în pământ“. Rugăciunea înmormântării glăsuieşte: „Din pământ eşti, în pământ te vei întoarce“. (vezi cu detalii P. Băla, O. Cheţan, Mitul creştin, p. 34). 
  
Existenţa în greacă a lui ge „pământ“ = de „idem“ ne duce cu gândul la fenomenul existent în mai multe familii de limbi inclusiv în idiomul Ardealului nostru, unde bade se pronunţă baghe, şi trebuie semnalat că în greacă au existat şi variantele ga, respectiv da (la dorieni cu acelaşi sens: „pământ“). Să ne mai mirăm că tribul grecesc al dorienilor ar fi coborât din nord, unii spunând că de la Dunăre? 
  
Se mai ştie că românii în evul mediu au fost numiţi de străini valahi, vlahi. La originea acestei denumiri se află numele unui trib celt Volcae amintit încă de Caesar. Termenul e trecut la germani care au numit aşa pe celţii romanizaţi, apoi poparele romanice (Walh). De la germani cuvântul a trecut la slavi sub forme specifice: vlah la slavii apuseni şi sudici, voloh la ruşi, wloch la polonezi, fiind preluat şi de bizantini. Interesant, în limba veche indiană subst. valahaka are sensul „munte“ (E. Burnouf, p. 569). Şi aici găsim seria munte: forţă, putere anume rom. vlagă care în limbile slave, de unde se spune că provine, înseamnă numai „umiditate, umezeală“, ceea ce este rezultatul efortului depus (rus., bulg, vlaga, ceh. vlhko „umezeală“). Comparaţi şi lat. potere „a putea“, rom. eu pot cu sl. pot „sudoare, transpiraţie“, adică ceea ce rezultă în urma muncii depuse de un om puternic (cu vlagă). Pentru corespondenţa munte: forţă, putere a se compara şi ebraic rum „înălţime, ridicătură“ cu gr. romê „forţă“ (Enciclopedia civilizaţiei române, Bucureşti, 1982, p. 682). 
  
Concluzia noastră este că, la origine, dac însemna „oamenii pământului“ (get fiind probabil o dublură sinonimică de origine elenă) apoi când dacii au fost numiţi locuitorii care au preferat muntele şi probabil creşterea animalelor, geţii au desemnat pe locuitorii de la câmpie, harnici cultivatori ai ogoarelor. De la această ocupaţie s-a ajuns în chip firesc la „puternicii“, apoi „conducătorii“, aceste ultime calificative vorbind de la sine despre tăria, vigoarea, hărnicia, curajul şi spiritul de organizare al strămoşilor noştri autohtoni: daco-geţii. 
  
Referinţă Bibliografică:
DACO-GEŢII, OAMENII PĂMÂNTULUI / Ion Cârstoiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1411, Anul IV, 11 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Cârstoiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Cârstoiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!