Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Ioan Holban         Publicat în: Ediţia nr. 1964 din 17 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Ioan HOLBAN - VISUL ARHEOLOGULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Despre romanul „SARCOFAGUL DRAGOSTEI” de Paul Leibovici  
 
„Atunci când se va stabili o pace în popoarele din Orientul Mijlociu, unde au domnit romanii timp de secole, desigur că şi arheologii de acolo vor avea prilejul de a da la iveală palate, centre culturale, băi, amfiteatre şi picturi celebre(...) În glasul lui se simţea acea dragoste, mai mult decât nostalgie pentru toate relicvele, statuile, stâlpii de marmoră, cănile de lut, monedele pe care el le ascunse pe undeva şi care-i erau dragi, în care recunoştea pe strămoşii strămoşilor săi(...) Comorile nu aparţin numai celor care le-au descoperit, ele sunt în posesia lumii”. Aceasta e visul arheologului Ali, un arab din Ashkelon, emigrat în Gaza, care, dincolo de pasiunea sa, identifică idealuri şi mentalităţi care, iată, unesc/despart încă oamenii din Orient.  
 
Ashkelon (Migdal, Askalon) reprezintă un loc, dar şi un simbol, un topos pentru diverse popoare (iudei, creştini, sumerieni, musulmani), dar şi o „simplă bucată de pământ” pe ţărmul Mediteranei; pentru oamenii între care a crescut, între cele două războaie, Ali, fiul lui Muhmed şi al Giuliei. Ashkelon e un peisaj dezolant, unde existenţa e la limita suportabilităţii: „Un petec de pământ din apropierea Mării Mediterane, la miazăzi de o aşezare antică, prin care de-a lungul vremurilor s-au abătut tot felul de neamuri: greci, cruciaţi, turci, romani. O mocirlă de cu oameni necăjiţi, uitaţi de Cel de Sus. Fiinţe omeneşti care-şi câştigă bucata de pâine prin muncă grea. Bărbaţii îşi petreceau timpul în largul mării, pe bărci din nuiele. Erau într-o veşnică luptă cu valurile, în nopţi fără de sfârşit şi zile cu soare fierbinte (...) La miazăzi de antica aşezare Ashkelon, la o distanţă cât e de la înfăţişarea lunii la răsăritul soarelui, bucata aceasta de pământ pe care erau aşezate bordeiele de chirpici în care se aflau, lăsate la voia sorţii, zeci de familii, îşi purta numele precum îi era arătarea, Giora. Bordeie clădite din pământ lutos amestecat cu paie şi apă. Unele scofâlcite, altele aplecate pe o parte (...) Cătunul Giora sau cum i se mai spunea, „Groapa” sau „Bălăria”, adăpostea cam o sută cincizeci de chichineţe aşezate pe o depresiune”.  
 
Acesta e locul de desfăşurare a acţiunii romanului „Sarcofagul dragostei” de Paul Leibovici. În literatura română a secolului trecut şi în anii din urmă, romanul cu subiect istoric - exclus din istoria naţională - e destul de firav; în fond, până la romanele lui Mihail Sadoveanu, doar nuvela „Alexandru Lăpuşneanu”, a lui Costache Negruzzi a contat din punctul de vedere al valorii estetice, iar după celebrele cărţi ale „Ceahlăului prozei noastre”, titluri de reţinut sunt destul de puţine; „Prinţul Ghica” al Danei Dumitriu, „Cei o sută”, cel mai întins ciclu eroic din proza noastră, al lui Gheorghe Schwartz, „Vornicul Ţării de Sus” al lui Dumitru Vacariu, romanele cu masoni şi templieri ale lui Cristian Tiberiu Popescu, un roman remarcabil al lui Gabriel Chiriac despre vremea lui Vasile Lupu, „Fanar” al lui Horia Stancu şi textele de o factură mai specială ale lui Ştefan Agopian, „Tobil, Tache de catifea şi Sam”.  
 
În rest, multele romane scrise în „cheie” sadoveniană sunt măcinate, pe dinlăuntru, de tezism şi stângăcii evidente de construcţie narativă. În acest context, apariţia unui roman precum „Sarcofagul dragostei” al lui Paul Leibovici nu e doar o plăcută surpriză, cum se spune, ci un semn că specia îşi poate (re) dobândi vitalitate într-o vreme când poveştile horror dacă nu ar fi de tot caraghioase, cu Dracula, domină cărţi de gen. Paul Leibovici semnează, ca prozator, un pact al verosimilităţii, lasă, adică, adevărul istoric în seama celui care îl caută prin colbul arhivelor şi al cronicelor bătrâne, încercând să afle, în trecutul îndepărtat al Ashkelonului, omul în tot adevărul firii lui, cum îi zicea J.J. Rousseau. Apoi, prozatorul învaţă că sângele şi carnea istoriei sunt în poveste, acolo e întâmplarea, sunt locurile şi oamenii, iar cititorul de azi, o spunea, altădată, Mircea Eliade - are nevoie de poveste. O sarabandă halucinantă de chipuri şi întâmplări, de azi înspre ieri, orchestrată foarte subtil de un prozator cu harul povestirii şi cu patima cercetării trecutului descoperim în „Sarcofagul dragostei!”, un roman imposibil de rezumat, care se citeşte pe nerăsuflate, atât de amatorii de romane „de aventuri”, „istorice”, cât şi de cei interesaţi de modul cum azi, în postmodernitate, istoria „pierdută” din hrisoave sau pământul locurilor încărcate de istorie poate fi prezentificată fără accentele false ale retoricii goale de conţinut; altfel spus, „atitudinea” naratorului e impecabil echilibrată, dincolo de orice teză, dar şi dincoace de seninătatea glacială a istoricului pentru care doar adevărul contează, cât mai departe de legendă ori de structurile imaginarului sau chiar ale basmului. Astfel, lângă personajele dintr-o istorie agitată, documentată cu toate urmele pe care le va fi lăsat, Paul Leibovici (re)compune o lume în ceea ce are semnificativ în ordinea trăirii şi a sensului dat existenţei, de la Roma antică la Caesareea, de la Insula Creta la cătunul de lângă vechiul Ashkelon şi pământurile Gazei.  
 
Toată această lume, care stă în ultimul timp, ia viaţă din viaţa prozatorului; Ashkelon e o comunitate multiculturală. Denumirea de Askalon, a cărei rădăcină e şekel..., am citit că numele acesta a fost scris undeva, în trecutul îndepărtat, pe pereţii unei peşteri, „...aska...”, ba chiar stau ca mărturii unele table de lut pe care le-a scris guvernatorul oraşului către regele Egiptului faraon. Aici sunt romani, evrei, sumerieni, apoi, arabi. Paul Leibovici face incursiuni în istoria îndepărtată, păstrând, mereu, pactul verosimilităţii; Iehuda rabinul, prin Alexandros şi mai adânc, în trecut, în vreme Patriarhilor, reconstituind o lume şi o sumă de mentalităţi care pot contraria pe omul de azi, agresat de tot felul de idei extremiste; cum să se citească, de pildă „Psalmii lui David” în casa romanului Alexandros? Sau vocea naratorului să puncteze „amestecul de sânge” de acolo? Sau, altfel, prezenţa azaticilor (hoţi, tâlhari, azi, „terorişti”), în Ashkelonul de altădată, dând foc acareturilor lui Alexandru şi azi, asuprind un tânăr care vrea să înveţe arheologia, iată, în Roma strămoşului său?  
 
Sunt întrebări la care romanul lui Paul Leibovici răspunde perfect coerent, cu o logică impecabilă a naraţiunii şi în dimensiunile profilurilor unor personaje memorabile. Prozatorul lucrează cu perechi de personaje care ilustrează ideea de a scrie istoria din prezent spre trecut, prezentul lui Ali din Ashkelon, dintr-o familie amărâtă, ducându-şi traiul între cele două războaie, sub ocupaţia britanică, apoi, sub egipteni şi, în sfârşit, cu israelienii „pe prag”, emigrant din Gaza, cu o mistuitoare pasiune pentru arheologie! Trecutul e a lui Alexandros, un roman cultivat, ştiutor de filosofie şi istorie, aşezat la Ashkelon între cei doi e o întreagă istorie, un număr de ani, ne învaţă Paul Leibovici, nu, însă, şi calităţi în ordinea omenescului.  
 
Alexandros din Roma şi Ali din Gaza de azi constituie perechea care structurează primul nivel narativ al cărţii, în vreme ce cuplurile erotice - Alexandros şi Iulia din Caesarea, Ali din Gaza şi Lucia din Roma - organizează etajul emoţional al textului. Romane precum „Sarcofagul dragostei”, au ceea ce teoria literaturii numeşte funcţia de atestare şi funcţia emotivă. Funcţia de atestare priveşte istoria cuprinsă aici, în datele ei concrete, de la Roma lui Marcus Aurelius până la Eretz Israel de azi, de când britanicii „conduceau treburile Palestinei” care asigura spatele frontului cu germanii lui Rommel până la Caesareea şi Ashkelonul care „bătea monedă proprie”, proclamarea Statului Israel, luptele cu egiptenii până la Roma de altădată, cu vilele luxoase, cu portul Ostia... Reconstituirile sunt fără cusur, dând măsură exactă a minuţiei documentării, de la felul cum învăţau şi iubeau tinerii din Roma şi de la obştea evreiască din capitala Imperiului, cu figură proeminentă a lui Elia Fabricius până la sărbătoarea Hadriane, băile romane din Caesarea ori culesul podgoriilor de la Ashkelon. Vaste cunoştiinţe de istorie se topesc în materia romanului lui Paul Leibovici, organizată de condeiul unui prozator stăpân pe mijloacele sale, de la arta portretului până la descrierile fastuoase ale unui Orient al tuturor poveştilor şi întâmplărilor nu odată sângeroase.  
 
Acolo se împlineşte visul arheologului care găseşte pe locul vechiului Ashkelon sarcofagul dragostei lui Alexandros pentru Iulia, ca simbol al omenescului într-o lume aflată mereu la răscruce; ceea ce salvează locul şi oamenii sunt dragostea şi toleranţa, cunoaşterea ( şantierul de arheologie) şi adevărul care se ascunde într-o propoziţie ca aceasta: „Nimeni nu poate număra darurile Domnului!”. Un prozator spune că scrie „vieţi, nu istorie”; Paul Leibovici scrie „Sarcofagul dragostei” vieţii, dar şi istorie, într-o sinteză epică remarcabilă.  
--------------------  
Ioan HOLBAN  
Iaşi 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Ioan HOLBAN - VISUL ARHEOLOGULUI / Ioan Holban : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1964, Anul VI, 17 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ioan Holban : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Holban
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!