Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Copii > Mobil |   


Autor: Ioan Ciorca         Publicat în: Ediţia nr. 1796 din 01 decembrie 2015        Toate Articolele Autorului

PUNGUŢA CU DOI BANI

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PUNGUŢA CU DOI BANI 
  
POVEŞTI ŞI POVESTIRI 
  
adaptate în versuri de IOAN CIORCA după ION CREANGĂ 
  
Se zice că demult, odată, / În vremea cea îndepărtată 
  
Un moş şi-o babă vieţuiau. / Cei doi bătrâni vecini erau. 
  
Greu îşi duceau traiul cei doi, / Fiind săraci, plini de nevoi. 
  
Baba abia putea să ţină, / Pe lângă casă, o găină; 
  
Iar moşul un cocoş avea. / Găina babei se vădea 
  
De mare ajutor, dând ouă, / Făcând, pe zi, tot câte două. 
  
Cu poftă, baba le mânca, / Iar moşului i se urca 
  
Sângele-n cap, la ea privind / Şi în sec numai înghiţind. 
  
Baba în ciuda lui făcea / Şi nici un ou nu-i dăruia. 
  
Odată, moşul şi-a pierdut / Răbdările şi i-a cerut 
  
Un ou, zicând: „Măi babă dragă, / Te rog, nu mă lua în şagă! 
  
Mănânci cu-atâta nepăsare, / De parcă eşti în târgul care 
  
E a lui Cremene! E bine, / Să nu te gândeşti şi la mine? 
  
Ia dă-mi şi mie nişte ouă! / Nu multe, ci măcar vreo două, 
  
Să-mi prind şi eu pofta cu ele!” / „Da cum nu! Ouăle acele 
  
Nu-s pentru tine!” – zise baba. / „Nu crezi că te întreci cu şaga? 
  
Prinde cocoşul măi tataie, / Şi dă-i o mamă de bătaie 
  
Să-ţi facă ouă! La-nceput, / Şi eu, găina, mi-am bătut! 
  
Văzut-ai câte ouă-mi face? / Pot să mănânc câte îmi place!” 
  
Moşul, hapsân şi-nfometat, / După bătrână s-a luat, 
  
Se-aprinse precum o văpaie / Şi-i trase-o mamă de bătaie 
  
Cocoşului nevinovat, / Pentru că el nu s-a ouat, 
  
Zicându-i: „Na! Mai ţine două / Şi-nvaţă-te ca să faci ouă! 
  
De nu, ascultă cum stă treaba: / Nu mai mănânci tu pe degeaba 
  
Grăunţele, la casa mea! / Pleacă şi du-te unde-i vrea!” 
  
Cocoşul, de cum a scăpat / Din mâna lui, a şi plecat 
  
Bezmetic, hoinărind pe drum, / Gândind la ce va face-acum. 
  
Mergând aşa, la întâmplare, / Numai ce vede pe cărare – 
  
Chiar într-o urmă de căruţă – / Doi bani, aflaţi într-o punguţă. 
  
Cocoşu-ndată a luat / Punguţa-n clonţ şi a plecat 
  
Spre casa moşului, grăbit. / Însă pe drum s-a întâlnit 
  
Cu un boier care avea / Nişte cucoane-alăturea 
  
De dânsul, în trăsura lui. / I s-a părut boierului 
  
Cum că cocoşu-n clonţ ţinea / Ceva, cari pungă îi părea. 
  
El zise către vizitiu: / „Opreşte-aici! Aş vrea să ştiu 
  
Ce-are în clonţ cocoşu-acel! / Ia fugi şi vezi ce e cu el!” 
  
Argatul iute a făcut / Aşa precum i s-a cerut: 
  
A prins cocoşul de îndat’ / Şi-apoi punguţa i-a luat 
  
Din clonţ, dând-o boierului. / Punguţa-n buzunarul lui 
  
O puse el, cu nepăsare. / După această întâmplare, 
  
Slugii i-a zis poruncitor: / „Haide! Dă bice cailor!” 
  
Cocoşului nu i-a plăcut / Când aste lucruri le-a văzut 
  
Şi de aceea, mâniat, / După trăsură s-a luat 
  
Cucurigând cu supărare / Şi cu năduf, nevoie mare: 
  
„Cucurigu boieri mari! / Daţi punga, nu fiţi tâlhari! 
  
Doi bănuţi se află-n ea! / Iute-mi daţi, punguţa mea!” 
  
Boieru-atunci strigă furios, / La vizitiu: „Stai! Dă-te jos 
  
Şi ia cocoşu’ cela-n mână / Şi zvârle-l în acea fântână!” 
  
Sluga îndată a făcut / Aşa precum i s-a cerut: 
  
Deci, pe cocoş el a pus mâna / Şi-l aruncă iute-n fântâna 
  
De lângă drum, unde oprise, / Boierul când îi poruncise. 
  
Apoi porni din nou la drum. / Văzând unde-a ajuns acum, 
  
Cocoşul nu s-a-nspăimântat, / Ci grabnic el s-a apucat 
  
Să soarbă apa, pic cu pic, / Până n-a mai rămas nimic. 
  
Apoi zbură din puţ afară, / După trăsură fugind iară, 
  
Cucurigând cu supărare / Şi cu năduf, nevoie mare: 
  
„Cucurigu boieri mari! / Daţi punga, nu fiţi tâlhari! 
  
Doi bănuţi se află-n ea! / Iute-mi daţi, punguţa mea!” 
  
Boieru-atuncea s-a mirat, / Cumplit de tot, şi-a cuvântat: 
  
„Al dracului cocoş, bădie! / Ei lasă că ţi-oi da eu ţie, 
  
Îndată, pintenatule! / Aşteaptă doar, crestatule, 
  
Că îţi dau eu – fără-ndoială – / Şi o să ai de cheltuială!” 
  
Ajunse-acasă şi, de grabă, / Dădu poruncă la o babă 
  
Să ia cocoşul, în adins, / Să-l zvârle-ntr-un cuptor aprins 
  
Şi-o lespede, pe gura lui – / Adică a cuptorului – 
  
Să potrivească, negreşit. / Baba, câinoasă, a-mplinit 
  
Porunca şi a aruncat / Cocoşu-n flăcări imediat. 
  
Însă cocoşul ce-a făcut, / Când în cuptor el s-a văzut? 
  
Întâi s-a-nfuriat – măi frate – / Văzând atâta nedreptate 
  
Şi-n urmă a vărsat, peloc, / Apa băută, peste foc. 
  
Împinse lespedea aflată / Peste cuptor şi, dintr-odată, 
  
Zbură afară-nfuriat, / Cucurigând, nevătămat, 
  
Chiar la fereastra cea pe care / Boierul la odaie-o are: 
  
„Cucurigu boieri mari! / Daţi punga, nu fiţi tâlhari! 
  
Doi bănuţi se află-n ea! / Iute-mi daţi, punguţa mea!” 
  
Boierul, când l-a auzit, / Plin de mirare a rostit: 
  
„Cu ăsta mi-am găsit beleaua! / Dar stai tu, că îţi cade steaua!” 
  
Pe vizitiu, el l-a chemat / Şi-i porunci: „Ia imediat 
  
Cocoşul ista! Apoi du-te / Şi-ai grijă de îl zvârle iute 
  
Drept în cireada vitelor! / Mai ştii? Coarnele boilor 
  
Poate îi vor veni de hac! / Numai aşa de am să fac, 
  
Mă scap de el. Fugi! Ce mai stai? / Precis acolo-i vreun bubai 
  
Înfuriat şi-n coarne-l ia / Încât scăpare n-a avea!” 
  
Bietul argat, ce să mai creadă? / Luă cocoşul şi-n cireadă 
  
Se duse de l-a azvârlit, / După cum i s-a poruncit. 
  
Aici, cocoşul bucuros / Începe a-nghiţi vârtos 
  
La boi, la vaci şi la viţei, / Până-nghiţise – dragii mei – 
  
Toate cirezile pe care / Le-avea boieru. Pântec mare – 
  
Cam cât un munte – a făcut / Cocoşul şi-apoi a bătut 
  
Iar la fereastra cea pe care / Boierul la odaie-o are: 
  
„Cucurigu boieri mari! / Daţi punga, nu fiţi tâlhari! 
  
Doi bănuţi se află-n ea! / Iute-mi daţi, punguţa mea!” 
  
Boierul, când l-a auzit, / Mai să leşine i-a venit 
  
Şi s-a-ntrebat: „Cum aş putea / Ca să mă scap de-astă belea?” 
  
Creieri-apoi şi-a frământat / Şi-a scormonit şi-a căutat, 
  
Până în minte i-a venit / Un gând ce părea potrivit. 
  
„Ia lasă că îi fac safteaua! / Am să-l arunc chiar în haznaua 
  
Cu bani” – şi-a zis. „Se va-neca / Atuncea când va încerca 
  
Să-nghită galbenii. Precis / Va fi aşa, precum mi-am zis: 
  
Unul, în gât, are să-i stea / Şi astfel duhul o să-şi dea.” 
  
De-o aripă a înhăţat / Cocoşul şi l-a aruncat 
  
Drept în hazna, cum a gândit. / Cocoşul, de cum s-a trezit 
  
Între atâţia bani, începe / Să facă doar ce se pricepe: 
  
Înghite tot bănetul care / Se-afla-n haznaua ceea mare. 
  
După aceea, iese-afară / Şi se grăbeşte-a merge iară, 
  
Drept la fereastra cea pe care / Boierul la odaie-o are: 
  
„Cucurigu boieri mari! / Daţi punga, nu fiţi tâlhari! 
  
Doi bănuţi se află-n ea! / Iute-mi daţi, punguţa mea!” 
  
Boierul, când l-a auzit, / Grabnic afară a ieşit 
  
Şi-i aruncă punguţa care / I-aduse-atâta supărare. 
  
Cocoşu-atuncea, bucuros, / A ridicat punga de jos 
  
Şi a pornit spre casa lui – / Adică a moşneagului – 
  
Iar păsările din ogradă / Care au izbutit să vadă 
  
Cât de viteaz s-a arătat, / Pe a lui urmă s-au luat. 
  
Atât de multe se vădeau, / Parcă la nuntă se duceau. 
  
Boierul sta nepăsător / Galeş privind în urma lor. 
  
N-a îndrăznit să le oprească, / Temându-se să nu păţească 
  
Vreun pocinog, când el vedea / Ce mari puteri cocoşu-avea. 
  
Atât îşi zise, uşurat: / „Îmi pare bine c-am scăpat 
  
De-aşa belea! Să plece toate, / Că altfel văd că nu se poate! 
  
Aici, precum am observat, / Nu prea a fost lucru curat!” 
  
Cocoşul, ţanţoş şi fălos, / Urmat de păsări, bucuros 
  
Mergea spre casa moşului. / Când a ajuns la poarta lui, 
  
Numai ce-ncepe a striga / Tare şi a cucuriga. 
  
Moşul, de cum l-a auzit, / Fuga afară a ieşit 
  
Şi a rămas gură căscată / Văzând cocoşul cum arată, 
  
Căci elefantul părea mic – / Un purice, un biet nimic – 
  
Pe lângă el. În urma lui, / Adică a cocoşului, 
  
Moşul văzuse, cu mirare, / Un cârd de păsări, foarte mare. 
  
Moşul atunci s-a repezit / Şi i-a deschis poarta, grăbit. 
  
Cocoşul a intrat, greoi, / În curte şi i-a zis apoi: 
  
„Stăpâne, fugi şi un ţol adă / Şi-aşterne-l aici, în ogradă!” 
  
Moşul îndată a făcut / Aşa precum i s-a cerut. 
  
Cocoşu-atunci a scuturat / Din aripi şi-apoi dintr-odat’, 
  
Ograda-ntreagă s-a umplut / De vite. Multe n-au putut 
  
Ca să încapă în ogradă / Umplând şi întreagă livadă 
  
A moşului care privea / Şi ochilor nu îşi credea. 
  
Pe ţolu-anume aşezat, / Cocoşu-n urmă a vărsat 
  
Toţi galbenii ce i-a-nghiţit. / Moşul ramase pironit 
  
Cu ochii la movila mare / De galbeni, strălucind în soare 
  
Şi-a crede încă nu-i venea, / Că-i drept tot ceea ce vedea. 
  
Văzând atâta bogăţie, / N-a mai putut de bucurie: 
  
Cocoşul şi l-a dezmierdat / Şi-apoi cu drag l-a sărutat. 
  
În vremea ceea s-a vădit / Că baba tocmai a venit 
  
De nu ştiu unde şi-a văzut / Minunea ce s-a petrecut. 
  
O ură mare a cuprins-o / Şi-nvidia-n ghiare a prins-o 
  
Văzând averea ceea mare, / Pe cari vecinul ei o are. 
  
„Moşnege!” – zise baba-ndată, / Cu o privire ruşinată – 
  
„Dă-mi nişte galbeni, împrumut.” / Însă moşneagul nu a vrut, 
  
Să-i dea nimic vecinei lui / Şi-i spuse: „Pune-ţi pofta-n cui! 
  
Când ţi-am cerut un ou, mi-ai dat? / Mi-ai spus, cocoşul să mi-l bat, 
  
Să-mi facă ouă! Mai ţii minte? / Acum, sfatul de din ‘nainte 
  
Şi eu am să ţi-l dăruiesc. / Deci iată ce te sfătuiesc: 
  
Bate-ţi găina, să se ducă / Degrabă, galbeni să-ţi aducă. 
  
Vezi ce avere mare-am eu? / E-adusă de cocoşul meu, 
  
După ce eu am procedat / Exact precum m-ai învăţat: 
  
L-am prins şi-n urmă l-am bătut / Să-mi facă ouă, cum am vrut. 
  
Cocoşul meu însă s-a dus / Şi-uite ce-avere mi-a adus!” 
  
Baba, atuncea, ca turbată, / Aleargă iute în poiată, 
  
Prinde găina de prin paie / Şi-i trage-o mamă de bătaie. 
  
Biata găină a scăpat / Din mâna ei şi a plecat 
  
Pe drumuri, umblând la-ntâmplare. / Mergând agale pe cărare, 
  
Deodată vede o mărgică / Strălucitoare, mititică. 
  
Cum a văzut-o, a-nghiţit-o / Şi către casă a tulit-o 
  
Cotcodăcind cu încântare, / Iar baba, în întâmpinare, 
  
Iute-i ieşi, cu bucurie, / Cu gând la marea bogăţie 
  
Pe cari spera s-o dobândească. / Deschise poarta s-o primească, 
  
Însă găina a sărit / Gardul şi iute a fugit 
  
Drept în cuibar, unde-a rămas, / Cred că mai bine de un ceas. 
  
În urmă a cotcodăcit, / Iar baba-ngrabă a venit 
  
Să vadă ce s-a petrecut, / Ce-averi, găina i-a făcut. 
  
Când a văzut că i-a ouat / Doar o mărgea, s-a-nfuriat 
  
Bătrâna într-atât de tare / Încât n-a mai avut cruţare 
  
Pentru găină. A bătut-o / Până atunci când a văzut-o 
  
Că a rămas fără suflare. / Atuncea doar, mânia-i mare 
  
S-a potolit, într-un sfârşit. / Târziu, găina a murit, 
  
Iar baba singură-a rămas, / Fără nimic, în acel ceas. 
  
În loc de ouăle gătite, / A mâncat doar răbdări prăjite, 
  
Căci şi-a bătut joc de găină / Şi a ucis-o fără vină. 
  
Baba-ntratât a sărăcit / Încât a şi înebunit. 
  
Moşul, în schimb, s-a ridicat / Şi a ajuns foarte bogat. 
  
Astfel, şi-a înălţat apoi, / Case şi grajduri mari şi noi. 
  
De babă, el s-a îndurat / Şi-atunci o slujbă el i-a dat, 
  
La păsări ca să robotească / Şi de găini să îngrijească. 
  
Deci baba, la moşneag în casă, / Ajunse-a fi găinăreasă. 
  
Cocoşului, cinste i-a dat / Moşul. L-a gât i-a agăţat 
  
O salbă mare, minunată, / Din aur doar fiind lucrată. 
  
I-a mai făcut ciubote noi / Cu cari l-a încălţat apoi. 
  
Galbene ele se vădeau / Şi pinteni la călcâi aveau. 
  
Cocoşul, în ăst fel gătit, / Putea a fi asemuit 
  
Cu un irod, dintre cei care / Erau frumoşi, nevoie mare. 
  
În orice loc moşul mergea, / Cocoşul său îl însoţea. 
  
Ţanţoş era – de bună seamă – / Parcă n-ar fi fost bun de zeamă. 
  
Ioan CIORCA 
  
Referinţă Bibliografică:
PUNGUŢA CU DOI BANI / Ioan Ciorca : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1796, Anul V, 01 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ioan Ciorca : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Ciorca
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!