Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Ioan Ciorca         Publicat în: Ediţia nr. 1693 din 20 august 2015        Toate Articolele Autorului

„VINOVATUL DE SERVICIU”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„VINOVATUL DE SERVICIU” 
  
Omul s-a născut cu un puternic simţământ de libertate şi orice aluzie, oricât de străvezie, la vreun mijloc de represiune, de îngradire a acestui scump ideal, îl determină să reacţioneze instinctiv şi să se izoleze înlăuntrul său, ca într-o carapace, atacând ipoteticul pericol, ori de câte ori are ocazia. 
  
Înainte de 1989, Miliţia reprezenta principalul instrument de represiune al statului, subofiţerii acesteia - sergenţi şi plutonieri majori - fiind mai urâţi chiar şi decât temuta Securitate. Despre Securitate auzisem doar poveşti de la cei mai în vârstă, fără însă a intra în vreo „confruntare” directă cu aceasta. Cu Miliţia era altceva. 
  
Simpla prezenţă a reprezentanţilor ei, te călca pe nervi, iritându-te pur şi simplu. În conştiinţa colectivă, unui miliţian în spaţiul public, era un semn de rău augur. Prezenţa omului legii nu răspândea un climat de linişte, de securitate, ci dimpotrivă, genera o stare de anxietate, de nesiguranţă pentru că pe stradă - dacă nu îi plăcea de figura ta - îţi cerea actul de identitate şi delegaţia de deplasare în caz că nu erai din localitatea respectivă, iar în vreun local, la cinematograf sau cofetărie, legitimaţia de serviciu. 
  
Eram pe la finele anului patru de liceu, când, în cadrul unei ore de dirigenţie, s-a purtat o discuţie pe tema viitorului nostru, fiecare fiind invitat a spune ce carieră doreşte să îmbrăţişeze. Discuţia mi s-a părut copilărească, dat fiind faptul că eram elevi ai unui liceu industrial, iar după absolvire aveam să beneficiem de o diplomă de calificare şi de un loc de muncă. Se pare că asemeni mie, gândeau cei mai mulţi colegi, întrucât un dialog între diriginte şi clasă s-a înfiripat destul de greu. La un moment dat, cineva a declarat că după examenul de bacalaureat se va înscrie la o şcoală de miliţie, motivând că nu i-a plăcut niciodată meseria pe care şi-a ales-o şi că de fapt s-a înscris la un liceu cu profil mecanic, doar aşa, să scape de gura părinţilor, care îl motivau cu veşnicul imperatuv: „trebuie să ai o meserie!” „Declaraţia” sa a stârnit rumoare în clasă. Dintr-o dată, l-am privit toţi cu alţi ochi. Parcă nu mai era colegul nostru, Vasilică, cel pe care îl ştiam din totdeauna. Era un străin, un potenţial duşman, un viitor membru al unui organ represiv şi, în consecinţă, „declaraţia” lui s-a vădit a fi un atentat la ideea de libertate. 
  
Sărmanul Vasilică... sunt convins că dorinţa lui, legată de accederea într-o şcoală de miliţie, nu avea nimic ascuns sau duşmănos. Cu toate acestea, ea la costat enorm, dobândind porecla de “poliţistul Bunea” şi devenind în ochii clasei, “vinovatul de serviciu”. Şi cu acest „statut” a rămas, până când, după absolvire, drumurile ni s-au despărţit. Ori de câte ori se întâmpla ceva în clasă, „poliţistul Bunea era vinovatul”. Dacă vreun muc de ţigară se rătăcea pe coridor, dacă tabla nu era ştearsă sau dacă vreun coleg conturba ora de curs, „poliţistul Bunea era vinovat!” Ba ajunsesem până acolo încât, la orele de fizică, atunci când tema era peste măsură de plictisitoare, Vasilică să fie pretextul pentru „spargerea” amorţelii generale. Era suficient ca dintr-un colţ al clasei cineva să strige: „Bunea-i de vină!” Îndată, alte glasuri se ridicau susţinându-l: „Da! Bunea-i de vină!” Vacarmul ţinea până când altcineva îi sugera profesorului: “Da-ţi-l afară!” Trezită din amorţeală întreaga clasă îi ţinea isonul: “Da-ţi-l afară! Da-ţi-l afară!” 
  
Profesorul de fizică era un om plăpând, liniştit şi lipsit de carismă, incapabil să stăpânească o clasă de băieţi. Îşi făcea conştiincios meseria... îşi ţinea cursul vorbind şi umplând cele două table cu scrieri şi cu formule de neînţeles, în pofida dezinteresului nostru făţiş. Cu toate acestea, nici el, cu calmul lui proverbial, nu putea ignora atitudinea clasei. Astfel, după după câteva tentative de liniştire a „opiniei publice”, se adresa direct lui Vasilică: „Domnule Bunea, te rog să părăseşti clasa... vezi şi dumneata... că nu se poate altfel...” 
  
Vasilică nu avea de ales: pierdea vremea pe coridor sau prin curte, până la ora următoare. Nu s-a plâns niciodată de comportamentul nostru dirigintelui sau conducerii liceului. A îndurat cu stoicism, chiar şi urechiatul pe care trebuia să îl suporte din partea noastră. Era suficient ca să spună cineva „Azi e ziua lui Bunea!”, ca toţi ceilalţi să se repeadă să-l felicite şi să-l tragă de urechi. „Supliciul” lui Vasilică a ţinut până la sfârşitul liceului. Norocul sau a fost că a urmat anul cinci, în care orele de curs s-au redus substanţial, predominând cele de practică în producţie şi meditaţiile în vederea examenului de bacalaureat. 
  
Păţania lui Vasilică, m-a făcut să pătrund - ce-i drept mult mai târziu - înţelesul sintagmei potrivit căreia „Tăcerea e ca mierea”. Abia atunci am înţeles că într-adevăr „Tăcerea” poate fi de aur. 
  
Ioan CIORCA 
  
Referinţă Bibliografică:
„VINOVATUL DE SERVICIU” / Ioan Ciorca : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1693, Anul V, 20 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ioan Ciorca : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Ciorca
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!