Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Ioan Ciorca         Publicat în: Ediţia nr. 1664 din 22 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

CEA DINTÂI DURERE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CEA DINTÂI DURERE 
  
Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej de meditaţie asupra evenimentelor din anul care e pe cale să se încheie şi, totodată, pentru a hoinării prin vremurile trecute, ştergând praful uitării de pe întâmplările care ne-au marcat existenţa. 
  
Întâmplarea pe care am să o istorisesc s-a petrecut demult... tare demult. Era în decembrie 1961. Iarna îşi intrase în drepturi, asprind zăpada şi împodobind ferestrele cu minunatele şi inegalabilele sale flori de gheaţă. În odăiţa de pe strada Cotului – stradă dispărută odată cu construcţia magazinului Central – o sobă mică de tuci izbutea cu greu să ţină gerul la distanţă. Era ajunul de Moş Nicolae. 
  
De mult îmi lustruisem ghetuţele şi le aşezasem pe pragul uşii, alături de nuieluţa Moşului, împodobită sărbătoreşte. Aşteptam cu nerăbdare să treacă noaptea, să vină zorii, ca să mă bucur de cadouri. Dar nu numai Moşul Nicolae era pricina bucuriei mele, ci şi întoarcerea tatei, de la Bucureşti. Pe vremea aceea, tata era angajat al Teatrului Naţional, în calitate de „maşinist”, meserie cu rezonanţe tehnice care – de fapt – se reducea la manipularea decorurilor. Tocmai atunci se potrivise a fi plecat „în turneu”, în capitală, cu naţionalul clujean. Ştiam că nu se întoarce cu mâna goală, iar ceea ce avea să îmi aducă nu putea fi decât pe măsura deplasării sale la „regăţeni”. 
  
Frământat de nenumărate presupuneri vizavi de cadoul pe care aveam să îl primesc, am adormit într-un târziu, fără a izbuti să-l surprind pe Moş Nicolae – precum îmi promisesem – în momentul în care îmi pusese darurile lângă ghetuţe. Când am deschis ochii, lumina difuză a zorilor pătrundea cu greu prin geamul îngheţat şi acoperit – pe jumătate – cu perdeluţe de hârtie. Primul gând care mi-a strâns inima în ghiara nesiguranţei s-a concretizat într-o întrebare rostită cu glas tare şi cu o teamă nedisimulată: „A venit tata?!” Am sărit din pat şi l-am văzut pe tata şezând la masă, privindu-mă cu un zâmbet larg întins pe faţa-i obosită de drumul de noapte. Am sărit în braţele lui, fără să mă fi uitat la darurile lăsate de Moşul Nicolae pe pragul uşii şi abia am putut să îngaim: „Mi-ai adus ceva?” „Eu ţi-am adus” – a răspuns tata serios şi a continuat în timp ce cotrobăia prin servieta lui de piele jerpelită – „dar tu ştii vreo poezie?” 
  
Pe vremea aceea, se obişnuia ca adulţii să pună – de regulă – două întrebări celor mici. Prima suna cam aşa: „Ia spune, ce vrei să te faci când vei fi mare?”, iar cea de a doua – cu referire la „bagajul cultural” – avea următorul connţinut: „Ai învăţat vreo poezie?” După ce copilul răspundea la întrebări, era invitat să recite poezia pe care o avea în „repertoriu”. Ca orice adult, şi tata a procedat la fel, trecând însă peste prima întrebare convenţională. „Sigur că ştiu!” – am strigat plin de uimire, cu ochii cât farurile de camion – când am văzut că pe tăblia mesei tata aşează o „Pobeda” mare, roşie, cu motor cu volant şi nespus de frumoasă. Era macheta autoturismului rusesc M-20, prezenţă notorie pe şoselele României acelei perioade. „Păi, atunci spune!” – m-a trezit tata din uimirea care mă lăsase fără grai. 
  
Trecusem binişor de trei ani, aşa că ştiam trei poezii. Prima am învăţat-o de la bunicul din partea mamei – om aspru şi harnic, hârşit prin ambele războaie mondiale. Cred că poezia era o întocmire de a sa – o glumă, un amestec de viaţă cazonă cu veşnica foame a ţăranului sărac, lipsit de pământ şi de grâne. Am tras aer în piept şi am început să turui: 
  
„Tata meu cătană-a fost 
  
Cu şapică de rogoz 
  
Şi c-o puşcă de răchită 
  
Puşcă-un bruj de mămăligă”. 
  
„Atât?” – a întrebat tata. „Nu, nu! Mai ştiu!” – am strigat eu speriat de posibila dispariţie a maşinuţei şi am continuat: 
  
„E bolnavă rău broscuţa! 
  
Umblă-n cârje sărăcuţa. 
  
Dar la vara care vine 
  
Are să se facă bine, 
  
Că merge la Techirghiol 
  
Şi face băi cu nămol”. 
  
Între timp, se aşezase şi mama la masă, iar eu – ca să impresionez şi mai mult asistenţa şi să o epatez cu producţiile mele literare – am trecut la „piesa de rezistenţă” care vorbea despre un conflict caznic, izbucnit dintr-o eroare culinară: 
  
„Merge moşul pe şosea 
  
Cu doi pui de turturea. 
  
«Dă-mi-i mie moşule!» 
  
«Nu ţi-i dau, mucosule! 
  
Că-i duc la băbuţa mea 
  
Ca să facă tocăniţă!» 
  
Tocăniţa n-a fost bună! 
  
Dă-i la baba peste mână!” 
  
Am sfârşit poezia într-un final apoteotic menit a glorifica atitudinea fermă şi curajul moşneagului. Astfel, mi-am lovit mâna stângă cu cea dreaptă, sugerând, prin mimică, gestul categoric al moşului care o sancţiona pe băbuţa lui pentru nepriceperea de care dăduse dovadă în gătirea puilor de turturea. Ei, în momentul acela s-a produs „tragedia”: amploarea mimicii a fost atât de mare încât am atins Pobeda care stătea în aşteptare pe colţul mesei, trimiţând-o de-a berbeleacul, direct sub pat. În urma impactului, motorul cel nou, cu volant, s-a defectat, maşinuţa pierzându-şi autonomia de mişcare. 
  
O adâncă tristeţe a pus stăpânire pe mine. Îmi simţeam sufletul frânt de durere – de cea dintâi durere – încât numai darurile de Crăciun au fost în stare să-l tămăduiască într-o anumită măsură. Chiar şi astăzi, după mai bine de o jumătate de veac de la acea întâmplare, mă încearcă nostalgia, la amintirea minunatei mele maşinuţe cu motor, cu volant. 
  
Ioan CIORCA 
  
Referinţă Bibliografică:
CEA DINTÂI DURERE / Ioan Ciorca : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1664, Anul V, 22 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ioan Ciorca : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Ciorca
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!