Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Ioan Ciorca         Publicat în: Ediţia nr. 1653 din 11 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

HOINĂRIND PRIN AMINTIRI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
HOINĂRIND PRIN AMINTIRI 
  
„Nu ştiu alţii cum sunt” – ar zice Creangă – dar mie îmi place să hoinăresc, din când în când, printre amintiri şi să „revăd” imagini din vremea copilăriei. Nu mi se întâmplă prea des să mă las furat de valul amintirilor. De regulă, doar la sfârşitul unui an, când sunt în concediu, după ce în prealabil mi-am îndeplinit sarcinile domestice trasate de soţie. Pentru a nu o mai încurca în eforturile ei de a desăvârşi ultimele pregătiri destinate trecerii într-un an nou, prefer să mă retrag şi să „răscolesc” trecutul – vremea copilăriei – singura în care am fost cu adevărat fericit. 
  
Şi ce puţin îmi trebuia ca să fiu fericit... un cornet de îngheţată cu 50 de bani sau o maşină de tinichea cumpărată, de obicei, de tatăl meu, care – vorba mamei – era „cam larg la mână”. Eu mă bucuram de fiecare tablă ambutisată, copie imperfectă a autovehiculelor acelor vremi. La modă – adică accesibile – erau micile machete reprezentând camioane cu remorcă, dubiţe cu o uşiţă în spate care se putea deschide pentru a se „încărca marfă”, autobuze gen „Molotov” sau „Zis”, tramvaie de tablă cu motor cu arc şi volant, precum şi celebrele TV-uri a căror carieră s-a încheiat o dată cu cea a uzinei Autobuzul. 
  
Nu pot să nu-mi amintesc de maşinile acelei perioade, întrucât, în virtutea „statutului” meu de „copil de asfalt”, strada era terenul de joacă, universul meu. Întrucât locuiam pe Calea Moţilor, vizavi de „Raionul de partid”, aflat în clădirea în care azi este situată Curtea de conturi, toate „noutăţile” pe patru roţi treceau prin faţa geamului meu. Ei, şi ce trist am fost o dată, când se pusese problema devierii traficului greu din centrul oraşului. Mă îngrozea gândul că nu voi mai vedea camioanele trecând prin faţa ferestrei mele. Din fericire, ele au continuat să circule pe strada mea – până târziu – fiind dirijate prin strada Petru Maior, Piaţa Păcii şi strada Avram Iancu, spre Calea Turzii. Şi ce emoţii îmi provocau acele camioane, tractând trailere uriaşe. Stăteam pe trotuar, alături de ceilalţi copii, privind speriat şi admirativ trecerea uriaşelor autotractoare. Îmi înfundam degetele în urechi, înspăimântat de urletul motoarelor reverberat prin eşapamente. 
  
Astăzi, după atâţia ani, privesc încă, admirativ marile camioane şi – precum spunea Kant că „vedem în măsura în care înţelegem” – pricep ce anume mă minuna atunci, când priveam prin ochii unui puşti de câţiva ani, acele „minuni” ale tehnicii. Acum, pot descrie exact ce anume mă fascina: mă fascinau motoarele, în care, pistoanele – prinse într-un dans ameţitor – se învârteau după regulile impuse de ciclul de funcționare inventat de Nikolaus August Otto. Mă fascina herghelia cailor putere, forța brută captivă în măruntaiele motorului, care răspundea docilă comenzilor șoferului, dându-i acestuia senzația de „stăpân”, de adevărat conducător. 
  
Erau, apoi, autobuzele şi troleibuzele, dat fiind faptul că toate liniile importante ale regiei de transpost orăşenesc, includeau strada mea. Chiar inventasem un joc pe seama lor. Ne împărţeam în două echipe: una îşi alegea autobuzele, iar cealaltă troleibuzele după care stăteam cu privirile pironite în lungul străzii, aşteptând să apară autovehiculele alese. Sosirea unui autobuz, respectiv troleibuz, dăruia câte un punct uneia sau alteia dintre echipe. Plictiseala punea capăt jocului, acesta încheindu-se, de regulă, cu o mică „ceartă”, generată de echipa învinsă, care pretexta că numărul de atutobuze sau – dupa caz – cel de troleibuze este mai mare, determinând înfrângerea. 
  
Ei, şi ce frumoase erau autobuzele acelor vremi.... 
  
Primele pe care mi le amintesc sunt Zisurile ruseşti. Aveau un design deosebit, cu forme rotunjite şi o casetă mare pe frontalul pavilionului în care se afişau numărl liniei şi ruta pe care circulau. Parbrizele înclinate, grila dispusă vertical mascând radiatorul şi motorul aflat în faţa, precum şi cele două faruri situate la extremitatea exterioară a aripilor faţă, mă duceau mereu cu gândul la un câine mox. Mai erau Skodele cehoslovace. Mi le amintesc staţionate în Piaţa Mihai Viteazu, cu motoarele mergând la ralanti şi parcă aud, încă, zumzetul lor înfundat, determinat de detonaţia diesel, de zgomotul injecţiei fracţionate, pe care îl reproduceam drept un „langa, langa, langa, langa” monoton şi continuu. Le numeam „autobuze cu mustăţi”, din pricina grilei radiatorului alcătuită din două rânduri de zăbrele dispuse orizontal, de o parte şi de alta a vergelei plasate pe mediena acesteia. Apoi, regia de transport a achiziţionat primele autobuze româneşti. Întâi a fost varianta MTD-TV, pusă în serviciu pe linia 7, care deservea cartierul Andrei Mureşanu. 
  
A urmat varianta TV-1, asigurând transportul pe linia 3, de la gară la capătul străzii Pata – actuala Titulescu – având punctul de întoarcere în zona străzilor Bistriţei şi Bălţii, azi dispărută. Un astfel de TV – 1 a putut fi văzut, până târziu – aproximativ jumătatea anilor ’70 – parcat în spatele Teatrului Naţional, în serviciul căruia fusese, asigurând deplasarea actorilor. Prin anii ’65, locul acestor autobuze a fost luat de troleibuzele liniei 2, 3 şi 25 care deserveau cartierul Gheorgheni, aflat în plină expansiune. 
  
Un alt autobuz al copilăriei mele a fost Gazul tip Molotov, aflat în dotarea Teatrului de păpuşi. La grădiniţă fiind, îl aşteptam cu o nerăbdare şi bucurie de nedescris, săptămână de săptămână, să ne ducă la spectacol. Şi acesta s-a „pensionat” odată cu apariţia noilor mijloace de transport în comun din generaţia următoare a gamei TV. Primii reprezentanţi ai noii generaţii au fost autobuzele şi troleibuzele TV – 2, pe care, noi copiii, le denumisem ca fiind „cu chipiu”, din pricina pavilionului extins peste cele două parbrize frontale – asemeni unui cozoroc – precum şi a proeminenţei casetei de afişaj, situată central. De asemenea, la denumire a contribuit şi priza de aer a motorului situată la extremitatea spate a pavilionului, dând impresia unui chipiu cu cozoroc şi boruri ridicate. După ele au venit autovehiculele tip TV 20, a căror supremaţie a ţinut până prin anii ’80, când au fost „învinse” definitiv de autobuzele şi troleibuzele din gama Roman. 
  
Acesta a fost un crâmpei din povestea mijloacelor de transport în comun ale copilăriei mele. Înclin să cred că m-am născut sub semnul oraşului, în zodia automobilului. Altfel nu-mi pot explica pasiunea pentru maşini. Cu altă ocazie, probabil, voi reitera amintiri legate de alte autovehicule aflate în top la vremea respectivă, ca de exemplu furgonetele, microbuzele şi autoutilitarele din familia Tudor Vladimirescu sau autoturismele Dacia. 
  
Ioan CIORCA 
  
Referinţă Bibliografică:
HOINĂRIND PRIN AMINTIRI / Ioan Ciorca : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1653, Anul V, 11 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ioan Ciorca : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Ciorca
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!