Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Ioan Cârja         Publicat în: Ediţia nr. 1942 din 25 aprilie 2016        Toate Articolele Autorului

Ioan CÂRJA - ÎN ARŞIŢA PRIMĂVERII TIMPURII (NUVELĂ) PARTEA A DOUA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Asta e!  
Primăvara anului 2010, îmi va rămâne imprimată în suflet, ca un punct de reper fierbinte şi rece în acelaşi timp, care îmi va aminti mereu de cacialmaua în care am intrat, lăsându-mă amăgit de vraja dulce dar târzie, a fericirii cupidoniene transmise telefonic, cu voce de sirenă. Evident, era mult mai sănătos pentru mine, dacă săgeata acestui frumos şi delicat îngeraş mi se înplânta în altă parte, decât în clasicul loc din piept. Pentru aceasta, îi reproşez instinctului meu că nu m-a ajutat tocmai atunci când credeam că sunt foarte stăpân pe situaţie: Uneori, dragostea ne orbeşte, iar dacă totuşi deschidem ochii, poate fi prea târziu, pentru că deja am călcat în…“ceva”! Mie, mi-a fost destinat ceva, cu totul special şi vei afla despre asta, citind această nuvelă: Ce să faci, ăştia suntem noi, voi, ei…oamenii! (Autorul)  
 
Spre Chicago cu toată viteza!  
Am adormit liniştit, iar dimineaţa următoare, pe la ora cinci, m-am sculat, am îmbrăcat uniforma, mi-am verificat arma, am sunat-o pe Otilia, apoi după ce am spus amândoi „Tatăl Nostru”, ea mi-a urat drum bun:  
- Te sărut dragul meu şi te aştept: Drum bun! Mai vorbim când poţi: Sună-mă!  
- Te sărut şi eu, draga mea: Sper să fie într-un ceas bun. Te voi suna de câte ori o să mă opresc: Nu vorbesc la telefon în timpul mersului: Am plecat: Vin: Aşteaptă-mă!  
 
In câteva minute am scos afară în parcare lucurile mai mari din apartament: Doar patul l-am lăsat în dormitor, pentru că era prea greu!  
Am privit încă odată în apartamentul gol şi am ieşit afară încuind uşa: După ce am pus cheile în cutia managerului, am urcat în maşină şi am fixat aparatul GPS pe adresa Otiliei. Ieşind din parcare, am privit încă odată la grămada de obiecte pe care le lăsam acolo: Ce mai conta: Plecam fericit la drum! Zorile zilei m-au găsit gonind pe utostrada Interstate 80 est, cu direcţia Chicago: Eram relaxat, aveam viteză, maşina vibra liniştit în acordurile melodiilor populare româneşti care se revărsau din CD-ul de la bord.  
 
Maşina mea, un Montero, cu motor în „V”, puternic dar şi economic, făcea cam 25 de mile la galonul de benzină, cea ce era excelent, pentru o maşină sport de teren şi eram foarte multumit de ea: “SUV”, (Sport Utility Vehicle), Montero era maşina ideală pentru o deplasare la drum lung, greu şi de durată: Multe misiuni am îndeplinit împreună, în cei cinci ani de când o foloseam aici în California. Acum, goneam spre Chicago cu mult peste viteza legală: Era luni dimineaţa, iar eu cântam încet concentrat la traficul de dimineaţă ce devenea din ce în ce mai dens, pe măsură ce mă apropiam de Sacramento, capitala Californiei. A trebuit să reduc viteza pentru că mă apropiam de ora şapte, când de obicei este vârf de trafic pe toate autostrăzile: Lumea mergea la lucru. Incet încet, toate benzile autostrăzii s-au umplut de maşini care de abia se mai târau: Eram pe prima bandă şi înaintam foarte încet când, în faţa mea, o maşină a luat brusc foc, scoţând fum puternic de la motor: şoferul, o femeie, a scos maşina în afara şoselei şi a ieşit imediat din ea. Atunci am observat că trecuse peste o lumânare roşie de semnalizare aprinsă, uitată acolo de poliţie, în urma unui accident care se petrecuse mai devreme aici: Maşina avea cu siguranţă scurgeri de benzină sau ulei la motor dedesubt şi astfel, luase foc foarte uşor.  
 
Mi-am dat seama de pericol şi pentru că aveam un stingător de incendiu în maşină, am hotărât să ajut această femeie ce se agita disperată! Am ieşit şi eu în afara şoselei, apoi cu stingătorul în mână am alergat la maşina în flăcări, reuşind în câteva minute să sting focul. Femeia, o mexicană de vârstă mijlocie, cu lacrimi în ochi, văzându-mă în uniformă şi înarmat, nu mai contenea să-mi mulţumească:  
- Mulţumesc mult domnule ofiţer, ce mă făceam singură?  
- Nu-i nimic doamnă, îi zic, bine că n-a fost mai rău: Totul e Okay acum, dar rămâneţi pe loc şi chemaţi-vă mecanicul, pentru că maşina are acum multe probleme la motor şi nu veţi putea continua drumul.  
 
Femeia mi-a mulţumit din nou, iar eu am urcat în maşină, continuându-mi drumul: Micul meu stingător îşi făcuse datoria din plin, iar eu începusem ziua cu o faptă bună!  
Privind în oglinda retrovizoare a maşinii, am observat o maşină de pompieri care tocmai ajunsese şi ea acolo, însă focul era stins! Mulţumit, am continuat să conduc încet în traficul greu, ascultând în surdină aceleaşi melodii care se repetau: Imi plăceau melodiile populare şi romanţele: Le selectasem şi le aveam înregistrate de mine pe acest CD. Simţeam nevoia să o sun pe Otilia. Voiam să ştie de isprava mea: Eram mândru, iar ea ştia să mă asculte: Am sunat-o şi i-am povestit întâmplarea! A sesizat şi ea că eu trecusem prin pericolul de explozie, al maşinii respective:  
- Totul e bine când se termină cu bine: A fost pericol e adevărat, dar am trecut eu uneori prin situaţii mai dificile: Sunt pregătit pentru orice draga mea, am liniştit-o eu.  
- Vezi, Dumnezeu te apără a zis ea.  
I-am mulţumit lui Dumnezeu împreună, apoi, am început să-i cânt romanţa “Mie dor de ochii tăi adânci”:  
Imi plăcea foarte mult această romanţă cu un accent sentimental deosebit: A început să cânte şi ea: Cânta frumos, dar cu o voce stranie, parcă dublată, de ceva, misterios!  
- Vin spre tine, am încheiat eu.  
- Te aştept dragul meu, mi-a răspuns ea, fericită.  
 
Traficul, începea să se relaxeze tot mai mult, iar eu, am început să apăs pe acceleraţie tot mai tare: Am trecut de Sacramento şi mă îndrept în viteză spre statul Nevada, unde oraşul Rino, cu jocurile lui de noroc, îmi era în drum. Trecuseră deja câteva ore de când am plecat şi urmăream mereu indicatorul nivelului de combustibil, ca nu cumva să rămân fàră benzină! Dacă asta ţi s-ar întâmpla în deşertul din Nevada, în cel din Texas sau Arizona, unde distanţa între staţiile de benzină este mare, atunci ai cam „pus-o de mămăligă,” cum ar spune românul! Otilia, mă asigura că se roagă tot timpul pentru mine şi pregăteşte apartamentul pentru sosirea mea: Era frig şi gheaţă la Chicago: Imi venea cam greu să cred asta pentru că, în California era cald, pomii erau înfloriţi, iar iarba era destul de mare!  
 
Trecusem de mult de Rino, Nevada, când, observând la marginea autostrăzii un indicator pe care scria că mă apropiam de un loc de parcare pentru odihnă, m-am hotărât repede să mă opresc şi să mă odihnesc câteva minute. După aproape zece ore de condus, picioarele începuseră să-mi cam amorţească, aşa că, am ieşit de pe autostradă, în parcarea bine amenajată: Am observat că avea toiletă publică şi am mers înăuntru să mă spăl pe faţă cu apă rece, ca să mă înviorez: In parcare, se mai aflau doi bătrâni cu o casă mobilă şi un câine: Bătrânii, stăteau pe scaune afară, lângă căsuţa lor cu motor, iar câinele, un Pitbul maroniu solid, se plimba liber în jurul lor.  
 
Tocmai ieşisem răcorit din toiletă şi mă îndreptam spre maşina mea când, aud un lătrat scurt şi întorc rapid capul spre bătrâni! Văd câinele lor venind în viteză spre mine şi instinctiv pun mâna pe revolver, dar abandonez imediat ideea şi urc repede în maşină închizând uşa. Tocmai la timp, pentru că şi câinele ajunse, începând să sară pe uşa maşinii lătrând furios, fără să-i pese de strigătele disperate ale celor doi bătrâni care îl chemau înapoi! Eu, stăteam liniştit în maşină şi priveam la „javra” care vroia să mă rupă: Probabil nu-i plăcuse uniforma mea sau, nu-i plăcea, de mine! Reuşise să-mi zgârie cu ghearele lui uşa maşinii, dar nu aveam ce face şi trebuia să aştept: Imediat, a ajuns acolo şi bătrânul care, furios pe câinele neascultător, i-a tras acestuia, o lovitură cu piciorul! Numai că “javra” s-a întors brusc şi la apucat pe bătrân de gamba piciorului, încât, bietul om era să cadă jos: Intre timp şi soţia lui s-a apropiat alergând şi amândoi, strigând puternic la animal, au reuşit să-l potolească!  
 
Câinele, s-a retras încet spre căsuţa lor mobilă, iar eu m-am dat repede jos din maşină, cu arma în mână, gata să omor „javra”, dacă mai revenea! L-am sprijinit pe bătrânul care se clătina şi gemea de durere: Din piciorul muşcat îi curgeau şiroaie de sânge! Femeia, l-a bandajat cu fularul ei, apoi, a chemat prin telefonul ei mobil, ambulanţa. Am aflat că ei aveau acest câine de curând şi acesta, încă nu asculta de comenzile lor:  
- Domnule Ofiţer, mi-a zis bătrânul; vă cerem scuze; e greşeala noastră că am lăsat câinele liber: Dacă-l împuşcai nu-mi părea rău, a mai zis el, privindu-mi arma pe care, încă o mai aveam în mână!  
- Am făcut tot ce am putut, ca să evit asta, i-am răspuns eu bătrânului, îngrijorat de starea lui.  
 
Convins că venea ambulanţa, le-am urat de bine bătrânilor, am urcat îm maşină şi am plecat mai departe: Numai de odihnă nu mai putea fi vorba acolo. Ce zi, mă gândeam eu: Oare ce mă mai aştepta până la Chicago? Când i-am spus Otiliei ce mi s-a întâmplat, a rămas şi ea pe gânduri: Cam multe întâmplări şi eram doar la începutul drumului!  
- Dumnezeu şi dragostea mea să te păzească de rău. Ai grijă de tine, Okay?  
- Okay, draga mea! Mă gândesc numai la tine, totul o să fie bine şi o să ne vedem curând: Te sărut cu dor, din depărtare, Okay?  
- Te sărut şi eu dragul meu, PA!  
 
Indicatorul de benzină îmi arăta că trebuie să alimentez curând: Cu siguranţă că la următoarea staţie de benzină, după ce voi face plinul, mă voi odihni, îmi ziceam în gând: Se înserase deja! Peste jumătate de oră făceam plinul de benzină la prima staţie, apoi am parcat în apropiere, am deschis puţin geamul şi m-am întins cât am putut pe scaunul maşinii, încercând să dorm puţin: Cred că am dormit zece minute când, mă trezeşte brusc din somn, bătând în geam, un poliţist, care dorea să vorbească cu mine: Am ieşit afară nedumerit, neştiind ce se întâmplă. Când m-a văzut în uniformă şi înarmat, m-a întrebat surprins, dacă sunt în misiune, sau numai în trecere pe acolo, prin zonă:  
- Sunt doar în trecere, domnule Ofiţer, dar sunt obosit şi voiam să mă odihnesc puţin: Vin din California şi merg la Chicago, i-am răspuns eu oficial.  
- Okay, zice el: Nici o problemă: Noi sântem în alertă şi căutăm un criminal periculos, urmărit general: ştim că este pe aici, pe undeva: Ai grijă să stai în maşină, sau, cred că e mai bine să pleci mai departe, pentru siguranţa ta: Mi-a zis el prietenos:  
- Eu sunt Sergentul John, s-a prezentat el, întingându-mi o carte de vizită: Dacă vezi ceva suspect, sună-mă, Okay?  
- Şi eu sunt tot John: O să te sun desigur, i-am răspuns eu strângându-i mâna, prieteneşte.  
 
După ce a plecat poliţistul am considerat că-i mai înţelept să-i ascult sfatul şi sä-mi continui drumul: Am plecat imediat mai departe pe aceiaşi autostradă întunecată şi pustie, la acea oră târzie, din noapte! Trecuseră cam zece cinsprezece minute de când m-am despărţit de poliţist când, am observat o maşină oprită pe marginea drumului şi un individ agitat care-mi făcea semne disperate cu mâinile, să opresc! Având mâinile ridicate, i se ridicase şi geaca scurtă pe care o purta, iar în lumina farurilor maşinii mele, am observat ceva strălucitor, care semăna cu un mâner de pistol, ascuns pe jumătate, după curea: Am înţeles imediat că el era fugarul căutat! Nu am oprit acolo, ci câteva sute de metri mai departe şi l-am sunat imediat pe John poliţistul, căruia, i-am dat toate semnalmentele individului şi ale mşinii:  
- Cu siguranţă el este: Mulţumesc John, plec acum, mi-a răspuns el.  
- Okay, John, succes! I-am urat eu.  
 
Cred că avea toate şansele să-l prindă pe individul căutat, iar eu, mi-am continuat drumul mai departe, în liniştea nopţii.  
 
Goneam cu viteză în ritmul aceloraşi melodii populare, care se repetau în surdină de pe discul neschimbat, încă de la plecarea mea din Hayward. Trecusem de mult, mijlocul nopţii, mă aflam într-o zonă muntoasă, iar autostrada în urcare, era înconjurată de o parte şi de alta de brazi înalţi şi întunecaţi, ce-şi profilau semeţ, dar sinistru, vârfurile inegale, spre cerul senin, al nopţii. Cu un fior neplăcut, călcam tot mai apăsat, pedala acceleraţiei, pentru a scăpa din această zonă neprimitoare, plină parcă, de mistere şi neprevăzut: Pe lângă drum începeau să apară tot mai des grămezi de zăpadă viscolită, semn că fusese zăpadă mare pe acolo zilele trecute. În spatele brazilor întunecaţi, se vedeau clar crestele munţilor acoperite cu zăpadă, care strălucea în lumina lunii.  
 
Câteva minute mai târziu, intram într-o ceaţă foarte densă de munte şi am început să reduc viteza: Curând, un indicator rutier îmi arăta că urma o localitate cu staţie de benzină şi restaurant: Era şi timpul! Trebuia să fac plinul de benzină şi eram şi obosit. Am ieşit de pe autostradă, într-un orăşel de munte liniştit, iluminat feeric şi acoperit cu un strat subţire de zăpadă: Toate căile de acces erau curăţate de zăpadă şi se putea circula uşor: Părea o noapte liniştită de iarnă. După ce am făcut plinul de benzină, am parcat lângă staţie şi m-am întins pe scaunul maşinii hotărât să rămân aici până dimineaţă, ca să mă odihnesc. Mai erau câteva ore până la ziuă: Afară era frig, dar în maşină era cald şi acoperit cu pătura, am adormit repede.  
 
Poate am dormit o oră, când la un moment dat, deschizând ochii, am văzut cu uimire că afară, ningea foarte tare, cu fulgi aşa de mari, cum nu am văzut, nici în iernile cele mai grele, din România. Acum, totul în jur era acoperit cu un strat gros de zăpadă. Am ieşit afară din maşină şi am hotărât să plec mai departe, ştiind că altfel, voi rămâne sigur blocat acolo, în zăpada care, continua să cadă năvalnic! Un vânzător de la staţia de benzină văzându-mă că privesc în sus, m-a avertizat: - Au anunţat la radio, că v-a ninge aşa, toată noaptea! Am plecat imediat! Lumina farurilor se lovea de ninsoare ca de un zid şi nu vedeam la o distanţă mai mare de cinci metri în faţa masinii: ştergătoarele de parbriz, nu puteau face faţă valului de zăpadă, care cădea de sus, peste mine: Mergeam foarte încet! Pe şosea nu circula nimeni, iar zăpada, creştea mereu: După câteva minute de mers, am hotărât să mă întorc la staţia de benzină, să aştept să se oprească cât de cât ninsoarea: Era aproape imposibil să înaintez! M-am întors la staţie şi am aşteptat o jumătate de oră, dar ninsoarea nu a încetat nici o clipă, parcă ningea cu fulgi şi mai mari! Speriat că voi rămâne, cu siguranţă, blocat în orăşelul acela şi v-a trebui să aştept poate o zi, ca drumul să fie curăţat, m-am hotărât ferm, ca de data aceasta să plec oricum mai departe: Fie ce-o fi, mi-am zis, oprind hotărât muzica, concentrat să fac totul, ca să scap din această încleştare, cu natura dezlănţuită!  
 
Am plecat din nou la drum, pe şoseaua acoperită acum cu un strat de zăpadă, de aproape jumătate de metru! Experienţa mea, de peste partruzeci de ani, în conducerea maşinilor pe orice vreme, mai ales în România, îmi dădea încrederea necesară: Avănd tracţiunea la Montero numai pe roţile din spate, ştiam că e dificil să conduci în zăpada mare şi că trebuia, să merg foarte încet şi numai pe mijlocul drumului! Aveam norocul că maşina fiind încărcată era grea, cauciucurile erau noi, iar aderenţa bună! Ningea puternic în continuare şi nu circula nimeni la ora două noaptea, aşa că puteam merge pe mijlocul şoselei! Din fericire, după câteva minute, autostrada începea să coboare, suficient ca să uşureze înaintarea maşinii, care se deplasa acum mult mai uşor la vale, împingând practic cu bara din faţă zăpada din faţa ei! In urma mea, rămânea o cărare lată şi adâncă în zăpada groasă de mai bine de jumătate de metru: Montero, era ca un tăvălug mare alb, îngheţat, venind parcă de pe o altă lume!  
 
La volan, concentrat la maximum, ţineam direcţia înainte şi abia vedeam prin parbrizul pe care ştergătoarele îngheţate, nu-l mai puteau curăţa: Am condus în acest infern mai bine de o oră când brusc, ninsoarea s-a oprit şi puteam vedea acum la o distanţă mai mare, în faţă! M-am hotărât să opresc ca să curăţ parbrizul şi ştergătoarele: Mi-am lăsat arma pe scaun să o protejez de apă şi am coborât din maşină. Zăpada îmi trecea de genunchi iar roţile la maşină nu se mai vedeau! După ce am curăţat ştergătoarele şi eram gata să urc din nou la volan, am simţit că era timpul să-mi golesc şi eu rezervorul personal, după atâtea ore de condus, atâta emoţie şi cafea băută! Am făcut câţiva paşi prin zăpada moale, până la marginea şoselei, chiar lângă tufişuri, pregătindu-mă să-mi deschid „robinetul” când, mi s-a părut că ceva se mişcă acolo, iar în clipa următoare, o namilă cu ochi strălucitori ca de pisică, mi-a sărit direct în cap şi m-a trântit în zăpadă! Surprins şi lovit, mi-am dat totuşi seama, că animalul respectiv era un Cougar american, acel leu de munte, ceva mai mare decât un lup şi mai greu!  
 
In urma loviturii animalului, şapca îmi sărise de pe cap iar din buzunarul de la piept mi-a căzut în zăpadă şi telefonul mobil! Animalul, mă ratase la prima lovitură şi se pregătea de asaltul final asupra mea când între noi, în zăpadă, a început să sune brusc telefonul!  
 
Surprins de sunetul strident al telefonului, Cougarul a rămas o secundă parcă suspendat în aer, apoi s-a întors şi din trei salturi a dispărut în tufişurile de pe partea cealaltă, a drumului! M-am ridicat încet, mă durea urechea dreaptă, mi-am luat din zăpadă telefonul care încă suna şi mi-am pus şapca pe cap: Am privit ceasul: Era ora patru: Se apropiau zorile: {tiam că mă suna, Otilia!  
- Da draga mea! I-am răspuns eu în sfârşit, cu vocea stinsă, în timp ce mă apropiam cu paşi rari de maşină, uitându-mă cu atenţie, în jur.  
- Sânt un pic ocupat, o să te sun în câteva minute, i-am zis eu, luându-mi rapid pistolul, de pe scaun!  
- Te sărut, dragul meu, eşti Okay?  
- Acum, totul este Okay, draga mea: Am să te sun imediat, i-am răspuns, închizănd telefonul.  
 
Stăpân pe mine şi cu arma în mână, trag rapid trei focuri, în tufişul de peste drum, în care tocmai dispăruse animalul! Bubuiturile armei, m-au adus şi pe mine la realitate: Nu ştiu dacă am nimerit fiara, pentru că oricum, trăsesem la întâmplare! Am pus arma la loc, în tocul de la curea, promiţându-mi să nu mă mai despart de ea, mai ales, în asemenea situaţii nocturne, cu atâta suspans şi neprevăzut! Mi-am pipăit urechea: Aveam o zgârietură de la ghiara Cougarului şi sângeram puţin. Cu siguranţă şapca mi-a protejat capul, dar telefonul Otiliei probabil mi-a salvat viaţa! Spun probabil, pentru că, nici eu, chiar aşa fără armă cum eram, nu mă lăsam terminat prea uşor, de animalul înfometat: Ne-am fi luptat cu siguranţă şi aveam în buzunar briceagul, pe care mi-l dăduse Gim la plecare!  
 
Ningea încet şi m-am urcat la volan complet revenit din şoc: După câteva minute, am sunat-o pe Otilia şi i-am povestit tot ce mi s-a întâmplat: M-a ascultat cu sufletul la gură, fără să mă întrerupă şi sigur, nu-i venea să creadă:  
- Credeam că glumeşti dragul meu!  
- Nu glumesc deloc, dragă! Tu ştii că mi-ai salvat viaţa, sunându-mă în acel moment? I-am spus eu repede, încă emoţionat.  
- A fost mâna lui Dumnezeu prin mine a zis ea, pentru că am visat cu tine că te jucai cu un ceas, pe care voiai să-l fixezi să sune: Atunci m-am trezit şi când am văzut că era ora şase te-am sunat, pentru că oricum nu mai puteam dormi ştiindu-te pe drum: Vai dragul meu, prin ce situaţie ai trecut! A exclamat ea.  
- Da! Chiar a fost o adevărată minune şi îţi mulţumesc draga mea: Cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă nu mă sunai tu. Cred că eram totuşi o cină cam prea mare pentru Cougarul acela flămând însă, nu m-ar fi păpat el prea uşor; Te sărut, am alintat-o eu, plecând mai departe spre est, în întâmpinarea zorilor ce se vedeau la orizont!  
 
Continua să ningă încet, zăpada moale era călcată uşor de Montero, care o împingea cu bara şi o dădea la o parte, de parcă eu eram utilajul de curăţat zăpada pe autostradă, în pustiul acesta sălbatec şi alb. La un moment dat, privind în oglindă, am observat la distanţă în urma mea farurile unei maşini care venea uşor pe cărarea lăsată de mine: Când s-a apropiat, am văzut că era tot o maşină SUV ca a mea, dar şoferul a încetinit în spatele meu neavând curajul să mă depăşească şi să înfrunte singur, mormanul de zăpadă deschizând drum, aşa cum făcusem eu. Mă simţeam mai bine, că nu mai eram singur, iar el era mulţumit că îi deschideam drum, ne voind să rişte să rămână blocat în zăpadă!  
 
A rămas astfel un timp pe urmele mele, până când zăpada a început să fie din ce în ce mai puţină, apoi m-a depăşit încet mulţumindu-mi cu degetul mare ridicat în sus: I-am răspuns şi eu la fel! Nu mai ningea, iar în lumina palidă a zorilor, ieşind din zona de munte, şoseaua începea să fie tot mai uscată în faţa mea şi răsuflam uşurat: Fusese o aventură norocoasă pentru mine, în acea noapte de infern, pe care n-o voi uita cu siguranţă, niciodată! Călcam acceleraţia tot mai apăsat: Montero vibra vesel, scuturându-se parcă, de tot răul şi necazul prin care am trecut amândoi! Incă o dată m-am putut convinge, ce important este să ai o maşină bună, de încredere, care să nu te lase “baltă,“ la greu!  
 
Vedeam în oglinda retrovizoare cum bucăţi mari de gheaţă şi zăpadă se desprindeau de pe maşină şi cădeau în urma mea. Câteva minute mai târziu, un indicator rutier îmi arăta ca mă apropiam de o mică localitate cu staţie de benzină: Acolo am oprit, am făcut plinul rezervorului şi servind o cafea fierbinte, am vorbit cu Otilia despre situaţiile grele prin care trecusem în acea noapte. Era Marţi dimineaţa şi începea să se vadă tot mai clar în jur, lumina zilei: Eram pe drum de o zi şi o noapte dar încă, mai aveam de condus toată ziua, până la Chicago!  
 
Am plecat mai departe: De acum, drumul foarte monoton, era uscat şi drept cât vedeai cu ochii în depărtare, până la orizont: Eram obosit, dar dorinţa de a-mi întâlni iubita cât mai curând, îmi dădea aripi! Priveam cu coada ochiului la aparatul GPS care afişa toate datele drumului parcurs până în acel momento: Mai aveam încă douăsprezece ore de condus până la destinaţie dar eram obosit şi simţeam nevoia să dorm măcar două-trei ore. Traficul dimineţii se intensifica tot mai mult făcându-mă să reduc viteza: Eram în legătură cu Otilia şi la un moment dat, pe la ora zece, undeva în apropierea oraşului Omaha, i-am spus că trebuie să mă opresc, să dorm undeva, pentru că simţeam asta tot mai puternic. Imi era teamă, să nu adorm la volan: ştiam că şoferii obosiţi din cauza condusului în timpul nopţii, adorm la volan în special dimineaţa, când răsare soarele! Mie, nu mi se întâmplase niciodată, aşa ceva, dar am fost uneori foarte aproape de asemenea, situaţii! Acum, simţeam că sunt la capătul rezistenţei mele fizice, după tot ce mi se întâmplase în cursul nopţii: Otilia m-a rugat şi ea să opresc imediat şi să dorm.  
 
La primul Motel din drum, am închiriat o cameră şi după ce am mâncat o pizza întreagă, am adormit, în timp ce vorbeam cu ea, la telefon. Am dormit câteva ore bune, până pe la ora trei după masă când, am fost trezit de bătăi scurte în uşa camerei mele: Din greşeală, parcasem în locul rezervat vecinului de cameră, iar acesta a reacţionat! M-am sculat şi mi-am parcat maşina unde trebuia, cerându-mi scuze omului, apoi, am început să mă pregătesc din nou de plecare. Am verificat uleiul din motor, am spălat maşina şi după ce am băut o ceaşcă mare de cafea, am plecat din nou la drum: GPS-ul, această minune tehnică îmi arăta că mai am vreo nouă ore până la destinaţie. Montero acum spălat, strălucea ca o bijuterie de argint, pregătită pentru întâlnirea mea cu Otilia!  
 
Mă grăbeam, conduceam cu viteză, mereu peste limita legală, iar GPS-ul mă avertiza sunând puternic cu o trompetă. Micul aparat, îşi făcea datoria din plin ca un adevărat co-pilot: De altfel, pentru asta a fost creat! Doream să ajung la Otilia căt mai curând, chiar înainte de căderea serii. Fixam câte un punct de reper undeva în faţă la orizont, apoi când ajungeam la punctul respectiv mi se deschidea din nou acelaşi drum drept către un alt punct de reper şi aşa mai departe. Am condus astfel câteva ore, ieşind de pe şosea doar ca să alimentez, să vorbesc puţin cu Otilia şi să-mi cumpăr o altă cafea pentru drum: Imi plăcea întotdeauna să sorb câte-o gură de cafea neagră, în timp ce conduceam, pentru că simţeam, că era foarte eficientă şi mă înviora.  
 
Otilia mă încuraja când opream şi eram amândoi tot mai nerăbdători să ne vedem: Un puternic magnet invizibil parcă ne atrăgea şi simţeam cum îmi dispare oboseala: Soarele tot mai roşu se apropia de asfinţit, dar încă mai aveam ore bune de condus până la Chicago:  
- Nu ştiu când voi sosi draga mea, aparatul îmi spune că ar mai fi vreo patru ore până la tine, asta înseamnă că probabil în jurul orei doisprezece la noapte, voi ajunge acolo, dacă totul este Okay pe drum, am asigurat-o eu.  
- Nu te grăbi dragule, o să ajungi la timp: Aici vei găsi gheaţă zăpadă şi frig. Te rog să conduci cu grijă: ştiu că eşti obosit, mergi mai încet, eu te aştept să ajungi la mine la orice oră, mă sfătuia ea.  
- Mă grăbesc încet draga mea, i-am răspuns eu, ca să o liniştesc: Sper să ne vedem cu bine acolo în căsuţa noastră, „cuibuşor de nebunii”...  
- Te aştept eu ca să vii… a complectat ea rar, cu vocea tremurândă, conform cântecului atât de bine cunoscut, al lui Gică.  
 
Începuse să se însereze când am oprit la o staţie de benzină, ca să fac ultima alimentare, înainte de a ajunge la Otilia: Tocmai umplusem rezervorul şi eram gata să plec mai departe când, aud câteva vorbe româneşti în spatele meu: Erau doi tineri, care făcuseră şi ei plinul la pompa de lângă mine şi tocmai se pregăteau să plece. M-am apropiat de ei şi le-am făcut semn să stea pe loc: Surprinşi de ţinuta mea, ei credeau că sunt poliţist, unul m-a întâmpinat în engleză:  
- Să trăiţi şefu, am greşit cu ceva?  
- Bună măi băieţi, le-am răspuns eu calm, în româneşte!  
- Ce m-ai speriat! Pufni şoferul la mine.  
 
Am aflat că ei, erau din Făget, aproape de Lugojul meu, construiau case pe aici, fuseseră prin Detroit, unde era o comunitate numeroasă de români, dar nu mai mergea afacerea şi erau hotărâţi să plece în California, Aveau prieteni prin Sacramento şi sperau că va fi mai bine şi vor avea acolo mai mult de lucru:  
- Păi dragii mei, tocmai de acolo vin şi eu, le-am zis arătându-le numărul maşinii mele!  
 
Le-am spus apoi câte ceva despre mine, ce făceam, la cine mergeam şi cam ce aveam de gând să fac la Chicago:  
- Până la Chicago mai ai cam vreo trei ore bune de mers nene, m-a averizat unul dintre ei:  
- Dar cum ai cunoscut femeia asta, domnule? M-a întrebat curios, celălalt.  
- Dintr-un ziar românesc i-am răspuns eu vesel şi optimist.  
- Crezi c-o să meargă treaba? a insistat el:  
- Cred că da, ne cunoaştem destul de bine, i-am întors-o eu cu optimism.  
- Mergem şi noi poate ne găsim neveste printre româncele din California: Sunt multe fete pe acolo?  
- Nu prea! Le-am răspuns eu: Comunitatea românească din zona San Francisco nu este prea mare, dar poate aveţi noroc: Căutaţi mai ales la biserici pentru că duminica vin la slujbă, destul de multe femei: Există şi o Casă Română în Hayward, unde sunt spectacole cu artişti sosiţi din România: Sunt deci, multe posibilităţi: Veţi găsi cu siguranţă cea ce vă este scris! In California este cald, totul este verde, iarba e mare iar pomii sânt înfloriţi: Aici este mult mai frig, nu-mi place! M-am zbârlit eu.  
- Nu-i nimic nene, te aşteaptă prietena dumitale cu un vin fiert, acolo, la Chicago, a glumit, celălalt. Ne-am strâns mâinile, ne-am îmbrăţişat şi le-am urat tinerilor multă sănătate şi succes în California, unde intenţionau să meargă:  
- Poate ne vedem la anul la Făget, la sărbătoarea de la Valea Narciselor, sau la Tomeşti, la Valea lui Liman, au glumit ei:  
- Poate! Le-am zis eu şi ne-am despărţit.  
 
Se înserase bine când am plecat, traficul se relaxase mult aşa că am putut mări viteza. Trecuse-ră aproape patruzeci de ore de când plecasem din California şi parcursesem peste două mii de mile, adică peste trei mii de kilometri! Mă miram şi eu de rezistenţa mea, pusă la încercare, de această aventuroasă călătorie: Eram obosit, însă gândul la Otilia, la o masă caldă şi la un pat călduţ, îmi dădea putere şi încredere. Pe măsură ce mă apropiam de Chicago, parcă îmi creşteau aripi, gândindu-mă că acolo, mă aştepta romantic la uşa casei ei, chiar ea, iubita mea! Am sunat-o pe la ora zece:  
- Mă apropii iubito, vin în viteză: E cam târziu, poate că ar fi mai bine să te culci, eşti şi tu obosită aşteptându-mă. Ce zici?  
- Sunt obosită dragul meu, mi-a răspuns ea cu o voce stinsă, schimbată şi abia perceptibilă.  
- Eşti Okay? Am întrebat-o, puţin neliniştit!  
- Sunt Okay dragule, vino că te aştept: Ai grijă de tine, te sărut mult!  
- Okay, draga mea, sunt tot mai aproape de tine zic, închizând îngândurat telefonul:  
 
Ceva se schimbase la ea: Vorbele ei pline de viaţă, duioase, dulci, păreau acum sobre şi dublate de ecoul straniu, parcă astral, al unei alte voci, mai dură şi bărbătească, ce încerca s-o acopere:  
Nu o mai puteam înţelege, deşi Chicago era la doi paşi: Mă rog, îmi ziceam, poate e din cauza, telefonului!  
 
(va urma)  
-----------------------  
 
Ioan CÂRJA, (www.ioncarja.net), poet şi scriitor de limbă română stabilit in California, Statele Unite ale Americii. Născut în Bara, Timiş, România, la 9 decembrie 1945. A absolvit Liceul Coriolan Brediceanu, şcoala Profesională de Mecanici la Lugoj şi un curs de specializare în comert la Bucureşti. În SUA, a absolvit o şcoală IT şi cursurile de Justiţie Criminală şi Detectiv Particular ale Institutului Stratford din Washington. In 1972 a încercat să scape din România comunistă şi să plece în SUA dar a fost prins şi apoi încarcerat la Timişoara. Dorea să urmeze Dreptul în ţară dar a fost respins la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyiai” din Cluj-Napoca, neavând recomandare de la Partidul Comunist, el nefiind membru al acestuia! A fost implicat activ în toate evenimentele lunii decembrie 1989. Încă din acele zile, împreună cu Haralambie Ploscaru, Luminiţa Wallner-Bărbulescu şi Ion Mitroi, au pus bazele Partidului Naţional Liberal la Lugoj. L-a cunoscut pe Radu Câmpeanu cu care a colaborat la organizarea primelor alegeri libere în România. Evenimentele anului 1990 din Piaţa Universităţii în Bucureşti, l-au determinat din nou să plece din România. A primit o viză de la Ambasada SUA şi în septembrie 1990 a sosit în California. A rămas aici şi a absolvit o şcoală tehnică în domeniul computerelor. S-a întors în ţară în 1994 şi a editat la Lugoj ziarul „Vorba”. A revenit în California în 2005 şi a absolvit cursurile de Justiţie Criminală şi Detectiv Particular ale Institutului Stratford din Washington, schimbându-şi câmpul de activitate. Plăcerea pentru creaţie şi scris a avut-o dintotdeauna. Toate nuvelele sale sunt scrise cu o deosebită pasiune şi revarsă din plin, adrenalina cititorului! Alte nuvele: „Proteza dentară”, „În arşiţa primăverii timpurii”, „Fuga lui Hitler”, „America dolarului găurit”, „Coşmarul visului american”, „Cetăţenia unchiului Sam”. (George Roca, Rexlibris Media Group)  
 
Referinţă Bibliografică:
Ioan CÂRJA - ÎN ARŞIŢA PRIMĂVERII TIMPURII (NUVELĂ) PARTEA A DOUA / Ioan Cârja : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1942, Anul VI, 25 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ioan Cârja : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Cârja
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!