Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Ilie Fîrtat         Publicat în: Ediţia nr. 1566 din 15 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

Colaie al lui Lipici
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Colaie al lui Lipici 
  
Pe Ioana o cunoştea de micǎ. Era atât de micǎ…, cred cǎ aveau 4-5 ani când se jucau împreunǎ. Apoi au crescut. Ea mai mult pe lânga poalele maicǎ-si, el cu tată-sǎu, ba la coasǎ, ba la prăşit sau copǎit, ba la cules pe la alţii, cǎ ei n-aveau pǎmânt, vorba aia: nici sǎ arunce dupǎ câini. De multe ori, seara, cand se întorceau de la muncǎ, istoviţi ca vai de mama lor, taicǎ-sǎu zicea cu nǎduf: 
  
-‘’ De mǎ tatǎ, sǎ fi avut şi noi un petec de pǎmânt al nostru, n’am mai fi fost nevoiţi sǎ ne rupem oasele pe la alţii! Poate o da Dumnezeu şi mi-l va da cât de curând, dar ce ai sǎ te faci tu?’’ 
  
Şi parcǎ Dumnezeu i-a ascultat ruga. Într-o dimineaţǎ ploioasǎ ca vai de mama ei, tată-sǎu, Gheorghe nu se mai sculă din trenţele pe care durmea într-un pat făcut din patru pari înfipţi în pǎmânt, lângǎ peretele de la rǎsǎrit al cǎmǎruţei, pe care bǎtuserǎ în cuie câteva uluci şi pârmaci. Aşa s-a trezit Nicolae, taicǎ- sǎu pânǎ mai ieri îl alinta ‘’Colaie’’, singur cuc. Pe maicǎ-sa nu şi-o amintea decât foarte puţin. Mai mult ca pe o icoană. O femeie frumoasǎ, cu pǎrul lung si blond, spic de grâu nu alta, ochii parcǎ de culoarea cerului. Mai ţine minte o zi de varǎ însoritǎ când câţiva ţǎrani împreunǎ cu taicǎ-sǎu au luat-o şi au pus-o într-un car şi au plecat cu ea. ‘’Avea la cap o lumânare aprinsǎ de care ţinea ţaţa Elisaveta, sora tatei ‘’, prǎpǎdindu-se şi ea acum o vara, otravitǎ cu nişte ciuperci. 
  
Alte rude, Colaie, nu ştia. Tot satul, ba şi satele vecine-l ştiau de Colaie al lu’ Lipici. De ce Lipici? Habar n-avea! Probabil cǎ porecla i se tragea de la faptul cǎ era sarac lipit. 
  
Jupân Tănasie, cel care are cârciuma în mijlocul satului şi care are pǎmânt de nici el nu-i mai ştie marginile, zicea odatǎ: 
  
-‘’Bǎ, are ǎsta al lu’ Lipici o privire de te omoarǎ, bǎ! Ba mai e şi harnic al dracului. Ǎsta ar fi bun de ginere. Eu unu l-aş face, dar ce pacat cǎ am numai bǎieţi, ţine-mi-ar Dumnezeu pe acolo, pe unde sunt ? ‘’ Colaie nu ştia decât sǎ munceascǎ. Se scula când se crǎpa de ziuǎ şi se culca odatǎ cu gǎinile. În casuţa lui nu se aprinsese niciodatǎ lampa. Ştia ce este aia de la bietul taicǎ-sǎu. Ǎsta parcǎ avea o boalǎ cu lampa aia; o ştergea în fiecare duminicǎ şi-i verifica fitilul. 
  
–‘’ Ce ştii tu, bǎ tatǎ! Asta-i lampa primitǎ de zestre după biata mumă-ta, odihneascǎ-se în pace, pe acolo, pe unde o fi !’’ 
  
** 
  
Într-o dimineaţǎ denoapte, Colaie se pomeneşte strigat la poartă de Mărin al lu’ Sandu lui Din din capul satului. Pe Mărin, Colaie-l ştia, de altfel îi ştia pe toţi cei din sat, ba mai cunoştea câţiva şi din satele vecine. 
  
- Bună dimineaţa, mǎ Colaie! Te sculaşi, mǎ? 
  
- Aha! Acuşi mǎ sculai. Mǎ duc în Sǎlişte la Dumitru Constandi la cosit. Dar ce treabǎ ai cu mine aşa de noapte? 
  
- Bǎ Colaie, poţi sǎ mǎ ajuţi mǎ şi pe mine sǎptǎmâna de vine la cosit vreo douǎ, trei zile? 
  
- Te-oi ajuta Mărine. Dar nu pot luni cǎ m-am promis în altă parte. 
  
- Păi rǎmâne atunci de marţi. Mai trec luni seara pe la tine sǎ-ţi mai aduc aminte? 
  
- Nu . Marţi, când se crapǎ de ziuǎ, vin la tine acasǎ. 
  
- A, nu, vin eu la tine, cǎ fânul îl am dincolo de Olteţ. 
  
- Bine Mărine. Stai, cǎ merg şi eu cu tine încolo, pânǎ la nea Dumitru. 
  
** 
  
Marţi, pe la prânz, Ioana, nevastă de un an lui Mărin, veni cu de ale gurii. Puse masa pe un prosop la umbrǎ. Dupǎ ce mâncarǎ, bărbaţii bǎurǎ câte un gât de apǎ rece din ulcior şi se întinserǎ un pic pe câte un braţ de fân sǎ-şi mai tragǎ sufletul. Ioana îşi fǎcea de lucru pe lângǎ ei şi nu se putea abţine sǎ nu tragǎ cu ochiul la Colaie din când în când, mai cu ferealǎ sǎ nu care cumva s-o vadǎ Mărin. 
  
–‘’Frumos, Doamne iartă-mǎ, mai e Colaie ǎsta!’’ îşi spunea în gând cu un oftat înǎbuşit. 
  
La amiaz’, Ioana n-a mai venit cu mâncare. Au mâncat ce le-a mai rămas de la prânz. Seara au venit acasǎ la Mărin. I-aştepta Ioana cu mâncare caldǎ. Bǎrbaţii osteniţi, s-au pus pe mâncate, parcǎ nici chef de vorbă nu mai aveau. Ioana îl tot privea pe ascuns pe Colaie şi parcǎ simţea cǎ-i sare inima din piept şi cǎ obrajii îi iau foc. Ba parcǎ privirile lor se şi întâlnirǎ de câteva ori, fǎrǎ ca Mărin sǎ observe ceva. 
  
-Colaie, te strig eu dimineţǎ. Poate mâine terminǎm acolo. Ar mai fi, într-un loc de douǎ zile de cosit, dar aş vrea sǎ-l iau p’ăsta. Poate mǎ ajuţi sǎ-l şi car. Dupǎ masǎ ar fi bine dacǎ ai începe tu, Ioano, sǎ-l întorci pe cel cosit azi. Îl luǎm pomâine de dimineaţǎ. 
  
-Cum zici tu, Mărine. Pe mâine dimineaţǎ, la revedere Ioano! 
  
-La revedere, Colaie! rǎspunde Ioana, aplecatǎ sǎ strângǎ strǎchinile de pe masa micǎ, unde mâncaserǎ, scǎpând o privire pe sub sprâncene, fǎrǎ sǎ vadǎ ai ei. 
  
** 
  
L-a ajutat Colaie pe Marin cam toata vara şi toatǎ toamna la muncǎ. Jupân Tanasie, cârciumaru, a şi zis: 
  
-‘’ Bǎ nu-i a bunǎ cu prietenia asta dintre Mărin al lu’ Sandu lu Din şi Colaie al lu’ Lipici.’’! 
  
** 
  
În sǎptǎmâna din naintea Paştilor, Gheorghe, un copil al nimănui, pripǎşit pe lângǎ casa lui jupan Tănasie şi de care acesta zisese cǎ-i va da zestre şi-l va însura, când îi va veni vremea, cu o fatǎ de seama lui. Ducând vacile la pǎscut sus pe deal, a dat de un om agǎţat cu un cap de funie de-o creacǎ, în marginea pădurii. Bietul copil, speriat, dǎ fuga în cârciuma lui jupân Tănasie şi cei câţiva muşterii ce se gǎseau pe la mese, cu greu au înţeles despre ce este vorba. Când ajung la locul cu pricina, îl gǎsesc pe Mărin spânzurat cu funia din capul boilor. Jupan Tănasie, mai mult pentru sine, a şi zis: 
  
-‘’Ce v-am spus eu, cǎ nu-i a bunǎ prietenia asta a lui Colaie al lu ‘ Lipici cu Mărin al lu’ Sandu lu Din?!’’ 
  
** 
  
Mărin, ţǎran cu stare, fu îngropat dupǎ datina creştinǎ, la marginea cimitirului. Biata Ioană l-a jelit cǎt a putut. Nu avusese copii cu Mărin, lucru pentru care unii o cǎinau şi alţii o fericeau. Ba s-a făcut şi o anchetă încercându-se aflarea cauzei pentru care Mărin îşi pusese capǎt zilelor. Nu s-a putut stabili nimic şi Mărin a început sǎ fie uitat şi de sat, dar ce era mai grav şi de vǎduva lui, Ioana. Ba câte o voce mai rǎutǎcioasǎ, seara, în faţa unei cǎni cu vin, în crâşma lui jupân Tănasie, spunea cǎ la vǎduva lui Mărin s’aude seara şi dimineaţa de noapte, câinele lǎtrând; ba unii se jurau cǎ l-au vǎzut prin capul gradinilor pe Colaie. 
  
-‘’ Bǎ, v-am spus eu, cǎ nu-i lucru curat, prietenia dintre Colaie al lu’ Lipici şi Marin al lu’ Sandu lu Din?’’, zicea mai mult pentru sine, jupan Tanasie. 
  
** 
  
Dupa ce au trecut cei trei ani de doliu, Colaie s-a mutat în casa lui Mărin, acum moştenitǎ de vǎduva acestuia. Satul a întors povestea pe toate părţile, ca pânǎ la urmǎ sǎ se plictiseascǎ şi sǎ-i lase, pe cei doi tineri amorezi, sǎ-şi vadǎ de treabǎ. 
  
** 
  
Ioana era fericită cu Colaie. El muncea de dimineaţa pânǎ seara. Pe ea o cam cocolea. Însǎ de la o vreme, a bagat de seamǎ cǎ acesta se trezea noaptea din somn, transpirat, ba câteodata bolborosea în somn nişte cuvinte neînţelese. Credea cǎ totul se datoreazǎ muncii îndârjite pe care acesta o făcea . Ioana i-a zis, într-o searǎ: 
  
-Colaie, n-ar fi bine sǎ mai fi luat pe cineva sǎ te ajute la muncǎ? Prea te opinteşti cu toate şi mi-e teamă sǎ nu îmbolnǎveşti, Doamne-fereşte, cumva ! 
  
-Nu, sunt învǎţat cu munca de mic, n-am nici pe Dracu! 
  
** 
  
-Domnule Şef de Post, vreau sǎ fac o declaraţie. Mǎ ştii matale, sunt văduva lu Mărin al lu Sandu lu’ Din, ǎla de s-a spânzurat acum patru ani, stau în capul satului. 
  
- Te ştiu, nu trǎieşti cu ǎla al lu ‘ Lipici? 
  
-Cu el, domn’ şef, dar cred cǎ am făcut un mare pacat; de la o vreme am o bănuialǎ, cǎ de aia venii, sǎ v-o spun şi dumneavoastrǎ. 
  
-E, ia spune. Stai jos, colo, pe scaunul ǎla şi spune. 
  
-Domn şef, Colae ştie ceva de moartea lui Mărin al meu. Se trezeşte noaptea din somn speriat, vorbeşte în somn. De câteva ori l-am auzit când îl striga pe nume. Nu e lucru curat, domn şef, credeţi-mǎ , nu-i lucru curat! 
  
Dupa plecarea Ioanei, seful de post îşi ia ajutorul cu el şi merge la casa lui Mărin. Colaie tocmai intra în curte cu carul plin cu lemne. 
  
-Colaie, mergi cu noi pânǎ la post. Ne dai o declaraţie şi poţi veni sǎ-ţi descarci carul de lemne. 
  
Colaie se uită la oamenii legii cam pe sub sprânceanǎ. Atunci ieşea şi Ioana din casǎ. Colaie se uitǎ la ea lung şi oftǎ din bǎierile inimii. 
  
-Bine, domn şef, merg. Ioano, tu sǎ nu mǎ aştepţi, poate cǎ eu o sǎ întârzîi mai mult. 
  
Colaie pleacǎ între cei doi. La post nici nu aşteaptǎ sǎ fie întrebat şi începe sǎ mǎrturiseascǎ tot. 
  
-Eu l-am spânzurat, domn şef. Fusesem cu el la târg în satul vecin. Acolo l-am tot rugat cu rachiu, pânǎ când am reuşit sǎ-l îmbăt. Nu de tot. Eu mǎ prefǎceam cǎ sunt şi eu beat. Am mai cumpărat o sticlǎ pentru acasǎ. În pǎdure ne-am oprit şi nu l-am lǎsat pânǎ nu l-am îmbǎtat rǎu de tot. Apoi cu funia boilor lui, o ascunsesem mai demult acolo, l-am spânzurat. Asta e tot. Am facut-o pentru Ioana . Blestemat a fost ceasul când am intrat la ei în casǎ. Am iubit-o, domn şef, spune Colaie şi în colţul ochilor lasǎ sǎ-i curgǎ o lacrimă. 
  
** 
  
 ‘’Nu v-am spus eu, cǎ nu-i a bunǎ prietenia dintre Colaie al lu ‘Lipici şi Mărin al lu Sandu lu’ Din?’’, zicea jupân Tănasie punând rachiu în ţoi, de data asta în gura mare. 
  
Referinţă Bibliografică:
Colaie al lui Lipici / Ilie Fîrtat : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1566, Anul V, 15 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ilie Fîrtat : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ilie Fîrtat
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!