Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Igor Mocanu         Publicat în: Ediţia nr. 1412 din 12 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Igor MOCANU - REENACTING LIZICA CODREANU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Comunicat de presă  
Bucureşti, 10.11.2014  
 
Reenacting Lizica Codreanu  
Discuţii, proiecţie video şi de fotografii inedite cu si despre coregrafa şi dansatoarea Lizica Codreanu  
 
Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) vă invită marti, 18 noiembrie, ora 18.30 la Cinemateca Union la evenimentul Reenacting Lizica Codreanu - discuţii, proiecţie video şi de fotografii inedite cu şi despre coregrafa şi dansatoarea Lizica Codreanu – un eveniment în cadrul programului Hors les Murs al CNDB, realizat în parteneriat cu Arhiva Naţională de Filme din România – Cinemateca Română, cu sprijinul Editurii Vellant.  
 
Invitaţi: Doina Lemny, Cornel Mihalache, Vava Ştefănescu  
Moderator: Igor Mocanu  
 
În 1922, sculptorul Constantin Brâncuşi a confecţionat un costum de dans pentru Lizica Codreanu, a pus vinilul cu gymnopediile lui Erik Satie la picup şi a invitat-o pe aceasta să creeze un dans în atelierul său, printre sculpturi. Toată acţiunea, purtând altminteri un caracter privat, a fost documentată de Brâncuşi cu ajutorul unui Thornton Pickard cu burduf şi cremalieră, rezultând un număr de şapte imagini. În 1995, regizorul Cornel Mihalache, cu ajutorul Getei Solomon, reconstituia costumul Lizicăi Codreanu după imaginile din 1922 şi îi propunea Vavei Ştefănescu un reenactment aparent imposibil: să refacă dansul din atelierul sculptorului pe muzica lui Satie.  
 
În anul 2013 Editura Vellant publică traducerea cărţii Doinei Lemny – Lizica Codreanu. O dansatoare româncă în avangarda pariziană – carte care reface parcursul artistic atipic al Lizicăi Codreanu, pornind de la documente de arhivă, în mare parte inedite.  
 
Dansatoare şi coregrafă de origine română, Lizica Codreanu, apropiată a grupurilor de avangardă din Paris, a revoluţionat într-o carieră fulgerătoare, codurile dansului.  
 
Ediţia din noiembrie a programului Hors les Murs, organizat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, propune aşadar o reîntâlnire încrucişată cu Lizica Codreanu pe de o parte, iar pe de altă parte cu Vava Ştefănescu şi Cornel Mihalache, într-o sesiune de discuţii cu cercetatoarea Doina Lemny, moderate de Igor Mocanu.  
 
Bineînţeles, nu înainte de a revedea reînscenarea dansului creată în 1996.  
 
Lizica Codreanu (1901, Bucureşti – 1993, Louveciennes) – dansatoare şi coregrafă franceză de origine română. În 1918 se înscrie la Şcoala de Bele-Arte din Bucureşti, debutând în acelaşi an în cadrul programului primului ceai artistic al Societăţii „Prietenii orbilor” la Teatrul Carol cel Mare din Bucureşti, alături de Ion Manu, Maria Filotti şi Petre Sturdza. După câteva reprezentaţii individuale în Bucureşti (Dansuri de caracter, Dansul primăverii şi Divertisment rococo, 9 martie 1919, Teatrul Eforia), Lizica Codreanu pleacă la Paris, iar din 1921 dezvoltă o activitate coregrafică din ce în ce mai susţinută. Compozitorul Florent Schmitt o recomandă Idei Rubinstein pentru spectacole, frecventează cursurile Bronislavei Nijinska, apropiindu-se tot mai mult de principalele grupuri de avangardă: Albatros, dadaiştii şi suprarealiştii, Tchérez ş.a. În 1926 debutează în film, interpretând rolul lui Pierot Fulgerul în pelicula Le P’tit Parigot regizată de René le Somptier. În acelaşi an se căsătoreşte cu Jean Fontenoy, cunoscut jurnalist pentru agenţia Havas, alături de care călătoreşte intens până în a doua jumătate a anilor ’30, când revine la Paris de la Shanghai, divorţează şi deschide un centru de hatha-yoga, adaptând învăţătura orientală şi hindusă la propriile ei cercetări despre corp. În 1971, după o ultimă călătorie la Bucureşti, îşi încheie activitatea de psiho-somaticiană, timp în care îi avuse ca pacienţi, între mulţi alţii, pe Eugène Ionescu sau Coco Chanel. Se stinge din viaţă în 1993, la Louveciennes, în vârstă de 93 de ani. În 2011 apare la Paris volumul Lizica Codreano. Une danseuse roumaine dans l'avant-garde parisienne, fiind cea mai cuprinzătoare monografie dedicată dansatoarei de origine română, semnată de cercetătoarea Doina Lemny.  
 
Doina Lemny este cercetătoare la Muzeul Naţional de Artă Modernă-Paris, Centrul Pompidou, Paris, autoare a mai multor lucrări despre Constantin Brâncuşi, Henri Gaudier-Brzeska şi Antoine Pevsner. Semneaza paginile fascinantei cărţi Lizica Codreanu. O dansatoare româncă în avangarda pariziană – unde reface parcursul atipic al Lizicăi Codreanu, pornind de la documente de arhivă, în mare parte inedite. Cartea a apărut în traducerea autoarei Doina Lemny la Editura Vellant.  
 
Cornel Mihalache este jurnalist, documentarist şi cercetător vizual al operei lui Constantin Brâncuşi. Lucrează în Televiziunea Română din 1997, unde a realizat emisiunile „Cu ochii în patru” şi „Curat Caragiale! Parol!”. În calitatea de regizor, el a creat filmele Căpşuni în aprilie (2009), Brâncuşi (1996) ş.a. A primit un premiu APTR pentru anchetă (1997), un premiu UNITER pentru Cel mai bun spectacol de teatru (2002), dar şi premiul Clubului Român de Presă pentru ancheta „1989. Sânge şi catifea” (2005).  
 
Vava Ştefănescu este coregrafă şi dansatoare, trăieşte şi lucrează în România. A beneficiat de burse de studii, rezidenţe de creaţie, ateliere internaţionale, a participat la numeroase festivaluri internaţionale, a susţinut şi susţine ateliere de dans. Creaţii proprii: Solo on line, O vară fierbinte pe Iza, Cvartet pentru o lavalieră , After all, etc. A semnat coregrafia a numeroase spectacole de teatru, în unele regăsindu-se ca interpret. A fondat şi condus (1999-2003) Centrul Multi Art Dans (MAD), şi a fost director artistic al Centrului Naţional al Dansului Bucureşti până în 2013. În 2014 a devenit manager al CNDB.  
 
Reenacting Lizica Codreanu este un eveniment realizat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti în cadrul programului Hors les Murs în parteneriat cu Arhiva Naţională de Filme din România – Cinemateca Română, cu sprijinul Editurii Vellant.  
 
Cinemateca Union, unde va avea loc evenimentul, se află pe str. Ion Câmpineanu, nr.21.  
Biletele pot fi achizitionate online pentru acest eveniment:  
Pret bilet 15 lei/ 10 lei redus  
Detalii pe www.cndb.ro  
 
Parteneri strategici ai CNDB: Colectiv A si Scena.ro  
Parteneri media: Art Out, Cooperativa Urbana, RFI, Veioza Arte, Zeppelin, ArtClue, Dilema Veche, Sapte Seri, Feeder.ro, Metropotam.ro, 121.ro, Online Gallery, Orasulm.eu, Liternet.ro, Getlokal.ro, Go Kid, Agenda Culturala PENTRU COPII  
-------------------------------------------  
Igor MOCANU  
art critic, curator  
Bucureşti  
(+40) 725 79 68 60  
 
Referinţă Bibliografică:
Igor MOCANU - REENACTING LIZICA CODREANU / Igor Mocanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1412, Anul IV, 12 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Igor Mocanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Igor Mocanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!