Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Iacob Cazacu Istrati         Publicat în: Ediţia nr. 1993 din 15 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

COPILĂRIE – FLORĂRIE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Scrisoare prietenului 
  
Copilăria mea cu flori multe-n ogradă, 
  
Îmi aminteşti de-acele clipe din trecut, 
  
Şi vreau ca mama şi azi să mă vadă 
  
Copil, iar ea să nu-aibă păr cărunt… 
  
O, fericita mea copilărie, 
  
Cu râul scump şi mândrii plopuşori, 
  
Tu îmi erai atunci o florărie, 
  
Iar eu un zeu printre acele flori... 
  
De mic copil am îndrăgit pământul 
  
Şi satul scump cu oamenii din el, 
  
Cu poezia lui ce-n mine astăzi cântă 
  
De viată lungă şi de vis rebel... 
  
Copilăria mea cu flori multe-n ogradă! 
  
Mai răsfoiesc acele file rând cu rând... 
  
Şi azi aş vrea ca mama iarăşi să mă vadă 
  
Copil, iar ea să fie-alături, ca-n trecut… 
  
Sărăteni – Vadul-Leca 
  
1983 
  
Salut, frate sărătenean! Multă sănătate, prietene drag al copilăriei! Să-ţi dea bunul Dumnezeu numai bine şi multă sănătate! Să ne întâlnim în timpul apropiat la şcoala din sat, la un pahar de vorbă, să ne amintim cum am început a scrie primele buchii, dar şi cum ne jucam. Să ne amintim cum ne învăţam unul de la altul trânta "ciobănească" şi a face piedici clasicce, că zburam hăt-colea!... 
  
Astăzi, după jumate de veac, de ziua copiilor, doresc ca toţi cei trecuţi de vârsta copilăriei să-şi amintească de cele mai frumoase clipe ale copilăriei. Mulţumesc Domnului, că mă văd azi copil, alături de nepoţeii mei, povestindu-le despre "boacănele", care le făceam fiind un ştrengar ca şi dânşii... Clipe fericite, clipe de neuitat. N-o să uit nici odată anii 1958-62, de care mă leagă nişte amintiri, care astăzi mă întristează. Îţi aduci aminte, prietene? Ne jucam iarna la săniuş pe urcuşul de lângă ferma de vaci, împreună cu verii mei Ion, Ilie şi Coliţă Porcireanu, colegii de clasă Gheorghiţă Petică, poreclit Fuior, Valentin Popovici, Valentin Cotorobai, Leonid Anestiadi, Anatol Feghiu, Ştefan Nistor ş. a. Ne jucam, dar eram tot timpul cu ochii spre fermă, pândeam când vor pleca acasă mulgătoarele, ca apoi să ne năpustim asupra " vacilor noastre". Câte doi la o vacă. LE CUNOŞTEAM CA PE MAMA. Le dezmierdam, le aduceam fânul cel mai bun, că şi ele erau cele mai bune de lapte. Câte o dată le mulgeam, dacă făceam rost de vre-o găleată, dar mai des ne năpusteam flămânzi drept la ţâţa (ugerul) vacii şi sugeam lapte ca viţeluşii... Zâmbeam, eram fericiţi! De abia acum am găsit răspunsul la întrebarea de unde aveau vacile noastre lapte şi pentru noi?!.. 
  
Mi-am dat seama mult mai târziu… Când plecau acasă mulgătoarele, treceau pe lângă săniuş şi ne lăudau, fie, că «suntem cuminţi», fie că ne mulţumeau, pentru ajutorul la făcut curăţenie în încăperile vacilor. Ele, sărmanele nu mulgeau vacile noastre până la sfârşit, lăsându-ne şi nouă lapte...Şi nu ştiam, că totul era pus la cale de taţii noştri, care erau şi ei legaţi prin lucrul de toată ziua de fermă: de tatăl meu Vasile, tractorist, de nanu Gheorge Porcireanu, şeful fermei de oi, Leonid Feghiu, zootehnicul ş.a. Da…ce amintiri triste azi, dar frumoase, plăcute atunci… Eu şi Colliţă Porcireanu o aveam pe Ruginica, care era foarte cuminte, ne primea la uger ca pe copiii ei, ne slobozea laptele uşor. Eu aveam două ţâţe ale mele, iar Coliţă pe altele două, dar pe care niciodată nu le încurcam. Erau şi unele vaci, care nu întotdeauna primeau la uger şi băieţii erau nevoiţi să caute altele. Dar până la urmă ştiau toate mulgătoarele, care sunt vacile noastre, a copiilor a căror părinţi erau legaţi direct cu ferma de oi şi vaci. Da, aşa a fost…şi eram fericiţi! 
  
Îmi amintesc de perioada aceia ca prin vis… 
  
Era pe timpul domniei lui Nichita Hruşciov, care deţinea funcţiile de Secretar General al Partidului Comunist al URSS şi Preşedinte al Consiliului de Miniştri al URSS. 
  
Odată cu începutul lucrului în camp, de cu primăvară şi până toamna, noi, copiii, care încă nu făceam faţă la prăşit aveam misiune de la păriţi să prindem rând la «selsovet»* şi să aşteptăm până va sosi carul cu pâine gata coaptă de la brutăria din Ciocolteni. Ţi-aduci aminte, prietene, cum stăteam toată ziulica cu ochii la drumul mare…după un timp ne plictiseam să privim în lungul drumului. Atunci făceam pe rând de strajă, ca ostaşi, câte doi, restul împărţeau joacele între ei şi…uitam de foame, ca până la urmă să uităm de rând la timpul sosirii trăsurii plină cu pâine… Nişte pâini mari şi grele, pătrate, negre, coapte din orz cu ovăz, mazăre pe care o numeam «hruşciovschii hleb»*. Pâinea o împărţea un împuternicit al conducerii colhozului, care purta numele «Stalin», (fost conducător al statului sovietic, unul dintre cei mai sângeroşi conducători de stat din lume) care o împărţea în dependenţă de prezenţa părinţilor la locul de muncă: dacă ieşiau la lucru ambii părinţi, primeam o «buhancă», iar dacă eşia la lucru numai un părinte,atuci primeam numai jumate de «buhancă»…Pentru mine, prietene, ca şi pentru tine, era o întreagă avere pe care o băgam în sân şi o strângeam la piept ca să-i simt căldura şi ca să nu mi-o fure pe drum cineva din hoţi, că erau şi de aceştia. Ne grupam pe mahalale câte 4-5 prieteni ca să putem ţine piept «tâlharilor» flămânzi mai mari decât noi. Uneori tâlhari deveneau şi unii dintre prietenii noştri de joacă care nu mai puteau ţine piept foamei…Aşa a fost! 
  
Dar ţi-aduci aminte cum păşteam vara oile? Să fi avut vre-o 6 ani, că ne consideram flăcăi, că doar ne încredinţeau ciobenii să întoarcem oile care se abăteau de la card şi să le dăm «la strungă»*. Tata a lăsat tractorul, că la ferma de oi era mai bine. Acolo era şef unchiul şi naşul său Gheorghe. Noi, copiii ne aflam în al şaptelea cer de bucurie după mulsoare, când tata împreună cu nanu Gheorghe închega laptele şi făceau caşul, care pe urmă, după ce îl sărau cum se se făcea din moşi-strămoşi devenea brânză. După ce umpleau găleţile din mulsul oilor, deşertau laptele într-un vas mare pentru închegat, numit «putină» în care se turna chiag de miel fraged, proaspăt şi bolborosind numai de ei ştiutele cuvinte magice în timp ce mestecau laptele, aşteptam vre-o 20-30 minute să se închege. Iată acesta era momentul bucuriei noastre mari. Laptele se prefăcea sub privirea noastră în caş şi înaintze de al deşerta în strecători, tata ori nanu Gheorghe ne umleau o găleţică mică de vre-o 5 litri şi «ardeo mă bade», făceam câte o burtică de mai mare dragul… După asta caşul era turnat în strecători, nişte şerveţele ţesute cu fir mai rar ca să se scurgă zărul, după care fiind legate câte două «în cruce» erau atârnate într-o coardă de sub streşina stânii să se scurgă zărul până ce rămânea doar caşul întărit în strecători. După ce era scos din strecători , nanu Gheorghe îl ducea cu căruţa la depozitul colhozului, unde se tăia felii care erau sărate şi aşezate rânduri în putine de stejar ca peste un timp să devină brânză de oi. Ce amintiri plăcute… 
  
Ţi-aduci prietene aminte de noaptea ceea din octombrie 1956? Eu abia începusei a înţelege pe care lume mă aflu… Şi mie mi-i de mirare, cum de mi-a rămas în memoria de la acea vârstă fragedă plânsul mamei şi vuietul straşnic al tancurilor şi altei tehnici militare sovietice, care trecea pe valea sărăturilor, iar căsuţa noastră se cutremura, scârţâind toată din încheieturi. Tata a astupat ambele ferestre de la dormitorul cu «lejancă»* şi cuptor cu horn, în care mama ne cocea pâine şi plăcinte, dar asta mai târziu… Atunci, în octombrie 1956 sute de mii de unguri au cerut demisia guvernului bolșevic opresiv, fiind susținuți, chiar în aceeași zi, de majoritatea populaţiei. Drapelul maghiar cu emblema comunistă a fost dat jos, iar spre seara zilei de 23 octombrie1956, studenții de la Universitatea Tehnică din Budapesta au demonstrat pe bulevardul central, cooptându-i și pe alții, cu intenția schimbării demonstrației în protest. Mulți soldați maghiari s-au alăturat protestatarilor, scoțându-și steaua sovietică de pe șapcă și aruncând-o la gunoi. Fără a avea vreun lider, cca 100,000 de demonstranți se aflau în faţa clădirii Parlamentului, manifestând pașnic. Situația s-a schimbat, însă, dramatic în momentul când trupele securității maghiare, au deschis focul și au omorât sute de oameni. 
  
Atunci Moscova a executat o intervenție militară în Ungaria spre a înăbuşi demonstraţia, care se transformase în răscoala şi care s-a bucurat de succes, a biruit. Noaptea în care trupele sovietice se îndreptau spre Iaşi şi apoi mai departe spre Ungaria mi-a rămas pentru totdeauna în memorie, ca o noapte înfricoşătoare, ca ceva rău, cu lumina lampei stinsă şi ferestrele acoperite…Şi azi, când îmi amintesc de acea noapte mă trec fiori de ghiaţă şi mi se arată totul în culoare neagră în faţa ochilor. Dar atunci nu ştiam ce se întâmplă, nici nu înţelegeam nimic… 
  
Îţi aminteşti cum în toamna anului 1961 ne-am dus pentru prima oară la şcoală? Stăteam în careu în pereche cu Gheorghiţă Petică-Fuiorel. Din toată clasa I numai eu am recitat o poezie pe care o ştiu şi astăzi: - Nicuşor şi pisicuţa- pe care am învăţat-o de la tatăl meu, poezie pe care şi el o cunoştea de atunci de pe când era elev tot în acea şcoală, numai, că şcoala era română, a noastră, nu sovietică. Şi tot în acea zi cand ne-a aşezat pe fiecare în banca sa şi a început o cunoştinţă mai aprofundată între Doamna învăţătoare Dora Ciobanu şi noi, elevii, la întrebarea: - Ce scriitori moldoveni cunoaştem?- la fel, numai eu am ridicat mâna. I-am numit pe Ion Creangă, Mihai Eminescu şi Taras Şevcenco. Toţi tăceau, că nu ştiau nici cât mine, iar învăţătoarea a zâmbit, s-a apropiat de mine, m-a mângâiat pe «perciuca»* de pe cap şi m-a întrebat ce ştiu despre Taras Şevcenco? I-am răspun într-o suflare, că am citit o carte cu poezii de ale lui şi că este scriitor şi scrie poezii cam de felul acesta:- Caterino,Caterino/ Nu iubi moscalii/ Vin, se duc şi las în urmă/ Numai foc şi jale. A stat o clipă, uitându-se la uşă, parcă se temea ca să nu intre cineva şi spuse la toată clasa:- Aveţi un coleg deştept, care ştie şi să citească, şi poezii nu numai moldoveneşti, dar şi ucraineşti; că Taras Şevcenco este ucrainean; că de pe acu se vede, că voi deveni şi eu scriitor… 
  
Ca să vezi, dragă prietene, care mi-ai fost martor al copilăriei, că prima mea învăţătoare, Doamna Dora Ciobanu mi-a prezis viitorul…Acum mă gândesc: -Oare nu atunci mi-au fost semănaţi germenii poeziei şi ai draostei de carte, de ţară şi neam de care nici astăzi nu mă pot lăsa?! De atunci nu mă pot despărţi de carte şi scris, de dragostea faţă de meleagul natal şi înaintaşii mei, de tot ce mă înconjoară, dragoste şi respect pe care le cânt în poeziile mele. 
  
La revedere, dragul meu prieten! Sper, că şi tu , citind aceste amintiri ale mele să te bucuri alături de mine de acele clipe frumoase, petrecute în anii copilăriei noastre neuitate, însoţite de florile dragostei părinteşti şi ai primei noastre învăţătoare. Vom duce cu noi în inimă dragostea faţă de ei şi de şcoală. Să nu uităm nicicând: - Părinţii ne-au dat viaţă, iar şcoala- lumină. 
  
*selsovet - sovetul sătesc în frunte cu un preşedinte, azi primărie 
  
*hruşciovschii hleb- pâine hruşciovistă 
  
Referinţă Bibliografică:
COPILĂRIE – FLORĂRIE / Iacob Cazacu Istrati : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1993, Anul VI, 15 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Iacob Cazacu Istrati : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Iacob Cazacu Istrati
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!