Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 2041 din 02 august 2016        Toate Articolele Autorului

Din Țara Soarelui Răsare, autor Milena Munteanu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Minunății pe drumuri nipone  
 
Cred că nu există om pe acest Pământ care să nu își fi dorit, măcar o dată în viață, ca pașii să îl ducă în locuri depărtate de urba natală, să își umple privirea și auzul cu un „altceva” care să-i devină balsam pentru suflet, picătură ce îmbogățește înțelepciunea și îndepărtează marginile lumii.  
 
Eu una m-am visat călătorind în lumi necunoscute încă de când mă purta pe umerii lui tata, iscodind fiecare colțișor din împrejmurimile satului meu. Din păcate, pierdută în nimicurile vieții cotidiene nu am știut întotdeauna să găsesc oportunitatea de a-mi transforma visul în realitate, așa că am încercat de-a lungul anilor să îmi umplu golul din suflet adâncindu-mă în filele jurnalelor de călătorie.  
 
Unul dintre ele, apărut de curând la editura Singur, mi-a atras atenția prin titlul lui și superba copertă, o imagine pe care o mai văzusem într-un alt context, nu știam ce reprezintă dar pe care o identificam totuși aparținând Japoniei. Și chiar dacă Japonia nu a fost niciodată pentru mine un țel, intuiția mi-a spus că aș face bine să caut cartea respectivă și să o citesc.  
 
Hazardul a făcut ca dorința mea să ajungă la urechile autorului și să îmi îndrume căutările, iar Amazon, situl on-line, (iată că există modalitatea ca și cărțile autorilor români să ajungă peste mări și țări) mi-a pus în brațe cartea Milenei Munteanu, Din țara soarelui răsare.  
 
Orice întâlnire e importantă, căci poate fi unică”, spune proverbul japonez cu care își începe Milena Munteanu relatările despre „minunățiile ce mi s-au relevat pe drumuri nipone” și, ca și cum ar dori să ne avertizeze asupra călătoriei la care ne invită, continuă cu un altul, ce m-a convins definitiv că timpul acordat rândurilor ce vor urma, nu va fi risipit: „Cînd desenezi o ramură, nu uita să simți vântul.”  
 
Milena Munteanu nu a desenat, însă cuvintele ei m-au dus acolo, în timp, alături de ea, la Tokyo sau la Nikko, la Kamakura sau Nara, sus pe muntele Fuji ca să dau „binețe soarelui” sau la „un onsen, o baie termală japoneză... pe care oamenii și maimuțele le apreciază cu gusto,cu entuziasm, adică”, în temple sau pe străzile cartierelor, în muzee sau pe locuri mustind a istorie, în trenuri și autobuze, restaurante sau hoteluri, m-au făcut să simt și căldura înăbușitoare, și rafalele de ploaie, și apa în galoși coborând muntele, am apreciat „mănușile din care să curgă apa, decât să nu le fi avut de loc” și am sfârșit să-mi placă chiar și gustul peștelui crud, pe care în alte condiții nu aș fi avut curajul să-l testez. Dar astea fac parte din inevitabilul fiecărei călătorii, sarea și piperul fără de care amintirea locului și a omului întâlnit nu s-ar încrusta în memorie și nu ar deveni de neșters.  
 
Jurnalul de călătorie al Milenei Munteanu este structurat în 42 de capitole, fiecare dintre ele începând cu un proverb japonez, meșteșugit ales, cu care autoarea ne atrage în povestea ce urmează sau care îi întărește concluziile.  
 
Nu voi intra în amănuntele călătoriei așternute cu măiestrie pe hârtie de Milena Munteanu, un fin și rafinat observator al locurilor, oamenilor și obiceiurile lor, astea trebuie să le descoperiți singuri dacă aveți curiozitatea și dorința de a călători pe locuri ce par ireale, dar în care însuși autoarea găsește cu uimire similitudini cu cele în care ne ducem traiul de zi cu zi, sau altele, mult mai apropiate de noi, pe care ne-au călcat deja pașii, dar vreau să amintesc ceea ce m-a frapat într-un mod plăcut și ceea ce cred că face din această carte mult mai mult decât un jurnalul de călătorie.  
 
Milena Munteanu nu se oprește doar la a observa și admira locuri sau oameni, ea caută, și de cele mai multe ori găsește, legăturile care leagă omul cu locul, chiar dacă a trebuit să scormonească în adâncimea vremurilor îndepărtate, chiar dacă a trebuit să întrebe și să se întrebe, pentru că (nu e așa?) „dacă întrebi nu ești jenat decât o clipă. Dacă nu întrebi, vei fi stânjeni o viață întreagă .” Și mai mult decât atât, pusă de destin să își trăiască viața departe de locurile unde s-a zămislit și s-a format ca om, Milena Munteanu le păstrează nealterate în suflet, le duce cu ea, asemeni unui ambasador, chiar și în țări exotice, ca apoi să împărtășească prin această carte, lor și nouă, din bucuria, împlinirea și experiența ei, în crezul că „Noi toți avem câteva lucruri de învățat de la ei, de la rigoare și seriozitate, până la rafinamente sublime într-o arie largă de domenii:de la ikebana, arta florală, la manga, arta animației, de la grădinăritul pitic banzai, la grădinăritul din curțile imperiale, de la pictura sugestivă, la cinematografia de mare clasă.”  
 
Nu îmi mai rămâne decât să mă ajut, asemeni Milenei Munteanu - care iată, prin cartea ei a reușit să îmi trezească interesul pentru o țară și cultura ei, atât de îndepărtate de mine -, de două proverve japoneze, și să vă îndrum a citi această carte, umplîndu-vă sufletul de frumos și desăvârșindu-vă cunoștințele, pentru că „Un ulcior este umplut picătură cu picătură”, iar în același timp, Nimic nu este mai scump decât ceea ce primeşti pe gratis“.  
 
De asemenea, o felicit sincer pentru modul în care a scris acest inedit jurnal de călătorie, în care se simte vibrând sufletul ei nobil, îi doresc cât mai multe experiențe inedite și mult succes pe tărâmul scrisului, îi mulțumesc pentru că a împărtășit cu mine din fotografiile făcute în călătoria ei și mi-a permis să „mă joc” cu ele, oferindu-le, așa cum știu eu, vouă tuturor celor interesați de călătorii, fie ele și virtuale.  
Iar dacă rândurile mele și fotografiile din clip v-au atras atenția, cu un click pe linkul de mai jos puteți să vă cumpărați un bilet spre Țara Soarelui Răsare.  
 
Helene Pflitsch  
membru LSR  
Germania, iulie 2016  
Referinţă Bibliografică:
Din Țara Soarelui Răsare, autor Milena Munteanu / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2041, Anul VI, 02 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!