Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 1702 din 29 august 2015        Toate Articolele Autorului

Clipa insolită a Warei Messner, sau Romanul insolit al lui Octavian Anuța
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Să primesc un pachet din România este întotdeauna o binecuvântare. Știu că acolo, sub hârtia bej, dură găsesc sigur hrană, așa, să mă simt sătulă câteva zile bune. De data aceasta Octavian Anuța a fost cel care s-a îngrijit de mine, oferindu-mi cea mai nouă carte a sa, Clipa insolită a Warei Messner.  
 
Pe Octavian Anuța îl cunosc de puțină vreme, știu doar că este oltean, după localitatea unde trăiește și în afara unei poezii „Lorelei” trimisă la prima noastră discuție, unde altundeva dacă nu pe Facebook, nu am citit altceva, așa că voi repeta cuvintele scriitoarei Mihaela Gudană, apărute pe coperta acestei cărți, spunându-vă că este un scriitor „cunoscut cititorilor mai mult ca poet” și că prin acest roman „își arată capacitatea de povestitor.”  
 
Mi-am dorit să citesc acest roman, mai întâi pentru că apariția lui a avut loc imediat ce am intrat în contact cu autorul și în general, mă străduiesc, mai ales când este vorba de proză, să citesc cărțile cunoștiințelor mele; apoi am fost provocată de opinia doamnei psiholog Mariana Drăghici - regăsită în prefața cărţii - („Despre complexitatea și frumusețea actului sexual, în sine, fără tabuuri și prejudecăți, nu s-a mai scris în literatura română. În afară de vulgarități și obscenități, nu am citit ca erotismul să fie abordat cu atâta realism, franchețe, delicatețe, magie!...”), și de câteva fragmente „fierbinți” ce veneau, în viziunea mea, în contradicție frapantă cu imaginea coperții ce le însoțeau, dar care sunau asemănător cu prezentarea vestitei cărți ce a doborât recordurile la vânzări, a scriitoarei E. L. James. Deși nu sunt un împătimit cititor al acestui gen de cărți, doream să mă conving încă o dată, că doar lipsa „armatei” din spatele autorilor români, indiferent de ce scriere abordează, îi fac să nu ajungă în astfel de topuri.  
 
Pentru că pomeneam de copertă, vreau înainte de toate, să felicit editura Dantes Press, Drobeta Turnu Severin, cea care a facilitat această apariție, și întregul colectiv de colaboratori pentru execuția îngrijită și design-ul inspirat al acestui volum, care atrage și pe care îl citești cu ușurință.  
 
Întorcându-mă la „Clipa insolită a Warei Messner”, parafrazând titlul, aș putea spune foarte simplu că este Romanul insolit al lui Octavian Anuța; nu pentru că, pe ici, pe colo, sunt prezentate scene erotice într-un limbaj popular, neascunzându-le după metafore și epitete, neîmbrăcate în romantism, ci pentru că alcătuirea cărții ca un întreg este aparte.  
 
Nu de puține ori în timpul citirii, m-am oprit, întrebându-mă dacă, fără să știu, nu am trecut la o altă carte, deși din loc în loc dădeam peste același personaj. Nu spun acest lucru ca un reproș, de fiecare dată mi-am reluat lectura cu aceeași curiozitate și plăcere ca în final să descopăr legăturile care încheagă volumul, dar în același timp, mi-aș fi dorit ca autorul să fi fost cel care să găsească verigi mai puternice prin care să își înnoade povestea.  
 
Titlul cărții te-ar face să crezi că acțiunea ei se construiește în jurul Warei, o româncă căsătorită după un industriaș neamț, ce decide ca alături de numele dobândit în urma căsătoriei să adauge un altul nou - renunțând la cel primit la naștere de la părinții ce continuă să o numească, Inoela - considerând, probabil, că așa se va putea identifica mai bine cu nativii și își va putea construi mai ușor o carieră. Este adevărat, această idee este mai mult subînţeleasă decât explicată implicit de autor, el ne propunându-şi să analizeze trăirile acestui personaj în totalitatea lor, ci rezumându-se doar la cele cu adevărat importante pentru povestirea ce o construiește. Dacă schimbarea numelui a avut sau nu vreo importanță în cariera de succes pe care aceasta reușește să și-o creeze, nu aș putea spune, dar rezultă clar că se datorează inteligenței și tenacității femeii. Și poate, nu în ultimul rând, faptului că are alături un soț care nu îi taie aripile, ba mai mult, îi lasă libertatea de a decide ceea ce e mai important pentru ea.  
 
Pionul principal, în concepția mea, este totuși scriitorul Emil Zinescu, poetul român al marilor iubiri, membru al Uniunii Scriitorilor Români, cu renume internațional, ajuns la șaizeci de ani, în plină glorie.  
 
Cu un nume derivat de la străbunii evrei trăitori „în afara tărâmului Israel”, dar a căror gene s-au risipit în timp din cauza multiplelor încrucișări, în prezent „constituția biologică aparținând seminției românești”, Emil „avea înălțime ușor peste medie, dar părea impunător datorită umerilor lați... Fizic vorbind se păstrase bine, ținând cont de vârsta înaintată. Se apropia de șaizeci de ani, iar sănătatea îi era mai bună ca oricând, excluzând acele pusee hipertensive”. Am ținut să vă dezvălui aceste minime date de identificare ale acestui personaj, o dată pentru că însuşi autorul o face în primele lui rânduri, iar apoi pentru că am fost surprinsă plăcut să găsesc un personaj purtat de valurile iubirii, la o vârstă care, încă, în România este sortită să nu mai nădăjduiască trăiri, ca și cum singura grijă care ar avea voie să o mai aibă, este a plimbării nepoţeilor sau a jocului de table în fața blocului. Și pentru această alegere îl felicit de pe acum pe Octavian Anuța, atrăgându-i atenția însă, că dacă ar fi fost neamț - că tot își plasează el o parte din acțiune pe meleagurile germane - nu ar fi considerat cei șaizeci de ani „vârsta înaintată” ci, poate cel mult, vârsta frumoasă.  
 
Emil Zinescu invitat la lansarea unuia dintre volumele de poezii traduse de o prestigioasă editură germană din Essen, la conducerea căreia se găsește Wara Messner, are prilejul să revadă meleagurile pe care în tinerețe le-a cunoscut bine, ca student al Universității germane, să își amintească de întâmplări ale acelor timpuri, când plin de entuziasmul tinereţii își expunea fără reținere, poate chiar periculos, concepțiile filozofice, atrăgându-i prejudicii, atât în Germania „pentru că venea din Est și fusese suspectat de agitație comunistă,” dar și în România comunistă ce atribuiau discursurilor lui „conotații capitaliste”. Toate frământările tânărului student marcat de teoriile filozofilor renumiți la moda timpului, sunt amănunțit și atent redate, ceea ce îmi demonstrează ori o documentare foarte profundă a fenomenului, ori exteriorizarea crezului filozofic al autorului. Mă folosesc de acest moment, să avertizeze cititorul căutător în această carte doar al acelui erotism apărut în prezentările pe care eu le-am întâlnit până acum, că se vor trezi în fața unor pagini excepționale de expunere filozofică, care inevitabili le va cere o minimă investigație, dacă filozofia lui Herbert Marcuse, ca să dau doar un exemplu, le este necunoscută.  
 
Șederea, fie ea chiar scurtă, a lui Emil Zinescu în Germania, îi permite autorului să se oprească asupra descrierii locului și a mentalității cetățenilor germani, care m-a făcut din nou să zâmbesc cu înțelegere dar fără să mă surprindă, găsind aceleași prejudecăți pe care le-am avut și eu la venirea în această țară, ce există în concepția noastră, a românilor și care persistă încă la mulți români deși trăiesc de ceva ani în Germania. Eu însă nu o mai pot promova, dar e o temă pe care ar trebui, cu siguranță, să o dezbat cu altă ocazie și care nu influențează de loc negativ cartea lui Octavian Anuța.  
 
Cele 24 de ore petrecute pe aceste meleaguri înseamnă pentru scriitorul Emil Zinescu mult mai mult decât recunoașterea internațională a talentului scriitoricesc și aducerile aminte ale tinereților. Ea își pune amprenta puternic asupra bărbatului Emil Zinescu, zgândărindu-i trăiri sufletești emoționale și obligându-l fulgerător să se îndrăgostească nebunește de Wara, care cu o dezinvoltură feciorelnică îi răspunde, surprinzându-l și fericindu-l în același timp.  
 
Subjugat de iubirea practic imposibil de materializat, ambii fiind căsătoriţi și cu obligații profesionale, lăsată undeva la 2000 de kilometri, Emil Zinescu încearcă să se înțeleagă reîntorcându-se la rădăcini; așa îi cunoaștem tatăl, militar de profesie, care pe parcursul vieții, deși cu concepții socialiste, nu este scutit de vârtejul în care este prinsă societatea românească după instaurarea socialismului și este, pe rând, victimă și călău, călău și victimă, toate acțiunile lui decurgând însă din acel impuls de supraviețuire și protejare a familiei; așa îi cunoaștem locul copilăriei, undeva într-un sat construit de deportații în Bărăgan printre care s-a aflat împreună cu familia.  
 
Toate acestea îi dau prilejul autorului să realizeze minunate pagini de istorie, aducând în atenția cititorului evenimente așa cum, cred, le-a cunoscut sau i-au fost povestite. Pentru mine aceste capitole dau greutate acestui roman, atât ca subiect cât și ca realizare și mi-ar fi plăcut să fie mai dezvoltate, dar poate le vom regăsi la justa lor valoare în scrierile viitoare ale autorului.  
 
Wara, realizată profesional și material, dar neîmplinită sufletește, îi alimentează lui Emil, iubirea nou născută prin sosirea în țară - în vizită la părinți și oferindu-le copiilor ei un scurt tratament natural într-un mediu curat și cu o climă temperată - ba mai mult, îl atrage în fanteziile unei femei frustrate- zic eu- și trec împreună peste normele societății. Ajutați de un preot călugăr care nesocotește căsătoriile civile considerând unirea adevărată doar cea în fața lui Dumnezeu, devin soț-soție, deși amândoi știu că imediat după noaptea nunții fiecare trebuie să redevină soțul-soția altcuiva.  
 
O idee interesantă, forțată și nenaturală - pentru că sunt adeptul monogamiei- care, dacă aș socoti-o în afara fanteziei scriitoricești, mi-ar întări convingerea că cei ce se cred slujitorii Domnului nu sunt de fapt atât de în drept să ne dea sfaturi.  
 
Să fii fost intenția autorului a transmite acest lucru? Nu știu, v-am spus doar, deja, că m-am aflat în fața unui roman insolit. Dar dacă răspunsul este afirmativ, la mine a ajuns cu siguranță mesajul, categoric mi-ar fi plăcut ca acest act să nu existe într-o biserică.  
 
Trecând peste propriile concepții asupra acestui delicat subiect, trebuie să recunosc și să apreciez măiestria de bun psiholog al lui Octavian Anuța, ce redă neliniștile și împlinirile sentimentale ale celor doi protagoniști excepțional, cu un talent de necontestat, făcându-le credibile și reale.  
 
Erotismul nopții nunții, descris în stilul caracteristic, care cu siguranță îi va atrage mulți cititori, este ridicat la cote maxime, nescăpând nici un detaliu. Am apreciat mult faptul că nu a uitat nici o clipă, că personajul său este totuși, așa cum singur îl descrie, la o „vârstă înaintată” și gesturile lui nu au fost ale unui tânăr înfocat, ce într-o situație asemănătoare și-ar fi rupt hainele de pe el și ea, neîmpiedicându-se în lenjeria intimă, pentru că nu o avea. Emil Zinescu mai întâi „trase draperiile și aprinse veioza cu o lumină discretă. Selectă muzica lui îndrăgită de Giovanni Marradi... desfăcu jacheta Warei, nasture cu nasture, îi luă eșarfa de la gât, îi scoase cu mișcări lente bluză albă... își dădu și el chiloții jos...”  
 
Așa cum e firesc, tot ce e în afara legii trebuie să aibă într-un fel sau altul o finalitate. Wara pune capăt poveștii de iubire ascunzându-se în spatele amenințării soțului - care o va despărți de copii, dacă își va continua povestea extraconjugală - uitând de promisiuni și nesocotind sentimentele rănite ale celui care, în fața Domnului îi devenise, la voința ei, soț.  
 
Nu știu exact care i-a fost intenția autorului, dar așa cum a descris trăirile acestor două personaje, într-o iubire ce părea divină, o întâlnire a sufletelor pereche după căutări și dezamăgiri, eu personal, deși femeie, am fost impresionată de zbuciumul bărbatului rănit, înșelat, gata de a-și pierde întreg echilibru din cauza unei femei ce s-a jucat cu sentimentele lui, așa cum s-a jucat cu încrederea soțului care nu i-a tăiat aripile.  
 
Rămân la părerea că, conștient sau nu, autorul acestei cărți a descris nemaipomenit de fidel tipul femeii frustrate, incapabilă să își recunoască propria fragilitate și în loc să caute răspunsurile în ea însuși arată cu degetul pe cei care încearcă să o ajute, ba mai mult îi calcă în picioare. Doar așa pot justifica decizia de a se expune virusului ucigător, lăsând în urma ei răni de nevindecat în sufletul a doi bărbați, ce au iubit-o fiecare în felul lui, dar mai ales, uitând de proprii copii, pe care la un moment dat i-a folosit ca justificare a actelor ei.  
 
Nu pot să spun despre cartea lui Octavian Anuța că este monumentală, sau că o citești pe nerăsuflate. Pot însă să asigur că o lași greu din mână, că nu te poți detașa de ea după ce ai închis-o și că îți trezește trăiri contradictorii care te urmăresc mult timp, indiferent că urmărești firul poveștii de dragoste, firul concepțiilor filozofice sau cel istoric de care dai pe parcursul celor peste patru sute de pagini. Te face în final să nu știi dacă ai citit o poveste izvorâtă de fantezia unui om ce știe să se joace cu cuvintele sau prietenul tău cel mai bun ți-a mărturisit problemele lui și așteaptă un sfat de la tine, iar tu cauți răspunsuri și soluții.  
 
Mai cred că Octavian Anuța nu avea nevoie în cartea sa de acele pagini care ar tenta pe unii să o încadreze în categoria romanului încadrat-o erotic, poate considerând că așa ar avea un mai mare impact la public. Ea depășește cu mult acest cadru, ba aș îndrăzni să spun că de fapt nici nu îi aparține, că este mai degrabă un roman de factură psihologică. Iar meritul autorului constă tocmai în redarea cu acurateță a trăirilor personajelor sale, fie ele principale, fie secundare, asupra cărora se apleacă relativ puțin, dar puse la locul și la timpul potrivit ies în evidență însăși prin acțiunea lor. Așa cum într-un tablou, fundalul dă contur și importanță obiectului principal și în această carte, Emil și Wara nu ar fi fost nimic fără Ana, Henry-Jorg, Preotul-călugăr, Petre, prietenul din liceu sau chiar tânăra Mădălina.  
 
Categoric nu am dezvăluit aici întreg conflictul cărții, veți avea multe altele de descoperit, probabil le veți simți sau înțelege altfel decât mine, am ținut doar să fac o succintă radiografie a unei cărți care m-a provocat la citire și pe care am citit-o cu deosebită plăcere. O carte pe care o recomand cu încredere și celor mai sceptici dintre voi, cu siguranță în afara subiectului ușor telenovelist și erotic, dar care face parte din viața noastră de zi cu zi, veți descoperi esența puternică a arborelui de santal.  
 
Nu știu cât de bun poet este Octavian Anuța, dar cu siguranță în proză are un loc și am convingerea că viitorul îl va confirma.  
 
 
 
Helene Pflitsch  
 
membru Liga Scriitorilor Români  
 
Wiehl, Germania, 29. Aug.2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Clipa insolită a Warei Messner, sau Romanul insolit al lui Octavian Anuța / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1702, Anul V, 29 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!