Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Harry Ross         Publicat în: Ediţia nr. 1512 din 20 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Harry ROSS - CINE A SEDUS-O PE LIZETTE?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Împotriva obiceiului său de a-şi servi cafeaua în birou, domnul director Karakovski s-a dus astăzi la bufetul teatrului. N-a fost pe acolo de mult. Nu-i prea place să stea în mijlocul actorilor, care fumează ca turcii şi povestesc bancuri porcoase. Lizette, bufetiera, rămase şi ea mirată, văzându-şi şeful cel mare. Făcu o mică plecăciune şi zâmbi stângace. Întrebă cu ce poate fi servit domnul director?  
 
- O cafea dublă, cu puţin lapte şi o linguriţă de zahăr, zise acesta, salutând din cap pe cei câţiva gură-cască, adunaţi în jurul său. N-am nici o veste bună pentru voi, zise, fără a fi întrebat. Nu ştiu ce piesă vom juca şi nici cine va fi în distribuţie. Apoi începu s-o studieze pe bufetiera. Era o fată tânără şi foarte drăguţă, cu părul adunat într-un coc ordonat şi sprâncene neobişnuit de stufoase. Lucra aici de numai câteva luni. A fost angajată în locul bufetierei care s-a pensionat. Domnişoara avea un profil plăcut, care nu putea trece neobservat de un iubitor al frumosului. Când se apropie cu cafeaua, directorul descoperi că burtica fetii e cam măricică. „Hopa, zise în gând, e deja gravidă. De la cine oare?” Când preluă ceaşca, întrebă fără un interes deosebit:  
- Ce, în curând vom fi doi? Fata nu răspunse, de parcă n-ar fi înţeles aluzia. Directorul insistă. Pe când naşterea? Fata îşi deschise ochii mari, şi ele de culoarea cafelei, apoi zise:  
- Peste câteva luni.  
 
Discuţia s-ar fi încheiat aici, dacă domnul Karakovski n-ar fi fost un ins peste măsură de curios. Voia să ştie tot ce mişcă-n teatru. Cine cu cine trăieşte, cine cu cine cleveteşte, cine cu cine unelteşte. Chiar şi lucrurile care n-aveau nici în clin, nici în mânecă cu funcţia lui, pe dumnealui îl preocupau. Acum, pântecul bufetierei i-a vârât un cui în cap. Cine o a fi sedus-o şi a lăsat-o gravidă? Trecu în revistă pe toţi fustangiii din teatru, puse cap la cap relaţiile pe care le cunoştea, dar nu fu capabil să ghicească cine e seducătorul. Îi părea rău de fata aceasta, abea angajată, care azi-mâine se va pomeni cu un prunc de întreţinut. Îi spuse:  
- Treci mai târziu pe la mine. Fata îl privi cu o anume teamă, dar nu zise nimic. Când s-au mai rărit clienţii, şi-a spălat mâinile şi a bătut la uşa domnului director. Secretară, una Nina, voia s-o oprească, dar era prea târziu.  
- Am venit zise, cu o voce stins şi înţepeni lângă clanţa uşii. M-aţi chemat.  
- Da, da, spuse directorul, haide, apropie-te. Şezi! Fata a făcut câţiva paşi, apoi alţi câţiva până ajunse în dreptul unui scaun de piele, din faţa biroului de stejar, încărcat cu zeci de acte, piese şi pliante. Se aşeză, punându-şi mâinile în poală, aşteptând să înceapă ancheta... Directorul o privi cu bunătatea unui părinte. Se sculă, făcu ocolul mesei şi se opri în spatele feţii. Zise:  
- Nu te mănânc, n-ai nici o grijă. Te-am chemat, dragă Lizette, să stăm puţin de vorbă. Vreau să ştiu cum te simţi la noi, dacă actorii mei te respectă, dacă n-ai ceva de reclamat?  
- Nu, nu, e totul în regulă.  
- Nimic, nimic?  
 
Fata tăcea puţin încurcată.  
- Cu mine poţi fi sinceră, eu, ca director, ţin să ştiu tot ce se petrece în teatru, inclusiv la bufet.  
- Fac cafele, servesc prăjituri, băuturi răcoritoare, şi cam atât. Nu e deloc complicat. E o muncă uşoară şi simpatică. Chiar îmi place.  
- Dar burtica, întrebă brusc directorul. Cum e cu ea? Parcă prea repede a început să se umfle. Cine e autorul? Cineva din teatru?  
Lizette lăsă ochii-n pământ şi tăcu. Directorul mai întrebă:  
- Cineva pe care-l cunosc?  
Fata repetă acelaşi gest, fără să scoată vreo vorbă.  
- Înţeleg, zise directorul. Nu vrei să-mi vorbeşti despre el. Desigur, e o chestiune personală. Intimă. Nici nu vreau să mă bag, doar aşa ca om, am ţinut să... În fine, nu insist. Du-te, probabil eşti aşteptată. Şi să fie cu noroc. Fata plecă oarecum timorată, cu capul în podea.  
 
Domnul Karakovski ieşi după dânsa şi se propti în faţa secretarei.  
- Dumneata ce păzeşti aici în teatru teatru? Doar hârtiile, dosarele, telefoanele?  
Nina se blocă. Se gândi că a comis cine ştie ce boacănă.  
- Ce te uiţi aşa? Ţi-am pus o întrebare.  
- N-am înţeles-o, domnule director, ce anume mai trebuie să păzesc?  
- Relaţiile, dacă pricepi la ce mă refer. Fata asta de la bufet e de numai câteva luni la noi şi deja e pe cale să nască. Ai idee cine a sedus-o? Te pomeneşti că e ştrengarul ăla de Max Fischer. Sau Titi Barnea, căruia nici ochii nu-i stau bine în cap? Vreau să ştiu. Vreau să aflu. Vreau să afli tu şi chiar acum. Ai înţeles?  
- Dar...  
- Nici un dar! Află, cercetează şi raportează-mi.  
 
Plecă furios la recuzită. Aici obişnuia să se-nvârtă des. Îi plăceau obiectele alea din carton presat atât de perfect imitate şi care cântăreau mai nimica. Totul era imitaţie, o contrafacere, dar publicul ce ştie?!. O întâlni pe Georgeta, recuzitiera. O întrebă:  
- Ce zici de bufetiera noastră?  
E o fată foarte drăguţă şi foarte serviabilă. Toţi actorii o curtează şi o iubesc şi ea numai zâmbeşte.  
- Asta e că nu zâmbeşte doar. Mai face şi copii, dacă n-ai ştiut.  
- Apoi ce e rău în asta? Orice femeie e fericită, dacă devine mamă.  
 
Directorul nu căută răspuns. Plecă mai departe. Dădu o raită pe la machiaj, dar nu întâlni pe nimeni. Urcă iar în biroul său. Se simţea rău în propria sa piele, de parcă dintr-o dată a devenit incomodă pentru proporţiile lui. Se scutură ca un câine proaspăt ieşit din baie. „Cum naiba de n-am bănuit nimic atâta vreme? Normal să se producă fapte reprobabile, dacă stau tot timpul cu nasul în piese şi nu respir atmosfera din fiecare colţişor al teatrului. Iată ce se-ntâmplă la bufet, mai exact cu bufetiera. Hop-ţop, cineva o însărcinează.” Ieşi furios din cabinet şi se opri în faţa secretarei. Aştepta o explicaţie.  
- Încă n-am aflat nimic, zise aceasta cu o mutră vinovată.  
- Foarte rău, foarte rău. Poate va izbucni al treilea război mondial şi noi vom fi ultimii care vom afla. O secretară, draga duduie, este nu numai mâna dreaptă, dar şi ambele urechi ale directorului, dacă n-ai ştiut până acum. Tot ce nu fac eu, faci tu şi tot ce n-aud eu, trebuie să auzi tu. Treci pe la doctor.  
- La doctor? De ce?  
- Să-ţi destupe urechile. Se închise iar în biroul său. Şi rămase dus pe gânduri. „La urmă, urmei, ce-mi pasă? N-are decât să nască, să lupte pentru o pensie alimentară, să-şi crească singură odrasla, dacă n-a avut ce face în noaptea respectivă. De se ducea la cinema, era mai în câştig.” Trânti un dosar gros cu hârtii de masă şi se bosumflă. Totuşi îi păsa de fata asta. Prea tânără să fie mamă. Şi apoi din ce se va întreţine?  
 
Începu să se plimbe prin cabinet. De câteva zile trebuie deja să întocmească repertoriul pentru stagiunea viitoare şi nici nu s-a apucat de el. Avea nevoie şi de un regizor nou. Şi nici bugetul nu era schiţat. Deci avea pe cap o mie de griji, şi el se ocupa de sarcina bufetierei. „Halal director mai sunt!”, zise cu glas atât de tare încât se auzi şi dincolo de uşă. Secretara intră speriată, întrebând dacă a fost cumva chemată.  
- Ei ce-ai aflat?  
- Păi, eu cred că nu poate fi altul decât şoferul dumneavoastră. Mi-am adus aminte că i-am văzut de câteva ori plecând împreună. El o lua pe după gât şi o mai şi săruta pe gură.  
- Ce vorbeşti? Şoferul meu, Haim? Nu se poate! Îmi vine să turbez. Sub înfăţişarea sa de băiat cuminte şi tăcut, iată se ascunde o hahaleră clasa întâi. Să vină imediat la mine!  
După nici cinci minute, Haim intră pe uşă. Salută respectuos şi întrebă dacă a fost chemat.  
- Mai întrebi? Desigur. Ascultă, băiete, crezi că te-am chemat să-ţi fac un cadou de paşti?  
Haim căscă ochii mari.  
- Poţi fi sigur că nu. Ba dimpotrivă, vreau să-ţi trag o săpuneală zdravănă, aşa cum meriţi. Stai jos şi să nu scoţi o vorbă! După ce făcu înconjurul cabinetului, directorul se opri în faţa geamului ce dădea în stradă şi lăsa anume să treacă minutele, fără să zică vreun cuvânt. Privea şerpuiala de maşini, clipitul semafoarelor, căutând fraza-ghilotină cu care să taie beregata şoferului său. Apoi se-ntoarse brusc, cu o mutră dramatică şi spuse:  
- Ştiu totul, să nu încerci să negi. Am văzut-o cu burta la gură. Tu eşti autorul, nu-i aşa? Haim înghiţi în sec şi zise un “da” abia şoptit.  
- Ai putea să te ruşinezi.  
- De ce? Întrebă şoferul.  
- Mai întrebi de ce? Pentru că nu e moral, nu e fair. Am avut încredere în tine, te-am iubit, te-am ţinut la piept, ca pe fiul meu, ca acum să aflu că ai lăsat-o pe Lizette gravidă. Eşti un nemernic. Ăsta e cuvântul. Taci, nici un cuvânt... Eşti însurat?  
- Da.  
- Ai să divorţezi. Nu mă interesează nimic. Va trebui să-ţi asumi întreaga răspundere faţă de această nenorocită. Ai înţeles?  
- Da, mormăi Haim. Dar de ce să divorţez? Doar abia m-am însurat.  
- Aha, deci abia te-ai însurat şi ţi-ai şi înşelat nevasta. Frumos. Felicitări!  
- N-am înşelat-o, domnule director. De ce să fi făcut una ca asta?  
- Cum n-ai înşelat-o? Adineauri ai recunoscut că ai lăsat-o pe Lizette gravidă? Deja vrei să negi?  
- Nu, nici vorbă. Păi...  
- Păi, ce?  
- Ea este soţia mea. Lizette este nevasta mea şi aşteptăm împreună un copil.  
 
Dacă în clipa aceea s-ar fi deschis cerul şi ar fi crăpat pământul, domnul director Karakovski ar fi dispărut în neant. Se lăsă moale pe scaun, ca lovit de gută. Şoferul îl întrebă dacă se simte bine şi nu vrea cumva un pahar cu apă? Directorul făcu un gest cu mâna, că vrea să fie lăsat în pace, iar el, şoferul, e liber să plece. Apoi se sculă brusc şi o chemă pe secretara. Aceasta, scundă cum era, se făcu şi mai măruntă. Presimţea furtuna. Aştepta ca directorul să tabere pe ea şi s-o turtească de tot. Presimţirea nu era departe de adevăr.  
- Ascultă duduie, te-am angajat aici să-mi fii loială, nu să mă induci în eroare. Şoferul nu e altul decât soţul acelei bufetiere. M-ai auzit?  
Secretara tăcea vinovată. Directorul n-o slăbi:  
- Ai fost la doctor? Ţi-ai destupat urechile? Cum de nu ţi-ai dat seama de un amănunt atât de evident? Cum de îndrăzneşti să mă informezi greşit? Să n-aud nici un cuvânt! Vei suporta consecinţele. Eşti liberă.  
 
***  
 
Secretara n-a aşteptat consecinţele. A doua zi dimineaţa şi-a depus demisia. Dar domnul Karakovski, care peste noapte a avut un vis plăcut, i-a spus că nu e nici o grabă. Şi i-a povestit că în somn s-a întâlnit cu Lizette în persoană, care i-a spus următorul proverb: „Nu tot ce zboară se mănâncă şi nu tot ce se naşte, e bastard!”.  
Ca într-o comedie de bulevard, amândoi au ridicat mâinile ca-n faţa unui revolver apărut pe neaşteptate. Și-au ridicat mâinile și s-au predat neputinţei. Secretara şi-a retras demisia, iar directorul şi-a promis sie însuşi să nu-şi mai vâre nasul în burta salariatelor sale.  
-------------------------  
Harry ROSS  
20 februarie 2015  
Israel  
 
Referinţă Bibliografică:
Harry ROSS - CINE A SEDUS-O PE LIZETTE? / Harry Ross : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1512, Anul V, 20 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Harry Ross : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Harry Ross
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!