Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Harry Ross         Publicat în: Ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Harry ROSS - LORDUL VAGABOND
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
După o căsătorie de optsprezece ani în America, Norman se-ntoarce la vatră. A divorţat, şi-a luat catrafusele şi iată-l acum în avion, în drum spre Israel. Într-un fel, totul a fost o aventură. Părea să ţină, dar evenimentele survenite îl obligară la un abandon. Se-ntoarce la ce? La cine? Întrebarea aceasta îl tortura şi-l apăsa pe tot parcursul zborului. Părinţii erau în Australia, un frate în Anglia, dar Sonia, fosta lui prietenă, o dulceaţă de fată, este, după toate probabilităţile, încă în Israel. La ea se va duce! Doamne, ce mutră va face! Fără îndoială, îl va blestema şi-l va arunca pe uşă afară. Merită. S-a purtat cu ea în chip nedemn. El, care în ochii ei, părea a fi un lord, nu era de fapt decât un vagabond cu maniere elegante. Nici măcar n-a sunat-o, nu i-a scris, nimic. A dispărut în marea Americă, cum dispare un şoarece în jungla sud-africană. Are să lămurească totul şi ea va înţelege. Are un suflet aparte, cum n-au multe alte femei. S-au iubit, şi ce s-au mai iubit! Dar tentaţia continentului de dincolo de Ocean, era mai puternică decât iubirea pământeană de aici. A primit o bursă la o universitate şi şi-a luat zborul.  
 
Când a bătut la uşa Soniei, avea sentimentul că arată ca un câine necredincios care, după un tur prin lăzile de gunoi, revine acasă, cu coada între picioare. Dar va explica totul cu de-amănuntul, este singura lui şansă. La a două ciocănitură, o voce dinăuntru a spus: „întră!”. Uşa era descuiată, şi Norman păşi în fostul lui templu al iubirii pe vârful picioarelor, cu un geamantan aproape gol şi aştepta ca femeia, aşezată pe jos şi privind la televizor, să sară-n picioare, să-l întâmpine cu patosul de altădată, să-i sară la piept şi să-l acopere cu sărutări fierbinţi, nedorind să întrebe absolut nimic. Ea însă nu-i dădu nicio atenţie, continuă să privească filmul, absorbită până la uitare de sine. Desigur nici nu găsea de cuviinţă să-l salute, l-a uitat de mult; pentru ea, nu putea fi decât o stafie care întâmplător s-a rătăcit prin părţile locului şi a trecut, din greşeală, prin casa ei. Norman puse valiza alături şi aşteptă. Se simţea al naibii de prost şi regretă că nu s-a dus undeva la un adăpost pentru hăituiţii soartei şi să se fi aciuat acolo. Dar era prea târziu. Cum Sonia trăia extazul filmului, el se apropie de dânsa, îi atinse capul cu un gest ambiguu şi-i spuse pentru a două oară:  
- Şalom, Sonia. Sunt eu, Norman, adică Nahum. Mă ţii minte? Fata ridică ochii spre el, îl privi absentă şi zise „Îhî”. Apoi se uită mai departe la televizor, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Deodată se auzi din camera de alături un scâncet şi o voce de copil care strigă: „Mama, vreau pipi". „Du-te singur, eşti băiat mare", spuse aceasta, fără să-şi mişte fundul de pe podea.  
- Mă duc eu, se oferi Norman-Nahum. Pot eu să-l ajut?  
- Nu-i nevoie, se descurcă singur.  
- Eşti măritată? Deranjez? Sonia nu-i răspunse. Atmosfera era ciudată, ireală, bărbatul simţea că prezenţa lui este neavenită şi se gândea să plece. Dar cum să plece, fără să ştie ce s-a mai petrecut în cei optsprezece ani? Şi ce are să se întâmple în viitorul apropiat?  
- De ce ai venit? întrebă Sonia, cu o voce neutră. Te-am îngropat de mult. Şi nici măcar nu ţi-am dus flori la mormânt. Scoase un oftat bizar care semăna a regret, dar şi a „pagubă în ciuperci". Apoi, fără trecere, îşi aminti de film. Zise: păcat că nu l-ai văzut. Era grozav. britanicii ăştia ursuzi ştiu uneori să facă filme de un comic straniu. „Un nou început", aşa se chema pelicula. Incredibil, cita fantezie. Nişte tineri zvăpăiaţi reuşesc să pună la cale un nou început în viaţa lor. Aşa din nimic şi pe nepregătite Poţi să crezi aşa ceva?  
 
Norman înclină din cap, fără a scoate un cuvânt. Sonia apăsă pe telecomandă şi se făcu aproape întuneric. Un bec chior, dintr-o valiză şchioapa, lumina slab şi cei doi păreau nişte umbre care se privesc, fără să se vadă cu adevărat.  
- Am divorţat, asta e, zise omul ca o încheiere a unui capitol de viaţă şi o uşă deschisă spre o nouă existenţă. Aşa că m-am întors. Ce-i cu tine? Sonia se ridică, se duse-n bucătărie şi întrebă dacă vrea o cafea? Norman zise un da apăsat şi faţa i se lumină. Era aceeaşi voce pe care o ştia din tinereţe, o voce aproape amicală şi caldă. S-au aşezat pe o canapea jerpelită şi, între două sorbituri, începură a depăna istorii. Mai mult Norman-Nahum, decât Sonia. Povesti cum s-a cunoscut cu nevastă-sa, la facultate, cum s-a îmbolnăvit de meningită şi cum s-a ocupat ea de el. A trecut printr-o perioadă foarte grea, dar a trecut şi apoi s-a însurat pentru că era o şansă de supravieţuire. Femeia, Nadia, era de origină rusă, părinţii locuiau în America de foarte mulţi ani şi au făcut chiar ceva avere.  
- Aveţi copii?  
- Nu, ea a fost sterilă şi nici n-a vrut copii.  
- Era drăguţă?  
- Da, era drăguţă şi foarte feminină.  
- De ce ai lăsat-o?  
- N-a mai mers căsnicia. Eu mi-am întrerupt studiile, lucram ca zilier ba ici, ba colo, nu aveam noroc să prind un job cumsecade. Huzuream pe spinarea ei şi a părinţilor. Mă priveau ca pe un coate goale, ceea ce şi eram. De mult vroiam să mă întorc, dar mereu amânăm. Nu ştiu nici eu de ce. Nu e simplu să te întorci din America cu buzunarele goale.  
- Eşti chiar un sărăntoc?  
 
Nahum tăcea. Avea ceva economii, însă nu cine ştie ce. Spera ca aici în Israel să găsească de lucru şi să câştige bani. Aici sunt căutaţi cei care se-ntorc la vatră, primesc tot felul de ajutoare şi li se oferă posturi convenabile.  
- Şi dacă nu? întrebă Sonia. Eu n-am cu ce să te întreţin. Şi noi o ducem greu, adică nu chiar foarte greu. Trăim de pe o zi pe alta.  
- Munceşti? În clipa aceea sună telefonul. Sonia se refugie într-un colţ al salonului, vorbea în şoapte la un aparat mobil, apoi reveni şi, aranjându-şi frizura şi rochia cam şifonată, spuse că trebuie să plece. Îl roagă pe el să aibă grijă de copil.  
- Are tată? Întrebă în timp de fată era aproape dincolo de uşă  
- Din flori. Un tată din cele mai parfumate flori.  
 
Se topi în noapte şi Norman rămase într-o casă-necasă, cu un copil care nu mai vroia să doarmă şi nu vroia nici pipi, vroia să se joace şi să se zbenguie. Ieşi din dormitor ca o zvârluga, scoase de sub canapea o maşinuţă teleghidată, o puse în funcţiune şi-i urmărea deplasarea cu un entuziasm indescriptibil. Scotea ţipete drăgălaşe ori de câte ori vehiculul se ciocnea de ceva tare şi se răsturna.  
- Tu cine eşti? întrebă la un moment dat puştiul.  
- Un vagabond. Ştii ce e un vagabond? Copilul îl privea curios şi aştepta explicaţia. Unul care hoinăreşte de la un loc altul, crezându-se cineva şi nu este nimic.  
- Dar tu eşti om. Te văd destul de bine îmbrăcat şi pari a fi plin cu bani. O ştii pe mama?  
- Da, o ştiu de pe vremea când amândoi eram tineri şi îndrăgostiţi, dar acum unde s-a dus? Prizonier al fanteziilor, bărbatul presupuse că doamna se prostituează şi era chemată de un client. Unde altundeva se putea duce o femeie în miez de noapte?  
- Are grijă de un domn bătrân şi bolnav. Mama spune că într-o zi va muri şi atunci tot ce are ne va rămâne nouă. Norman ceru noi amănunte. A fost un noroc, zise băiatul, că mama a găsit această slujbă. Nu se duce în fiecare zi, decât atunci când e chemată. Îi găteşte, îi spală şi face curat, dar uneori, când moşul se simte rău, trebuie să şi doarmă acolo. Nu e nicio problemă, eu mă descurc şi singur. Dacă vreau. Tu eşti bogat?  
 
Ce putea răspunde Norman la întrebarea aceasta? Nimic. Trecu la alt subiect:  
- Voi munci şi ne vom îmbogăţi cu toţii. Mă pricep la foarte multe meserii. Ştii, am stat optsprezece ani în America, şi am învăţat tot felul de munci şi, mai presus de toate, am învăţat ce e viaţa. Spune-mi, mama ta are pe cineva, adică un prieten?  
- Eu sunt singurul bărbat în viaţa ei. Cum mă găseşti?  
 
Norman vroia să-l strângă în braţe, dar se mulţumi să remarce: Eşti grozav, spirt, dacă înţelegi ce vreau să spun. Vrei să fim prieteni?  
- Nu, zise hotărât cel mic. Prietenii sunt nişte trădători. Toţi pe care i-am avut, m-au părăsit. Nu le place de mine că sunt sărac. Copiii săraci nu au prieteni. Ce mai vrei să ştii? Te interesează cum mă cheamă? Îţi spun : Moişală, ca cel de pe vremuri. Mama zice că eu îi port paşii prin pustiul vieţii. Izbucni într-un râs molipsitor şi îl făcu pe Norman să râdă şi el cu poftă. Dacă eşti obosit, te poţi culca aici pe divan. Eu rămân treaz, o aştept pe mama.  
 
Bărbatul îşi scoase pantofii şi se întinse pe canapea. Era total zăpăcit de această revedere. Nimic din ce-şi imaginase nu s-a întâmplat. Lumea Soniei părea o groapă fără fund, unde omul se scufundă şi se desprinde de lumea mare din jur. Şi totuşi se simţea bine în acest loc. Adormi în câteva secunde. Oboseala drumului şi grija revederii i-au sleit puterile. Dormi buştean până dimineaţa. S-a trezit pe la zece şi ceva. Domnea o linişte suspectă. Nu ştia dacă Sonia s-a întors şi dacă băieţelul doarme sau a uşchit-o undeva. Era atât de bizar că se află aici unde, probabil, nu e dorit, însă nici alungat. Se gândea în toate felurile. Relaţia lui cu Sonia părea încheiată demult. Dacă rămânea totuşi, era dintr-o nevoie de a fi cu cineva, singurătatea i se părea de nesuportat. Dar de ce să rămână, dacă putea deveni o povară?  
- Domnu' vrea o cafea? se auzi iarăşi aceeaşi voce caldă a femeii care se foia în bucătărie. Poate ţi-e foame? Am nişte cornuri proaspete. Cu unt şi caşcaval. Ce zici? Norman se duse în baie să se spele. Cada era plină cu rufe murdare, iar chiuveta nespălată de un veac. Îşi udă faţa şi mâinile, se şterse de un prosop relativ curat şi intră în bucătărie. Aroma cafelei şi privirile senine ale femeii, îl înviorară şi-l îmbătară în acelaşi timp. În ciuda unei nopţi nedormite, Sonia arăta bine-dispusă şi zâmbitoare. Îl privea pe sub gene şi întrebă şmechereşte: am îmbătrânit? Ce spui?  
- Tu nu, eu mai curînd. Optsprezece ani e o sumă. Şi o ocnă. Dar îmi pare bine că m-am rupt de acolo şi mă aflu aici. N-am de gând să te deranjez. Într-o zi-două, voi găsi ceva de lucru şi voi pleca. Femeia îi împinse o farfurie în faţă cu un corn aburind şi-i dori poftă bună. Nu te-ai schimbat deloc, zise Norman. Ştiu că o duci greu, dar dacă...Se opri pentru că era incapabil să promită ceva concret, ca un avans la o eventuală împăcare. Nimic, nimic.  
- Poţi să rămâi chiar mai mult timp. Vei fi baby-sitter la copil. Vrei? Sonia se uita drept în ochii lui de un albastru luminos şi aştepta răspunsul , care întârzia. El, lordul de altădată, să fie acum baby-sitter?  
- Cornul e foarte gustos, remarcă bărbatul cu ochii-n în farfurie.  
- Ai bani de ţigări?  
 
Norman se ridică brusc şi vroia să părăsească apartamentul. Ce crede ea, că e chiar un „şnorăr"? Un cerşetor? Cum poate întreba aşa ceva? La urmă, urmei, vine din America, n-a făcut acolo averi, dar câţiva dolari a pus deoparte. Se simţea jignit.  
- Ce, te-ai ofuscat? Te-am întrebat de bani pentru că nouă ne lipseşte cam tot timpul. Odată ţi se poate întâmpla şi ţie, dar uite azi noapte am lucrat, am primit nişte bani şi, dacă ai nevoie, te pot împrumuta. Norman mulţumi şi se reaşeză pe scaun. În fond, ce l-a apucat?  
Fata asta sărmană l-a primit în casă fără să-l judece, fără să-i reproşeze nimic. Atâţia ani nu a căutat-o şi deodată apare cu o valiză goală şi buzunarul aşijderea, iar el, în loc să-i sărute tălpile, se simte jignit că i se oferă bani. Ceru iertare; ieşirea lui era deplasată, dar nervii l-au părăsit şi uneori nu se poate stăpâni.  
- Lordule, spuse dulce Sonia, nu e cazul să te revolţi, toţi suntem nişte oropsiţi ai soartei. Parcă eu ce sunt? O căzătură. N-am făcut nimic vrednic de mine în viaţă. M-am lăsat dusă de val. Nicio ambiţie, absolut niciuna. Îmi pare bine că ai venit, poţi să rămâi chiar fără să faci pe baby-sitterul. Am un băiat foarte descurcăreţ. Şi ştie că nu suntem nimic; nimeni nu ne calcă pragul. Săracii nu sunt agreaţi de nimeni, dar eu muncesc, slavă Domnului, şi, cum vezi, avem de un corn proaspăt în fiecare zi.  
 
A urmat o tăcere lungă şi penibilă. Apoi Sonia se sculă, spălă vasele şi spuse că-l duce pe băieţel la grădiniţă. El, Norman, n-are decât s-o aştepte sau, dacă se simte obosit, se poate culca în dormitor.  
- Am un pat dublu foarte comod. E pentru trei persoane. Putem dormi toţi acolo. Veni lângă el şi-l cuprinse din spate, peste umeri, ca-n zilele tinereţii lor sublime. Îşi aşeză faţa pe capul lui şi-l întrebă:  
- Mă mai iubeşti, lordule?  
- Te iubeşte, te iubeşte, răsări copilul de sub masă. Mi-a spus mie azi noapte că s-a-ntors din America pentru tine, mamă. Acum tu eşti America lui.  
- Adevărat?  
- Da, mamă, dar fii atentă, e un vagabond...  
------------------------------------------  
Harry ROSS  
noiembrie 2014  
 
Referinţă Bibliografică:
Harry ROSS - LORDUL VAGABOND / Harry Ross : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1433, Anul IV, 03 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Harry Ross : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Harry Ross
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!