Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Harry Ross         Publicat în: Ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Harry ROSS - MIREASA NEBUNĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Linda, goală în faţa oglinzii uriaşe de cristal, se privea cu ochi mîhniţi. Cândva, îşi admira trupul cu aroganţa tinereţi: sânii rotunzi, fermi, abdomenul plat, talia de viespe, umerii înalţi, picioarele lungi, cu pulpele arcuite. Acum arăta detestabil. Ce puţin a rămas din ceea ce a fost. Nu e de mirare că soţul ei, Tobias, nu o mai doreşte. De peste douăzeci de ani, dorm în camere separate şi abia î se mai privesc. Să fie de vină anii, vârsta? Hachiţele sănătăţii?  
 
Adesea îşi recapitulează viaţa trăită împreună. N-a fost rea, ba dimpotrivă, au convieţuit fericiţi. Tobias era plin de atenţii, o alinta cu fel de fel de diminutive: ba îi spunea Lindi, ba Lin sau, pur şi simplu, „ochii mei". Ea, la rândul ei, îşi admira soţul, îl răsfăţa, chemându-l Tobi sau numai Bunul To. Era omul ei drag, ţinea la el, chiar şi atunci cînd era ursuz ca bătrânii. În ultimii ani, părul i s-a rărit, ochii fugiră adânc în orbite, mâinile aveau un tremur uşor, faţa căpătase o paloare pământie.  
 
Şi totuşi, pentru Linda acest om era încă şarmant, demn de admirat, omul alături de care viaţa avea un sens profund. Nu l-ar fI schimbat cu nici un alt bărbat din lume. Se întâmplă adesea ca între doi oameni care au trăit mult timp împreună să se creeze o legătură interioară insesizabilă şi inexplicabilă.  
 
Dar la ce bun să filozofeze? Nu e momentul acum! Linda are o idee mult mai grozavă şi arde de nerăbdare s-o realizeze. Luă noul sutien, model „opush-ap” şi-i potrivi cupele asrfel ca sânii să câştige înălţime îmbrăcă apoi un corset în care trupul ei îşi recăpătă silueta de odinioară. „Azi e ziua marilor surprize", îşi spuse în gând. Scoase din dulap rochia de mireasă, o scutură uşor de naftalină şi o admiră un timp, pe urmă o îmbrăcă lent, cu precauţiune, de teamă ca nu cumva, ferească sfîntul, să se destrame pe la cusături. Încă îi venea de minune. Se aşeză să-şi facă machiajul, dar era peste puterile ei. Renunţă. Cândva, nu era nevoie nici de pudră, nici de ruj. Acum i-ar trebui o solidă operaţie plastică. Prostii!  
 
Plecă la coafor aşa îmbrăcată în rochia de mireasă, stârnind nu puţine comentarii din partea trecătorilor. Desigur, apariţia ei depăşea ceea ce oamenii erau obişnuiţi să vadă în orele dimineţii, în plin centru al oraşului. O mireasă la vârsta senectuţii nu-şi mai pune o rochie albă de dantelă, cu o trenă care mătură trotuarul. Dar tocmai această ciudăţenie îi procură Lindei un sentiment de euforie. Ca să uluieşti nişte necunoscuţi aşa dintr-o toană, într-o zi obişnuită, merita să te dai un pic în spectacol. Capriciu patetic, poate, iar unii erau convinşi că femeia e nebună. De fapt, aşa arăta. Trecând în goană, cu capul în văzduh, cu ochii pierduţi în depărtări, cu mâinile întinse ca nişte aripi ce-s gata-gata să-şi ia zborul, părea o pasăre plutitoare, desprinsă dintr-un tablou suprarealist.  
 
***  
 
Cineva îl sună pe Tobias, la club. Un necunoscut. Îi spuse doar atât: "Cred că soţia dumitale a înnebunit" şi închise aparatul. Lui Tobias îi venea greu să înţeleagă despre ce este vorba. „Cum adică, a înebunit? De la ce? Şi de ce tocmai astăzi, joi?” Relaţia lui cu nevastă-sa era departe de a fi ideală. Îşi vorbeau doar cele strict necesare. „Cum te simţi?", „Ţi-ai luat tensiunea?" „N-ai uitat medicamentele?" Şi ea îi punea cam aceleaşi întrebări. Păreau precum două umbre care-şi duc viaţa într-o fragilă armonie.  
 
Le era comod astfel? Cine ar fi putut să spună! Tinereţea s-a dus demult, lăsând la malul vieţii două epave încă vii, golite de entuziasm, de exaltare, de nevoia de comuniocare şi mai ales de tandreţe.  
 
„Oare Linda a înnebunit?” se întreba Tobias pentru a nu ştiu câta oară. „Imposibil! Azi dimineaţă arăta perfect normală. N-a scos o vorbă despre o stare aberantă”. Cu siguranţă el ar fi obsevat semnele unei deraieri. Linda era tăcută şi solemnă, ca în oricare altă zi... Tobias mimă acel zâmbet şters şi senil cu care „râdea” cam de multă vreme. „De ce să fi înnebunit?" În ciuda aparenţelor, pentru el, femeia asta, cu care a trăit o viaţă, nu-i era deloc indiferentă. E drept, nu-i făcea mărturisiri, dar o iubea sincer la fel ca în timpurile juneţii lui. Numai că iubirea-i era mută, lipsită de acele efuziuni care stârnesc valuri.  
 
Îşi luă bastonul şi plecă să-şi caute soţia. Încerca s-o descopere prin mulţimea cenuşie a străzii. Nu era. Ajunse acasă. Încăperile erau goale. O striga, o căuta, dar nicio voce nu-i răspundea. „Desigur, plecase după târguieli sau într-o vizită la o prietenă. Nu putea fi departe”. La toate se gândea Tobias, dar fără acea îngrijorare care putea să semene a panică. Linda va veni acasă şi vor mânca împreună, ca şi altădată, în tăcere, ascultând, poate „Anotimpurile” lui Vivaldi, muzica lor preferată.  
 
Tobias avea sentimentul că timpul s-a oprit pe loc. Orologiul din perete, deşi mergea, nu părea să-şi mişte minutarele. Încetul cu încetul, aşteptarea deveni enervantă şi ameninţătoare. Parcă vestea o catastrofă. Tobias simţi deodată un gol dureros, o rătăcire într-un labirint, dincolo de simţuri. Pentru prima oară, după foarte mulţi ani, îşi dădea seama că Linda face parte din el, din universul lui afectiv, din fericitul său nucleu familial. Fără ea, nici el nu exista. Dar unde putea să întârzie atât? Întrebarea aceasta îl măcina acum cu tot mai multă insistenţă.  
 
Linda era la coafor. Ceru o freză foarte tinerească, cu breton, care s-o readucă la anii când se măritase cu tânărul şi fermecătorul student în drept, Tobias Moisescu. Coaforul făcu în adevăr minuni. Îi revopsi părul în roşu aprins, îi adăugă un coc artificial, apoi îi aplică un make-up din cele mai eficiente, acoperindu-i ridurile şi cearcănele de sub ochi. Obrajii vestejiţi prinseră culoare. Linda întinerise cu douăzeci de ani. Dacă nu cu ceva în plus. Acum se va putea mărita din nou... Cu Tobias, bineînţeles!  
 
Comandă un taxi, ceru şoferului să ia viteză! Era nerăbdătoare să ajungă acasă şi să vadă ochii înmărmuriţi ai bărbatului ei. Intră pe uşă ca o furtună. Tobias nu-şi putea reveni din uimire. Se holbă la ea ca la o arătare picată din cer. Era aproape ca atunci când o văzuse la un bal studenţesc. Numai farmec şi foc. S-au plăcut din prima clipă. Şi apoi tot ce a urmat semăna cu un vis fantastic. Oare de ce vremea a aşezat atâtea umbre peste dragostea lor, se întreba amărât bătrânul cavaler?  
 
Tobias se ridică în picioare şi veni în întâmpinarea ei. Îi luă mâinile şi i le sărută pe rând.  
- Te simţi bine, draga mea?  
„O, de când nu mai spuse draga mea!” Linda strălucea de fericire. Se rotea ca un titirez, degajând o energie incredibilă pentru vârsta ei.  
- Îţi plac, iubitule?  
„O, se gândea Tobias, de când nu mai întrebase dacă o place".  
- Eşti adorabilă, fenomenală. N-am cuvinte. Dar ce-ţi veni de te-ai mascat în mireasă?  
- Mascat? Ţi se pare că m-am mascat? Mi-am pus rochia de mireasă ca să ne cununăm. Am crezut că te voi găsi în frac. Ras, tuns şi frezat. Poate nu-ţi aminteşti, azi sunt cincizeci de ani de la căsătoria noastră. Sărbătoare mare. Azi e nunta noastră de aur. Vreau să-ţi cer mâna şi să accepţi să-mi fii soţ pentru încă o jumătate de veac.  
Tobias rămase năuc:  
- Nu e prea mult ? întrebă el, schiţând un zâmbet şăgalnic.  
- Dacă te vei purta frumos, îţi voi face o reducere de sfârşit de sezon.  
 
***  
Totul semăna iarăşi a vis. Ce-i drept, nu din acelea pe care le-au trăit în tinereţe. El cu greu se ţinea drept, ea, în rochie de mireasă, aranjată, fardată, cu părul arzând ca un rug, părea eroina unui roman de epocă, gata să ia cu asalt zidurile Troiei ori să se arunce în vâltoarea unei lupte sentimentale cu orice risc!  
 
Puteai crede orice despre ei. Vârsta s-a topit undeva în neant, luându-i locul o adiere neaşteptată de tinereţe. În atmosfera aceasta ireală era un sâmbure de poezie, care plutea deasupra lor, luminându-i şi amintindu-ne de versurile sublime ale francezului Paul Eluard: „Stăm faţă-n faţă şi nimic nu scapă privirii// Delir neîntrerupt. Noi ne-am spus totul// Şi totul avem a ne spune”.  
 
Harry ROSS  
septembrie 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Harry ROSS - MIREASA NEBUNĂ / Harry Ross : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1368, Anul IV, 29 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Harry Ross : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Harry Ross
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!