Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Gheorghița Durlan         Publicat în: Ediţia nr. 1476 din 15 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

SIMFONIA EMINESCIANĂ A VÂNTULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
SIMFONIA EMINESCIANĂ A VÂNTULUI 
  
Dacă, după stingerea sa, EMINESCU nu și-a dorit să-i fie deranjată ”singuratica lui hieratică slavă” prin nimic altceva decât prin ”glasul frunzișului vested” al toamnei, prin ”asprul mării cânt” și mângâierea să-i fie ”al serii rece vânt”, nouă nu ne rămâne decât tăcerea. 
  
Dacă e ianuarie și vântul rece al iernii ne biciuie fața, e încă un motiv pentru toți românii să-și îndrepte gândul către cel care a ridicat unicul templu veșnic cuvântului românesc-EMINESCU. 
  
Să lăsăm în fiecare iarnă ”cu degetele-I vântul” să lovească în ”ferești” și să ne amintească de cel care s-a integrat în viața cosmosului, să lăsăm slobod vântul să ducă gândurile noastre către el. 
  
Dacă fizionomia sufletească a lui EMINESCU este făcută din luceferi și stele, lună și soare, lac și izvoare, mare și codru, floarea de tei și floarea albastră, vântul este mișcarea sufletului său. 
  
Jumătate din poeziile studiate în acest sens (229) conțin referiri la acest fenomen(260 de versuri). Reunind cele 260 de versuri, o simfonie a vântului ne cântă povestea unui Făt-frumos bătut de vântul unei soarte lumești crude. 
  
Vântul a făcut să apară primul cântec de pe pământ, a suflat prin trestii, l-a înfiorat pe primitiv și l-a inspirat, a fost muzica lui inițială.Vântul e demiurgul ancestral al muzicii pământești: 
  
”Și trestia cea naltă vuind de vânt mai tare…” (”Codru și salon”) 
  
Pentru EMINESCU vântul vine de departe din loc și timp, e fluidul călător prin milenii și ere, prin cer și pe pământ, prin suflete și minți, e simfonia veșnică a naturii. Este și simfonia naturii lui sufletești. 
  
Dacă există o bogăție a verbelor vântului, registrele lor sensibil- imaginare sunt infinite: vântul sună, frânge, pleacă, urlă jalnic, miaună, trezește din vis, farmă, leagănă, sfâșie, naște, despică, răscolește, zvârle, suspină, mângâie, arde, scutură, poartă, îngheață, stinge, umple, trece-n șuier, suflă, cântă, viscolește, pătrunde, mugește, visează, clatină, viuește,, chiuie, mișcă, duce, se îmflă, întoarce, iese, mână, flutură, vâjâie, bate lin și dulce, desprinde, acoperă, împreună camp și cer, aromește, frământă, stă, lovește, risipește, desface. 
  
Că sensurile figurate sunt majoritare, este lesne de observat. 
  
Epitetele vântului por fi grupate pe serii antonimice: firbinte/rece, sperios/turbat, uriașe, gigantice/zefir, adiere. 
  
Un singur epitet a rămas fără pereche antonimică: trist. 
  
Să fie și aceasta dovada acelui mult discutat pesimism eminescian? 
  
Vântul vesel lipsește din poezia lui. Ca intensitate, această mișcare a aerului pleacă, la EMINESCU, de la adiere și zefir, la vijelie și furtună, viscol, uragan. 
  
Vântul este perceput auditiv(sună, urlă, miaună, suspină, trece-n șuier, cântă, mugește, vuiește, chiuie, vâjâie-ncet),tactil(mângâie, arde, îngheață), olfactiv(aromește, îngreunează cu miros). 
  
La fel de vastă este aria elementelor răscolite de vânt: oceanul, capul poetului, nisipul pustiurilor, fruntea încinsă de gânduri, flăcările, părul ușile, ferestrele sparte, trestiile, frunzele, creanga, marea, codrii, florile de tei, perdelel, apele, cărările, cântările, inima, salcâmii, gândul, idealurile, patimile, plopii, talanca, atotștiutoarea(luna), valurile, cumpăna de la fântână, lebăda, lira, coama mării, lunca, ruinele, palatele fantastice, stelele, cerul, stânca, poporul, cartea, fila, arborii, chiparosul, corabia, nădejdile, calul, harpa, 
  
Cuvântul ”vânt” rimează cu mormânt, pământ, urlând, sfânt, cânt. ”Cântul” ar putea să aducă o undă de veselie , dar epitetul ”aspru” arată tot tristețea, înfiorarea, dezolarea. 
  
Dacă efectele malefice, distructive sunt dominante (farmă, frânge, sfâșie, despică, răscolește, zvârle, arde, îngheață, desprinde, lovește, risipește), vântul are și efecte benefice. 
  
De nimic altceva frumusețea teiului nu va fi pusă în valoare mai mult decât de vânt: 
  
”Iară tei cu umbra lată și cu flori până-n pământ/ Înspre apa-ntunecată lin se scutură de vânt.” 
  
”Căci vântul adunat-a , de flori de tei troiene.”(!Strigoii”) 
  
”Poet gonit de lume și înghețat de vânt”(”Întunericul și poetul”) 
  
”Codri mângâi cu vânt de primăvară”(”Povestea magului călător prin stele”) 
  
S-a vorbit la EMINESCU despre o” trăire a departelui” , de un ”departe lăuntric”( Edgar Papu- Poezia lui Eminescu, Ed. Junimea, Iași, 1979, p. 36) 
  
Există și un departe exterior, cosmic. Departele există și în timp. Marele merit al lui EMINESCU este de a fi privit lucrurile și ” foarte de sus și foarte de departe„, dar și foarte ”din adânc”, completează Edgar Papu. 
  
Titanismul depărtării, venit poate și de la Hesiod, dar, în mod sigur, și de la dacii noștri, care aveau un cult al zenitului, al înălțimilor reprezentate prin soare și prin munte, se manifestă și prin viziunea asupra vântului. 
  
La EMINESCU vântul vine ”din margini de pământ” , răscolește cerul și stelele, le desprinde, furtuna îmbracă proporții cosmice: 
  
”Răsar-o vijelie din margini de pământ”(”Despărțire”) 
  
” Și-atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri” (”Memento mori”) 
  
” O! De-aș vedea furtuna că stelele desprinde”(”Andrei Mureșanu”) 
  
Vântul are și o dimensiune interioară, lăuntrică, sugerează neliniște, frământare, mișcarea gândurilor: 
  
” Capu-mi pustiu cu furtune…(”Mortua est”) 
  
Vântul e și semnul zădărniciei, al inutilității, al perisabilității, al ușurinței: 
  
” Și vânt , și pleavă sunt a tale scrieri… ” (”Sonet satiric”) 
  
El e purtătorul zvonurilor, oferă iluzia glasului iubit: 
  
”Prin vântul iute / Aud un glas” (”Prin nopți tăcute”) 
  
Este, de asemenea, înșelător: 
  
” Ascultă cum vântu-nșală și cum undele îl mint…” (”Memento mori”) 
  
Într-o toamnă tristă vântul înseamnă pentru poet și moartea: 
  
”Vântu-o foaie veștejită / Mi-a adus mișcând fereastra/ Este moartea ce-mi trimite/ Fără plic scrisoare-aceasta”. (”Foaia veștedă”) 
  
În poezia ”O, mamă…” vântul sporește dezolarea: 
  
”Deasupra criptei negre, a sfântului mormânt/ Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt” 
  
Vântul este delirul mării, glasul blestemului: 
  
”Marea, ca să delireze, vânturi să mugească-nvață” (”Mureșanu”) 
  
Dar în simfonie mai intervin și pauze, în care tăcerea vântului devine o taină: 
  
”În liniște de vânt/ Corabia străbate…” (”Cu pânzele-atârnate”) 
  
”În liniște de vânt/ Trec departe de pământ” (”Mușatin și codrul”) 
  
Dacă vântul se asociază atât de melancolic cu frunzișul veșted al toamnelor, creând muzica șuierată , răscolitoare, a sufletului eminescian, el aparține, de fapt, tuturor anotimpurilor: 
  
”Eu am plecat purtând în piept durerea-mi toată scrisă 
  
Precum al primăverei vânt duce-n văzduh o filă”(”Ghazel”) 
  
Simfonia vântului de iarnă pare să fie, oarecum, inspirată de lecturile din Horațiu și Ovidiu: 
  
”Când crivățul cu iarna din nord vine în spate/ Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse, late…” (”Când crivățul cu iarna”) 
  
Mișcarea vântului e bagheta sub care se ivesc sunetele simfoniei și muzica ce se degajă e muzica sferelor interioare ale poetului. 
  
Sub vântul vremurilor ”ne succedem generații și ne credem minunați”, unii reușim să trecem peste timp, peste alții trece vântul timpului, dar despre EMINESCU spunem doar atât, cu propriile-i cuvinte: 
  
”Și toate trec ca vântul- dar chipul tău nu trece” (”Zadarnic trece vremea”) 
  
Prof. Georgia Landur Vintilă 
  
Referinţă Bibliografică:
SIMFONIA EMINESCIANĂ A VÂNTULUI / Gheorghița Durlan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1476, Anul V, 15 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Gheorghița Durlan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghița Durlan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!