Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Gheorghe Vicol         Publicat în: Ediţia nr. 1428 din 28 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

PALATUL DIN MUNȚI

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PALATUL DIN MUNŢI  
 
Pe când soarele cu luna  
Braţ la braţ mergeau pe cer  
Şi când puricele-ntruna  
Se tot potcovea cu fier,  
 
Pe un vârf de munte cică  
Se-nălţa mândru palat,  
Să tot urci, că la adică  
Să te saturi de urcat,  
 
Iar de ajungeai pe creastă  
Rămâneai în loc, uimit,  
Nu vedeai nicio fereastră,  
Zidul doar, vechi şi-nnegrit  
.  
Ceaţa-n cenuşie haină  
Îmbrăca mândru palat,  
Să-i dezlege marea taină  
Mulţi voinici au încercat.  
 
Cum urcau, ca prin minune  
Dispăreau bieţii de ei;  
Cine oare îi răpune?  
Se-ntrebau bărbaţi, femei.  
 
Nimeni nu putea răspunde  
Care-au fost ale lor sorţi,  
Ce putere îi ascunde  
De sunt vii ori de sunt morţi.  
 
Şi cum anii trec în zborul  
Nemilos peste pământ,  
Cu dispreţ dând cu piciorul  
Tuturora, rând pe rând,  
 
Şi pe alţii iară, iară  
Aducând în locul lor,  
Se-ntâmplă ca într-o seară,  
Pe când luna pleca-n zbor,  
 
Într-o casă prăpădită,  
La o margine de sat,  
O ţărancă fericită  
De născu în sărac pat  
 
O copilă bălăioară,  
Zdravănă, frumoasă foc,  
Ca o zi de primăvară  
Oprită de soare-n loc.  
 
La botez, trei ursitoare  
Îi urară mult noroc,  
Sărutând-o fiecare,  
Ridicând-o de mijloc.  
 
Ultima, mai generoasă,  
I-a mai spus: - Iute să creşti,  
Şi să fii foarte frumoasă,  
Şi vitează, ca-n poveşti!  
 
Vremea a trecut şi, iată,  
A crescut, te rog să crezi,  
Ce mândreţe, o, ce fată,  
Ca ea rar pe lume vezi!  
 
Când gonea prin munţi călare  
Singură, pe-un cal bălan,  
Îşi ducea la cingătoare  
Sabia şi-un buzdugan.  
 
Tremurau de frică fiare,  
Se-ascundeau în văgăuni,  
Vulturi renunţau să zboare  
Pitulându-se-n goruni.  
 
Ea, doar văile străbate  
După fructe şi bureţi;  
Ca dovadă, n-are-n spate  
Arc şi tolbă cu săgeţi.  
 
Credincioasă şi cuminte,  
Se ruga lui Dumnezeu:  
„Doamne, dă-mi mai multă minte  
Şi putere de flăcău,  
 
Să pot birui în toate,  
Să am grija alor mei  
(N-am nici soră, n-am nici frate),  
Că-s bătrâni şi vai de ei!”  
 
Bunul Dumnezeu, cu milă  
O privi din jilţul său:  
„Gândul meu, dragă copilă,  
Te-o-nsoţi în ceasul rău!”  
 
Ea se-nchină şi-apoi sare  
În a’ şeii scări de lemn,  
Iar pe cer, în noapte-i pare  
Că o stea îi face-un semn.  
 
Trage frâul şi porneşte  
Către casă, în galop,  
Ceru-n nori se înveleşte  
Dinspre Nord, vărsând potop.  
 
O lumină orbitoare  
Scapără pe negrul cer,  
Fata vede-n depărtare  
Un palat – cumplit mister.  
 
Mai târziu intră-n odaie,  
Bucuroasă c-a scăpat,  
Fulgere bolta mai taie  
Şi se-apucă de plouat.  
 
Timpul curse fără veste  
Peste munţi şi peste sat,  
A palatului poveste  
O află detaliat.  
 
Cum femeile, mai toate,  
Curioase sunt de fel,  
Ea nădăjdui că poate –  
Şi-şi făcu din asta ţel –  
 
Să arunce în lumină  
Al palatului blestem,  
Din a căruia pricină  
Oamenii cu toţi se tem.  
 
Când le spuse ce gândeşte,  
Tatăl său şi mama sa  
O rugară părinteşte:  
- Fată dragă, nu pleca!  
 
Însă ea nici gând nu are  
Să renunţe: - Dumnezeu  
Mi-a făcut un semn prin care  
A prezis destinul meu!  
 
Şi-ncepu să pregătească,  
Nopţi şi zile fără şir,  
Tot ce-avea să-i trebuiască  
În a luptei grele bir  
.  
Spre sfârşit de primăvară,  
Pe când noaptea da în zi,  
Preafrumoasa domnişoară  
Din somn dulce se trezi.  
 
Se-mbrăcă. Degrabă-şi tunse  
Părul, scurt, ca de fecior,  
De armură apoi prinse  
Armele la locul lor.  
 
Îşi puse la repezeală  
O căciulă şi-un suman,  
Dintr-o simplă socoteală:  
S-arate ca un ţăran.  
 
Murgul o luă în spate  
Şi porni în trap săltat  
Şi-n trei zile încheiate  
Poposiră la palat.  
 
Turnuri, care mai de care  
Se pierdeau trecând prin nori,  
Un zid gros de apărare  
Răspândea în jur fiori.  
 
Cu privirile voioase,  
Rămânând mândră în şa,  
Fata buzduganu-şi scoase  
Şi-l izbi în poarta grea.  
 
Dintr-o dată, secerată,  
Poarta-n praf se prăbuşi,  
Se-auzi foşnet şi, iată,  
Deodată se ivi  
 
Un balaur cât un munte  
Aruncând flăcări şi fum,  
Încruntată a sa frunte,  
Trupu-i cenuşiu, de scrum.  
 
Şirul ascuţit de gheare  
Pe spinare, de sus-jos,  
La fel are pe picioare,  
Şi pe capul lui hidos.  
 
Ca şindrila pe o casă  
Solzii îl îmbracă-n za,  
Cu privirea fioroasă  
Pe copilă o privea.  
 
Fata năvăli călare,  
Calul sforăia pe nări;  
Pentru-o clipă i se pare  
Totul răsturnat în zări.  
 
Sabia în mâna dreaptă  
Pregătită-i de atac,  
Stă cuminte şi aşteaptă:  
„Îţi vin eu ţie de hac!”  
 
Lupta începu de-ndată,  
El se aruncă spre ea  
Cu privirea-nveninată,  
Ridicând din fum perdea.  
 
Sabia se tot abate  
Peste trupul lucitor,  
Monstrul urlă şi tot scoate  
Ucigaşul foc, fuior.  
 
Se adună nori de ploaie,  
Presimţind parcă-un prohod,  
Fata-l taie şi-l tot taie,  
Până cade mort, în glod.  
 
Lepădat de spaime, cerul  
Mai aruncă lungi scântei,  
Ochi de păsări, ca piperul,  
Se zăresc prin brazi, prin tei.  
 
Toate stau, toate aşteaptă:  
„Oare zmeul va ieşi,  
Se întreabă ele-n şoaptă,  
Să se lupte-n plină zi?”  
 
Iubitor de întuneric,  
Soarele nu îi plăcea,  
Capul său bubos şi sferic  
Înspre noapte-l vom vedea.  
 
În genunchi din şa ea sare,  
Rugile spre ceruri cresc:  
„Doamne, că mi-ai dat putere  
Să-l înving, îţi mulţumesc!”  
 
Avu timp abia acuma  
Să privească mai atent  
La palatul prins în spuma  
Ceţilor, veşnic torent.  
 
Construit de mâini măiestre  
Şi cetate, şi castel,  
Fără uşi, fără ferestre,  
Oare ce se-ascunde-n el?  
 
Turnurile nemişcate  
În tăcere se întrec,  
Fata buzduganu-şi scoate  
Şi loveşte-n ele, sec.  
 
Sună-a gol, nepăsătoare  
Bat ecourile-n cer,  
Iar ea vede cu stupoare:  
Parcă sunt zidite-n fier!  
 
Când la ultimul ajunse,  
Turnul se cutremură,  
Piatra zidului se frânse  
Şi-n bucăţi se sfărâmă.  
 
Prin spărtura nu prea mare  
Fecioara se strecură  
Într-o sală-ncăpătoare  
Zidită în marmură.  
 
În cămin se juca focul,  
În pereţi ardeau făclii,  
Luminând peste tot locul  
Uimitoare bogăţii,  
 
În dezordine-aruncate  
Pe jilţuri şi pe podea,  
Din aur şi-argint lucrate,  
Cu sclipiri de peruzea.  
 
Uşa-n fiare ferecată  
Se deschise scârţâind  
Şi în vârf de scări se-arată  
Zmeul, sabia-nvârtind.  
 
Din privirea sa vicleană  
Sar scântei de diamant,  
Rezemat de o coloană,  
Îi vorbeşte arogant:  
 
- Te-amăgeşti cu gândul, poate,  
Că-a victoriei licori  
Le-ai băut acum, pe toate,  
Un balaur de omori?  
 
Cred că nu ştii că în spate  
Un rău are şi alt rău,  
Care stă să îţi arate  
Drumul spre imensul hău.  
 
Să te lupţi tu vrei, cu mine?  
Ne-om lupta. Din seară-n zori.  
Viaţa înapoi îmi vine,  
Chiar de-ar fi să mă omori!  
 
Iată vraja ce-a fost dată  
Peste mine şi palat:  
Viaţa nu-mi va fi luată  
Niciodată de-un bărbat!  
 
Şi ca toţi vitejii care  
Au venit aici prin vremi,  
Mai viteaz tu ca oricare,  
Ar fi cazul să te temi!  
 
Se aşază-n cap de masă,  
Trage un pocal de vin,  
Apoi multe lemne-ndeasă  
Peste jarul din cămin.  
 
Ce aude, ei îi place,  
În sfârşit a înţeles;  
Cu răbdare şi în pace  
Lucrurile clar se ţes.  
 
Ea îşi aruncă pe dată  
Cuşma şi sumanul jos  
Şi-apoi râde încântată:  
- Nu îmi mai sunt de folos!  
 
Zmeul, vai, acuma vede  
Că e fată, nu fecior;  
Vă spun drept: nu-i vine-a crede,  
Fulgerat e de-un fior!  
 
Ea nu are-un pic de frică  
Şi-l măsoară îndrăzneţ  
Şi, cu vocea subţirică,  
Îi vorbeşte cu dispreţ:  
 
- Ai putea să crezi tu, oare,  
Că aşa, la nesfârşit,  
Un popor atât de mare  
Nu-ţi căta-va un sfârşit?  
 
Ai tot strâns, prin furt, comoară  
Adunată-n mii de saci,  
Iară noi, o-ntreagă ţară,  
Să trăim aşa, săraci?  
 
Ai curmat a vieţii floare  
Celor mai viteji bărbaţi;  
În genunchi, nu în picioare  
Ne-au trăit părinţi şi fraţi,  
 
Cu un pumn de boabe-n oală,  
De când tu, monstru turbat,  
Îngâmfat şi plin de fală  
Te ascunzi în ăst palat.  
 
Ai luat în stăpânire  
Munţii noştri din străbuni,  
Ne-ai crezut şi slabi de fire,  
Şi cam proşti, şi cam nebuni?  
 
Am avut război şi pace,  
Cei din jur de noi se tem;  
Ce-ai crezut, că n-om desface  
Cu credinţă, un blestem?  
 
N-ai visat să urce-n munte,  
Deghizată în flăcău,  
O fecioară, să te-nfrunte,  
Ea...ţărancă, tu...un zeu!  
 
Gura, cam pe dinainte  
Te-a luat, vorbind „de sus”,  
De blestem, zău, fără minte,  
Ce nu trebuia, ai spus!  
 
Ţi-ai trimis sluga afară  
Să mă umilească-n glod?  
Eu aduc cu mine-o ţară,  
Sufletul unui norod!  
 
Nu omori o biată fată,  
De o fi să mă învingi,  
O speranţă-naripată,  
O idee, asta stingi!  
 
Nu te lupţi numai cu mine,  
Tu te lupţi cu un popor;  
Răul e strivit de bine,  
Pân’ la urma urmelor!  
 
Haide, toţi ai mei aşteaptă,  
Clipa a sosit! Te chem;  
Ne-om lupta în luptă dreaptă,  
Sau în săbii ne tăiem?  
 
Zmeul sabia ridică,  
O-nvârteşte mânios  
Şi un jilţ cu ea despică  
Şi-apoi urlă fioros.  
 
Sfarmă lucruri în picioare,  
Le aruncă pe pereţi,  
În ochi are disperare,  
Ochi de nebunie beţi.  
 
Înspre fată sprinten sare,  
Săbiile se ciocnesc  
Şi scrâşnesc a’ morţii fiare,  
Bolţile în larmă cresc.  
 
Noaptea-n braţe zări cuprinde,  
Ei nu ştiu, nu văd nimic,  
Lupta aprig se aprinde,  
Zmeul pare tot mai mic.  
 
Prin spărtură ies afară  
Duielându-se mereu,  
Ea-n lumina lunii, clară,  
Îl răneşte-n piept pe zmeu.  
 
Ca o fiară se smuceşte,  
Neagră-i faţa, ochii goi,  
Ea-l loveşte, îl loveşte,  
El se dă, se dă ’napoi.  
 
Bucuros, codrul vibrează  
În centuri de ceaţă prins:  
„Hai, copilă, fii vitează,  
Încă-un pic şi l-ai învins!”  
 
Întunericul descreşte,  
Stelele spre ziuă pier,  
Iar lumina creşte, creşte  
Pe nemărginitul cer.  
 
În oceanul de lumină  
Soarele răsare-ncet,  
Roua limpede suspină,  
Florile se strâng buchet.  
 
Păsărele şi jivine  
Ochii-n noapte n-au închis:  
„Lupta oare cât mai ţine,  
Cine va cădea ucis?”  
 
Vârful sabie-i atinge  
Încă-o dată pieptul său,  
Trupu-n două i se frânge  
Şi se prăbuşeşte-n hău.  
 
Fata, cu o lovitură  
Taie capul blestemat;  
Se aude-o bufnitură:  
Tot palatul s-a surpat!  
 
Muntele căscat înghite  
Ziduri, turnuri, bogăţii,  
Toate, toate-agonisite  
De la oameni, prin hoţii.  
 
Cu un semn calul îşi cheamă,  
El aleargă fericit,  
Ea îl mângâie pe coamă:  
- Murgule, am izbândit!  
 
Apoi muntele coboară,  
Se opreşte la izvor,  
În genunchi se-nchină iară,  
Pe al ierbilor covor:  
 
„Doamne, tu ai vrut să fie  
Iar dreptate-n ţara mea,  
Braţul meu, bătrâna glie  
Să scape de piaza-rea!”  
 
Cerul, încălzit de soare,  
Se decolorează-n zări;  
Fata trece munţi călare  
Şi se pierde-n depărtări.  
 
Zi şi noapte calu-şi mână  
Către satul ei mărunt,  
Păsările-n ram se-ngână,  
Brazii se înclină-n vânt.  
 
Iar când în privire prinde  
Satul şi întinsul iaz,  
O emoţie-o cuprinde  
Şi-are lacrimi în obraz.  
 
Mic şi mare o aşteaptă  
Şi-o cinstesc în felul lor,  
Se sfiesc, vorbesc în şoaptă,  
O întreabă toţi, în cor:  
 
Cum a-nvins, de i-a fost teamă,  
Ce şi cum s-a întâmplat,  
Să spună, de bună seamă,  
Câte zile s-a luptat.  
 
O privesc, se minunează:  
„Doamne, ce vitează e!”  
Îşi fac cruce şi oftează:  
„Fata asta-i culmea, bre!”  
 
Şi-au adus cu drag să cânte  
La umbra unor arţari,  
Inimile să-nfierbânte,  
Un taraf de lăutari.  
 
Şi-au jucat o lună-ntreagă,  
Bătucind pământu-n drum,  
Vă spun drept, fără de şagă,  
Cred că joacă şi acum!  
 
***  
Pe când soarele cu luna  
Braţ la braţ mergeau pe cer  
Şi când puricele-ntruna  
Se tot potcovea cu fier,  
 
Pe când câine cu pisică  
Se pupau frumos în bot,  
Când vulpea şi-o bibilică  
Adormeau pe-acelaşi ciot,  
 
Pe când mărul face pere  
Şi culegi gutui din prun,  
Iar în plop vezi mii de mere,  
Vreau atât să vă mai spun:  
 
Pe un vârf de munte cică  
Se-nălţa mândru palat,  
Iar o fată frumuşică  
Într-o luptă l-a surpat.  
 
Zmeu, balaur, ziduri grele  
Au căzut în văgăuni  
Şi-au crescut păduri pe ele,  
Să nu credeţi că-s minciuni!  
 
Cerbi voinici şi căprioare  
Au venit în locul lor,  
Câini cu turme de mioare  
Urcă-n vârful munţilor,  
 
Şi mai vezi băieţi şi fete  
Depănând...câte poveşti!  
Mi-a zis una: - Măi băiete,  
Mare mincinos mai eşti!  
 
Vai de mine, Doamne sfinte,  
Uite-acum constat uimit,  
Că mai rătăcesc cuvinte,  
Iar povestea ... s-a SFÂRŞIT!  
Referinţă Bibliografică:
PALATUL DIN MUNȚI / Gheorghe Vicol : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1428, Anul IV, 28 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Gheorghe Vicol : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Vicol
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!