Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Carti > Mobil |   


Autor: Gheorghe Stroia         Publicat în: Ediţia nr. 1915 din 29 martie 2016        Toate Articolele Autorului

NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – 30 MARTIE 2016
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
COLECȚIA LIRIK  
 
************************  
 
***1. STAMATE ELEONORA (Tecuci, Galați) – OGLINZI ÎNCĂRUNȚITE (versuri, A5 manșetat, 144 pagini, prefață Theodor Parapiru, ilustrații – pictor Radu Bercea, Gura Humorului, copertă - Viana Nașu)  
 
Într-un registru melancolico-defensiv, Eleonora Stamate purcede mai profund, cu fiecare nou titlu de carte, întru descoperirea sensurilor existențiale proprii, dar și a relației identitare cu Dumnezeu, a echilibrării energiei vitale vieții. Tăcută, sensibilă, în zbor de fluturi pe portative cu dor, cântând note dintr-o simfonie surdă, scrisă într-o permanentă stare de veghe, poezia sa aduce mai aproape de simțirea cititorului străfulgerări de gând dintr-o lume, cu certitudine mult mai bună. Un întreg univers în care nu încape mânia, ura, neiubirea, ci se amplifică perpetuu - asemenea unor petale de flori - raze de soare pentru frunțile înnegurate, căldură pentru inimile înghețate, liniște pentru sufletele tulburate. O carte specială, cu un mesaj aparte: nevoia desăvârșirii interioare, prin eliminarea/atenuarea influențelor exterioare și dobândirea absolutului asupra propriei lumi, care nu se dorește a fi una superioară alteia/ altora, ci poate doar binecuvântată cu mai multă lumină! (Gheorghe A. Stroia)  
 
***2. MARIA ILEANA TĂNASE (Roma, Italia) – IUBIREA CU SUFLET MARTIR (versuri, A5 manșetat, 148 pagini, ilustrații și copertă – pictor Elena Calapereanu)  
 
După părerea mea, poezia este importantă pentru formarea spiritului şi a sufletului într-o epocă a desensibilizării şi autismului computeristic. Sunt tot mai des auzite voci sceptice sau chiar ostile poeziei. Prevăd că poezia viitorului este eminamente o poezie a limbajului obişnuit, dar nu a prozaismului ori banalităţii.  
 
În poezia Mariei-Ileana Tănase, dragostea este un joc ciudat: sau amândoi câștigă, sau amândoi pierd: „ Îngenunchez suferinţei în care mă trăieşti,/dar poate acesta-i preţul pe care-l plăteşti,/iubirea haină mă ''decontează'' şi pe mine,/ dublă suferinţă, aşa se simte cel mai bine. (Mausoleu)  
 
Îngemănate mereu, natura și iubirea se constituie într-o singura temă în care spațiul poetic primește valoare filosofică și este caracterizat de emoții puternice și sentimente profunde. Deși sunt aproape inseparabile, fiecare dintre aceste două teme comporta o suită de motive, semnificații și ipostaze proprii. Cultivarea cu predilecție a simbolurilor iubirii și naturii este unul dintre elementele decisive în integrarea liricii Mariei-Ileana Tănase în curentul romantic literar.  
 
Vă recomand cu căldură să păstrați tot timpul pe noptieră volumul „Iubirea cu suflet martir”, pentru că vă veți regăsi, cu siguranță, în versurile sale (Eugenia Enescu-Gavrilescu)  
 
COLECȚIA EPOSS  
 
************************  
 
***1. LUCIAN DUMBRAVĂ *Portimao, Portugalia: Taina Omului de Lut (proză scurtă, A5, 200 pagini, copertă Serenella Pădurariu)  
 
Despre Lucian Dumbravă se poate spune că este un scriitor plurivalent, care adoptă, cu suficientă precizie și lejeritate, varii genuri literare. Versatil și sensibil, reușind să treacă ușor de la starea impusă de exprimarea lirică, la cea indusă de o scriere în proză, iată, spre surprinderea și bucuria noastră, un nou volum de proză scurtă, poetic intitulat Taina Omului de Lut. Titlul este intenționat scris cu majuscule, autorul dorind să puncteze astfel efemeritatea vieții, implacabilul destinului ascuns printre meandrele existenței, dar și dorința Lutului la înstelare, la convertirea trăirii în piesa unui puzzle etern.  
 
Textele din carte - cu un ton aparent grav, prezentând fapte ori întâmplări triste, cu finaluri nefericite, cu personaje inedite simplu conturate, cu un fir epic desfășurat precum ața unui mosor invizibil - conturează profilul de narator al lui Lucian Dumbravă, care tinde spre o perfecțiune a expresiei artistice. Interesantă este valoarea morală a fiecărei proze în parte, învățămintele ce pot fi trase, ca o viziune de ansamblu asupra vieții: puterea sacrificiului și a iubirii care trec până în lumea de dincolo - un sublim zbor al îngerilor născuți și crescuți din durere, precum o ofrandă adusă nemuririi. Ca într-un simplu zbor cu parașuta, despre care nu ai certitudini, dar speri că se va deschide... până în ultima secundă. (Gheorghe A. STROIA)  
 
***2. ION C. DUȚĂ (Novaci, Gorj): ION, MARIA ȘI AI LOR (roman, 220 pagini, A5)  
 
O nouă incursiune printre labirinturile vieții, o construcție de un epos ritualic, o întâmplare mai veche pe noua cale a destinului, cu alte cuvinte, o nouă scriere semnată ION C. DUȚĂ. Personaje inedite, instantanee existențiale frumos așternute pe firul logic al poveștii, situații uneori hilare, alteori grave, oameni dornici să-și împlinească visele, dar și dovada puterii de a și le împlini. Tabloul veridic al satului românesc, parfumul de altădată’, limbajul presărat ici-colo cu regionalisme oltenești, creează autenticitate și verosimil scrierii în sine. Ion C. Duță, pe lângă faptul că este și un poet de talent, un căutător și păstrător fidel al tradițiilor populare, se dovedește a fi și un narator cu fler, reușind să realizeze veritabile fresce sociale, demne de luat în seamă. ION, MARIA ȘI AI LOR... este un roman cu accente regionale, o scriere epică ce merită a fi citită și trăită ca atare. Nu există, în ultimă instanță, motiv sau întâmplare perimată ori lipsită de actualitate, ci doar oameni care și-au pierdut cu desăvârșire umanitatea, uitând să simtă, să recunoască, să valorizeze. Ion C. Duță rămâne un neobosit iscoditor de amintiri, cu vivacitatea și persuasiunea unui căutător printre sipeturile comorilor ascunse vederii dar vizibile sufletului (Gheorghe A. STROIA)  
 
COLECȚIA ANTOLOGIS  
 
******************************  
 
***1. MARIANA BENDOU - Coordonator (Onești, Bacău) – EXPRESIA IDEII, Călător printre stele – vol. VIII (antologie de poezie, A5 manșetat, 96 pagini)  
 
Numărul mare al creaţiilor literare postate pe pagina virtuală a Clubului precum şi valoarea neaşteptată a acestora, impactul favorabil pe care l-a avut proiectul asupra publicului cititor de pe internet, au sugerat ideea continuării publicării acestor volume reprezentative (primul fiind editat în vara a-nului 2011 şi numit “Fruntea cerului asudă” conţine poezii şi fotografii, cel de al doilea volum, editat în iarna 2012, a fost intitulat “Povestea continuă” şi conţine texte în proză şi creaţii de artă plastică , cel de al treilea volum, cu titlul “Poezia culorilor” conţine picturi şi poezii pentru copii realizate împreună cu Asociația “Arta culorii” Râșcani, Republica Moldova, al patrulea volum, “Spre Tine, Doamne”, conține texte și ilustrații de inspira-ție religioasă, volumul cinci “Cu pupici pentru cei mici” conține poezii și desene pentru copii, volumul șase numit “Poarta Fluturilor” conține poezii și ilustrații ale adolescenților, volumul șapte, “Pod de dor către bunici” conține poezie și proză pentru vârstnici scrisă de românii de pretutindeni.  
 
Acest nou volum antologic (al VIII-lea) se datorează Concursului Internațional de Poezie “Călător prin stele” pe care Asociația “Clubul EXPRESIA IDEII” l-a realizat în luna ianuarie 2016 cu prilejul aniversării a 165 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și a Zilei Culturii Naționale. Volumul cuprinde câteva dintre cele aproape 100 de poezii, premiate sau nu, înscrise în acest reușit concurs la care Editura “Armonii Culturale” a fost parteneră. (prof. Mariana BENDOU)  
 
COLECȚIA MAGIC  
 
************************  
 
***1. DANA ȚIGĂNAȘU (România) și STEPHANIE GIORDANO (Franța) – POVEȘTI PENTRU PITICI/ CONTES POUR ENFANTS (A4, Poveste din proiectul eTwinning ,,Ra...conte moi une histoire'', Poveste din proiectul ,,Împărăția fermecată a cuvintelor'')  
 
O frumoasă colaborare între două școli primare, între două cadre didactice dedicate - Dana Țigănașu (România) și Stephanie Giordano (Franța), a născut cartea dedicată celor mici Povești pentru pitici/ Contes por enfants. Firul epic al poveștii, atractiv și interactiv, este frumos ilustrat cu desenele copiilor aparținând celor două unități școlare. Un efort deosebit, cu un rezultat pe măsură: stabilirea de noi punți de legătură între suflete, noi prietenii care vor dovedi că vârsta frumoasă a copilăriei nu are nici frontiere, nici timp și nici spațiu. Felicitări tuturor celor implicați, în mod special cadrelor didactice și piticilor de la cele două școli! (Gheorghe A. STROIA)  
 
Une belle collaboration entre deux écoles primaires, et entre deux enseignantes dévouées - Dana Ţigănaşu (Roumanie) et Stéphanie Giordano (France)- a donné vie à un livre dédié aux enfants Povești pentru pitici/ Contes pour enfants. L'histoire, attrayante et interactive, est joliment illustrée avec les dessins d'enfants des deux écoles. Un effort spécial et un beau résultat: établir de nouveaux liens, de nouvelles amitiés qui prouvent que l'âge de la belle enfance n'a pas de frontières, des temps, d'espace. Félicitations à toutes les personnes concernées, en particulier aux enseignantes et les élèves des deux écoles! (Gheorghe A. STROIA)  
 
__________________  
 
Aşteptăm autorii interesaţi să ne contacteze, pe adresa editurii, la următoarele date de contact: Editura ARMONII CULTURALE, Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea, fix: 0337-107.414/ , mobil: 0741-078.627, e-mail: geocosynus@gmail.com.  
 
*  
 
* *  
 
ARMONII CULTURALE – ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT!  
 
____________________  
 
În curând la Editura Armonii Culturale… Al Francisc (Canada), Cristian Petru Bălan (SUA), Ștefan Marinescu-Rătești (București), Nicoleta Orghidan (Brașov), Rodica Popel (Iaşi), Cornel C. Costea (Cluj-Napoca), Gabriel Dragnea (București), Margareta Chiurlea (Marea Britanie), Maria Ileana Tănase (Roma, Italia)… și multe alte noi apariţii editoriale!  
 
*  
 
* *  
 
NU UITAȚI!!!... Actori printre Astre (POEZIE) și Actori printre Vise (PROZĂ) – Noile proiecte antologice Armonii Culturale 2016.  
 
Lista înscrierilor pentru participare rămâne deschisă doritorilor, până pe data de 30 aprilie 2016. Pe autorii a căror validare a fost confirmată îi rugăm ca în cel mai scurt timp posibil să trimită materialele restante, care să respecte întocmai condițiile generale solicitate în anunțul privind deschiderea sesiunii de primire a materialelor, publicat pe site-ul revistei Armonii Culturale (www.armoniiculturale.ro), Confluențe Literare (www.confluente.ro) și al celorlalți parteneri sau pe Facebook (în contul Stroia Gheorghe). Autorii mai sunt rugați să confirme și numărul de exemplare comandate, precum și să efectueze plata contravalorii aferente comenzii (într-una din variantele specificate în anunț) până la data de 1 mai 2016.  
 
De asemenea, rugăm toți autorii validați să trimită – dacă nu au trimis încă – la aceeași adresă de e-mail: armoniiculturale@gmail.com, DATELE DE CONTACT PERSONALE (adresă poștală, e-mail și număr de telefon – fix, mobil), iar pentru AUTORII DIN DIASPORA, datele de contact ALE UNEI PERSOANE DIN ROMÂNIA, pe adresa căreia vor fi trimise antologiile comandate și plătite.  
 
LE MULȚUMIM tuturor autorilor care și-au confirmat participarea, cât și celor care și-au anunțat intenția de participare, confirmând încă o dată valoarea acestor noi proiecte antologice!  
 
Voi, dragii noștri, ne faceți mai buni și mai puternici! Nu uitați că vom fi AICI, ori de câte ori veți avea nevoie de noi!  
 
 
Armonii Culturale  
29 martie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – 30 MARTIE 2016 / Gheorghe Stroia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1915, Anul VI, 29 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gheorghe Stroia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Stroia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!