Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Carti > Mobil |   



NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – 21 FEBRUARIE 2015
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
COLECȚIA ANTOLOGIS  
 
***1 MIHAI LEONTE – MEANDRE ALTRUISTE (antologie de autor - versuri și proză, A5, 220 pagini, copertă – pictor Mihai Olteanu)  
 
Atunci când timpul se cerne mieros spre valorificare superlativă apar cărțile, care adună mustul sufletelor proaspete ce au permanent ceva de dăruit Stăpânului și celor iubiți de El. Dar cum Stăpânul – Dumnezeu cel veșnic gata de răspândit deplinătate – este Cel ce ne prețuiește dintotdeauna, creațiile omenești nu sunt decât răspunsuri firești și consistente ce vin din nevoile eclatante ale spiritelor superioare. O astfel de creație superioară este noul volum, intitulat sugestiv MEANDRE ALTRUISTE, pornit din sufletul fără oboseală, fără egoism, lipsit de miasma vanității, ci înmiresmat de evidența altruismului, a modestiei, a scumpei smerenii, a inspirației de bun simț și expirației de complexitate vitală a scriitorului Mihai LEONTE. Dacă ar fi să privim istoric am cunoaște că lucrurilor le sporește valoarea direct proporțional cu scurgerea timpului. Dacă este însă să privim din perspectivă culinară, pâinea, plăcintele, prăjiturile sunt savuroase cu cât sunt mai recent scoase din cuptor. Ori poemele, povestirile și diversele articole din acest volum nu sunt deloc departe de savoarea unui desert delicios sau de emoția unei importante descoperiri culturale. Savoarea acestor pagini este cu atât mai mare cu cât ele sunt scoase recent din cufărul gândirii poetului Mihai LEONTE. Vă dau un singur exemplu: atunci când am parcurs poemul ANIVERSAREA 74 am simțit că sunt contemporan cu ziua de naștere a poetului Mihai LEONTE, mai ales că acest poem este creat chiar pe 19 ianuarie 2015, la a 74 a iarnă a maestrului Mihai LEONTE. Iar încântarea mea este cu atât mai mare cu cât poemul NU AM CUVINTE poartă ca dată de creație 24 ianuarie 2015, adică mai puțin de o săptămână (astăzi este 30 ianuarie 2015) de când am primit macheta acestui volum. Simt aburii scoaterii din cuptorul binecuvântat al sufletului poetului MIHAI LEONTE a acestor poeme balsam care vin să întărească spiritele superioare ale celor care încă se hrănesc cu bucuria lecturii. (pr. Prof. dr. FLORIN GRIGORESCU)  
 
 
COLECȚIA LIRIK  
 
***1 LUMINIȚA ZAHARIA * București: FANTEZII CU MIȘU (mix**, A5, 96 pagini, copertă – pictor Mihai Olteanu)  
 
Un narator ispitit de experiment, întorcând personajele, - cum se întâmplă, de exemplu, cu bietul Mişu -, pe toate părţile, ca o păpuşă în mâna unui copil extrem de răsfăţat şi de capricios. Îmi e greu să mă conving pe mine însumi că poeta Luminiţa Zaharia ar putea fi mai bună decât prozatoarea Luminiţa Zaharia, chiar dacă, este evident, aici, în proză, spre deosebire de poezie, ea poate folosi, ba chiar foloseşte, din plin, toate posibilităţile de atac şi de repliere puse la dispoziţie de generosul teren epic. Pe alocuri, deasupra textului pot fi percepute volatile stări erotice, insinuări, provocări inteligente şi ispititoare. O carte care, dincolo de verbul iute şi incandescent, consolidează o inteligenţă umană pentru care Luminiţa Zaharia merită tot ataşamentul şi fidelitatea cititorilor de bună credinţă. Dixit!... (MARIN IFRIM)  
 
** mix = proză + poezie  
 
***2 VALERIAN MIHOC/ MARIA BURLACU (Constanța - Ungheni): SĂRACUL…LA INIMĂ/ SOLOMIA (versuri, A5 clapetat, 96 de pagini, carte în oglindă, ilustrațiile și coperta: ION PANDURU)  
 
Mi-am adunat gândurile albe, în cel mai luminat locușor al minții mele, pentru o misiune specială. Voi încerca să exprim cât de măreață și profundă este poezia, prietenului meu Valerian Mihoc. Cât de frumos este să citești o poezie de a lui, ca apoi să nu te mai poți opri din citit odată ce ai/am citit măcar puţin, chiar spunând el cât e de ’’Sărac...’’. Şi, cât de important ar fi să ne hrănim în fiecare dimineaţă cu o doză de sublim poetic, iar după ce sorele își adună razele ce devin reci din fierbinți, ascunzându-se după orizontul purpuriu, înainte de a ne pierde în visele colorate ale nopţilor, de ne-am delecta cu un vers dulce de ’val’ ce merge ’’...la inimă!’’, ar fi cel puţin relaxant. Eu asta fac de o vreme și viața mea a prins culoare. Alerg prin grădina cuvintelor lui în căutarea celor mai potrivite slove asemănătoare sufletului meu, ce pot rezona, sau chiar pot fi în ton vibrânde cu lăuntrul meu, pentru a descrie la justa valoare opera prietenului meu, a fratelui meu. Dintotdeauna m-am considerat a fi cu sânge românesc, zicând tare că locuiesc în R.M., adică în România Mare. Deoarece, acum când scriu mă simt onorată de colaborarea celor două maluri de peste Prut, întrupate în noi. Ceea ce îl face să fie unic, este ușurința de a așterne versul pe hârtie, indiferent de diversitatea poeziei, căci simplitatea, ce ajunge uneori complicată, sună atât de familial... Orizontul larg și cuvintele calde ne pot lasă să descoperim farmecul poeziei lui, o lume plină de sens și rațiune, răspunsuri la întrebări, balade vii, chiar și povești trăite de el, dar nu întotdeauna descoperite la o primă privire…  
 
- Călătorie frumoasă pe Val-urile lecturii! – domnişoara Maria Burlacu  
 
***3 AURA POPA (Mihăești, jud. Vâlcea): PAS DE ȘTRENGAR PE STRADA COPILĂRIEI (versuri, A5 clapetat, 84 de pagini, ilustrațiile și coperta: ALINA ASTĂLUȘ)  
 
Tocmai această magică percepţie, pe care o are copilul faţă de lumea înconjurătoare, este cea care face distincţia clară între vârste, aşa după cum bine spunea Giacomo Leopardi: Copilul vede totul în nimic, adultul vede nimicul în tot. Versurile cărţii sunt incitante, stârnesc interesul copilului, dar şi adultului dornic să redevină copil, de a citi, de a redescoperi o lume demult uitată, departe de griji şi nevoi, cu furtuni de o clipă fără consecinţe negative pentru o viaţă. Nefiind o carte destinată exclusiv copiilor, poate fi acceptat recursul autoarei la vocabularul bogat, extins, însă, de observat că unele dintre expresii sau cuvinte pot depăşi cu uşurinţă nivelul de înţelegere al copilului – de vârstă mică, în speţă. Volubilă, veselă, rimată şi ritmată, prozodia construieşte atmosfera de poveste, cu arome de copilărie. Prin absolut tot ceea ce face, Elena Aurora Popa se dovedeşte a fi un purtător nativ de talent, cu o înzestrare aparte de a trece de la stările meditativ-melancolice ale poeziei dedicată oamenilor mari, la accentele şi nivelul de fantezie al poeziilor dedicate celor mici. Acest lucru denotă versatilitate lirică, probată şi de alţi autori contemporani, dintre care, neexhaustiv, enumerăm: Maria Niculescu (Bucureşti), Mihaela Oancea (Bucureşti), Andrea Dănilă (Alba), Elena Păduraru (Adjud) şi mulţi alţii.  
 
Pas de Ştrengar pe Strada Copilăriei reprezintă o lectură agreabilă, destinată tuturor celor care vor să readucă Raiul în liniştea intimităţii lor, să revadă lumea prin ochii plini de sinceritate - dar şi exuberanţă - ai copilului, să-şi vindece durerile aplicând peste răni balsamul magicei vârste. Un premiu special merită ALINA ASTĂLUȘ, ce semnează grafica și coperta lucrării (ilustratoarea are o frumoasă colaborare și cu poeta bucureșteană Luminița Zaharia sau cu poeta botoșăneană Ana Maria Gîbu). Referitor la mesajul fundamental al prezentei cărţi, se impune să rememorăm cuvintele pline de farmec şi învăţăminte ale lui Gaston Bachelard: Copilăria durează toata viaţa. Ea se întoarce mereu pentru a însufleţi secţiuni mari ale vieţii de adult. Poeţii ne vor ajuta să găsim copilăria vie din noi, această lume permanentă, durabilă, de neclintit… (GHEORGHE A. STROIA)  
 
 
COLECȚIA ERUDIT  
 
***1. PATRICIA PÎRÎU (Vatra Dornei, Suceava) – DAS HOLZ: Eine systematische terminologische Untersuchung Deutsch und Rumänisch (specialitate, A4 catalog, 104 pagini)  
 
O lucrare interesantă care sistematizează o multitudine de termeni de specialitate din limba română și limba germană, cu scopul de a crea un glosar de termeni de specialitate din domeniul prelucrării lemnului. De ce lemnul? Tocmai pentru că după vechile concepte filosofice chinezești lemnul reprezintă un al cincilea element, ce stă la baza celor patru elemente fundamentale: apă, foc, metal și pământ. Un glosar util pentru specialiștii din domeniu, care-l vor aprecia, cu certitudine (GHEORGHE A. STROIA)  
 
COLECȚIA EPOSS  
 
***1. FLOAREA CĂRBUNE (Constanța) – LEGENDA LUI DRAGOBETE/ THE LEGEND OF DRAGOBETE (legende, A4, 56 pagini, 17 color, ilustrații: Mirela Rusu Pete, traducere în limba engleză: Alexandra Flora Munteanu)  
 
Apreciez intenția și reușita doamnei scriitoare de a face concurență prin LEGENDA LUI DRAGOBETE Sfântului Valentin, care nu ne aparține, nu este în zestrea noastră folclorică, nu reprezintă comoara noastră străveche. Un Dragobete născut din ființa Dochiei (Daciei) și a spiritului muntelui, care s-a metamorfozat într-o plantă numită „Năvalnic”, la fel de năvalnic precum furtuna dragostei, care strecoară în sufletele tinerilor fiorul primelor iubiri, este cu adevărat emanația ancestrală a epicului autohton. Animal fabulos, al cărui corn divin neutralizează acțiunile malefice și otrava, separă apele poluate și are misterioasa putere de a detecta ceea ce este impur, chiar și cea mai mică alterare a strălucirii diamantului, Inorogul reprezintă, în viziunea doamnei Floarea Cărbune, nevoia omului de adevăr, justiție, bine și blândețe. Cu măiestrie artistică, prin imagini de virtuozitate descriptivă, doamna Floarea Cărbune, coboară pentru cititorii din prezent, din înaltul cerului, un Inorog fantastic, cu puteri magice, într-o lume în care el este din ce în ce mai necesar…  
 
Omenirea crede că Inorogul, ca făptură benefică, se va întoarce… Aceasta poate fi doar o metaforă a ceea ce oamenii caută astăzi: adevărul, puritatea și iubirea, care s-au pierdut în umbra tehnologiei.  
Pentru a găsi Inorogul, așa cum l-au găsit strămoșii noștri, trebuie să redescoperim Edenul inițial, să renunţăm la orgoliul de a stăpâni natura. Doar atunci îl vom găsi, la fel ca și pe celelalte făpturi extraordinare din noi, ce abia așteaptă eliberarea mult așteptată… Copii mai mari sau mai mici, cu toții avem nevoie de farmecul legendelor, de balsamul sufletesc al iubirii lui ”Dragobete” adus pe pământ prin ÎNTOARCEREA INOROGULUI”! Cartea se bucură de o ilustrare de excepţie, cea a artistei clujene, Mirela Rusu Pete… (prof. GEORGIA LANDUR VINTILĂ (Gheorghița Durlan))  
 
Aşteptăm autorii interesaţi să ne contacteze, pe adresa editurii, la următoarele date de contact: Editura ARMONII CULTURALE, Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea, fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627, e-mail: geocosynus@gmail.com.  
 
ARMONII CULTURALE – ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT!  
 
În curând la Editura Armonii Culturale… Rodica Popel (Iaşi), Dragoş Daniil (Bucureşti), Cornel C. Costea (Cluj-Napoca), Vasile Bele (Baia Mare), Mihaela Gudană (Tecuci), Gabriel Dragnea (București), Margareta Chiurlea (Wolverhampton, UK), … și multe alte noi apariţii editoriale!  
 
Armonii Culturale  
Februarie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – 21 FEBRUARIE 2015 / Gheorghe Stroia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1513, Anul V, 21 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Gheorghe Stroia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Stroia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!