Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   


Autor: Gheorghe Pârlea         Publicat în: Ediţia nr. 1968 din 21 mai 2016        Toate Articolele Autorului

SUNT ŞI EU ÎN CETATE (VIII) – PEREGRINI PE URMELE CELOR CARE AU RĂSPUNS LA COMANDA “OSTAŞI, VĂ ORDON: TRECEŢI PRUTUL!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În luna iunie a acestui an se împlinesc 75 de ani de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial. 500 dintre jertfitorii acestui război, scăpaţi de moarte în iadul din stepa rusă, au privit pentru ultima oară un crâmpei văratec de Patrie, pe meleagul baştinei mele.  
 
Dedic memoriei lor modesta mea osârdie de aici.  
 
*  
 
Ecoul celui mai tragic război modern, ultima conflagraţie mondială, încă nu şi-a atenuat vibraţiile. La 22 iunie se împlinesc trei sferturi de veac de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, moment controversat în istoriografia românească. Perioada de după Revoluţia declanşată în decembrie 1989 a creat premisele unei şi mai accentuate dispute privind oportunitatea alierii României cu Germania lui Hitler, controversă exacerbată în mediul politic de pe malurile Dâmboviţei şi Bâcului. Mareşalul Antonescu e privit de basarabeni ca un erou al dezrobirii românilor, chiar dacă numai vremelnic, din teritoriile smulse din trupul răsăritean al României, pe când politicienii de la Bucureşti au restricţionat prin lege apologia antonesciană. Nu sunt îndrituit să fiu parte în această dispută, nefiind istoric, dar nu pot fi imun la înţelesul pe care fraţii noştri basarabeni îl dau odiseei Armatei Române pe Frontul de la Răsărit, ei văzând în campania ostaşilor români în stânga Prutului necesara reparaţie venită din partea Mamei-România, de la sânul căreia au fost smulşi, cu un an în urma intrării Tării în război, fără nicio reacţie “paternă” din partea Guvernului român.  
 
Şi empatia mea de influenţă basarabeană capătă consistenţă urmărind osârdia străină de orice oboseală a prietenului comunităţii mele săteşti, dr. Vasile Şoimaru, iniţiator, autor principal şi coordonator al volumului comemorativ “Cotul Donului 1942, eroism, jertfă trădare”, apărut în două ediţii [Ed. “Balacron”, 2012 şi 2013, Chişinău].  
 
Exodul numitului publicist şi monografist chişinăuian (laureat al Academiei Române) pe urmele tragediei ostaşilor români, intraţi în urmă cu 75 de ani în luptă, pe viaţă şi pe moarte, pentru recuperarea teritoriilor strămoşeşti, a însumat mii de kilometri străbătuţi în condiţii vitrege, pe cheltuială proprie. Distanţele depărtate mult de Vatra Neamului pe care le-au avut de străbătut şi stropit cu sânge ostaşii români (şi cu sudoare cel ce se îngrijeşte de memoria lor) au fost condiţionate de legile scrise şi nescrise ale războiului purtat în alianţe, norme consacrate încă din antichitate. Cu alte cuvinte, există şi o “deontologie” a războiului, care, după unii istorici, justifică prezenţa Armatei Române departe de Nistru, hotarul românesc din partea de răsărit. Aşa se explică aflarea Volgăi şi a Donului ca zone extreme pentru calvarul ostăşesc al românilor, în campania din 1942-1943.  
 
Despre o istorie vie, obţinută nu doar prin documente, ci mai ales prin viu grai, având ca “surse” târzii pe unii dintre combatanţii ce au supravieţuit norocos măcelurilor umane de pe Frontul de Răsărit, veţi fi aflat deja din ediţiile numitei cărţi.  
 
Aflat sub puternica impresie a rezultatului ostenelii sale şi ştiind că veteranii acelor înfruntări militare, de la care se pot afla alte nuanţe ale adevărului legat de istoria cruntului război, sunt pe cale de dispariţie, universitarul Vasile Şoimaru se află încă în misiunea sa autoasumată. O forţă interioară greu de reprimat, deduc din dialogul cu dumnealui, îl îndeamnă perpetuu în a ne ţine vie memoria legată de destinul românesc, contextualizat aflării vetrei neamului nostru la răscrucea drumurilor bătătorite de armatele imperiale, fie ele, imperiile acestor armate, ajustate cu “pălării” mai noi.  
 
Aşa se face că în una din zilele săptămânii ce a precedat Săptămâna Mare a Paştelui recent am primit veste de la prietenul nostru că îşi continuă peregrinările sale prin România, cu scopul de a afla veterani de pe Frontul de Răsări, cei încă neatinşi de tarele bătrâneţii avansate. Şi îmi împărtăşeşte emoţia de a mai fi descoperi un fost ostaş de la Don, nonagenar (aproape centenar), în judeţul Prahova, un altul în judeţul Buzău şi pe un altul în Ardeal. Măcar chipurile lor, imprimate de nelipsitul său aparat foto, şi tot înseamnă asta ceva pentru basarabeanul care trăieşte încă frustrarea dezrădăcinatului şi recunoştinţa obsesivă faţă de cei care şi-au pus viaţa zălog, spre a-i salva pe părinţii şi bunicii lui de “ciuma roşie”, un apendice al războiului care avea să facă, estimează istoricii, încă 1 500 000 de victime, urmare a ocupaţiei sovietice în Basarabia şi Bucovina de Nord.  
 
Apoi, la câteva zile distanţă mă invită, împreună cu primarul comunei Mirosloveşti (comună al cărei Cetăţean de Onoare este), domnul Ionuţ Gospodaru, la o prezentare de carte basarabeană (cărţi care îl au ca autor, sau iniţiator de proiect editorial) în comuna Heleşteni, judeţul Iaşi. Acţiunea, iniţiată de dascălii şcolii locale, a fost planificată în contextul aşa-zisei “Şcoala altfel”. Dr. V. Şoimaru mai fusese pe aceste meleaguri în timpul acţiunii de documentare pentru monografia “Neamul Şoimareştilor, 500 de ani de istorie” [Al. Furtună, V. Şoimaru, Ed. "Prometeu", 2003, Chişinău]. Atunci văzuse în arealul acestei comune ruinele celor mai masive cazemate de pe linia Frontului Moldovei, spaţiu al războiului de recuperare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord în care speranţa izbânzii s-a spulberat ireversibil.  
 
După însufleţitoarea întâlnire a basarabeanului cu şcolarii şi dascălii locului, toată grijă profesorului de la Chişinău s-a îndreptat spre dealurile domoale ale satelor comunei, cu peisajul lor denaturat de semnele antropicului, lucrări specifice războiului care purtau acum chipuri schimonosite, urmare a vulnerabilităţii lor în faţa altor născociri distructive ale minţii omului. Interesul investigatorului era contextualizat proiectului său de reeditare (într-o a treia ediţie) a temei referitoare la jerfa ostaşilor români dedicată eliberării Basarabiei, baştina sa dragă, în cel din urmă Război Mondial. Domnul Constantin Hâra, primarul, deloc străin de istoria meleagului pe care îl are în administraţie, îndeplinea şi oficiile de ghid.  
 
Cu o motivaţie exteriorizată prin mimica si pantomimica omului dedicat cauzei, profesorul Şoimaru a cercetat, prin ochiul inimii şi musai al aparatului fotografic, ruinele celor trei cazemate, veritabile redute inexpugnabile pentru cei care le-au proiectat. Culmea însă, blocuri uriaşe de beton înţesat cu un păienjeniş de fier, gros cât degetul cel mare de la mâna vreunui Goliat al timpului nostru, se aflau expulzate nu departe de baza acestor fortificaţii cu pereţii groşi de un metru. Pe un vânt aspru, de aprilie capricios, cu doi primari în trenă – cel de la Mirosloveşti, motorul unei relaţii antologice de frăţietate activă cu basarabenii, şi primarul locului, deja numit (trenă care îl includea şi pe evocatorul de aici al întâmplării), satele Heleşteni, Hărmăneasa, Movileni şi Oboroceni aveau să primească în lutul lor reavăn (după o recentă ploaie torenţială, mai degrabă caracteristică lunii iulie) amprentele unor încălţăminte destinate asfaltului (înveliş stradal de care, ce-i drept, comuna nu duce lipsă).  
 
La o cazemată, cea mai mare dintre toate, aflăm, prin intermediul săteanului Mihai Matei, şi o istorie absolut dramatică a acestei fortificaţii. Dar ce nu-i tragic, când e vorba de război?! Moşul Matei era copil pe atunci, abia întors din refugiu. Şi ne mărturiseşte că nu încetează să-l urmărească imaginea frânturilor de trupurui ostăşeşti din preajma acestei cazemate, aflată în vecinătatea casei lui.”Multă vreme, după ruperea frontului, se vedeau printre buruienile din preajma cazematei ţeste omeneşti, împraştiate precum bostanii, toamna”, rosteşte el zguduitoarea propoziţie. Cică la primul atac rusesc, militarii din cazemată (artilierişti şi mitraliori) s-au retras în panică, lăsând cazemata goală. Muştruluiţi de comandanţii superiori, soldaţii şi comandanţii lor inferiori au reocupat cazemata, cu muniţie îndestulătoare. Pentru a stopa un nou episod de panică, un superior le-ar fi ferecat uşa uriaşă de oţel, pe dinafară (…“cu un apatat de sudură”, fabuleaza evocatorul) . După ce au terminat muniţiile şi s-au apropiat sovieticii, n-au mai avut cine-i elibera din buncăr pe ostaşii captivi. Ruşii au aruncat în aer fortificaţia cu tot cu nefericiţii ei ocupanţi.  
 
O altă cazemată, descompusă în trei blocuri de beton, servea, în târla oilor unui fermier local, drept şopron pentru ovinele sale. Acesta, animat şi el de interesul oaspetelui basarabean pentru ecoul războiului, ne-a condus în capătul grădinii sale, unde se deschidea un hău larg, de 15-20 metri lăţime şi aproape tot pe-atâta de adânc. Privind de-a lungul acestei albii fără râu, orientată nord-sud, cine avea ceva cunoştinţe geografice fugea repede cu mintea la celebrele canioane americane, păstrând proporţia, desigur. Era aici, de fapt, şanţul antitanc, săpat (după informaţiile domnului Hâra), neverosimil, de mâinile premilitarilor, cică ajutaţi şi de un megautilaj de factură germană. Dr. V. Şoimaru m-a supus calvarului de a coborî pe fundul şanţului ca să mă folosească drept reper comparativ pentru contrastul dintre statura mea liliputană şi anvergura acestui artificiu tactic, specific războiului. Să fi oprit această prăpastie artificială celebrul tanc T-34, de 26 tone, lung de 6,68 metri, lat de 3 metri, înalt de 2,45 metri şi cu o forţă de 500 cai-putere? Neîndoielnic că da, acolo unde colosului de oţel i s-a opus această stavilă. Dar e foarte probabil că, în compensaţie, chiar el, tancul T-34 (despre care se spune că e arma care a câştigat războiul), va fi spulberat fortificaţiile de beton armat de dincolo de şanţul antitanc. S-a întâmplat asta, probabil, în ultimul act al Bătăliei Moldovei, pe segmentul de front Ruginoasa-Târgu Frumos, căci în aprilie-mai, în luptele din arealul oraşului Tg. Frumos, în jur de 350 de tancuri sovietice au fost scoase din luptă de români şi germani. Strategia acestei victorii de etapă de la Târgu Frumos, spun istoricii militari, se predă la Academia Militară „West Point“ din SUA, ca studiu de caz asupra succesului unei apărări mobile în faţa unui atac masiv de de tancuri.  
 
În preajmă, la circa un kilometru spre nord-vest, ni se arătară semeţe cele două movile ciudate (care au dat nume satului Movileni), crescute prin te miri ce mister, căci unităţi geomorfologice nu puteau fi. Specialiştii în istoria antică presupun că ar fi necropole aparţinătoare culturii Cucuteni. Ostaşii români îşi încropiseră în coama lor, în vara lui 1944, un punct de observaţie şi un locaş pentru un tun de calibru uşor sau pentru o mitralieră. Sub tirul unui vânt iernatic – dinspre Răsărit, fireşte –, întârziat parcă anume pentru noi, ca să ne declanşeze imaginaţia legată de viforul războiului, am cercetat cu ochii minţii arealul în care s-a topit viaţa tinerilor ostaşi atunci cand, năzuind la pace, înfruntau încă moartea ascunsă în glonţ.  
 
Cazemata cea mai mare, din Oboroceni, avea ambraz larg, croit sub formă de trunchi de piramidă cu baza în interior, anume pentru tun de calibru mic. În preajma ei, copilul devenit peste decenii primar al comunei “reconstituia”, în joaca lui cu pruncii de demult, influenţat de poveştile de război ale martorilor, faptele de eroism ale ostaşilor din ’44. Părea animat şi acum primarul de însufleţirea copilului de atunci care îi interpreta pe ostaşii jertfitori.  
 
Veteranul de război Gheorghe Gherasim Alexa, ostaş trecut prin focul bătăliilor de la Don şi Stalingrad, decorat cu Virtutea Militară, socrul primarului Hâra, se afla departe de ţară, pe alt front al războiului, când confraţii săi de arme opuneau rezistenţă sovieticilor la baştina neamului său. Pe el, artilerist instruit într-o unitate militară din Roman, îl transferase comenduirea la Regimentul 6 Roşiori din Craiova. Regimentul lui a fost trimis pe Frontul de Est, insistă el, “sub comanda directă a ofiţerilor germani. Comenzile le primeam prin interpret român, care stia nemţeşte. În jariştea luptelor, la Stalingrad, am luptat cu pistolul neamţului în ceafă, căci friţii nu aveau încredere în noi.” (…“Si cu tancul rusesc în faţă”, adăugarăm noi.)”  
 
Bătrânul, suferind, abia întors din spital, nu-şi putea opri lacrimile pricinuite de răscolirea noastră în amintirile lui de oştean şi repeta obsesiv trei propoziţii: “Am făcut tot războiul sub nemţi. Şi l-am terminat la Berlin. De acolo m-am întors acasă." Memoria veteranului însă pierduse multe detalii legate de calvarul său pe front. Dar aflu pe altă cale că Regimentul 6 Roşiori, condus de colonelul Radu Korne (un excelent commandant, Cavaler al Crucii de Fier), având în componenţa regimentului său de cavalerie şi Divizionul 54 Artilerie Grea Moto, se afla, în 1942, în subordinea Brigăzii Groddek, condusă de generalul von Manstein. Ar fi în asta o posibilă conexiune cu propoziţiile lui moş Alexa. Am putea deduce că el, în retragerea dinspre extremitatea Frontului de Est, a urmat un itinerar diferit de grosului regimentului său, căci generalul Korne se afla la 20 august 1944 lângă Târgu Frumos, la Scobâlţeni, conducând celebra bătălie de tancuri amintită mai sus. Asta ar însemna că sergentul Gheorghe Alexa nu a ajuns să lupte pe Frontul Moldovei, poate chiar în preajma baştinei sale, de unde, scutit de glonţul rusesc, ar fi urmat soarta multora dintre fraţii săi de arme: fie aflându-se printre cei peste 100 000 de prizonieri, nedumerit că deşi se afla sub condiţiile armistiţiului era tratat ca ostatic, fie – la fel de nedumerit – luptând cot la cot cu inamicul de pe Frontul de Est, impotriva celui care până atunci îi era aliat. Neputând scoate de la bătrân noima legată de aflarea sa până la sfârşitul războiului sub comandă germană, ne întrebarăm dacă nu cumva, după 23 august, oşteanul nostru s-a aflat în situaţia de a continua războiul împotriva taberei în care se aflau compatrioţii săi. Războiul însă îşi are paradoxurile lui, ne-am şoptit noi în barbă, lăsând în pace pe veteranul nostru de la Heleşteni, avansat recent (omagiu mult întârziat!) la gradul de locotenent.  
 
Dar apropo de paradoxurile războiului. Tot moşul Alexa ne relatează despre destinul consăteanul sau Petru Hâra, un înaintaş din familia primarului. Acesta a fost rănit chiar la începutul războiului, imediat ce a trecut Prutul în Basarabia. Clasat fiind, soarta lui Petru Hâra se pecetlui la întoarcerea de la Don a camarazilor săi. La ruperea frontului, la Siret, aflat acasă, unde-şi blestema infirmitatea timpurie, oşteanul scutit de calvarul din Rusia primi “la domiciliu”, din nou, răvaşul otrăvit al rusului. De data aceasta, fără scăpare, căci un obuz îl strivi sub dărâmăturile propriei case.  
 
Periplul heleştean al basarabeanului Vasile Şoimaru (şi a însoţitorilor săi), aflat pe urmele ostaşilor porniţi la război spre a elibera ţinutul baştinei sale, s-a încheiat în incinta Primăriei, la Monumentul-memorial dedicat, iniţial, Războiului de Independenţă. Acum, Memorialul de la Heleşteni mai marchează două războaie ale Neamului. Ultimele două îşi lăsaseră ele însele amprenta pe acest edificiu simbolic. Păstrate spre aducere aminte, urmele gloanţelor din cele două catastrofe militare din prima jumătate a secolului al XX-lea ne-au fost arătate, cu emoţie justificată, de primarul Constantin Hâra, care a ţinut să ne atragă atenţia şi asupra crucii reimprimate pe monument după căderea comunismului, căci regimul politic adus în România pe tancurile sovietice îndepărtase simbolul creştin de pe edificiul care marca, până atunci, cele doua momente de înălţătoare jertfă din Istoria Neamului.  
 
Gheorghe Pârlea  
 
(Foto: Dr. V. Şoimaru)  
 
Referinţă Bibliografică:
SUNT ŞI EU ÎN CETATE (VIII) – PEREGRINI PE URMELE CELOR CARE AU RĂSPUNS LA COMANDA “OSTAŞI, VĂ ORDON: TRECEŢI PRUTUL! / Gheorghe Pârlea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1968, Anul VI, 21 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gheorghe Pârlea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Pârlea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!