Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Gheorghe Neagu         Publicat în: Ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Gheorghe Andrei NEAGU - TATUAJUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
- Cei pentru biserică să se adune în curtea interioară!, tună glasul gardianului şef de-a lungul coridorului.  
Uşile celulelor erau acum deschise. Puteam să ies, dacă voiam să merg la biserică. M-am decis. Încolonaţi doi câte doi, ne-am dus adunat vreo duzină de puşcăriaşi, târâindu-ne picioarele sub privirile plictisite ale copoilor înrăiţi de stagiu şi amorţiţi de rutină.  
- La drum!, zise şeful patrulei, îndemnându-ne spre duba metalică şi împuţită a penitenciarului.  
 
Păcănind năduşit, duba ne duce până la marginea oraşului. Acolo sunt vărsat ca o sarsana la marginea drumului,gata să mă ducă pe treptele bisericii. Acolo mergeam să ne mângâiem sufletele. Când am intrat în biserică, lumea s-a ferit de noi ca de leproşi. Preotul îşi ridică privirile pentru câteva clipe. În hainele noastre vărgate, arătam ca nişte ciudaţi. Vrând, nevrând mi-am plecat privirile. Capul îmi atârna gol, fără conţinut, gata să se rostogolească pe lespedea bisericii. Treptat gândurile se aruncară asupra mea răvăşindu-mă. Glasurile slujbaşilor bisericii dispăreau pe măsură ce gândurile mă cotropeau.Îmi aminteam aproape de fiecare dată cum ajunsesem să fiu judecat pentru ceva ce numai eu ştiam cum se întâmplase. Dar nu m-a crezut nimeni.  
 
M-am revăzut în barul întunecat şi jilav din Calea Moşilor, cu gulerul trenciului ridicat, cu părul răvăşit şi ud de ploaia rece de toamnă. Trăgeam din paharul de votcă plictisit, cu cerul gurii tăbăcit de încă o ţigară. Nici nu observasem când cei doi apăruseră-n taverna sordidă. Ea, blondă, cu ochii nefiresc de mari îşi etala picioarele superbe prin tăietura rochiei de lamé, c-o voluptate provocatoare,anormală. El, şters ca un şobolan, cu şapca slinoasă şi udă, se uita plictisit la trupul ei, nevenindu-i a crede că se afla în preajma coapselor păgâne.  
- Salut!, am zis eu într-un târziu, când am crezut că ne privisem sufocant de mult pentru a intra în vorbă.  
 
Ea îmi zâmbi apoi îşi culese paharul c-o mână.Cu cealaltă îşi sprijini clătinarea trupului în drum către mine. El rămase pe scaunul scufundat în penumbră.  
- Bei votcă?, mă întrebă ea cu ochii sclipind nefiresc, aşezându-se lângă mine.  
- Simt uneori nevoia!, am răspuns nervos, fără niciun sentiment de jenă.  
- Vreau şi eu!, mi-a zis ea.  
 
A înghiţit jumătate din conţinut, dintr-o singură sorbitură. Apoi, fără niciun cuvânt, mi-a apucat mâna stângă şi mi-a privit în palmă, spunând:  
- Vei trăi şi vei suferi mult, vei deveni un om important şi vei ucide.  
 
Am râs. Un râs spart, fără viaţă, absent. Cu coada ochiului, am văzut însoţitorul femeii, ridicându-se de la masă, fără a putea ghici dacă vine la mine sau aiurea. N-a venit, a ieşit pe uşă ca un somnambul dispărând în ploaie. Ea a izbucnit în râs.  
- Cu bine, fraierule!, a strigat în urma lui.  
 
Femeia a terminat restul de votcă, s-a ridicat şi m-a înşfăcat de mână, zicând:  
- Să mergem!  
Am urmat-o fără a spune nimic. Mergeau spre centru. În faţa barului, o maşină ce părea să-i aparţină, ne aştepta.  
- Poţi să conduci?, am întrebat-o cu indignare.  
- Ha, ha, ha!, a fost răspunsul ei.  
 
A demarat în trombă, sfâşiind întunericul străzilor cu lumina farurilor. Am zărit în fugă reclama companiei aviatice „Interflug”. Apoi şoferiţa coti pe o străduţă pietruită, unde ne-am oprit în faţa unei porţi din fier forjat. Râzând în hohote, femeia îşi scoase din poşetă un obiect nichelat, cu ajutorul căruia deschise porţile de la distanţă, fără a mai coborî din maşină. Demară zgomotos, acceleră, apoi ca o săgeată, cu farul stâng, se opri în trunchiul unui arbore. Frânele scrâşniră prea târziu. Eram deja cu capul în parbriz. Am coborât ameţit. Am rămas s-o văd coborând. Nici n-am sesizat cum o făcuse.Şedea pe scările de la intrare, fluturându-şi pletele blonde cu obrăznicia unui copil zănatic. Mă aştepta râzând. Îmi făcu semn s-o urmez. Am păşit într-un hol lung şi prăfuit, iluminat puternic de un şir de aplice laterale îngropate într-un tapet din stofă ripsată. Câteva uşi întredeschise lăsau să irumpă un zgomot de petrecere. La capătul lui, o scară în spirală urca undeva deasupra unei hărmălăi neobosite. Am urmat-o într-una din încăperile de la capătul coridorului şi m-am trezit în faţa unui grup mai mult decât zgomotos:  
- În sfârşit, bine c-aţi mai venit şi voi!  
- Unde l-ai găsit şi unde-i John?  
- Hai Ursula, spune ce-ai făcut cu el?  
 
Ceata de cheflii se întărâta la vederea femeii ce mă ademenise acolo.Muzica megafonului părea să întreţină o atmosferă de isterie ciudată.  
- Ce bei?, mă întrebă ea brusc.  
- Acelaşi lucru!  
 
Îmi turnă un pahar de votcă peste două cuburi de gheaţă. L-am luat în mână, bucurându-mă de răcoarea ce-mi liniştea palmele înfierbântate.  
- Copii, el este El. Habar n-am cum îl cheamă, dar în democraţie totul este posibil!  
- Trăiască Ursula, trăiască democraţia!, izbucniră ei în urale.  
- Vino!, îmi spuse ea trăgându-mă de mână pe treptele în spirală.  
 
Mă simţeam ca o păpuşă dezarticulată. Mi-am sorbit vodca din mers, lăsând paharul pe una din etajerele ieşite în cale. Am urmat-o cu paşi împleticiţi până într-una din camerele de la etaj, trântindu-mă cu dezinvoltură pe patul larg desfăcut ce-mi aştepta sosirea.  
Mi-am aruncat cămaşa şi pantalonii, mirându-mă de brusca liniştire a femeii.  
- Ce-i?! Nu te dezbraci?!  
 
Ea nu-mi răspunse. Un tremur abia perceptibil i se instala treptat pe faţa transpirată şi îmbujorată. M-am apropiat de ea şi-am tras-o la rându-mi spre patul din cameră.  
- Lasă-mă!, îmi zise ea, smulgându-se brusc din strânsoarea mâinii mele.  
Am rămas pentru o clipă buimăcit.  
- Bine, dar atunci pentru ce?  
- Pentru ce, pentru ce,ce…? Habar n-am. Aşa mi-a venit.  
- Şi acum nu-ţi mai vine?  
- Da, adică nu!  
- Adică?!  
- Nu-mi mai vine!  
- Asta s-o crezi tu!, am zis cu violenţă, apucându-i mijlocul cu furia masculului umilit şi dezlănţuit.  
- Mă doare!, scânci ea neconvingător.  
- Lasă gura!, i-am spus lovind-o cu dosul palmei.  
S-a ghemuit brusc, într-o mişcare ciudată.  
- Dezbracă-te!, am insistat lovind-o din nou.  
 
Impactul a făcut-o să se destindă brusc, ţâşnind fără veste pe lângă mine, pe uşă spre scările pe care de-abia urcasem.  
- Mă-tii tăi de curvă!, am mai apucat să rostesc înainte de a mă repezi după ea.  
- Săriţi! Mă omoară!, strigă ea în vacarmul general.  
Doi hăndrălăi încercară să se interpună. Se clătinau mai mult decât mine, fapt ce mi-a uşurat mult să-i dobor. Nici n-am văzut când al treilea s-a apropiat din spatele meu şi m-a lovit cu ceva atât de puternic încât m-a doborât. Am auzit ca prin ceaţă vocea ei:  
- Bravo Micuţule! Acum vom avea cu ce ne distra!  
 
Mi-au dat pantalonii jos şi haina până-n dreptul coastelor, legându-mi-le de-o scândură. Cineva a aruncat cu apă peste faţa mea.  
- Ce vreţi, ce? Ce s-a întâmplat?, am bâiguit nesigur, încercând să ies din situaţia jalnică în care mă aflam.  
Degeaba! Hohote de râs, vorbe pline de ocară mă înconjurară din toate părţile. Ea râdea cu ochii sticlind nefiresc. Se aplecă deasupra mea, mă sărută prelung, plimbându-şi mâinile de-a lungul trupului meu imobilizat. Îmi apucă sexul cu furie. M-a durut, dar n-am urlat de durere.  
- E vrednic amicul!, zise ea săltându-mi în podul palmelor testiculele chircite de durere.  
Ceilalţi se apropiaseră şi mai mult. Cu privirile înceţoşate şi gurile întredeschise, aşteptau urmarea unui joc ce părea a le fi cunoscut dinainte.  
- Deci suntem bărbat!, zise ea rânjind sălbatic spre convivii ce se grupaseră roată în jurul scândurii de care fusesem legat.  
- Bateţi-vă joc de mine şi veţi vedea voi!  
 
O palmă rece şi grea mi-a curmat rostirea. Mă lovise tot ea, neaşteptat de dur pentru ceea ce ştiam că poate o femeie.  
- Asta pentru ca să nu uiţi unde te afli!, îmi spuse ea mişcându-şi degetele mâinii cu care mă lovise. Aşa,deci… Alege armăsarule. Ori ne slujeşti cu credinţă,ori îţi legăm fuduliile în jurul gâtului!, mai zise ea îndreptându-şi trupul.  
N-am zis nimic. Unul dintre bărbaţi îi întinse o pereche de mănuşi chirurgicale. Şi le trase cu dexteritate pe mâini, după care îşi ridică mâinile deasupra capului, asemenea unui Buddha păgân şi sălbatic.  
- Nu ne răspunzi, puişor?!, continuă ea zeflemitor, apucând un bisturiu din tăviţa nichelată pe care unul dintre convivi i-o puse cu promptitudine la îndemână.  
M-am zvârcolit înspăimântat. Bănuiam ce mă aşteaptă. Nebuna putea să mă scopească, numai aşa ca să se distreze.  
- Stai liniştit. S-ar putea să-ţi tai podoaba fără de voie şi să mori ca un nechibzuit. Nu ştii să te comporţi civilizat?, mă ironiză ea, în vreme ce grupul hohoti îndelung. Lama bisturiului sticlea sălbatic în penumbra încăperii. Fiori de groază mă străbătură din creştet şi până-n tălpi. Părea că o nebunie generală îi cuprinsese pe toţi. Iar victima urma să fiu eu.  
- Opriţi!, am strigat mai mult decât mi-aş fi putut închipui c-aş putea s-o fac vreodată.  
 
Strigătul meu îi descumpăni. Rămasă cu bisturiul în aer, Ursula îşi reveni cu iuţeală din stupoare.  
- Aşa, deci s-a dus bărbăţia, dar vrei să rămâi cu podoabele.  
Uşa de la intrare se trânti cu putere. Cu trenciul ud, John se năpusti ca turbat.  
- Ajunge, ajunge!, zise el oţărât.  
Ursula se întoarse, îl privi, apoi surâzând cu şiretenie, spuse:  
- Prea bine amice, prea bine! Îl vom opri spre folosul nostru. Oricum, tu nu mai faci prea multe parale. Aşa-i?  
- Ai dreptate Ursula! Botezul, botezul!, scandau femeile cuprinse brusc de-o nouă frenezie.  
Habar n-aveam despre ce fel de botez putea fi vorba.  
- Îl botezăm, John?,se întoarse ea brusc spre mine.  
- La naiba, cu tot rahatul vostru!, zise acesta, întorcându-se spre ieşire. Trânti uşa la fel de tare aşa cum făcuse şi când intrase.  
Ceilalţi se priviră în tăcere.  
- Hai, că nu mai are niciun haz!, zise Ursula lepădând bisturiul pe una dintre măsuţele apropiate.  
 
Ceilalţi îşi întoarseră privirile spre mine. Ciudat, în loc să citesc ură, vedeam un licăr ce tindea să se transforme într-o atmosferă amuzantă. Şi-ntr-adevăr, izbucniră într-un râs nefiresc, ciudat. Apoi, ca şi cum ar fi făcut parte dintr-un ritual îndeobşte cunoscut, îşi goliră paharele peste mine.  
- L-am botezat Ursula, l-am botezat!, ziseră ei, care mai de care, continuând să mă ude râzând.  
- Da-ţi-l pe mâna doctorului!, zise ea părăsind încăperea.  
 
Râsetele celorlalţi se topiră pe măsură ce-şi umplură iarăşi paharele cu băutura preferată. Din încăperea alăturată îşi făcu apariţia un personaj pe care nu-l mai văzusem până atunci. Era un pitic ce nu se zărea dindărătul măsuţei nichelate pe care o împingea înăuntru. Pe etajera de sticlă erau înşirate tot felul de instrumente mai mult sau mai puţin chirurgicale. Dintr-o sticluţă turnă în pahar un lichid albicios.  
- Bea, puişorule!, îmi zise el chicotind. Avea o mânuţă de copil ce se străduia să-mi ajungă până la bărbie. Ţineam gura încleştată. Mă uitam de-a lungul trupului meu, aşa dezgolit, şi nu-mi puteam da seama de intenţiile piticului. Citeam pe faţa celorlalţi înflorind curiozitatea, alături de-o inexplicabilă surescitare.  
- Mai bea!, mă îndemnau ei.  
 
N-aveam chef de aşa ceva. Continuam să-mi ţin gura încleştată,bucurându-mă în sinea mea de neputinţa piticului. Deodată o durere cumplită mă făcu să scot un urlet. Piticul îmi înfipse un ac în muşchii coapsei. În aceeaşi clipă un lichid îmi inundă cavitatea bucală, strecurându-mi-se pe gâtlej înăuntru. M-am înecat. Am scuipat, m-am zbătut, încercând să-mi rup legăturile. Lichidul îmi intrase deja şi-l simţeam arzându-mi măruntaiele. Părea să fie un fel de alcool amestecat cu ceva necunoscut. Ceilalţi scoaseră diverse sunete admirând dibăcia piticului. Treptat, simţeam cum trupul mi se înfiora într-un mod deosebit, cum nu mai simţisem vreodată. Chipurile celorlalţi se estompau. Eram mai puţin conştient de existenţa trupului meu. Simţurile mi se învolburau, învăluindu-mi gândurile.  
 
O beatitudine ciudată îmi cuprinse întreaga făptură. Sângele îmi pulsa în vene tot mai puternic. Tâmplele îmi zvâcneau, iar muşchii îmi vibrau sub piele fără de voie. Nu mă mai puteam stăpâni.  
- Creşte, creşte!, ziseră cei din jurul meu.  
Nu mi-am dat seama despre ce se întâmpla. Abia când am urmărit privirile lor, am înţeles. Fără voia mea, sexul mi se întărise ca atunci când m-aş fi aflat în braţele unei femei. N-am vrut asta, nu vroiam aşa ceva. Şi totuşi, asta mi se întâmpla.  
- Hi, hi,hi, hi!, chicoti piticul, ridicând la lumina becurilor, rând pe rând, instrumentele nichelate şi ascuţite.  
- Hai, începe, începe odată!, îl îndemnau ceilalţi.  
- Aşaaa, aşaaa! Pare suficient de bine!, zise piticul apropiindu-se de mine.  
 
Imediat am simţit cum răcoarea îmi învălui sexul, pentru ca în câteva clipe să se transforme într-o căldură plăcută. Mi-am îndreptat privirile într-acolo şi-am rămas încremenit. Îmi aşezase un fel de plasture albicios, extrem de fin, ce avea imprimat secera şi ciocanul.  
- Secera ca secera, dar ciocanul!, zise cu subînţeles un ochelarist înalt şi deşirat, clătinându-se.  
- Uite cine vorbeşte?, s-a auzit iar glasul Ursulei, ivită pe neaşteptate în pragul uşii.  
 
Ceilalţi nu o luară în seamă. Aşteptau, holbându-se la mâinile piticului ce se mişcau cu o dexteritate extraordinară. Aranja pe măsuţă instrumente ciudate,pense şi sticluţe într-o ordine numai de el ştiute. Apoi, cu un băţ colorat se apropie şi badijonă plasturele. O căldură puternică. Apoi piticul lovi cu un ac pe conturul desenului. O pişcătură nesemnificativă, urmată de altele, într-un ritm prestabilit, mă determină să-mi mut privirile spre orice altceva decât spre sexul meu. Ştiam acum ce mi se întâmplă: mă tatuau. Dar de ce tocmai cu însemnele comuniste? Ursula mă privea amuzată. Apoi când totul se termină. Mă dezlegară în uralele celorlalţi.  
- Acum eşti unul de-al nostru!  
- De-al vostru?!, nu mi-am putut stăpâni nedumerirea.  
- Aşa mi se pare. Sau tu nu ţi-ai ars carnetul de partid?  
- Nici n-am avut!  
- Cu atât mai mult! Ai intrat ca mulţi alţii în ilegalitate. Tot n-am fost noi mai de soi. Am năpârlit pentru milioane de membrii peste noapte şi am devenit, vezi Doamne, mari opozanţi!, mai zise Ursula. Aşa că n-ai avut cum năpârli mai adăugă ea.  
 
N-am zis nimic. Eram furios. Mi-am tras fermoarul la pantaloni şi mi-am aşezat hainele răvăşite.  
- Haide, bea!,mă îndemnă ea. Iar dacă mă mai vrei, n-ai decât. Acum eşti de-al nostru şi te poţi bucura de mine.  
Trupul încă îmi mai era sub influenţa lichidului pe care, fără voia mea, o înghiţisem. Însă, experimentul prin care trecusem, mă făcu să fiu prudent. N-am zis nici da, nici nu.  
- Aşa deci, a dispărut dorinţa? Păcat!, mai spuse ea, ieşind din încăpere.  
O somnolenţă ciudată începu să mă învăluie. Şi, cu cât beam mai mult, cu atât moleşeala devenea mai puternică.  
- Vreau să dorm!, am bolborosit eu aşezându-mă pe o canapea. Am adormit.  
 
***  
 
Când m-am trezit, ploaia încetase demult. Cerul se luminase, iar lumina pătrundea prin ferestrele larg deschise. Eram singur. În încăperea luminată, mobilierul era în dezordine, semn că cheful avusese totuşi loc. M-am descheiat la pantaloni. Acum tatuajul secera şi ciocanul era vizibil, fără nicio urmă de îndoială. Mi-am refăcut ţinuta răvăşită, am ieşit în hol şi mi-am aruncat privirile pe scările ce duceau la etaj. Am început să urc anevoie. Mă durea capul. Când am ajuns în capul scărilor, eram obosit. Am deschis prima uşă şi am rămas uluit. Era goală. Pereţii erau vopsiţi în negru şi nu era nicio fereastră. De parcă aş fi intrat într-o gaură neagră. Am bâjbâit după un întrerupător. N-am dat peste niciunul. Am lăsat uşa deschisă şi am privit înăuntru. Cu lumina din spate, păşind pe duşumeaua neagră, simţeam cum mi se strânge trupul de spaimă. Ce rost o fi avut o asemenea încăpere? La ce-ar fi putut folosi? Erau întrebări la care mintea mea refuza să găsească răspuns. Am auzit zgomot de paşi. Am rămas nemişcat în întunericul încăperii, întorcându-mi privirile spre uşa deschisă. Era Ursula. Îmbrăcată într-o spumă de voal transparent, trecea ca o somnambulă prin dreptul uşii deschise. Am vrut s-o strig, dar ciudăţeniile prin care trecusem, mă făcură să fiu mai precaut. Am rămas nemişcat, urmărind din dreptul uşii mişcările trupului ei. Era nefirească şi atât de ciudată, încât n-am mai aşteptat s-o văd liniştindu-se. Am ieşit şi am strigat-o:  
- Ursula!  
Îşi urmă drumul implacabilă, de parcă nici n-aş fi existat. M-am repezit după ea şi-am ajuns-o în momentul când a deschis uşa unei altei încăperi, pe care n-o văzusem încă. Am cuprins-o pe după umeri şi i-am spus:  
- Ursula, mă auzi?  
S-a întors brusc, cu gesturi feline şi m-a privit întrebător.  
- M-ai botezat. Nu-ţi mai aduci aminte?, am încercat eu să-i reamintesc cele întâmplate am rostit eu pe nerăsuflate.  
- A, tu erai?, îmi spuse ea absentă, arătându-mi cu un gest un fotoliu.  
 
M-am aşezat. Nu mai ştiam ce să cred. Mi-a întins o cupă de şampanie. Am luat-o fără să mă grăbesc şi am aşezat-o pe braţul fotoliului. Aşteptam ceva ce nici eu nu ştiam ce. Totul fusese atât de ciudat.  
- Bea dragule!, mă îndemnă ea, turnându-şi altă cupă.  
- Pentru ce bem?  
- Pentru noi, pentru partidul nostru, nu-i aşa?, mă ispiti ea zâmbind.  
 
Am băut. Nici eu nu ştiam de ce am făcut-o, dar am băut. Lichidul acidulat mă învioră. Treptat mă simţeam tot mai bine. Mi-a turnat din nou şi am băut, fără a mai aştepta vreun îndemn.  
- Mă placi, nu-i aşa?, zise ea pe neaşteptate.  
- Da!, am bâiguit eu surprins.  
 
Mai întâlnisem asemenea făpturi. Dar niciuna nu mă luase aşa de direct. Era ca un atac neprevăzut, menit să te înverşuneze. De aceea mi-am propus să fiu mai atent.  
- Atunci… iată-mă!, îmi spuse ea, lăsând să-i cadă vestmântul vaporos c-o singură mişcare, ce putea să însemne şi abandon şi provocare.  
M-am ridicat, de parcă-aş fi vrut să-i opresc căderea vestmântului. Braţele mi s-au oprit, din avânt, pe umerii ei. Un parfum ciudat mă învălui. Pielea îi era catifelată şi fierbinte. Parcă aveam jeratic în podul palmelor. M-am gândit pentru o clipă la tatuaj. „Dacă o să mă doară…”. Dar gândul a trecut ca un fulger. Simţurile îmi erau răscolite şi-o beţie, pe care n-o mai cunoscusem, mă cuprindea din ce în ce mai tare. I-am simţit privirile dogorându-mi creştetul. Era mai scundă decât mine. Gura îi era învăluită într-un zâmbet senzual, provocator. Nările îi fremătau imperceptibil, le simţeam vibraţia. Mi-a luat mâna de pe umăr în mâna ei. Cealaltă mi s-a încolăcit în jurul taliei. Când trupurile ni s-au apropiat, n-am mai simţit nimic. Îi simţeam răsuflarea invadându-mă. Ochi nu mai aveam. Împreună eram ca o epidermă imensă, îmbătată de fericire, încât n-am mai simţit lacrimile ce mi se prelingeau pe obraz. Ea nu mai exista. Era cealaltă parte din mine. Iar atunci când am devenit un întreg, am explodat. Mi se făcuse rău, apoi iarăşi bine, apoi iarăşi rău. Ţipătul a izbucnit fără de voie…  
 
Eram de-a dreptul extenuat. Mi-am revenit într-un târziu, lângă mine ghemuită cu spatele ca de felină, era Ursula. Doream s-o mai ating, să mă conving că totul era aievea. Dar n-a mai fost timp. Izbind uşa, mai să sară din ţâţâni, în cameră intră John.  
- I-ai dat tu numele meu, dar să ajungă şi-n patul meu, asta e prea de tot.  
Am sărit de cealaltă parte a patului. Eram încordat ca un arc gata să plesnească.  
- Ha, ha, ha!, izbucni ea în râs de sub cearceaful ce-i mai acoperea coapsele!  
Mi-am tras pantalonii şi am ţâşnit în picioare cu bustul dezgolit, repezindu-mă ca turbat asupra individului.  
- Uşurel, băiatule!, mai apucă el să rostească, înainte de a-i închide gura cu dosul mâinii.  
A căzut. Din colţul gurii o pată sângerie se lăţea tot mai mult. Refuză să se ridice.  
- Nenorocitule, crezi că tatuajul îţi dă drepturi suplimentare?, bolborosi el cu greutate, ameţit.  
Eram gata să-l sfâşii.  
- Potoliţi-vă nătărăilor!, zise Ursula ridicându-se în capul oaselor, apoi ridicându-se trecu pe lângă mine cu târând cearceaful peste cel căzut.  
 
Eram ridicol. John se ridică în silă, scuipă peste cearşaf.Plecă ostenit. Părea că ia ceva cu el, ceva de care simţeam că voi avea şi eu nevoie. Nemulţumit de postura ingrată în care mă aflam, m-am îmbrăcat în silă. Apoi am coborât treptele simţind la fiecare pas o intensă durere musculară. Când am ajuns jos, Ursula mă întâmpină iarăşi cu un pahar plin.  
- Ia!, mi-a zis, întorcându-şi brusc spatele.  
Gustul alcoolului m-a făcut să tresar. Părea că înlăuntrul meu se instalase o somnolenţă pe care numai alcoolul o mai putea risipi. Am golit paharul cu lăcomie şi m-am îndreptat printre lucrurile răvăşite să mi le strâng. Ea s-a întors şi a zâmbit.  
- Exact ca şi celălalt. Cum primiţi botezul patului meu, cum vă apucaţi de băutură. De parcă n-aţi mai fi masculii provocatori ce vă credeaţi la început. Mai mare ruşinea!, zise ea, mângâindu-mă pe creştet.  
Eram de-a dreptul umilit şi epuizat.  
- Ce mi-ai dat să beau înainte?  
- Când înainte?  
- Înainte de a se întâmpla povestea din pat!  
- Un tonic. Meritai să te ajut după proba crucificării!  
- Eşti nebună? Ce-a fost mascarada asta, tatuajul, orgia, crucificarea… N-au avut niciun sens!  
- Dar ce mai are vreun sens acum, în democraţie, dragule? Descătuşează-te moral pentru cătuşele iubirii.  
- Aşa?!  
- Dar ştii vreo altă metodă? Ia-o drept un viol, sau drept răzbunare pentru miile de femei siluite şi violate. Îmi pot permite să dau astfel de lecţii!zise ea.  
- Tu, cum poţi să-ţi permiţi?!  
- Asta o spui pentru că sunt femeie. În realitate, voi bărbaţii o faceţi ori de câte ori aveţi chef. Ei, uite, eu femeia îmi permit să fiu ca voi pentru că am puterea, fiindcă-mi dă mâna!  
 
Simţeam că mă sufoc.  
- Îmi vine să-ţi dau palme!, am rostit gata s-o şi fac.  
- Ha, ha, ha! Iată bruta! Iată animalul care nu acceptă altă putere decât pe-a sa. N-ai decât s-o faci, dar nu vei mai fi fericit. Te vei căi. Mai bine iubeşte-mă dacă mai eşti în stare. Dacă nu, o luăm de la început.  
Greaţa a pus brusc stăpânire pe mine. Am ieşit brusc din încăpere şi din clădire, căutând cu disperare aerul şi răcoarea zilei. Era noapte şi am vomat sufocându-mă la poarta pe care intrasem, nebănuind ce mi se va întâmpla.  
 
***  
 
Când m-am trezit în camera mea, ochii îmi erau ca nişte cărbuni încinşi. Eram ca un leş în mişcare. Capul mă durea, de parc-ar fi fost burduşit cu pumni, iar trupul schingiuit plutea fără de voie în căutarea unui strop de apă. Mâinile mi se întindeau instinctiv spre râsetele ce păreau cufundate în ceaţă. Degetele mi se chirciseră instinctiv, în contact neplăcut cu ceva lipicios şi întunecat. Am căscat ochii mai bine şi-am văzut roşu. Dâre de sânge se prelinseseră de pe etajera de porţelan peste chiuvetă. Părul mi se zbârlise pe şira spinării mai ales când am descoperit bucata de nas răsturnată lângă paharul cu perii de dinţi. L-am luat, l-am pipăit. Era rece şi vineţiu. L-am mirosit. Avea un iz de tutun prost. Cutremurat, l-am scăpat în chiuvetă. Mâinile-mi erau pline de sânge. Cu mişcări dezordonate, am reuşit să deschid robinetul cu apă rece. Pe celălalt n-avea niciun rost să încerc să-l deschid. Precis că nu era apă caldă. Apoi am încercat să frec dârele, lăsând restul de nas plutind în apa roşiatică. „Al cui ar putea să fie”?, m-am întrebat în timp ce mă priveam în oglindă, cu ochii limpeziţi de apa rece cu care-mi răcoream faţa. Aveam faţa întreagă. Iar nasul înroşit de-atâta frecat cu apă rece şi cu prosop. „Bine, dar atunci al cui era? Şi cum de ajunsese în camera mea”. Tot mai nedumerit, m-am îndreptat spre şifonier. Trebuia să mă îmbrac cu ceva şi să ies. Mă sufoca acel cartilaj lăsat în cuva chiuvetei. Telefon n-aveam, ca toată lumea de altfel şi eram nevoit să anunţ poliţia despre ciudata descoperire. Am tras de uşă şi m-am trezit în faţă cu un zid proaspăt tencuit. Din spatele lui se auzeau hohotele de râs.  
- Încetaţi, încetaţi!, am început să strig, sprijinindu-mi cu putere umărul în zidul nedorit.  
 
M-am trezit rostogolindu-mă pe coridor printre cărămizi şi moloz, panicat încât nu mai puteam să-mi opresc urletele, blestemele şi înjurăturile. Zadarnic! A trebuit să mă potolesc treptat, mai ales că niciun vecin nu apăruse ca de obicei în faţa uşilor. Din ce în ce mai uluit, m-am ridicat şi am încercat să-mi curăţ hainele. Mâinile mi se aruncau buimac peste revere şi pantaloni, de parcă un mecanism dereglat le dirija mişcările. Într-un târziu, m-am liniştit. Am îndepărtat o parte din cărămizi cu picioarele, eliberându-mi un fel de spărtură cât să mă lase să trec nestingherit spre uşa întredeschisă. Am revenit înăuntru. M-am dus din nou la baie şi m-am privit în oglindă. Simţeam nevoia să fac un duş, să-mi curăţ trupul de zgura întâmplărilor prin care trecusem. Din fericire, apa caldă revenise. Suspicios, m-am uitat cu atenţie în toate părţile, aşteptându-mă la o altă glumă sinistră şi prostească. Nimic altceva decât urmele legăturilor de pe corpul meu cu care fusesem ţintuit şi tatuajul cu secera şi ciocanul. În rest, puteam respira lejer, nu mă stânjenea nimic. În cadă, apa curgea peste mine, împroşcând faianţa, iar aburul ce se ridica înecăcios din baie acopereau pereţii şi oglinda. Brusc apa începu să miroase a praf iar trupul prinse o năclăială cenuşie care se scurgea lăsând în urmă dungi verticale.  
 
Ce dracu mai e şi asta…?, mi-am zis încercând să închid robinetul. Aparent am reuşit să-l închid . Însă apa continua să curgă din ce în ce mai murdară şi mai fierbinte. Aburii se ridicau de jos ca un nor dens acoperindu-mi trupul. Pe dibuite, ţinându-mi respiraţia caut clanţa uşii, deschizând-o fără niciun efort. M-am prăvălit afară şi cu ochii închişi m-am îndreptat spre dulapul unde erau prosoapele. Iau unul la întâmplare şi încep să-mi şterg corpul de murdăria depusă. Eram acoperit de un roşu asemănător sângelui.  
 
Scârbit,am început să mă îmbrac. Mă îndrept spre hol să-mi încalţ pantofii, când am observat o apă roşie ce curgea pe sub uşa băii. Aud bătăi puternice în uşă şi ies furios, hotărât să alung pe oricine. Furia mi se schimbă brusc în uimire când în faţa uşii erau doi poliţişti, însoţiţi de-o ceată de vecini curioşi.  
- Ce se întâmplă aici?, mă asaltează scurt şi grav unul din poliţişti.  
- Ce să se întâmple!, răspund eu. Aş vrea şi eu să ştiu!  
Unul din poliţişti mă împinge cu violenţă, făcându-şi loc să intre în casă.  
- Ce-ai făcut mă aici, ce-i cu apa asta care tot curge?  
Mă tot împingeau şi mă loveau scurt. Apa aflată pe podea ne împroşca pe toţi. Apoi, încătuşat mă duseră la poliţie. Nici până astăzi nu cred c-aş fi avut vreo vină.Preotul psalmodie ceva ce necesita sa faci semnul crucii şi să îngenunchezi.Cel puțin aşa le şopti gardianul.Căzu în genunchi de parcă tatuajul trebuia să-şi afle iertarea în posturi şi rugăciuni.  
----------------------------------  
Gheorghe Andrei NEAGU  
Focşani, 21 septembrie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Gheorghe Andrei NEAGU - TATUAJUL / Gheorghe Neagu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2093, Anul VI, 23 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gheorghe Neagu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Neagu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!