Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Gheorghe Neagu         Publicat în: Ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Gheorghe Andrei NEAGU - SALAMANDRA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Iarna fusese uşoară. Petice de gheaţă, petice de zăpadă. Crâmpeie de alb şi negru. Apoi soarele. Vesel, proaspăt, gata să se întreacă pe sine. Şi petele fug. Sau nu, nu fug. Sunt sorbite de buzele de razele lui. Negrul se întinde în ramuri şi-n tulpini, şi-n mugurii ce nu s-au desfăcut încă. Şi din nou lumină, în muguri înflorind. Ca dintr-o noapte adâncă, strălucesc şi izvoarele. Apoi gonesc spre tainice chemări spre albii tot mai largi,mai pline de apă.  
 
Merg obosit. Ba nu, moleşit. Căldura îmi înmoaie plăcut oasele biciuite de frigul din trecut. Paşii mă poartă cu greu. Nu ei, ci eu îi port. Sau cine mai poate şti care pe care mai poartă. Oricum sunt acolo unde lumina mai poate să-mi adauge căldură. Sunt sub flori. Am fost şi sub muguri şi în crengile negre. Aştept acum verdele vieţii, frunzele. Iar paşii se duc şi mă duc, iar pământul se lasă călcat, răcorindu-mi privirea. Mă bucură reavănul ţărânii văioagelor umbrite. În mijlocul lor, o mică reptilă cu pielea viu colorată îmi urmăreşte paşii. Pământul musteşte, iar eu, în fiecare zi, sunt tot mai însetat. Iar setea mă face prizonierul izvoarelor. De parcă aş fi o marionetă. Aşa o fi umbra mea? Poate. O port peste tot şi lumea parcă ar râde. Nu mai înţeleg nimic. De ce cred ca umbra mea este marioneta. Se lasă pe spate când vreau? Nu! Nu, sunt eu marioneta! Şi-atunci sunt mai bărbat? Da! Pentru că zilele trec şi verdele frunzelor izbucneşte-n lemnul ramurilor sărutate de soare. Şi din negru ţâşneşte viaţa sau reptila. Iar albul a rămas doar o amintire, amintire fiind şi eu pentru marioneta mea. Nici măcar atât, fiindcă eu nu sunt amintire, ea, marioneta da. De aceea o port legată de mine, pentru că şi eu pot fi umbră, verdele şi răcoarea vieţii şi negrul pământului. Ca orice maternitate, ca orice punct material. Sunt viaţă! Iar marioneta trăieşte prin mine. oamenii o văd şi râd. Râde şi marioneta când o mişc. Şi din nou am senzaţia că ea mă sileşte pe mine, fiind marioneta marionetei mele. De cine râde lumea? De mine, sau de ea?  
 
Paşii mă poartă prin aceleaşi locuri umbroase. Ba nu, sunt altele. Şi tot atât de materne. Doresc maternitatea? Nu ştiu, dar caut aceleaşi văioage întunecate. Şi iat-o! S-a desprins de mine, o mână apoi alta. Şi pielea se lasă sărutată. De mâini? Iar marioneta nu-i. Nici lumea. Sunt eu şi mâinile ei. Mă gustă şi-mi redau umbră. În locul marionetei sau în locul meu. Sunt eu însumi. Dar ea? Ea…  
 
Zilele trec. Şi paşii mei şi verdele frunzelor e tot mai intens. Negrul matern dă viaţă şi mereu dispare. Iarba-l ascunde. Verde, verde şi iarăşi verde. Şi paşii mei flămânzi de maternitate. Doar ei. O găsesc prin aceleaşi văioage. Cu aceleaşi curgeri cristaline. Şi paşii se bucură. Sărut cu tălpile răcoarea pământului. Şi Geea-mi priveşte sărutul. Îi simt înfiorarea şi tulburarea izvoarelor. Mă înfior la rându-mi. Şi tălpile. Iar marioneta? Nu-i. Eu sunt. Zi cu zi am crescut. Am devenit bărbat. Iar gustul pământului matern mă doare. Mă răscoleşte tot mai mult. Eu sunt bărbatul. Şi-mi răsfir tălpile peste maternitatea răcoroasă. E neagră. Ultimul negru în marea de verde. Verdele vieţii. Şi trupul mi se-nfioară. Am umbră? Sau umbra mă are pe mine? Iar încep? Nu. Nu trebuie. Eu sunt bărbatul cu umbră. Deci, eu am umbră. Nu am umbră. Nu am… Pe naiba, eu am nevoie de ea. Îmi este necesară maternitatea. Ce-aş fi fără ea? O trecere? Da. O trecere prin spaţiu şi timp. Şi nu vreau să fiu o umbră. Nu vreau să am umbră. Dar vreau să fie ea. Ea, umbra mea. Umbra care să-mi ascundă neputinţa. Iar paşii mei să-şi găsească răcoarea în maternitatea umbrei. Când văioagele vor dispărea sub verdele vieţii. Când curgerile vor înceta. Eu însumi să pot fi Ea. Sau Ea să-mi dea umbra care să-mi apere maternitatea. Şi pretutindeni să găsesc răcoarea. Răcoarea sufletului însetat. Şi trupului înfierbântat. Şi tălpile fierbinţi de căutare. Şi dorinţelor mele. Şi bărbăţiei mele. De aceea trebuie să-mi bucur încă tălpile de răcoarea văioagelor umede.  
- Doamne! Ce este?  
 
Negrul se întrerupse brusc. Pete de aur şi lumină laolaltă cu cele de un negru strălucitor, arămiu şi roşu. Şi toate-s în mişcare. Se mişcă maternitatea? Nu. nu-i ea. E o salamandră ce-şi caută locurile umbroase. Şi ea? Ea nu-i, nu trebuie, este doar o salamandră greoaie şi nedorită. Şi talpa piciorului meu s-abate peste culorile-n mişcare, strivind cu disperare şi spaimă. Spaimă de culori. Nu mai vreau culori, vreau puritatea negrului matern. Şi talpa continuă a strivi. Urzicături dureroase-o străbat. Mă cutremur şi cad. Pe fundul văioagei e bine. Mă cufund în răcoarea pământului. Deasupra e cerul. Şi frunzele. Da, frunzele. Se înroşesc brusc şi cad, acoperindu-mă de foarte multe frunze. Şi cerul păleşte, iar frunzele continuă să cadă. În trup, răcoarea pătrunde tot mai adânc. Tot mai adânc. O simt alunecându-mi de-a lungul picioarelor. Iar frunzele cad. Şi crengile sunt goale. Tot mai goale şi negre, de parcă văioaga s-ar fi urcat spre cer. Iar eu tot mai rece. Frunzele cad şi iar cad, de parcă ar vrea să-mi dăruiască pe veci maternitatea. Şi dorm, aşteptând o nouă înflorire a negrului matern.  
--------------------------  
Gheorghe Andrei NEAGU  
Focşani, 15 septembrie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Gheorghe Andrei NEAGU - SALAMANDRA / Gheorghe Neagu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2089, Anul VI, 19 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gheorghe Neagu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Neagu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!