Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   


Autor: Gheorghe Constantin Nistoroiu         Publicat în: Ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Gheorghe Constantin NISTOROIU - BASARABIA-MIREASA MARTIRĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Fie ca Dumnezeu care poate totul, care ştie adevărul să ne facă parte de Basarabia întregită la trupul Ţării.” (Antonie Plămădeală-Mitropolitul Ardealului)  
„Chemaţi la cârmă valorile ce stau în umbră, aruncate de puternicii zilei. Daţi Basarabiei drepturile ei. Fiţi demofili şi răsplata vă va fi mare! ” (Părintele VASILE ŢEPORDEI)  
 
Puţina şi superficiala informaţie, fie din rea voinţă, fie din nepăsare, fie din orice altceva, face ca nici organismele europene internaţionale să cunoască adevărul adevărat despre acest sfânt şi străvechi pământ românesc, Basarabia-Vatră Străbună aşezată de Bunul Dumnezeu între Carpaţii Orientali până dincolo de Nistru (Tyras), străvechiul spaţiu traco-geto-dac, privind spiritul, naşterea, limba, cultura, civilizaţia, fiinţa şi vechimea ei, rămânând chiar şi pentru majoritatea basarabenilor aproape o terra incognita.  
 
Străvechiul teritoriu ce se întinde dincolo de Hotin spre nord, reprezintă marginea răsăriteană a milenarei Vetre a daco-geţilor în sânul căreia Basarabia consfiinţeşte teritoriul românesc: ”... cu o imensă întindere, de la Carpații Nordici și mult spre răsărit, până spre Urali și Marea Caspică – era populată în Străvechime și Antichitate, covârșitor, de geți,o uriașă comunitate etnică ce făcea parte din marea națiune matcă a illiro-traco-geto-dacilor.”(conf.univ.dr. Gh.D.Istru, Strămoșii Noștri Reali Geții-Dacii-Tracii-Illirii- națiunea matcă din vatra ” Vechii Europe”. Ed. Mica Valahie, București 2010, p.134)  
 
Atestate arhelogic, primele urme ale civilizaţiei umane se situează în perioada paleoliticului mijlociu, aproximativ 1000.000-100.000 de ani, î. d. Hr, c.f. Dr. Valeriu Matei: Românii de la Răsărit de Prut: Cronologie Istorică în Basarabia Schiţă Istorică şi Culturală, op. cit. p. 129, sau cca. 300.000 de ani cum afirmă I. G. Hâncu în Vestigii strămoşeşti, Chişinău, 1990,p. 5.  
 
Pe terasele din apropierea marilor râuri Prut şi Nistru vestigiile cercetate au scos la iveală bogate staţiuni paleolitice, consemnează Constanţa Dimitriu: Câteva obiecte preistorice găsite în Basarabia în <>, nr. 4, 1933, p. 292, iar Ion Horaţiu Crişan afirmă că dincolo de cele peste 70 de aşezări şi cele 4 necropole descoperite, ceramica geţilor atât de iscusiţi în arta olăritului se întinde până spre zona Niprului. (I. H. Crişan, Burebista şi epoca sa. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Bucureşti, 1977, p. 283)  
 
Cercetătorii avizaţi consideră că separarea daco-geţilor, ramura de nord de marele trunchi trac s-ar fi petrecut în secolul al VIII-lea î.d.Hr.  
 
Drama tuturor popoarelor lumii, ca şi măreţia lor dealtfel, fie creştine, fie necreştine se datorează în mod expres Aristocraţiei mirene şi Clerului, care nu înţeleg că nobleţea lor nu constă în heraldică, în arborele genealogic, în cuscrii, în moşii, în stăpâniri, în comploturi, în compromisuri, în vânzări, în exploatarea celor mulţi, în cumpărări de titluri, în conspiraţii, în trădări, în alianţe-mezalianţe, în uzurpări, în nedreptăţi, în înşelări, în expediţii, în expansiuni, în cruciade, în bancheri, în bănci, etc., ci numai şi numai în slujirea şi iubirea de Dumnezeu şi de Neam, precum şi în cinstirea după merit moral a celorlalte popoare.  
 
Mântuitorul lumii Iisus Hristos, Boierul prin excelenţă cum Îl numea evreul devenit monah, Nicu Steinhardt, Împăratul cosmosului, desfiinţează artistocraţia clădită cu trudă pe orizontală, substituind-o cu Boieria verticală, adică nobleţea ca urcuş evanghelic a virtuţiilor creştine, astfel că şi ţăranul, monarhul, vlădica sau sclavul pot fi boieri întru Hristos, diferenţa făcând-o doar aleasa şi suprema slujire prin suferinţă, rugă, jertfă şi dragostea iubirii lor hristice.  
 
Deci, aristocraţia şi clerul, cel puţin la popoarele creştine, deşi nu sunt scutite nici celelalte seminţii, trebuie să-şi asume rolul Elitei conducătoare, moral, politic, social, cultural, creştin-ortodox, a poporului pentru popor şi co-slujitoare a Neamului întru Dumnezeu. Dinastia conducătoare trebuie să fie cea a virtuţiilor, a spiritului, a slujirii întru Frumos, nu cea a arborelui genealogic sau paradoxal, a ciocoilor-arendaşi parveniţi prin demagogia democrată a doctrinelor politice. În acest fel, în acest sens şi mod de slujire hristică, fiecare naţiune creştină, ar deveni model pentru celelalte popoare, păstrându-şi cu nobleţe naţionalismul său, spiritul-creator, credinţa sa, moşia sa, libertatea sa, cultura sa, tradiţia sa, dreptatea sa, iubirea sa, crucea sa, veşnicia sa, întru Adevărul Învierii lui Hristos, întru mântuirea lor.  
 
Dar, culmea înjosirii şi a stupidităţii, tocmai naţiunile creştine, prin Aristocraţia lor conducătoare şi Ierarhia clerului, mereu avide de putere şi bogăţii, se abat în mod ruşinos, slugarnic, vânzător şi trădător de la menirea boieriei lor ortodoxe, de la nobleţea slujirii lor naţionalist-hristice, cu mult mai revoltător parcă decât toate celelalte naţii necreştine.  
 
Tocmai de aceea, Istoria naţională ca şi cea universală este plină de la un capăt la altul de lupte fraticide, de invazii migratoare, de conspiraţii şi ucideri între principi şi principi, între monarhi şi monarhi, între voievozi şi voievozi pentru sceptru şi coroană, între fii şi părinţi, între părinţi şi copii, între fraţi şi fraţi, între clerici şi clerici, între clerici şi mireni pentru tiară şi cârje, între biserici şi biserici, între primaturi şi primaturi, între biserici şi confesiuni, între cruce şi stea, între cruce şi semilună, între aristocraţi şi aristocraţi pentru blazon şi tron, între ciocoi şi ciocoi, între burghezi şi burghezi pentru putere şi moşii, între proletari şi proletari pentru socialism şi anarhie, între atei, gnostici, sectanţi şi creştini, între intelectuali şi oameni de cultură pentru supremaţia materiei sau a spiritului. Istoria este deci, plină de persecuţii, prigoniri, cruciade, inchiziţii, arderi pe rug, bule papale, indulgenţe papiste, revolte protestante, spânzurători, robi, sclavi, cerşetori, mutilaţi, piraţi, infamii, paparazzi, paparude, obedienţe, audienţe, răstigniri, răscoale, revoluţii, războaie expansioniste, mondiale, urzeli în budoare catifelate, otrăviri regale, pontificale, patriarhale, calomnii, denigrări, uri, violenţe, rulete ruseşti, cazinouri apusene, jocuri de noroc, jocuri de bursă, jocuri de putere, apartheid-uri, ku klux klan-uri, sperjururi, abjurări, caterisiri, profanări, plagieri, trafic de droguri şi de orice, diversiuni diverse, furturi de invenţii, hoţii de inovaţii, ambiţii fără scrupule, manipulări cotidiene, incesturi regale, mirene, clerico-monahale, sisteme pseudo-filosofice, doctrine marxiste, leniniste, staliniste, nihiliste, forţe oculte, masonerii, Internaţionale, plenare, soviete, comisariate, infailibilităţi pontificale, sionismo-rabinice, uniatisme, iredentisme, cămătării, cabareturi, prostituţie civică, politică, case de lux, case de toleranţă, homoxesualitate şi pedofilie clerico-mireană, închisori, temniţe, torturi, înscenări, anchete, supravegheri, gulaguri, crime de castă, omoruri de clan, ucideri dinastice, suprimări ecumenice, genociduri politice, pogromuri, globalizări, panerezii, neoschisme, sindicalisme, mondialisme, neolibertăţi, comunitarisme, neoliberalisme, etc.  
 
Toate aceste înfruntări, înfumurări, confruntări, tulburări, calamităţi, agonii, crize, nedreptăţi, exploatări, mândrii, neajunsuri, prejudecăţi, alienări, sminteli, nebunii patologice, închipuiri-astrologice, magii, citiri în iluzii, în comete, în constelaţii, demofilii, spiritisme, mistificări, macină trupul şi vigoarea unei naţiuni, slăbindu-i sufletul comuniunii sale patriarhale, naţionalist-religioase, a unităţii politice, sociale, a bunăstării economice, făcând-o astfel vulnerabilă, neputincioasă, orfană, frântă şi înfrântă în faţa tuturor năvălirilor şi poftirilor barbare ale duşmanilor din casă şi din afară.  
 
Tot ce a fost bun, curat şi sfânt pe pământul nostru dac le-a luat Cerul ca moştenire.  
 
Aşa s-a întâmplat şi cu Neamul nostru străvechi şi binecuvântat: descendent din prima Familie a lumii, ascendent al marelui Imperiu trac, urmaş al marelui Regat dac, cocon al marilor cnezi, voievozi şi domnitori, odraslă a boierilor şi vlădicilor aleşi, candelă a mamelor iubitoare, luminător al iluştrilor cărturari, stejar al falnicilor ţărani, steag al eroilor, apoteoză legendară, cruce a martirilor, imn al sfinţilor, care a ajuns graţie neunirii spiritual-politice din lăuntru, respectiv a nepăsării de Dumnezeu şi graţie vrăjmaşilor din afară, să fie prigonit, călcat de copitele migratoare, sfârtecat de imperii creştine şi necreştine, amăgit de culte creştine, prădat şi jefuit de boierimea calicească, trădat de ciocoime, manipulat de masonerii, amanetat de arendaşii alogeni, vândut de proletari, donat de neoburghezia social-liberală, spulberat la răscruce de vânturi, prăbuşit la porţi străine şi ferecate, târât şi osândit permanent la sărăcie, boli, scuipări, pălmuiri, batjocoriri.  
 
Graţie aşadar, pseudo-aristocraţiei interesate de tron şi avere, nu şi de Ţară, şi a micimii înaltului cler ortodox în mare parte, grijuliu doar de el, nu şi de Dumnezeu, Neamul nostru creştin din toate Principatele dacoromâne şi-a aflat Unitatea politică de la Viteazul MIHAI, după secole de suferinţe, înfrângeri, biruinţe, îngenuncheri, pătimiri şi răstigniri.  
 
Prima Mlădiţă regală care a fost leagănul marilor personalităţi crescute la Sânul dacoromânismului ce s-a trezit spre comuniune, spre Unirea cea Mare a fost Basarabia, Mireasa şi Martira, care a pătimit cel mai mult dintre toţi români. Au fost în istoria noastră doar câţiva mari Voievozi cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de ţară, dar graţie trădătorilor omniprezenţi au plătit cu viaţa. Asemeni lor au mai fost şi câţiva oameni aleşi cu diverse misiuni şi vocaţii, care au punctat istoria, cultura, spiritul nostru şi norodul mereu chemat şi predispus totdeauna la jertfa cea mare pentru Neam şi Dumnezeu.  
 
O singură dată s-a ridicat Ţara Românilor de la un capăt la altul prin cei mai aleşi, mai bravi, mai erudiţi, mai curaţi şi mai creştini Fii ai ei, ca să păstreze de-apururi prin Marea Sfântă Jertfă, care a consfiinţit idealul Unităţii, Identităţii şi Demnităţii Neamului Ortodox Dacoromân, ca armonie între Fiii aceleiaşi Naţii şi între alţi semeni purtători de omenie, prin Libertate, Dreptate, Adevăr, Credinţă, Nădejde şi Dragoste întru Dumnezeu, dar s-au năpustit din toate părţile, toate năpârcile, toate hienele, toţi şacalii, toate viperele, toate jivinele, toate târâtoarele, toate dihăniile feroce dinlăuntru, care au crescut la sânul aceluiaşi neam prea darnic, toţi renegaţii şi alogenii cu ura lor viscerală, prelinsă ca un venin de şarpe şi le-au frânt primăvara tinereţii, le-au ferecat vara împlinirilor vocaţionale în zărci şi casimci, le-au năpăstuit toamna doldora de roadele înţelepciunii între furtunile Bărăganului şi stepele încremenite ale Siberiei, mânjind cu denigrările mârşavei lor mişelii, neaua iernii ninsă ca prolog al viitorului de pe frunţile străluminate de aura eroic-mucenicească.  
 
Dacă boierimea locală basarabeană s-a calicit cu poporul şi s-a căciulit mai mult cu muscalii, ca pe vremuri cu fanarioţii, datinile, tradiţia, limba, credinţa, veşnicia, au rămas în grija puţinilor boieri şi vlădici demni şi a ţăranilor din sânul cărora au ţâşnit marile personalităţi basarabene ce au aprins Rugul Românismului.  
 
Un astfel de vlăstar care a crescut Stejar falnic a fost boierul creştin Vasile Stroescu, ctitor de biserici în Transilvania, Moldova şi Ţara Românească. În plan politic ajunge membru onorific al Academiei Române şi senator al Ardealului în Parlamentul României Mari. Acest mecena al culturii româneşti, donează ardelenilor un milion de coroane prin banca „Albina”, renovând şi construind sute de biserici în Transilvania şi nu numai: „În nordul Moldovei a înfiinţat pe cheltuiala sa, aproape 30 de şcoli primare, iar în 1906, a oferit 200.000 de ruble în scopul construirii unei mari catedrale ortodoxe la Bucureşti. Pentru a îndulci situaţia economică a ţăranilor basarabeni şi-a arendat moşiile acestora la preţuri foarte mici.” (Gheorghe Radu, Basarabia pământ românesc. Ed. Cetatea Doamnei, Piatra Neamţ, 2008, p. 64)  
 
A fost voinţa Domnului ca un boier, basarabeanul-ardelean Vasile Stroescu să fie un artizan şi un ctitor în Ardeal pentru Unirea cu Ţara şi un cărturar-pedagog, ardeleanul-basarabean Onisifor Ghibu să devină animatorul basarabenilor pentru acelaşi sfânt Ideal. Profesorul Onisifor Ghibu devine membru corespondent al Academiei Române, ministru, senator, ambasador în Basarabia al ASTREI ardelene-veritabilă Academie a Românismului. Ca emisar al ASTREI, la izbucnirea primei conflagraţii mondiale, Onisifor Ghibu se refugiază şi reînvie la Bucureşti, la 20 Martie 1915, gazeta de apărare şi afirmare a românismului în vederea Unirii tuturor românilor, Tribuna, alături de fraţii-redactori arădeni, Constantin Bucşan şi Ghiţă Popp. În primul ei număr a scris: <> (Onisifor Ghibu, Unitatea Românească şi Chestiunea Basarabiei. Ediţie îngrijită de Dumitru Preda. Ed. Fiat Lux, Bucureşti, 1995, p. 64)  
 
Profesorul-jurnalist crede în necesitatea războiului dus ca jertfă de români pentru înfăptuirea măreţei Uniri a tuturor românilor. În acest sens îi scria profesorului Iorga: „Noi credem şi acum-că acest război trebuie făcut cu orice preţ, după ce el va fi pregătit, cât se va putea mai bine. Fără acest război nu numai că nu vom câştiga ceea ce e al nostru, dar vom pierde şi ce avem: ne vom pierde sufletul şi vom pierde orice justificare morală de a mai trăi ca popor... România trebuie să-şi facă datoria faţă de idealul ei. Altfel ar dovedi că n-are ideal, iar popoarele fără ideal n-au drepturi la viaţă în vremuri ca acestea, când şi cele mai mari popoare îşi cumpără atât de scump acest drept sfânt.” (idem.)  
 
În zecile de articole scrise cu însufleţire creştină de Onisifor Ghibu între 1914-1918, anii pribegiei, patriotul ardelean s-a intensificat astfel cu crezul Basarabiei, cu crezul şi idealul sfânt al Dacoromâniei. Explozia socială produsă de Revoluţia bolşevică în sânul Imperiului ţarist la 1917, a creat condiţiile creării Mişcării de eliberare naţională a românilor din Basarabia. Exponentul acestei Mişcări a devenit Partidul Naţional Moldovenesc, creat în martie-aprilie 1917, de către profesorul Onisifor Ghibu în cadrul Apostolatului său de la Chişinău, expresie a celei mai grăitoare mărturii, închegându-se astfel statul: Republica Democratică Moldovenească, care avea să pregătească prin autonomia politică şi teritorială unirea ei cu România-Mumă, la 27 martie 1918.  
 
Numai din pespectiva istoriei prin prisma adevărului istoric privind poporul român şi flagelul comunist putem avea cu adevărat o atitudine demnă şi responsabilă. Începând cu 1917, anul care a afectat la modul general istoria mondială şi-n special istoria Europei de est şi a unei părţi reprezentative din Asia, cu răsfrângeri seismice în Africa şi America de Sud, angajând în complexitatea acestui fenomen de natură socio-politico-ideologică şi ţara noastră. România s-a situat ca un mare zid de apărare al Peninsulei Balcanice şi al Europei Centrale între 1917-1944, în faţa expansiunii ciumei roşii a ateismului bolşevic, fiind prima ţară căreia Ziderblum-Lenin i-a declarat război: „În perioada interbelică bandele bolşevice din Basarabia sprijinite de agenturile sovietice au asasinat 1.259 soldaţi din jandarmerie şi 1.197 poliţişti. În replică justiţia militară a dat 6.350 de ani de închisoare celor 896 de terorişti arestaţi între 1920-1936, dintre care, 98% erau evrei.” (Radu Theodoru, România, Românii şi Comunismul. Un răspuns documentat la o provocare antiromânească. Ed. Lucman, 2009, p. 7)  
 
Trebuie, ca românii care, cu adevărat respectă fenomenul românesc în unicitatea lui ortodoxă să fie demni în a demasca manipularea, să deconspire grupurile străine sau iudele vândute, renegate, străine interesului nostru naţional, să respingă vehement falsurile istorice care ni se impun ca realitate obligatorie din partea marii Oculte: „Nu mai este astăzi un secret că doctrina comunistă îşi are originea la Marx, evreu din Germania. Că zisa Marea Revoluţie din Rusia anilor 1917-1921, i-a avut protagonişti pe Lev Bronştein zis Troţki şi pe Ziberblum zis Lenin, sprijiniţi material şi politic de marea finanţă iudaică din S.U.A. şi Germania. David R. Francis, ambasador american în Rusia, cablogramă trimisă guvernului S.U.A., ianuarie 1918 << ...Liderilor bolşevici de aici, dintre care majoritatea sunt evrei, iar dintre aceştia nouăzeci la sută sunt exilaţi reîntorşi, puţin le pasă de Rusia sau de oricare alte ţări, ei fiind internaţionalişti care încearcă să declanşeze o revoluţie socială la nivelul întregii lumi.>> Căpitanul american Montgomery Schuyler, ofiţer de informaţii în Rusia bolşevică. Din rapoartele trimise şefului de Stat Major al Informaţiilor << ... mişcarea bolşevică este şi a fost, încă de la începututile ei, orientată şi controlată de evreii ruşi de cea cea mai sordidă teapă.>> Acelaşi căpitan în raportul din 9 iunie 1919 << ...Un tabel întocmit în 1918 de Robert Wilton, corespondentul din Rusia al ziarului „London Times” arată că în acea perioadă existau 384 de comisari, incluzând 2 negri, 13 ruşi, 15 chinezi, 22 de armeni şi peste 300 de evrei. Dintre aceştia din urmă 264 veniseră din Statele Unite, după căderea Guvernului Imperial.>> CEKA poliţia politică a bolşevicilor. Şef, Moses Uritzky şi Gernrikh Yagoda-Yehuda, evrei.” (Radu Theodoru, op. cit. p. 16)  
 
Rolul militant al neobositului patriot ardelean Onisifor Ghibu în cetatea Basarabiei a fost intens şi imens. A colaborat la Cuvântul moldovenesc, iniţiind apoi o Şcoală moldovenească de formare a viitorilor apostoli ai românismului, aducând cu sprijinul unor mari generali şi ofiţeri patrioţi în frunte cu Constantin Prezan, viitorul mareşal, la 1 Octombrie 1917, o tiparniţă la Chişinău, întemeind gazeta <>, în paginile căreia a aşezat Declaraţia-program a Unirii: „Ţara de mâine a românilor-trebuie să cuprindă întreg pământul locuit de ei, de la Tisa şi până la Nistru, şi încă dincolo de acest râu... Nimeni nu ne poate tăgădui dreptul asupra pământurilor, în care noi suntem cei mai vechi şi cei mai mulţi locuitori.” (Onisifor Ghibu, op. cit. p. 65)  
 
În cadrul Mişcării de eliberare naţională a românilor basarabeni, roluri şi asumări decisive privin biruinţa acesteia au avut-o: Adunarea Uniunii Cooperatorilor din Basarabia (6-7 aprilie 1917), Adunarea extraordinară a reprezentanţilor clerului şi mirenilor (19-25 aprilie 1917), Congresul Ţărănimii din Basarabia (23-25 mai 1917), Congresul Învăţătorilor Moldoveni (25-28 mai 1917) şi Congresul militarilor moldoveni (Chişinău, 20-27 octombrie 1917) şi, la fel de important presa naţională prin militanţii ei de seamă. Toate aceste mari voinţe au hotărât instituirea Sfatului Ţării, care prin cei 95 de deputaţi prezenţi şi-a deschis primele lucrări la 21 noiembrie 1917, alegând pe Ion Ianculeţ ex-vicecomisarul Basarabiei ca preşedinte al Sfatului Ţării, pe Pantelimon Halippa şi Mihail Savenco-vicepreşedinţi, iar pe Ion Buzdugan, Veniamin I. Grinfeld, Boris Epure şi C. P. Misircov, ca secretari. ( Basarabia-Schiţă istorică şi culturală. Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi Editura Semne 2008, p. 28)  
 
Sfatul Ţării s-a întrunit solemn sub preşedenţia lui Ion Inculeţ, preşedintele Republicii Democratice Moldoveneşti şi a guvernului, în prezenţa primului- ministru Alexandru Marghiloman al României dând citire Declaraţiei de Unire la 27 Martie 1918, cu România: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia de acum o sută şi mai bine de ani (106 ani-n.n.) din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna, se uneşte cu mama sa România. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!” (Gheorghe Radu, Basarabia Pământ Românesc.Ed. „Cetatea Doamnei”, Piatra Neamţ, 2012, p. 96)  
 
După prea lunga rugă şi răbdare aşteptată de sute de generaţii, Neamul s-a întregit în România Mare, axul eminescian-De la Nistru pân’ la Tisa. În ziarul înflăcăratului luptător ardelean Onisifor Ghibu s-a scris cu majuscule: „ BASARABIA S-A UNIT CU ŢARA-MAMĂ!” <> (O. Ghibu, op. cit. p. 65)  
 
Moţiunea Basarabia-Actul Unirii a fost semnată de Ion Inculeţ-preşedintele Sfatului Ţării, Pan Halippa-vicepreşedinte şi Ion Buzdugan-Secretar, având inscripţionată portretele regelui Ferdinand cu iscălitura sa (sub cuvântul <>), a Domnitorului Ştefan cel Mare cu sigiliul şi anii de domnie (în stânga), precum şi a lui Dimitrie Cantemir, cu anii de domnie (în dreapta), iar dedesuptul moţiunii o inscripţie a Cetăţii Albe din 1476, la care se adaugă şi două strofe din poezia Zaridei Sylvia: „Bucuraţi-vă surori mândre şi vă veseliţi/ Împreună regăsite, lângă maica ce iubiţi/ Jucaţi hora înfrăţirii cu flăcăi dintre stejari/ Hora sfântă a dezrobirii, hora României Mari.// Iar când falnic viitorul, va păstra în veci solia,/ Basarabia rămâne pe veci a ţării noastre rai;/ Ca în hrisoave să rămână Ferdinand şi cu Maria,/ Prea slăviţi în România pe altarul lui Mihai.” (idem)  
 
Basarabia redevenind din acea clipă vechea provincie dacoromână. Adunarea Deputaţilor şi Senatul României au votat la 29 Decembrie 1919, Legea privind ratificarea Unirii Basarabiei cu România, act ce s-a consfiinţit la 31 Decembrie 1919, prin promulgarea Legii respective: 3 deputaţi au votat împotrivă, 36 ( deputaţi ucraineni, evrei, bulgari şi germani s-au abţinut, iar 86 au votat Unirea. Graţie măreţului şi divinului eveniment, regele Ferinand îi scria lui I. Inculeţ la 28 Martie 1918: „Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat în zilele de restrişte, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe fraţii basarabeni revenind iarăşi la patria mamă. Aduc prinosul meu de călduroase mulţumiri domniilor voastre şi Sfatului Ţării ale cărui patriotice sforţări au fost încoronate de succes.”  
 
După vizitele la orfelinatul din satul Sascut, la spitalul Oneşti şi satele Grozeşti-Oituz, Caşin, printre suferinţe, jale, ruine şi dărâmături, Regina Maria consemnează a doua zi în Jurnalul de Război: „Basarabia s-a declarat anexată României. E un motiv de mare bucurie-ar trebui să mă bucur şi eu, dar m-am dezobişnuit şi nu pot decât să privesc înainte cu teamă, întrebându-mă ce necazuri ne va mai aduce situaţia.” (Iaşi, Miercuri, 28 Martie / 10 Aprilie 1918, MARIA Regina României, Jurnal de Război 1918. Vol. III. Trad. de Anca Bărbulescu. Ediţie îngrijită de Lucian Boia. Ed. Humanitas, Bucureşti, 2015, p. 25)  
 
Nădejdea creştină este permanent vie. Ea nu moare niciodată. Ne învaţă să credem continuu şi să sperăm că prin voia Bunului Dumnezeu, unitatea neamului românesc se va reface într-o zi binecuvântată în hotarele lui fireşti, cum întrezărea cărturarul-mitropolit basarabean Antonie Plămădeală: „Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei nu s-au rupt niciodată din propria lor voinţă de trupul Ţării. Întotdeauna rupturile au fost silnice. Şi, oricât m-aş strădui, mintea mea nu poate înţelege cum de se pot împăca unii cu silnicia. Ba chiar, sunt unii care, incredibil, încep să numească silnicia binecuvântare, şi s-o creadă privilegiu. Şi aşa, păşim pe un teren care se va descoperi uşor a fi fost al trădării şi al ruşinii.” (Antonie Plămădeală, Basarabia. Sibiu, 2003, p. 126)  
 
Existenţa unor aleşi ai Domnului, chemaţi la afirmarea şi susţinerea românismului unitar s-a propagat ca un puternic ecou reverberat în inimile adevăraţilor români promotori ai Unirii.  
 
Basarabia, Mireasa înrobită a fost Martira care a tras semnalul întregirii tuturor românilor. După Împlinire însă, visul Miresei a rămas doar o amăruie închipuire, nelăsând loc nici bucuriei, nici măreţiei. După numai 15 ani de la Unire, Părintele Vasile Ţepordei, unul dintre Luminătorii Basarabiei, constata cu amărăciune: „Basarabia este cu mult mai străină sufleteşte decât în 1918. Datorită jocului politic..., şi altor cauze, generaţia Unirii s-a dovedit după Unire, inconsistentă sufleteşte, etic şi patriotic, instabilă politic, neomogenă şi şubredă, în activitatea şi comportarea ei publică, politică, socială, culturală. N-a rezistat gloriei şi favorurilor excepţionale ce i s-au oferit. Foarte uşor a cedat contaminărilor nefaste politicianiste şi tentaţiilor parvenirii politice-sociale, carierelor şi posturilor rentabile-toţi fruntaşii unionişti au ajuns miniştrii (Inculeţ de 11 ori, Halippa de 9 ori ş.a.), academicieni, profesori universitari, deputaţi, prefecţi, primari urbani, directori de bănci, etc.” (Vasile Ţepordei, Scrieri Alese. Ed. Flux, 2005, p. 88, 11)  
 
Dar, să nădăjduim prin rugă şi jertfă în marele Dar, pe care ni-l va face Bunul Dumnezeu, vorba Părintelui Sergiu Roşca, alt Luminător basarabean al Nemului: „ Aşa cum în 1918 ea a fost prima rândunică ce a prevestit zorile unei vieţi noi pentru neamul românesc, dând semnalul Unirii şi al Reîntregirii neamului, acelaşi semnal îl dă şi astăzi.” (Basarabia, nr. 526 din 28.o3.1943)  
 
La două decenii de la înfăptuirea sfântului Ideal creştin românesc, altă mlădiţă basarabeană, profesorul G. Raşcu, publicist însemnat al vremii mărturisea: „Unirea Basarbiei-a fost pentru sufletele româneşti ca un balsam pus pe o rană adâncă, ca o rază de mângâiere venită în vremea celei mai cumplite deznădejdi. Basarabia s-a unit cu ţara mamă atunci când n-avea nimic de câştigat, decât bucurie sufletească; de aceea pentru noi, aceia care trăim la graniţa Nistrului şi ne hrănim din pământul ei binecuvântat, nu poate să existe o zi mai scumpă decât ziua de 27 martie.” (Sergiu C. Roşca, Basarabia Pământul misiunii noastre. Ed. Universitară, Bucureşti, 2006, p. 7)  
 
Să rămână şi pentru noi românii de astăzi, grija de a trage primii semnalul aceastei misiuni divine a Re-Unirii cu Basarabia, fără a avea ceva de câştigat decât bucuria sufletească şi binecuvântarea lui Dumnezeu!  
Amin!  
Întru mulţi ani fericiţi Mireasă şi Martiră Basarabie!  
-----------------------------  
Gheorghe Constantin NISTOROIU  
27 Martie 2016, Brusturi-Neamţ.  
 
Referinţă Bibliografică:
Gheorghe Constantin NISTOROIU - BASARABIA-MIREASA MARTIRĂ / Gheorghe Constantin Nistoroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1914, Anul VI, 28 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gheorghe Constantin Nistoroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Constantin Nistoroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!