Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Versuri > Istorie > Mobil |   


Autor: Gheorghe Constantin Nistoroiu         Publicat în: Ediţia nr. 1839 din 13 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

Gheorghe Constantin NISTOROIU - RĂSPLATĂ PENTRU TRĂDARE

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Pe trădător nici corbii nu-l mănâncă.”  
„Pentru trădare nu există iertare.”  
(N. Roşianu, Maxima populară rusă)  
 
Dacoromânul precreştin şi creştin a avut permanent, încă din faşa istoriei, în vreme de prigoană, de răstrişte, de persecuţie, lăuntrică sau din afară, ca sprijin, aliat şi scut, Pădurea cu consorţiul ei suveran- Codrul cel Verde. Fără acest ajutor cu binecuvântare de Sus, românul s-ar fi pierdut în taigaua vrăjmaşilor sau în hoarda trădătorilor.  
 
Toată Moşia geografică, cu întregul relief, cu bogăţiile lui variate la suprafaţă şi-n sânul pământului, cu râuri, cu lacuri, cu munţi, cu podişuri, cu câmpii, cu aer, cu soare, cu floră şi faună, cu oameni, cu surâsuri de cer şi cu pădure cu tot sunt averea inalienabilă şi veşnică a Patriei noastre binecuvântată de Cel Care ne-a dăruit-o.  
 
La împărţitul ţărilor de pe pământ, spune legenda, Dacii au făcut atâta chef, nu arseseră via, că s-au trezit abia după amiază, târziu, când toţi îşi primiseră ţara şi plecaseră s-o ia în stăpânire. Când apostolul Andrei i-a spus Mântuitorului Hristos că dacoromânii sunt necăjiţi tare şi bocesc la Poarta Raiului, atunci Domnul le-a oferit ceea ce-I mai rămăsese Sieşi: Grădina Sa. „Dar aici, peste această Grădină a lui Dumnezeu, spune Arhiepiscopul de Argeş- Calinic-Boierul, au tăbărât veacuri de-a rândul, din toate părţile, neamuri care au primit şi ele de la Dumnezeu Ţara lor. Ne-au întunecat zările, ne-au distrus cărările, au umplut de sânge brazdele, au ars grânele, au otrăvit fântânile. S-au pus cu topoarele să hăcuie pădurile şi să distrugă Grădina lui Dumnezeu, dată românilor spre păstrare şi bucurie.”(Calinic Episcopul-Veşnicia de zi cu zi. Curtea Veche, Bucureşti, 2006, p. 117)  
 
Ţara noastră deci, primită de Sus, fostă bogată foarte şi preafrumoasă mult timp, a ajuns de alalteri, de ieri şi de azi, mai rău decât Cenuşăreasa, graţie politicienilor care au vândut-o ca la târgul de sclavi sau de vite, devenind apoi şi cozile de topor, ale celor ce au râvnit-o şi au exploatat-o fără cruţare, iar după ce au vândut aproape totul, s-au pus să căsăpească şi cea mai rămas din biata Pădure străbună: „...cu concursul politicienilor actuali, ni se fură bucată cu bucată. Iar lemnul se taie fără nici o socoteală, pentru ca unii să se îmbogăţească prin jaf.”(Călin Kasper-De la inimă spre cer. Ed. Virtuală, Botoşani, p. 424)  
 
Dacul a fost înzestrat de Atotcreatorul să trăiască în armonie, în simbioză, în înfrăţire cu întreaga Natură, cu pământ şi codru cu tot. „Ţăranul român, spunea marele filosof Ernest Bernea, nu se poate izola de natură. Mentalitatea şi structura lui intimă îl poartă aici. Adăposturile lui provizorii, sau casa lui, ograda sau grădina lui, munca sau rugăciunea lui, nu rareori chiar mormântul, rămân în permanent contact cu natura.” (Ernest Bernea, Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român. Ed. Humanitas, Bucureşti, 2005, p. 104)  
 
Pământul fiind ţărâna sfântă botezată în sângele martirilor străbuni, iar Codrul care-i frate cu Românul este Dumbrava copilăriei sale, cerdacul îndrăgostiţilor, lăcaşul naşterii, bunăstarea gospodăriei, Altarul divin, platoşa şi scutul în faţa vitregiilor duşmane, Vatra haiducilor, imnul poeţilor, toiagul bătrâneţilor, Aurul verde al tuturor generaţiilor care au fost şi vor mai fi sub soarele Vetrei Străbune.  
 
Şi atunci? Cum să ne ciopârţim Pădurea? Cum să ne ucidem Codrul în sânul căruia ne-am născut cu toţii? Cum să o înstrăinăm străinilor, care o căsăpesc? Cum să o dăruim de pomană duşmanilor permanenţi ai Neamului? Nici măcar să o vindem nu suntem în stare... „Mă uitam la pădurea deasă... copaci lungi şi subţiri... efortul acestei vegetaţii, spune Iustinian Chira-Episcopul de Maramureş, de a se ridica spre lumină, spre centrul universului. Întotdeauna merge spre verticală şi niciodată pe orizontală.”(Bogdan Eduard-Iustinian. Ed. Dacia Cluj-Napoca, 2006, p. 114)  
 
Şi cei mari care merg pe orizontală cu averea, de-a buşilea cu ţara, târâş cu conştiinţa lor, distrug Pădurea fără nici un drept, fără nici un motiv, fără nici o cruţare, fără nici un temei, o oferă celor care ne-o cer şi celor care nu ne-o cer, celor care ne-o ia şi celor care nu ne-o ia, celor care le-am mai dat-o şi celor care le-o tot dăm, uite aşa! de dragul democraţiei...  
 
• Le-am dat pădure morţilor vrăşmaşilor, care ne-au ucis fiii Patriei.  
• Le-am dat pădure-răscumpărare cică, o dată, de două ori, de trei ori şi în bani şi în natură şi pe deasupra.  
• Le-am dat pădure boierilor care ne-au trădat Domnii şi Voievozii deseori şi preadeseori.  
• Le-am dat pădure nemeşilor să-şi facă palate, castele, conace, ca să ne spânzure vitejii naţiei de porţile lor, ca să facă temniţe şi juguri pentru ţăranii noştri prefăcuţi în iobagi, să-i tragă pe roată, să-i agaţe-n furci ori să-i ardă pe tron înroşit.  
• Le-am dat pădure-ţepi turcilor, ca să-şi vânture zdrenţele oastei lui Hamza-Paşa, circa 40 000 de turcaleţi înălţaţi în rang de Vlad Ţepeş...  
• Le-am dat pădure tătarilor, căsăpiţi cu ghioagele răzeşilor lui Măria Sa ŞtefanVodă.  
• Le-am dat pădure leşilor, care apoi ne-au compensat arând la jug şi sădind Codrii Cosminului sub biciul Marelui Ştefan Domnul.  
• Le-am dat pădure fanarioţilor care ne-au supt vlaga existenţei.  
• Le-am dat pădure arendaşilor, cămătarilor, care apoi ne-au luat totul şi cenuşa din vatră, ci că era din arderea lemnului...  
• Le-am dat pădure muscalilor, pardon, ăştia nu le-am dat-o, au luat-o ei, noi doar le-am transportat-o gratuit, ca pentru fratele cel mare...  
• Le-am dat pădure habsburgilor, hohenzolernilor, parcă Domeniile Coroanei nu erau de ajuns, pe care au tăiat-o între domnia de aproape un secol, şi mai vor restul completare la jecmănire.  
 
Mai vreţi un secol de pradă, de furt, de jaf, de exploatare, de trădare? O vorbă înţeleaptă din bătrâni spune că: Dacă tai un copac matur şi sădeşti altul la loc trebuie să aştepţi un veac să crească la fel. Dar dacă distrugi o naţiune? În câte secole se poate regenera? Munţii, apele, animalele, pădurea, întreaga natură, timpul şi spaţiul unei Naţii au simţul proprietăţii, numai oamenii cei mai mulţi nu o au.  
 
Noi, Valahii care mai suntem Români am rămas cu pământul gol, cu pădurea stearpă, cu poporul bolnav, cu inundaţiile şi refrenul lor deseori, cu martirii prin gropile comune, fără să-i ştim, fără cruci, cu sfinţii nerecunoscuţi de Ierarhii politici ai Bisericii, iar ei, dinastia străină după ce ne-a vândut, au rămas cu pofta cea mare a moştenitorilor care cer continuu răscumpărare în bani şi păduri, în loc să organizeze o competiţie mondială a luptelor de cocoşei... Răscumpărare pentru ce? Pentru Trădarea Neamului nostru? Nu exista un strop de ruşine?  
 
Eu ştiu că trădarea este mult mai ticăloasă, mai abjectă şi mult mai perfidă decât o crimă. Crimele distrug atâtea vieţi câte ucideri sunt. Dar o Trădare de la Vârf poate ucide pentru lungă durată întreg poporul, zeci de generaţii. Cum este posibila această făţărnicie augustă, acest fariseism suveran, această ticăloşie ereditară, să ceară pentru trădarea unui popor, trădare regală cei drept, a cărei consecinţă nici astăzi n-a vindecat Trupul şi Sufletul Patriei, să acapareze aproape avuţia ţării: palat, castel, buget, cabane, munţi, râuri, curte aristocrată: Casă regală, 140 000 de ha. de pădure şi bani pe deasupra...,(El care n-a plantat decât un puiet de dud sterp..., ca cel din parabola Mântuitorului, n.a.), parcă nu ne-ar fi de ajuns: Marele Cioboţică de aur cu sute de mii de ha., Paltin Sturdza-altoitul cu peste 40 000, Culiţă-Tărâţă-de fag, cu zeci de mii de ha., Olimpia a M-rii Agapia, care se judeca cu satele să le i-a pământul de sub case şi alţi mulţi ciocoi neaoşi şi nemeşi cu alte zeci de mii de ha...  
 
Simtul ridicolului a disparut cu desavarsire atunci cand aveţi pretenţie şi la formulele de adresare: majestăţile lor...,alteţele lor regale, augustisime... Augustă persoană, poate, căci Marea Trădare a Naţiei a avut loc într-adevăr în August 23..., când aţi frânt Sufletul întregii Naţiuni. După ce a fost trădat Neamul şi aţi adus ruşii în case, în vetre, în şcoli, în hore, în lăcaşuri, pe ogoarele noastre, în munţi, în păduri...  
 
După ce aţi băgat în puşcării zeci de generali, zeci de miniştri, sute de ofiţeri superiori, sute de elevi şi eleve, sute de călugăriţe, sute de profesori universitari, sute de profesori preuniversitari, mii de ofiţeri mai mici, mii de învăţători, mii de studenţi, mii de preoţi şi monahi, zeci de mii de gospodari, zeci de mii de deportări, zeci de mii de ostaşi cu trupurile rănite, dar cu piepturile pline de virtuţi militare, prinţi, boieri, ţărani, doctori, poeţi, politicieni, scriitori, artişti, inventatori, savanţi, miliarde de lei despăgubire, plus Basarabia, Bucovina, Transnistria, lăsate plocon bolşevicilor..., pentru că tot ce a urmat înaltei şi augustei voastre Trădări din August 23 1944, vă aparţine întru totul Augustisime.  
 
Dar urmaşilor urmaşilor de la Sarmizegetusa, de la Posada, de la Rovine, de la Bobâlna, de la Podul Înalt, de la Călugăreni, de la Mirăslău, de pe Câmpia Turzii, de la Padeş, de la Islaz, din Munţii Apuseni, de la Plevna, de la Griviţa, de pe Valea Jiului, de la Turtucaia, de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, de la Cotul Donului, din Munţii Tatra, de la Oarba de Mureş, deportaţilor din Bărăgan, celor de la Tismana, Dragomirna, Văcărăşti, Jilava, Aiud, Gherla, Piteşti, Miercurea Ciuc, Târgşor, Ocnele Mari, Tg. Ocna, Poarta Albă, Peninsula, Periprava, Salcia, Galeş, Valea Neagră, Fântâna Albă, Katinul românesc din Bălţi, celor care şi-au lăsat oasele sfinte în toţi munţii noştrii sacrii cu pădurile lor de argint... Ei, Urmaşii Urmaşilor lor nu au nici un drept de pădure?  
 
Nihil sine Deo!  
 
Ei, nu au dreptul la nici o cracă să -si faca fluiere, pentru a-si plânge de milă, ci doar la lemnul uscat pentru Cruci! Unii, şi nu puţini, nici pe acela nu l-au apucat sărmanii... „Oare ce fel de monstru, se întreabă şi ne întreabă Părintele Savatie Baştovoi, trebuie să fie cineva care nu mai are sentimentul ruşinii şi al vinovăţiei, dacă până şi animalele îl au”? (Sindromul „Cesăfac”. Ed. Cathisma, Bucureşti, 2014, p. 76)  
 
Români, treziţi-vă! că ni s-a furat de mult Ţara. Treziţi-vă! Dumnezeu ne va pedepsi crunt pentru logodna cu tâlharii, trântorii şi trădătorii Neamului.  
------------------------------------  
Gheorghe Constantin NISTOROIU  
Brusturi, Neamţ  
31octombrie 2015  
Referinţă Bibliografică:
Gheorghe Constantin NISTOROIU - RĂSPLATĂ PENTRU TRĂDARE / Gheorghe Constantin Nistoroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1839, Anul VI, 13 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gheorghe Constantin Nistoroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Constantin Nistoroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!