Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Gheorghe Constantin Nistoroiu         Publicat în: Ediţia nr. 1548 din 28 martie 2015        Toate Articolele Autorului

Gheorghe Constantin NISTOROIU - BUNA VESTIRE A BASARABIEI SFINTE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
+ 27 Martie 1918 - Buna Vestire a Basarabiei Sfinte.  
 
„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Tânără mireasă, mamă cu amor!/ Fiii tăi trăiască numai în frăţie/ Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,/ Viaţa în vecie, glorii, bucurie,/ Arme cu tărie, suflet românesc,/ Vis de vitejie, fală şi mândrie,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc!” (Mihail Eminescu)  
 
„Limba noastră-i numai cântec,/ Doina dorurilor noastre,/ Roi de fulgere, ce spintec/ Nouri negri, zări albastre.// Limba noastră-i limbă sfântă,/ Limba vechilor cazanii,/ care o plâng şi care o cântă/ pe la vatra lor ţăranii.” (Alecu Alexei Mateevici)  
 
„Sub cerul ţării, cătrănit sinistru,/ s-a răstignit Hristos ca la-nceput,/ cu palma stângă sângerând pe Nistru,/ cu palma dreaptă înflorind pe Prut.” (Robert Cahuleanu alias Andrei Ciurunga)  
 
Dorul sfânt al lui Eminescu prelins din Dulcea Bucovină s-a împletit cu fibrele Limbii Noastre, urzită în sufletul heraldic al iubirii Părintelui Alexie Mateevici, într-un Imn divin al Învierii Basarabiei, întru acel crez al re-întrupării pe veci la Patria Mumă-Dacia străbună. Limba Noastră, această poezie divină, Prinţesă moştenitoare a Regalei: Ce-ţi doresc eu Ţie, Dulce Românie, înmugureşte emoţia pretutindeni, înflorind entuziasmul tuturor, fascinând inimile doldora de rodul frumos al unui patriotism pur şi sfânt.  
 
Fiinţa Basarabiei a fost zămislită de Bunul Dumnezeu în leagănul sfânt dintre Nistru şi Prut cu fruntea rezemată în rugăciune, în poala Carpaţilor şi cu picioarele în sacrul botez al Marii Neagre. Întreg Darul de Sus cu origini, tradiţi, cetăţi moldave, cu ape de cer, cu codrii verzi şi semeţi, cu răzeşi făloşi sub Voievozi izbăvitori se permanentizează în sfânta noastră Dacie în visul şi legămintele Marilor dacoromâni: Burebista, Decebal, Ştefan, Mihai Viteazul, Eminescu, Coşbuc, Mateevici, Nistor, Halippa, Stroescu, Popovici, Grosu, Erhan, Baltaga, Pelivan, Madan, Murafa, Ghibu, Inculeţ, Ion Buzdugan, Ion I. C. Brătianu, generalul Prezan, generalul romaşcan Ernest Broşteanu, comandantul Diviziei a XI-a, regele Ferdinand I şi marea noastră Regină Maria.  
 
Atestată arheologic cu peste 300 000 de ani, în multele vestigii şi staţiuni paleolitice ce adastă încă pe cursul inferior al Prutului, Fiinţa Basarabiei descende din marele Trunchi trac, care se reface ca unitate politică într-un puternic Principat geto-dac situat între Nipru-Tisa, Carpaţii Nordici şi Dunăre cu toate cetăţile ei trace ale Bugului de la Apollonia la Olbia sub autoritatea marelui împărat Burebista. Confruntat cu valurile succesive de triburi migratoare, Principatul Basarabiei lui Burebista-Întregitorul, Imperiului traco-geto-dac pierde din intensitate, din unitate, nu însă şi din fiinţa ei spirituală care începe a se reface, organic deşi nu integral sub ilustrul descălecător Bogdan I, intrând în componenţa noului Principat al Moldovei.  
 
În vremea lungii domnii a înţeleptului Domn Alexandru cel Bun, Moldova se consolidează puternic sub forma a două ţări unite, contopite într-o singură fiinţă: Ţara de Sus şi Ţara de Jos cu Odorul lor scump Basarabia. Numai că faima Moldovei atrage ispitele turcilor, tătarilor, maghiarilor şi polonilor, care în urma ostilităţilor provocate de setea de cucerire încep disputele pentru marile şi înfloritoarele cetăţi moldave: Chilia, Cetatea Albă, Tighina. Cel mai puternic şi cel mai ilustru Domn al Moldovei, Ştefan cel Mare le retează avânturile năvălitorilor, restaurând în cea mai mare parte Principatul moldavo-basarabean al lui Burebista nemuritorul.  
 
Incursiunile tătarilor şi cazacilor orienteză puternicul Principat al Moldovei spre o coaliţie cu ţările apuse creştine într-o cruciadă antiotomană, care se va dovedi în realitate mult mai dezastruoasă decât înţelegerile cu Poarta păgână. Mihai Viteazul,cel mai mare Domn creştin al dacoromânilor, reface unitatea marelui Regat al lui Decebal sub sceptrul Daciei Mari, unind la 1600, cele trei Principate române: Muntenia, Ardealul şi Moldova. Aşezarea geografică a Principatelor valahe între gurile flămânde şi însetate ale hapsânelor imperii: otoman, rusesc prin Alexei Romanov şi habsburgic, a determinat anumiţi Domni români „să se facă frate cu dracul”,adică cu „Iuda cel creştin”, orientându-se spre sprijinul rusesc. Aşa a fost Prinţul culturii, dar şerbul diplomaţiei, Principele Dimitrie Cantemir, care dorea actualizarea în practică a primului tratat de la 1656, încheiat între Moldova şi Rusia, ce stipula la art. 4, ajutorul rusesc pentru realipirea Buceagului şi a cetăţilor răpite Moldovei,pentru ca aşezarea ei: să fie iarăşi în hotarul ţării noastre şi în stăpânirea noastră (a Moldovei) precum au fost dintru început la domnii vechi, înainte de a le fi luat turcii.  
 
Marea dramă pentru Moldova, începe odată cu marea ascesiune a ruşilor sub Petru cel Mare, după răsunătoarea victorie de la Poltava asupra Suediei. Intenţia marelui Cantemir a fost de bun augur orientându-se spre ruşi, numai că momentul n-a fost inspirat. Domnul Moldovei încheie la Luţk în Aprilie 1711, un tratat de alianţă pe picior de egalitate cu Petru cel Mare, ce garanta Moldovei deplina autonomie şi integritate teritorială, având graniţele pe: râul Nistru, Cameniţa, Bender (Tighina) cu tot teritoriul Buceagului, Dunărea, Ţara Românească, Ardealul şi la nord Polonia. (art. 9)  
 
Aşadar, am vrut să scăpăm de Dracul, dar am dat peste Tatăl-Tartorul cel mare şi pofticios. De la 1711 până la 1944, Moldova a fost invadată de ruşii creştini, apoi de hoardele bolşevice de 12 ori. Primul rapt al Moldovei convenit între Casa de Austria şi Poarta Otomană, prin smulgerea Bucovinei (Cernăuţiul şi cea mai mare parte a Sucevei), alipită Austriei, s-a petrecut în 1775, la care s-a adăugat şi martiriul Domnului Grigore Ghica III. După conflictul armat ruso-turc din 1787, Pacea de la Iaşi stabileşte la 1792, graniţa Rusiei pe Nistru. Pe masa de joc a diplomaţiei franceze s-a disputat în 1805 soarta Principatelor Române între prinţul Talleyrand, care voia să ofere Principatele Austriei şi Napoleon I, care dăruia Finlanda şi Principatele Române ţarului, în urma tratatului secret de la Erfurt (1808). După vitregirea înţelegerilor ruso-franceze, Rusia încheia Pacea de la Bucureşti din 1812, cu turcii, culminând prin şiretlicuri şi trădări diplomatice, turco-moldavo-ruseşti să anexeze din principatul moldav mai mult de o treime, respectiv jumătatea estică.  
 
De la 1813 şi până astăzi 2015, vreme de două veacuri, ruşii, respectiv bolşevicii, consideră soarta românilor ocupaţi ca pe o purtare de grijă asupra coloniei ruseşti. Destinul românilor, sfârtecaţi, smulşi, rupţi, deznaţionalizaţi şi rusificaţi a fost şi este privat de sfânta unitate şi libertate geo-politică-spirituală, împlinind astfel temerarul testament al lui Petru cel Mare: Ori unde vă duceţi, vă duceţi ca prieteni şi rămâneţi ca stăpâni. Trădarea turcească de la 1812, privind vânzarea, răpirea Basarabiei este continuată incredibil la 1877, de trădarea imperială rusească.  
 
Lumea politică românească nutrea speranţa la 1877, când s-au înteţit ostilităţile ruso-turce, că prin ajutorul acordat Rusiei vom reface trupul ţării prin revenirea Basaraabiei la sânul Patriei. Din partea României Mici nu a fost doar un sprijin militar acordat Rusiei, ci însăşi victoria câştigată de noi asupra turcilor, pe care am oferit-o provoslavnicilor, iar drept recunoştiinţă, Ursul flămând de sânge românesc ne-a impus ca un merit al lor, retrocedarea Basarabiei.  
 
Marele cunoscător al istoriei naţionale, Omul moral şi martor al acelei vremi, Mihail Eminescu, protestează: „Rusia nu poate lua Basarabia pentru că nu are nici un pretext binecuvântat de-a ne pedepsi atât de aspru; iar noi nu i-o putem da, pentru că, la urma urmelor, nu avem dreptul de a dispune după placul nostru de această parte din ţara noastră... Basarabia întreagă a fost a noastră pe când Rusia nici nu se megieşa cu noi. Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept, al nostru, şi cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea, încă şi până în veacul al nouăsprezecelea.” (Victor Crăciun-Pierdem Basarabia? Liga culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni-Fundaţia «Hercules» 1992, p. 62).  
 
Toată suflarea şi simţirea românească trăieşte adevărul acelei Basarabii de Vatră milenară dacoromână, fiindcă: „Cestiunea retrocedării Basarabiei, strigă Eminul tuturor românilor la 10 şi 14 Februarie 1878, cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român... Mihai Viteazul a izbutit să împreune sub stăpânirea sa trei ţări şi să pregătească întemeierea unui stat român mai puternic... Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic... Românul care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător... Chestiunea Basarabiei, poate fi pentru Rusia o chestiune de onoare militară, dar este pentru noi nu numai o chestiune de onoare,ci una de existenţă. România, pierzând pământul ce dominează gurile Dunării, devine un stat indiferent, de-a cărui existenţă sau neexistenţă nu s-ar mai interesa absolut nimenea.” (Mihai Eminescu, Basarabia-1812. CTRL *Verba 1991, p. 7, 9)  
 
Marele Fiu al Basarabiei sfinte şi marele ierarh al Ardealului, Mitropolitul Antonie Plămădeală, încerca să asocieze o împlinire de speranţă: „Anul 1918, ca şi anul 1600, ca şi anul 1859, a fost anul de împlinire al românilor. Ar fi fost bine dacă ar fi rămas aşa, dar iată că, nu după multă vreme aşa cum fusese împlinirea realizată de Mihai Viteazul la anul 1600, şi anul 1918 a trebuit să redevină şi el un simbol şi din nou o speranţă.” (Antonie Plămădeală-Basarabia. Sibiu, 2003, p. 118)  
 
Visul acestei mari împliniri l-a înfăptuit deci, Basarabia, ridicând fruntea de la îngenuchiere la spiritul slavei de libertate. Refugiaţi în inimi, în suflete şi în simţire românească tot basarabenii mai nutresc speranţa ultimei împliniri. Toţi care au fugit din calea urgiei năvălirii muscalilor şi-au luat cu ei gândul de întoarcere Acasă: „De te voi uita Basarabie, spune acelaşi mare Ierarh, uitată să fie dreapta mea. Aşa au cântat şi mai cântă basarabenii aflaţi în refugii. Aşa vor fi suspinat cei deportaţi în Siberia. Aşa trebuie să plângem şi noi peste amintirea celor deportaţi: <> Sute de mii au fost martirizaţi prin foame, prin frig şi muncă istovitoare. Au murit cu gândul întors spre livezile şi viile de acasă, spre casele cu pridvor şi cu muşcate în ferestre, spre bisericile în care au fost botezaţi, spre pământul mănos dintre Prut şi Nistru. Nu le-a slujit preot la înmormântare şi i-a înghiţit pământ străin...  
 
Speranţa n-a murit... E în firea ei să nu moară. Şi atâta vreme cât speranţa rămâne vie, unitatea românească se va reface între hotarele ei care merg până acolo unde se vorbeşte limba română şi se simte româneşte. Acesta este pământul pe care ni l-a dat Dumnezeu nouă, românilor. Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei nu s-au rupt niciodată din propreia lor voinţă de la trupul Ţării. Întotdeauna rupturile au fost silnice.” (ibid. p. 124,126)  
 
„Sărut aceste lacrimi de martiri.../ Abuzuri ruşinoase au ciuntit/ pământul Herţei plin de amintiri/ şi cerul ei sub stele despletit../ Legi fără nici o lege au impus/ hotare noi şi vechi îndurerări,/ ţărânei lui Ştefan, ţării de sus,/ crucificându-i trupul în cărări../ Aşa cum codrii doar cu frunza scriu/ şi cântă doar cu foşnetul de vânt,/ tot astfel tu, tărâm al Herţei, viu/ eşti românesc în crez şi legământ../ E timpul de speranţe şi de vreri,/ ne mai desparte doar un singur pas./ Lupta-vom pentru trupul tău de ieri,/ căci clipa nu-i departe, ci îi azi../ Sărut aceste lacrimi care curg/ pe-al Herţei chinuit şi sfânt obraz!/ Sărut şi Timpul-Demiurg/ ce ne va scoate din necaz.” (Florica Dumitrescu-Lacrimile Herţei în Ţinutul Herţa, de prof. dr. docent Ion Gherman. Ed. „Universu”, Bucureşti, 1991, p. 3)  
 
Aşadar, în acelaşi entuziasm de sfântă sărbătoare românească, sufletul întreg al Basarabiei s-a înălţat la Chişinău în 1918, la 27 Martie într-un singur glas. În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mamă-sa România.” (Ion Constantin/ Ion Negrei, Pnatelimon Halippa-tribun al Basarabiei. Ed. Biblioteca Bucureştilor, p. 133)  
 
„Unirea Basarabiei, scria prof. G. Raşcu într-o revistă a învăţătorilor din Judeţul Lăpuşna, a fost pentru sufletele româneşti ca un balsam pus pe o rană adâncă, ca o rază de mângâiere venită în vremea celei mai cumplite deznădejdi. Basarabia s-a unit cu ţara mamă atunci când n-avea nimic de câştigat, decât bucurie sufletească; de aceea, pentru noi, aceia care trăim la graniţa Nistrului şi ne hrănim din pământul ei binecuvântat, nu poate să existe o zi mai scumpă decât ziua de 27 Martie.” (Pr. Sergiu C. Roşca, Basarabia-Pământul misiunii noastre. Ed. Universitară, Bucureşti, 2006, p. 7)  
 
BunaVestire este triumful Biruinţei ca principiu călăuzitor al vieţii. Prin Întruparea Mântuitorului, respectiv prin naşterea Sa minunată din Fecioara Maria, omenirea are şansa renaşterii spirituale, conferită printr-o altă ordine şi dimensiune religioasă, aceea a creştinismului ortodox, încununat de diadema Frumosului, Binelui, Libertăţii şi Adevărului. Sub acest deziderat după 19 veacuri, Bunul Dumnezeu aduce solia Bunei Vestiri a împlinirii Basarabiei sfinte.  
 
Limba sfântă a dulcelui Emin s-a întrupat cu Limba Noastră a lui Mateevici în Luminătorul- Ieromonahului Gurie Grosu, al Părintelui Partenie şi al venerabilului Ic. Mitrofor Constantin Popovici- Farul cărturarilor moldoveni. De aceea când Limba sfântă e înlocuită cu cea rusă în şcoală, Rugul ei viu a ars în altarul Bisericii: „Pentru ca să fim drepţi, grăieşte Părintele Ţepordei, principalul naş al Unirii a fost Biserica basarabeană... Tot ceea ce s-a făcut pe terenul naţional în Basarabia a fost făcut de fiii Bisericii. Şi când vine şi se face Unirea, ea este făcută tot de seminarişti. Luaţi pe un Inculeţ, Pelivan, Halippa, Madan, ieromonahul Gurie, etc., etc., toţi sunt fiii Bisericii. Aproape toţi deputaţii Sfatului Ţării şi toţi miniştrii Basarabiei de după Unire sunt elevi ai Seminarului. Deci toţi sunt elevi ai celui mai bătrân şi mai mare naţionalist basarabean: ai părintelui Iconom Mitrofor Constantin Popovici.” (Vasile Ţepordei-Scrieri Alese. Ed. Flux, Chişinău, 2005, p. 92-94)  
 
„Ţară cu pridvoare şi cu prune brune/ care dorm în ochii puşi pe rugăciune,/ cine-a frânt în tine ascuţiş de sabie/ să te plece altor steaguri, Basarabie?// Ruptu-te-au duşmanii, datu-te-au la câini,/ iezii din privire să ţi-i culci în mâini./ Pletele să-ţi fluturi noaptea pe sub stele/ când îşi umple Nistrul ochii cu mărgele.// Ţară cu domniţe-tremur între gene-/ albe ca lumina strânsă din poiene,/ unde-au fost arcaşii, unde-au fost plăieşii,/ când le-au scos în târguri trupul, megieşii?// Frunză, frunzişoară verde de sulfină,/ crucea se ridică, troiţase-nchină./ Plugul între brazde răscoleşte sânge,/ vântul dacă bate, plopul nu mai plânge.// Ţară, ţăruleană limpede ca Prutul,/ lasă-mă să-ţi mângâi rana cu sărutul...” (Andrei Ciurunga-Cântec pentru Basarabia în Lacrimi pentru Basarabia 1940-1995. Ed. Arvin Graphics 2002)  
 
Meritele savantului, pedagogului, patriotului şi revoluţionarului ardelean Onisifor Ghibu pentru înfăptuirea marii Uniri, privind cauza Basarabiei au fost monumentale. Statuia zelului său naţionalist este sculptată de mâna şi sufletul altui mare Român, mitropolitul Gurie Grosu: „ Ne-a adunat în jurul său, cum adună pasărea puii săi, sub aripile sale, a îndemnat pe cei molateci, a sprijinit pe cei ce se clătinau, a întărit pe cei slabi, a încurajat şi a insuflat îndrăzneală în cei timizi şi, punându-i la lucru, i-a făcut pe toţi să simtă bucuria copilului, care începe a umbla pe picioarele sale proprii, fără sprijinul tatei sau al mamei. A fost un mentor iscusit, care ştia să nu-şi pună propriul amor în luptă şi să-l vadă ştirbit în aprecieri şi drepturi, ci pentru marea idee a naţionalităţii, a redeşteptării neamului, îşi ascundea ambiţia, meritele proprii, << eul >> personal, ca să câştige pe mai mulţi pentru cauza înaltă şi măreaţă care îi sta înainte.” (Onisifor Ghibu-Unitatea Românească şi Chestiunea Basarabiei. Ed. „Fiat Lux”, Bucureşti, 1995, p. 98)  
 
Toţi factorii responsabili s-au angajat în lupta pentru susţinerea cauzei divine a Unirii: Biserica, oştirea ţării, şcoala, intelectualitatea, elitele naţionaliste, binecuvântarea şi jertfa adusă de Neam lui Dumnezeu. „Dorul de Unire este nespus de mare, spunea scriitorul Andrei Strâmbeanu. Din această cauză au devenit drapel de luptă Eminescu şi Ştefan cel Mare.” (Georgeta Adam/ Ion Adam-Bat clopotele pentru Basarabia. Ed. Eminescu, 1995, p. 174)  
 
„Generaţia Unirii şi Reîntregirii din anii amintiţi n-a mai fost urmată de o alta, ea a rămas o icoană a sufletului românesc peste ani.” (Gheorghe Radu-Basarabia Pământ Românesc 200 de ani de durere, umilinţă şi speranţă. Ed. Cetatea Doamnei Piatra Neamţ, 2012, p. 364) Vara anului 1917, a abătut asupra României Mici, cea mai puternică ofensivă germană şi austro-ungară, cere tindea spre ocuparea Moldovei. Numai între August-Septembrie 1917, după retragerea trupelor ruseşti, armata română, singură a ţinut piept celor 25 de bătălii în zona Oituz-Mărăşeşti-Nămoloasa, respingând atacurile duşmanilor cu bravura ostaşilor români: „Pe aici nu se trece! Vitejiei armatei noastre s-au alăturat răzeşii cărturari nemţeni de la poalele Ceahlăului, declanşând: „ asaltul final pentru Unirea Basarabiei, învăţători nemţeni ca Leon Mrejeriu, Simion T. Kirileanu, Petru Gheorgheasa etc., au plecat în Basarabia, unde împreună cu alţii s-au alăturat pedagogului ardelean Onisifor Ghibu.” (Traian Cicoare-Marea Unire şi judeţul Neamţ, în „Reformatorul”, Piatra Neamţ, din 20 Decembrie 1993)  
 
Clubul Nobilimii Basarabene l-a întâmpinat pe marele român şi distins militar, Ernest Broşteanu distins cu Ordinul Militar „Mihai Viteazu”, cel al „Legiunii de Onoare”, cel al „Stavroforilor Ortodocşi al Sfântului Mormânt, „Crucea comemorativă a Războiului 1916-1918 cu baretele «Carpaţi şi Mărăşeşti, cu un viu şi înflăcărat entuziasm: «Domnule general,...în dorinţa de a ne exprima profundul nostru sentiment de recunoştiinţă către vitezele trupe ale Diviziei a XI-a, venite din depărtatele văi ale Olteniei, spre a pune ordine şi slava neamul românesc din Basarabia... »”Gheorghe Radu-Basarabia Pământ Românesc. Ed. Cetatea Doamnei, 2008, p. 100)  
 
„Cu adâncă emoţie, spunea Suveranul nostru Ferdinand acelui moment divin, şi cu inima plină de bucurie am primit ştirea despre importantul act ce s-a săvârşit la Chişinău. Sentimentul naţional ce se deşteptase atât de puternic în timpurile din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut a primit, prin votul înălţător al Sfatului Ţării, o solemnă afirmare. un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restrişte, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe fraţii basarabeni revenind iarăşi la Patria-Mumă.”(Mesajul Regelui Ferdinand către Sfatul Ţării din Basarabia.-28 Martie 1918, în Ioan Scurtu-Regele Ferdinand. Ed. Garamond, Bucureşti, p. 148)  
 
Cât de diferit urma să fie acest mesaj de momentul în care Stalin decora pentru ilustra colaborare la predarea intereselor vitale ale României sovieticilor, pe cel care cu bună știință, se pare, fusese acceptat drept nepot legitim! Poetul Canalului, mucenicul Andrei Ciurunga, avea să oprescă timpul în loc, stând la sfat cu Stefan cel Mare și Sfânt, în numele nostru, al tuturor celor ce simțim focul dorului de frații noștri de dincolo de Prut: „Când am simţit pe-al ţării trup nepace/ m-am răsucit la Putna în mormânt/ şi-am răsturnat cinci veacuri de pămînt/de pe pieptarul meu, să vin încoace.// Au mă sminteşte ochiul ce se bate/ sau nu-mi ajută mintea să dezleg?/ Hotarul drept vi l-am lăsat întreg/ şi aflu-acum Moldova jumătate.// Vânduta-ţi oare hoardelor de-afară,/ în târgul vremii, una din moşii?/ Eu nu cunosc pe lume avuţii/să-mi poată preţui un colţ de ţară.//  
 
***  
 
Ci nu păstra în inimă sminteală,/ că nu plăieşii şi-au ieşit din minţi/precupeţind Moldova pe arginţi,/ cum le-ai adus la cuget bănuială.//Ei zac în lanţuri, lângă hăul mării, /şi trag în juguri puse de călăi./Bicele însă nu le ţin ai tăi/şi mâna ce izbeşte nu-i a ţării//.  
 
***  
 
Măria Ta. Înseninează-ţi faţa,/puşcaşii n-au uitat să dea la semn,/ci doar aşteaptă chiot de îndemn/ să rupă lanţul şi să ia sâneaţa.//Atunci vor arde ţestele duşmane/ cu vâlvătăi de sânge şi de fum/ şi nu va fi zăgaz pe nici un drum/să ne oprească iureşul, Ştefane.//  
 
Amin !  
-----------------------------------------  
Gheorghe Constantin NISTOROIU  
Brusturi, Neamţ  
27 martie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Gheorghe Constantin NISTOROIU - BUNA VESTIRE A BASARABIEI SFINTE / Gheorghe Constantin Nistoroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1548, Anul V, 28 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Gheorghe Constantin Nistoroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Constantin Nistoroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!