Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Gheorghe Constantin Nistoroiu         Publicat în: Ediţia nr. 1432 din 02 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Gheorghe Constantin NISTOROIU - GABRIEL ARTUR SILVESTRI - UN FIU ALES AL DACIEI MARI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Sunt conştient de natura mesianică a  
Credinţei ortodoxe şi vreau să slujesc acestei  
Credinţe în mod desăvârşit până la moartea mea.  
Îi iubesc pe oameni şi, pentru mântuirea lor, urmez drumul Crucii”.  
(Sfântul Valeriu Gafencu)  
 
Zorii primăverii anului 1953 a adus familiei de munteni creştini din Vlaşca, Alexandru şi Georgeta-Elisabeta, un Mărţişor divin, un suflet cu har: pruncul Gabriel. Toată copilăria sa a fost o Dumbravă minunată a bucuriei. Educaţia i-a fost călăuzită de fiinţele cele mai dragi: Mama şi Bunica-Dăscăliţele de mare vocaţie, care i-au sădit în suflet dorul de Dumnezeu, de ţară şi de carte. Ca elev şi student a fost eminent, dar a avut şi privilegiul unor Dascăli minunaţi, precum şi spiritul tatălui-scriitor care a ars pentru el toată viaţa. Cunoscut sub pseudonimul literar Al. T. Drăgănescu, tatăl său ne mărturiseşte: „Aşa cum îl ştiu pe Gabi din primele clipe conştiente ale vieţii sale şi din toţi anii în care a scris şi a publicat, îşi dorea o Românie cunoscută în lume, o Românie în care scriitorii să ocupe locul ce-l merită. O Românie liberă-aşa cum istoria străveche o atestă”. (Artur Silvestri. Aşa cum l-am cunoscut. Vol. 1, Ed. Carpathia, 2010, p. 234)  
 
Tinereţea petrecută la Revista Luceafărul alături de bunii săi colegi de litere, de condei, consacraţi, l-au umplut de lumină, de bunătate, de farmec, de ambiţie, de mărinimie, uneori de tristeţe, de succes, de curaj, de rafinament, de bucurie, de responsabilitate, dar şi de dor şi cinstire pentru Marele său Neam. Măreţia unui Om ales înfloreşte din aura Chipului în care se reflectă harul Duhului Sfânt prin care odrăslesc virtuţiile morale ale Asemănării întru Atotcreator, prin mireasma îndumnezeirii sale: din Adevărul lui Dumnezeu spre slava Neamului Dacoromân, din sânul poporului spre sufletul său, din conştiinţa Naţiunii spre raţiunea sa, din credinţa Străbunilor spre nădejdea sa, din jertfa Strămoşilor spre dragostea sa, din înţelepciunea Logosului divin spre darul său creator, din Milosârdia Fecioarei spre frumuseţea Patriei dragi, din Răscumpărarea Mântuitorului Hristos spre învierea vieţii în cadrul Cetei Alese: „Viaţa noastră nu a fost făcută ca să ne plângem şi ca să ne gândim, precum cei ce aduc prigoana, răul şi destrămarea, la toate cele trecătoare, ea ni s-a dat ca să ne străduim să devenim, în felul nostru, model şi exemplu, iar numele bun şi fapta bună, oricât ar fi, în proporţie, de măruntă şi oricât de indefinită, sunt cele ce ne vor salva de la uitare şi de la Moartea Definitivă. Noi am aflat – câteodată fără să avem nevoie de cuvinte, căci poate doar ni s-a şoptit sau există în tiparul ce ne-a făcut posibili-că dincolo de lumile amestecate ce ne înconjoară, există şi stăruieşte o Românie Tainică, de unde am ieşit la o vreme şi unde ne vom întoarce şi noi, la o vreme, adormind până când suna-vor trâmbiţele Judecăţii de Apoi. În acea lume sunt toţi cei despre care, în şoaptă sau în gând, facem adesea pomenire, căci sunt Părinţii noştri, oameni buni...” (Artur Silvestri. Aşa cum l-am cunoscut. Vol. 1, Ed. Carpatia, 2010, p. 17)  
 
Prietenul drag care l-a vegheat, l-a alinat, l-a alintat, l-a încurajat, l-a sprijinit, l-a iubit, Mariana Brăescu-Silvestri îi ţine permanent aprinsă candela sufletului lui: „Cu eforturi sisife se străduia să înlăture uriaşa stâncă a nepăsării, a delăsării, a ignorării valorilor naţionale, a deznădejdii marginalizaţilor oricât de valoroşi, a căror vină nu era decât aceea că nu făceau parte din corul corect politic indiferent faţă de cine, indiferent faţă de ce moment. Artur Silvestri s-a stins ca un martir, ca un călugăr laic care îşi luase de bună voie asupra sa povara greşelilor timpului său şi sub această povară care până la urmă l-a strivit, încerca îndreptarea”. (Artur Silvestri-Fapta Culturală. Ed. Carpathia, 2009, p. 8)  
 
Nu, Doamnă Mariana Silvestri, Stânca nu l-a strivit, fiindcă el, Artur, devenise muntele unde sălăşluia Călugărul Gabriel, cu spiritul, cu harul, cu lumina, cu ruga şi cu dăruirea sa, slujind Faptele Mari ale Omului Mare într-o Dacie Mare, şi îndemnându-ne pe noi Ucenicii lui să-l cinstim, să-l preţuim şi să le continuăm permanent cu demnitate şi onoare în Duhul Ortodoxiei strămoşeşti.  
 
Un alt fiu al Daciei Mari, scriitorul Ion Marin Almăjan l-a surprins pe Artur Silvestri îmbrăţişat de Neam în aura de: „mare patriot şi cărturar român, scriitor, filosof al culturii, editor şi publicist de elită, creatorul reţelei de publicaţii electronice INTERMUNDUS Media”. (ibid. p. 24) În comuniunea cu harul hristic, omul creştin îşi defineşte esenţa sa ortodoxă slăvind: adorarea lui Dumnezeu, cinstirea pentru Înaintaşi cei Mari, recunoştiinţa Elitelor spiritual-religioase, flacăra comuniunii întru iubire, mireasma misiunii întru adevăr, vocaţia alegerii în lumina crezului şi autoritatea conducerii de aţi asuma jertfa, vrednicia şi responsabilitatea întru zidirea Panteonului sacru al Neamului nostru: „Pentru mine, care trăiesc numai ca să scriu, toate aceste simţăminte se răsfrâng în năzuinţa de a mai face să existe încă o carte şi încă una, şi încă una. Iar faptul însuşi că acestea se nasc echivalează cu încredinţarea unei datorii ce s-a îndeplinit în felul ei, oricât de puţin semnificativ, căci important ar fi, până la urmă, că ele vor exista. Şi mai mult ca sigur că vor face bine cuiva, cândva, într-un loc oarecare de pe Pământ”. (ibid. p. 27)  
 
Scoborâtor din zenitul demnităţii zamolxiene protostrăbune, Gabriel Artur Silvesti a re-aprins prin suferinţa, jertfa şi dăruirea sa pentru cultul şi cultura Neamului, flacăra în „Constelaţia Luceafărului”, în care să strălucească permanent şi dumnezeieşte Icoana României Tainice. Un fiu strălucit al Naţiunii noastre, un trăitor profund al Bisericii celei Una, un ctitor de suflete, profesorul şi doctorul Pavel Chirilă, făcând radiogafia spirituală a Neamului se raporterază şi el şi ne raportează şi pe noi ce-i responsabili şi asumaţi hristic ca trăire, la o Românie Tainică, la o Românie Mistică: „Totuşi, România are încă un destin imprevizibil, datorită celui mai mare număr de biserici şi mănăstiri construite şi raportate la numărul de locuitori, faţă de alte ţări europene, datorită numărului mare de martiri din închisori, datorită pustnicilor care există în România (chiar mai mult decât cred ierarhii) şi care trăiesc în asceză maximă, dându-şi viaţa Mântuitorului în post şi rugăciune, datorită unor creştini simpli-marele anonim-care umplu bisericile Duminica, datorită unor preoţi săraci care liturghisesc cu bucurie şi fără cârtire în parohiile lor”. (Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă-Întâmplări din Biserică şi Spital. Dialog consemnat de Răzvan Codrescu. Ed. Christiana, Bucureşti, 2014, p. 93)  
 
Criticul literar Nicolae Georgescu, un bun prieten şi colaborator de seamă al eruditului filosof al culturii, releva faptul că: „Artur Silvestri este unul dintre cei care au conştientizat, au individualizat un curent de idei, un grup alcătuit din indivizi care uneori nici nu se cunoşteau între ei. Este ceea ce, în sociologie, se numeşte o şcoală de gândire: intelectuali răspândiţi pretutindeni care se regăsesc în modul de a înţelege realitatea”. (ibid. p. 34) Sub „Lampadarul Luceafărului” unde Gabriel Artur Silvestri a aprins lumina în creaţia multor scriitori aflaţi sub vremea Orizonturilor roşii, asupra sa s-a abătut taifunul autocroniştilor, al paradoxului: cărţile lui trudite cu migală, cu bună întocmire, rămân nepublicate mult timp.  
 
Gabriel Artur Silvestri-unul dintre descălecătorii protocronismului culturii vechi creştine şi a celei clasice valoroase a bătătorit potecile istoriei scotocind după chipurile luminate ale Elitei Neamului Dacoromân acoperite de lutul nepăsării, de negura uitării ori de îngroparea de către pigmeii şi epigonii Literaturii române, recuperând sau descoperind valorile nemuritoare ale spiritualităţii creştin ortodoxe, (cum mărturiseşte eminescologul Theodor Codreanu) ca: opera protoromânului Martinus de Bracara (sec. VI d. Hr.) sau opera Voievodului Dobrogei-Ioancu (sec. XIV), s-a aplecat, asupra Arhetipului Călugărilor sciţi, a sprijinit cercetările şi traducerea Codexului Rohonczi de către Viorica Enăchiuc, a înfiinţat edituri şi publicaţii etc. Toate acestea i-au adus multe prietenii, a format în jurul său o adevărată mişcare naţională în cultură”. (ibid. p. 69)  
 
Noul „Cristofor Columb” al Noii Geografii Literare, s-a regăsit pe sine în atitudinea creatoare îndrumându-şi paşii către Biserica neamului ctitorind în chipul Mitropolitului Ardealului Antonie Plămădeală, Modelul Omului Mare: „În lumea în care trăim (mărturiseşte Părintele Profesor Theodor Damian), unde valorile autentice se pierd pe zi ce trece, unde meschinăria, vulgaritatea, învârteala şi alte atitudini asemenea acestora sunt în plină ascensiunne, ideea de model în primul rând şi apoi cea de om mare, îmi apar ca fiind imperative morale absolut necesare azi, când societatea în care trăim este în derivă. Conceptul de model al omului mare sună a fi menit să salveze o civilizaţie, fie că Artur a intenţionat asta sau nu, fie că a spus-o şi deci a conştientizat-o, fie că doar a intuit-o”. (ibid. p. 76)  
 
Reputatul sociolog, critic şi scriitor Adrian Dinu Rachieru îl conturează pe Micul Călinescu astfel: „Cu gust semi-profetic, Artur Silvestri palpa originismul cultural, umplea goluri, evidenţia <> şi răspunsul autohton”. (ibid. p. 96) Dincolo de jertfă şi iubire, într-un Peisaj lăuntric al unor Galaxii paralele, poeta şi prozatoarea Melania Cuc, brodează chipul Maestrului: „Artur Silvestri avea caracter, avea cuvânt de onoare şi se bucura cu adevărat să dăruiască, nu să primească... Veşnicirea lui este răspândită în monadele pe care le-a împărţit ca un nabab prin toată România Tainică-o Ţară care îi aparţine... Artur Silvestri a fost un semn de la Dumnezeu pentru a ne demonstra că totul ţine de noi, de verticalitatea cu care privim lucrurile esenţiale... S-a frânt ca o prescure, pentru noi, fiecare”. ( p.112-113, 125, 157)  
 
Unul dintre Marii Duhovnici şi Mărturisitori ai Ortodoxiei, pătimitor al prigoanelor şi persecuţiilor atee din veacul al XX-lea, Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc ne arată măsura trăirii creştinului autentic, a ortodoxului mistico-ascetic prin excelenţă: „Nu este vorba de cum trăieşti, ci ce trăieşti”, călăuzire care vine după îndemnul lăsat de unul dintre Stâlpii Bisericii lui Hristos, Sfântul Maxim Mărturisitorul (+662): „Rugându-vă să faceţi şi să lucraţi cele bune tuturor oamenilor cu luare aminte, şi cu multă cercare, şi făcându-vă tuturor toate, după cum are nevoie fiecare dintre voi”. (Arhimandrit Arsenie Papacioc-Singur Ortodoxia, Constanţa, 205, p. 82, 96)  
 
Binecunoscutul istoric din Bremen-Germania, Viorel Roman, clarifică lucrurile în simplitatea lor profundă: „România Tainică a lui Artur Silvestri refuză în mod categoric formele fără fond, care domină şi astăzi piaţa ideologică de la Porţile Orientului. Convins că nu trebuie să ne ploconim pentru a avea dreptate, el căuta rădăcinile culturii şi civilizaţiei românilor şi lupta pentru depăşirea superficialităţii şi a occidentalizării fără noimă a ţării”. (ibid. p.130)  
 
„Mulţi oameni de cultură, artişti şi creatori (remarca renumitul medic şi scriitor Dimitrie Grama), sunt limitaţi de un egoism feroce şi de invidie şi tocmai aceste manifestări nefaste Artur a încercat să le combată prin atitudinea sa altruist-superioară...M-a impresionat mult la Artur dragostea lui faţă de originea şi istoria românilor şi, ca o continuitate normală a acesteia, angajamentul lui în toate problemele de păstrare şi afirmare a tot ceea ce este frumos şi bun la români”. (ibid. p. 151)  
 
Marele Pedagog român Virgiliu Radulian. colaborator şi susţinător al filosofului culturii, conchidea că: „Artur Silvestri avea sentimentul responsabilităţii vremurilor ce le trăim. Cred că a fost o făclie a contemporaneităţii noastre... A fost întotdeauna drept şi demn, om luminos, credincios, optimist şi senin sufleteşte, încrezător în puterea binelui şi a credinţei, smerit şi modest, muncitor şi harnic, dăruit total cauzei românismului, a naţiei noastre... L-aş compara cu Dimitrie Cantemir pentru spiritul lui enciclopedic, cu Eminescu pentru forţa sentimentului şi cu oameni de ştiinţă ca George Emil Palade, pentru asiduitatea studiului, a documentării...” (ibid. p. 158, 167)  
 
Poetul, eseistul şi jurnalistul Lucian Hetco-redactorul şef al revistei Agero – Stuttgart – Germania, consemna la rându-i: „Având conştiinţa nemărginirii, a eternităţii, a tragismului intelectualului român, opera lui Artur Silvestri-şi nu mă refer aici doar la cartea scrisă, ci în special la fapta Omului Mare ce a fost-nu mai este astăzi nici tainică şi nicidecum ascunsă, ori de factură dizidentă, ci este de acum înainte un punct de reper pentru orice intelectual ce se respectă, chiar şi pentru cei ce i-au purtat sâmbetele”. (ibid. p. 175)  
 
Poeta şi prozatoarea creştină Mariana Gurza, îl surprinde pe Artur în nimbul său mistic: „Avem nevoie de o <> şi Artur Silvestri a înţeles acest lucru. Într-o lume în care criza morală se adânceşte, dânsul a vrut să ne pregătească pentru suflet... Îl vedeam în noapte ca pe un călugăr venit din altă lume, aplecat spre cărţi vechi, spre chipuri domneşti ce au făcut istorie. O minte luminată ce încerca să vadă dincolo de noi, viaţa. Era ca o rugăciune în noapte pentru noi care trudeam în <> sa. O voce puternică, un suflet cald, o modestie neînţeleasă decât la schiturile din munţi. Parcă începusem din nou să învăţ să merg, să văd, să citesc. Se crease o armonie a clipei care este unică. Eram mereu elevă în faţa dascălului gata să beau din apa fântânii plină de înţelepciune. Dragostea de neam, de ţară şi de loc mi le puteam exprima. Am putut să mă întorc în timp, pentru a vedea drumul moşilor mei marcaţi de trecerea timpului. Mereu găseam elemente comune. Ceva dincolo de om, dincolo de spaţiu şi timp... Întâlnirea mea cu Artur Silvestri a fost un dar de la Dumnezeu... A <> ceva în noi, a înveşmântat <> în straie ale biruinţei”.(Artur Silvestri-Aşa cum l-am cunoscut, op. cit. p. 201; Mărturii tulburătoare, Carpathia, 2009, p. 155-156)  
 
Cunoscutul eminescolog şi poet Teofil Răchiţeanu referindu-se la lupta, elanul, zelul, buna credinţă şi conştiinţa de foc a Dacului ce ardea pentru Neam, pentru veşnicie afirmă: „Artur Silvestri a fost un om cu idei mari, o personalitate complexă, din stirpea marilor noştri enciclopedişti, de tipul lui Haşdeu, Pârvan sau Eliade”. (Op. cit. p. 206) Torţa spiritului, vehemenţa luptei pentru cinste, dreptate, creştinism, onoare, adevăr, demnitate şi locul arhimeritoriu al Naţiei noastre în lumea Culturii ortodoxe universale, convingerea în puterea harului sfânt care nu i s-a luat Neamului drag, l-a angajat pe Românul Gabriel Artur Silvestri la o responsabilitate moral-religioasă prea înaltă, cât divinul Cehlău. Nu întâmplător Artur era fascinat şi mândru de acest Kogaion dac al nemuririi noastre.  
 
„Scrierile sale, mărturiseşte scriitoarea noastră româncă din Canada-Elena Buică, adevărate străfulgerări de idei cu înţelesuri adânci în care binele este înfrăţit cu frumosul, impresionează şi prin demnitatea mesajului. A fost un om profund religios. Religia a fost axa scrierilor şi a vieţii sale”. (ibid. p. 208)  
 
Eseista şi poeta Maia Cristea-Vieru ne îndeamnă să-l îmbrăţişăm pe Artur Silvestri ca fiind: „a fost şi va rămâne un far, unul dintre cele mai minunate modele umane ale acestei epoci, în care tocmai modelele şi caracterele lipsesc”. (ibid. p. 216) Ca o mlădiere a spiritului, Gabriel înflorea în oamenii pe care şi-i alegea cu migală, cu dorire, cu duh, îi sădea apoi în sufletul său pentru a înmiresma Marea Grădină a Maicii Domnului nostru.  
 
Gabriel Artur Silvestri era conştient că Neamul nostru care făcea parte din prima Familie a lumii, din Zorii Creaţiei, binecuvântată de Bunul Dumnezeu prin înseşi numele care i le-a dat: pelasg, trac, scit, bes, agatârş, get, ilir, dac, român, nume care a odrăslit în întreaga omenire, re-nume care a cunoscut cel dintâi Scrisul, Cultura, Monoteismul, Monahismul, Mistica isihastă, Înţelepciunea Bătrânilor, Sibilele-profetese, Sihaştrii şi Schivnicele nemuritoare nu putea deci, să nu aibă Tezaurul Izvoarelor sale scrise, chiar dacă nemurirea sălăşluia pururea în faptele măreţe ale Marilor Daci.  
 
Bunul Dumnezeu-Ziditorul a toate ne-a hărăzit ca Neam o Aură specială, cu harismele ei divine, deosebite de alte naţii şi anume: Autoritatea demnităţii spiritului ca apoteoză Domnească, de a conduce, de a călăuzi, de a dobândi iubirea dumnezeiască şi de a o împărţi tuturor. Nu aveam nevoie să devenim imperiu ca să o demonstrăm sau să o certificăm în scris. Trebuia doar să ne păstrăm fidelitatea faţă de Atotcreatorul, menirea şi dăruirea noastră în lume. Măreţia noastră spirituală era atât de înaltă în omenire, încât ar fi fost dezonorant pentru Noi să râvnim la orice, altceva sau la oricine, altcineva.  
 
Aleşii Fii ai Daciei Mari-iluştrii traco-dacologi şi urmaşii urmaşilor lor, începând cu: Hestia, Zamolxis, Orfeu, Burebista, Deceneu, Decebal, Socrate, Herodot, Sfinţii Apostoli: Andrei, Pavel, Ioan, Filip, Marcu, Matei, Luca; Marii sfinţi Părinţi şi Împăraţi: Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Nicolae de Mira-Lichiei, Sf. M. Mc. Gheorghe, Sf. M. Mc. Dimitrie, Sf. M. Mc. Mina, Sf. M. Mc. Pantelimon, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Ioan Casian, Gherman, Timotei I, Alexandru Macedon, Constantin cel Mare, Teodosie cel Mare, Justinian cel Mare, Heraclius, Asan I, Petru şi Ioniţă Caloian-Asan; Marii Voievozi: Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Petru Cercel, Mihai Viteazul, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir, Tudor Vladimirescu, Nicolae Mavrocordat, Grigore al III-lea Ghica, Regina Maria, Prinţii: Nicolae I, Alexandru Ghica, Alexandru Cantacuzino, Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Mihail Sturdza, Gheorghe Brătianu, prinţesa Ileana-Maica Alexandra; Ierarhii de seamă: Niceta de Remesiana, Nicolae Olahus, Andrei Şaguna, Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanu, Melchisedec Ştefănescu, Visarion Puiu, Gurie Grosu, Bartolomeu Stănescu, Efrem Enăchescu, Irineu Mihălcescu, Justinian Marina, Nestor Vornicescu şi toţi ceilalţi dimpreună cu dânşii, trăitori şi jertfitori ; Marii cărturari, pedagogi, poeţi, filosofi, istorici, artişti şi preoţi: Xenopol, Haşdeu, Nicolae Densuşianu, Gheorghe Lazăr, Mihail Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Paulescu, Vasile Pârvan, Al. Papiu Ilarian, Gheorghe Manu, Corneliu Z. Codreanu, Ion I. Moţa, Vasile Marin, Nicoleta Nicolescu, Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Ioan Ianolide, Ion Banea, George Uscătescu, Horia Sima, Vasile Cristescu, Ion Nistor, Ioan Lupaş, Ion Moga, Ştefan Pascu, Dan. Rădulescu-Weg, D.D. Roşca, Constantin Papanace, P.P.Panaitescu, Simion Bărnuţiu, Simion Mehedinţi, Ciprian Porumbescu, Constantin Brâncuşi, Maria Tănase, George Enescu, C. Rădulescu-Motru, Faust Brădescu, Romulus Vulcănescu, Mircea Nicolau, Iordache Nicoară, Traian Golea, Dimitrie Găzdaru, Ion Claudian, Constantin Gane, Silviu Dragomir, Iuliu Moldovan, Platon Chirnoagă, Aristide Zdru, Dan Botta, Gh. Buzatu, Traian Cotigă, Gheorghe Furdui, Mircea Dumitrescu, Alexandru Popşor, Mircea Morărăscu, Gheorghe Grecu, Gheorghe Jijie, Zaharia Marineasa, Sf. Nicodim de la Tismana, Diac. Coresi, Pr. Dumitru Bălaşa, Pr. Dimitrie Bejan, Pr. Ilie Imbrescu, Pr. Ilarion Felea, Pr. Vasile Ţepordei, Pr. Sergiu Roşca, Ierom. Gheorghe Ghelasie, Pr. Constantin Galeriu, Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Arhim. Arsenie Boca, Arhim. Arsenie Papacioc, Pr. Vasile şi Haralambie Vasilache, Ierom. Victor Bliţ, Nicolae Gaiţă, Dimitrie-Ciolanu, Antonie Grigoraş, Stavrofora Nectaria, Stavrof. Nicodima Vasilache, Stavrof. Veronica Gurău, Maica Mihaela Portase, Maica Mihaela Iordache, Arhim. Nil Dorobanţu, Arhim. Nicodim Măndiţă, Arhim Mina Dobzeu, Arhim. Iustin Pârvu, Pr. Vasile Boldeanu, Pr. Constantin Sârbu, Pr. Ioan Glăjar, Arhim. Ioanichie Bălan, Ieroschimonahul Daniill Tudor, Teodor M. Popescu, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Ovidiu Găină, Ovidiu Papadima, Ioan Petru Culianu, Petre Ţuţea, Ernest Bernea, Vasile Băncilă, Radu Mărculescu, Vladimir Dumitrescu, Vasile Conta, Ilariu Dobridor, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Pan. Vizirescu, Sextil Puşcariu, Gherghe Sofronie, Aurelian şi Traian Ionaşcu, Emil şi Iuliu Haţieganu, Eugeniu Speranţia, Maica Teodosia Zorica Laţcu, Anastasia Sica Popescu, Aron Cotruş, Ioan Alexandru, Vasile Posteucă, Virgil Mateiaş, Virgil Maxim, Andrei Ciurunga, Dumitru Leontieş, Octavian Goga, Mihai Rădulescu, Nicolae Stroescu-Stânişoară, Dan Lucinescu, Monahul Ioasaf, Pr. Gheorghe Dincă, Demostene Andronescu, Gheorghe Iscru, Ioan Scurtu, Radu Teodoru, Ion Vlăducă, Gh. Jipa Rotaru, Marin Naidim, Cornel Bîrsan, Dragoş Vasile Pâslaru, Mircea Platon, Tudor V. Cucu, Petre C. Baciu, Ion Coja, Ilie Tudor, Dan Puric, Aspazia Oţel- Petrescu, Dinu Zamfirescu, Vasile Parizescu, Vasile Danion, Pavel Chirilă, Costion Nicolescu, Răzvan Codrescu, Sorin Dumitrescu, Viorica Enăchiuc, Alexandru Nemoianu, George Roca, Gheorghe Şeitan, Adrian Botez, Pr. Mihai Andrei Aldea, Gabriel Boholţ, Mugur Vasiliu, Theodor Codreanu, Ion Măldărescu, Radu Mihai Crişan, Ben Todică, Radu Botiş, Dimitrie Grama, Florentin Smarandache, Ioan Miclău, Mariana Gurza, Aurelia Satcău, Dumitru Ionescu, Marius Finca, Maica Onufria Codreanu, Maica Gregoria, Vasile Manea şi atâţia alţii la fel de Mari, Mărturisitori şi Martiri, ştiau şi ştiu de marele atentat al Apusului, al Ocultei, care a încercat să frângă spiritul nemuritor al Daciei Mari, prin distrugerea Izvoarelor scrise care, atestau identitatea, cultura şi continuitatea spirituală a Neamului nostru Dacoromân, scăpând de la pieire doar părticele de fragmente împrăştiate în vasta operă clasică a omenirii.  
 
Duşmanii din lăuntru şi din afară au distrus cea mai mare parte a izvoarelor scrise, dar geniile, eroii, martirii, cuvioşii şi sfinţii au mărturia Neamului scrisă în ceruri, unde cei răi nu pot niciodată ajunge. Marele General, om de ştiinţă, scriitor, pictor Vasile Parizescu i-a conturat cu mult sârg şi căldură sufletească portretul-icoană: „A strâns bucurie cu bucurie, fericire cu fericire, lacrimă cu lacrimă şi le-a prins în sufletul său dogoritor, însetat şi luminat ca izvoarele unui fluviu şi ca strălucirea unui răsărit, într-un ocean de ceruri, într-un imposibil finit al infinitului şi, toate, nu mărgăritare, nu diamante, nu stele, ci pământeşti împliniri, de la începuturi şi până departe, încoace, spre zilele şi timpurile noastre de oameni modeşti în aparenţă, dar cu suflete şi minţi luminate, oameni care au reuşit să strângă şirurile gândurilor scăpate, ca prin minune, din subconştientul lor, în istorii şi creaţii ale semenilor din moşi-strămoşi aflaţi pe meleagurile Grădinii Maicii Domnului.  
 
A strâns cu migală, ardoare şi răbdare toate gândurile bune legate de creaţia poporului nostru, de patrimoniul lui, de esenţa rădăcinilor lui şi de inima istoriei lui zbuciumate, pline de biruinţe nemaiîntâlnite în alte istorii, dar, din păcate, nescrise şi neştiute decât din rarele impresii cuprinse în marile cronici şi documente aşternute de puţinele personalităţi străine, care, cu multă dreptate în suflet, nu se temeau să scrie despre acel neam ce ocupa teritoriul de la Nistru până la Tisa şi spre nord ceva, şi spre sud mai mult, şi care întindea simbolica horă a sacrificiului propriu, pentru a stăvili năvala hoardelor sângeroase cu suflete crude de diavol.  
 
A strâns cu pasiune, cu grijă de părinte, cu grijă de apostol, toate rândurile scrise de alţii-mari oameni dotaţi şi patrioţi-publicându-le unde reuşea, cu sacrificiul său material, numai şi numai să nu se piardă acele pietre preţioase ale românismului, ale noastre, ale tuturora şi care compuneau patrimoniul sfânt al oamenilor născuţi pe aceste meleaguri de peste douăzeci de secole-cunoscând matematic ce va fi în viitor, că naţiunea noastră nu va dispărea şi că acesteia trebuie să-i rămână simbolica avere, clădită împreună cu ceilalţi, şi de el-de acel om care, cu eforturile minţii sale şi-a transcris pe foaia albă, neştiutoare, valoarea scriiturii ce se va aşterne, înnegrid-o cu semnele venite de undeva, de un <> neştiut, transmis de Unica voinţă Dumnezeiască celui ales pentru a întregi patrimoniul cu peste 200 de cercetări şi studii de istorie literară română, cu peste 50 de cărţi şi mai mult de 2 500 articole de promovare a culturii”. (Aşa cum l-am cunoscut. Op. cit. p. 98-99)  
 
Dimensiunea spiritului său multidimensional prin binecuvântarea şi harul Logosului l-a concretizat în ctitor al Culturii dacoromâne, conferindu-i autoritatea misionară de Apostol al spiritualităţii. Omul de creaţie: Dascălul, Geniul, Duhovnicul, Sfântul, potriveşte, făptuieşte şi înnoieşte sensul spiritual al Culturii Naţiei sale, dându-i măreţia, funcţiunea şi dimensiunea unei ordini superioare universale: „În acest fel, sublinia Marele filosof creştin Ernest Bernea, a făptui înseamnă a fi activ interior, a rodi pe calea credinţei şi dragostei, înseamnă creaţie. Fapta în înţeles de colaborare a omului la opera lui Dumnezeu este legată de sensul adânc şi permanent al trecerii omului prin lumea aceasta.  
 
Omului nu-i este îndeajuns să cunoască cuvântul lui Dumnezeu, nu-i este îndeajuns să aibă credinţă şi să de-a ascultare înnoirii, ci trebuie să lucreze neobosit, să fie <>”. (Ernest Bernea, Îndemn la simplitate. Ed. Vremea, Bucureşti, 2006, p. 56) Urmând Calea care strălumina Modelul omului mare, Gabriel Artur Silvestri a mers până la capăt, redându-ne şi înfiindu-ne Frumuseţii României creştine cunoscute şi necunoscute în toată splendoarea ei: „Aşadar, precum o ţară are bogăţii naturale, spune marele Fiu creştin ortodox al României Tainice Dan Puric, tot aşa are şi bogăţii sufleteşti. Iar aceste bogăţii sufleteşti care ţâşnesc la suprafaţă în credinţa, tradiţia şi cultura şi în final, în spiritualitatea unui neam, dau sens acestui popor în lume. Lovind în ele înseamnă că vrei să-l scoţi din istorie. Haideţi să ne luăm libertatea să le apărăm! Căci ce sunt, în ultimă instanţă, credinţa, tradiţia şi cultura noastră, dacă nu acele neclintiri sufleteşti de care ne-am agăţat disperaţi la vreme de furtună!?  
 
Ele sunt acele rosturi adânc izbăvitoare care ne-au refuzat virtutea de a rezista politic la suprafaţă, în văzul lumii, pentru a ne dărui vocaţia strămoşească de a dăinui ca neam, pe dedesubt, în văzul lui Dumnezeu”. (Dan Puric-Suflet românesc. Bucureşti, 2013, p. 130)  
 
În ceea ce mă priveşte mărturisesc că personal nu l-am cunoscut pe Gabriel Artur Silvestri-Părintele meu spiritual în Taina vocaţiei scrisului. În sihăstria mea din Cetatea lui Bucur, comunicam în taină cu Dumnezeu, cu Neamul meu şi cu poporul drept măritor creştin prin adorarea Mântuitorului, prin supravenerarea Maicii Domnului, prin aleasa venerarea a Sfinţilor şi Martirilor, prin căutarea şi cunoaşterea Mărturisitorilor aflaţi în viaţă şi prin ei, a celor urcaţi la ceruri, prin cinstirea Marilor înaintaşi de pe fiecare treaptă de misiune, vocaţie, jertfire şi slujire a Neamului şi a lui Dumnezeu.  
 
Referirile mele în scris, în manuscris, despre diversitatea lucrurilor şi a esenţelor lor, însumau cca. 3000 de pagini, după 30 de ani de informare, de căutare, de selectare a valorii, de găsire, de aflare a tuturor lucrurilor care sunt circumscrise Lui, în şi prin Hristos, manuscrise în stare latentă, spontană, puse la dospit poate, dar sub sigiliul smereniei. Numai că, Dumnezeu a vrut altfel: l-a hărăzit pe ArturSilvestri să mă caute... De fapt înainte ca Artur să purceadă la drum în aflarea mea, eu deja plecasem mai de mult în calea sa, prin interferenţa şi comuniunea cu multe locuri şi personalităţi pe care Dacul Gabriel Silvestri le-a îmbrăţişat cu căldură şi suflet. Ceea ce pot spune în încheierea acestei prime părţi a studiului, responsabilităţii şi mărturisirii mele de credinţă ortodoxă-literară este următorul lucru: Gabriel Artur Silvestri este permanent cu noi, alături de Marii Luminători ai Neamului nostru ortodox dacoromân, veghindu-ne, călăuzindu-ne, îndrumându-ne şi bucurându-se de bucuria noastră care se răspândeşte în tot mai mulţi Ucenici ai spiritului filocalic biruitor.  
 
Bunul Dumnezeu să-i mântuiască sufletul. Amin!  
Ciclul: Filocalia Suferinţei şi a Jertfei  
 
Gheorghe Constantin NISTOROIU  
Brusturi-Neamţ  
30 noiembrie 2014 - Sfântul Apostol Andrei  
 
Referinţă Bibliografică:
Gheorghe Constantin NISTOROIU - GABRIEL ARTUR SILVESTRI - UN FIU ALES AL DACIEI MARI / Gheorghe Constantin Nistoroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1432, Anul IV, 02 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Gheorghe Constantin Nistoroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Constantin Nistoroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!