Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Georgeta Resteman         Publicat în: Ediţia nr. 1171 din 16 martie 2014        Toate Articolele Autorului

Georgeta RESTEMAN - PAULA DIANA HANDRA, PAŞI DIAFANI PE GÂNDURI DE MĂTASE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„AUTOGRAF”! Nici că se putea găsi un titlu mai potrivit volumului tinerei poete Paula Diana Handra care, după opinia mea, cu cele 68 de poezii cuprinse în el îşi face adevăratul debut poetic. Diana, făptură gingaşă şi extrem de sensibilă, aş putea spune că s-a născut cu poemele pe umeri, întrupate în îngeri, zburând împreună întreaga copilărie petrecută în satul bunicilor materni, Călăţele, judeţul Cluj. Acolo a vibrat pentru prima dată sufletul ei, sub ochii blânzi ai „măicuţei”(bunica), învăluită în dragostea mamei pe care o adoră, în cântul gureşelor rândunele atunci când liliacul e potop de floare, în unduirea ierbii-n miez de vară pe dealuri vălurate de dogoare - făclii de maci de doruri grele,-aprinse, dar şi în ruginiul toamnelor sublime şi în splendoarea cetinilor ninse. Însă tremurul ingenuu al sufletului de copil s-a preschimbat în poezie şi mai târziu, pe când era elevă a Şcolii Generale nr. 18 din Timişoara, atunci când a început să publice în diverse reviste, ba să şi editeze şi să tipărească poezioare adecvate vârstei celei neatinse de trufia vremurilor şi-a oamenilor lor (cam pe la 10 ani...) Iat-o acum, tânără adolescentă, elevă în clasa a IX-a a Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara, păşind cu sfiiciune şi curăţime pe drumul scrisului, mai închegat, mai profund, uneori chiar tulburător prin tematica socială abordată, dar fidelă versului rimat de început.  
 
Ne dăruieşte astăzi o carte în care adună poezie scrisă cu gingăşia şi puritatea lacrimii călduţe de copil când sufletu-i se îmbată cu miresmele amintirilor copilăriei şi, mai nou, a adolescenţei timpurii, semnând cu toată încărcătura de sentimente ce-i stăpâneşte fiinţa plăpândă patru capitole, elemete care amprentează vizibil viaţa şi creaţia ei: „Nostalgice chemări, copilărie”, „Mamei dăruite”, „Primăvara amintirilor” şi „Suflet de colindător”, în care a aşternut cu migală, cu strădanie, dăruire şi har trăiri inedite...  
 
Dar să facem o incursiune în creaţia tinerei autoare pentru a-i desluşi, puţin câte puţin, taina din forfota cuvintelor. Desfăcând filele calendarului “din timp de mângâieri”, amintiri dragi din copilăria nu prea îndepărtată „năvălesc” în mintea şi sufletul Dianei, „Ce-mbracă-n armonie momente inedite/ E-o stranie chemare de doruri prăfuite / Rămase la răscruce de vremuri, neclintite,/ Trăiri sublime-ascunse în unduiri şoptite.// Printre miresme tari, păstrate cu iubire,/ Privesc spre-acel luceafăr plăsmuitor de vise/ Mă risipesc prin timpuri cu aripile-ntinse/ În pas cu nostalgia drapată cu-amintire/ Când mă inundă-n linişti, ca taina din psaltire.” („Mai răsfoiesc o filă ... ”). Cu ionocenţă şi sensibilitate, în primul grupaj de poezie din „Autograf” tinerei poete i se derulează (bineînţeles, prin magia cuvintelor frumos încondeiate), momente trăite în copilărie, centrul de greutate constituindu-l „căsuţa” de la poalele Carpaţilor de Apus în care a crescut legănată de zâmbetul şi bunătatea bunicii şi sub aripa ocrotitoare a mamei dragi, alături de frăţiorul mai mare, Paul, şi, nu în ultimul rând, plaiul ardelean pe care micuţa Diana făcuse primii paşi...  
 
Cât de frumos curg trăirile poetei când e vorba de căsuţa copilăriei: „Căsuţa mea,/ pictată-ntr-o singură culoare/ ce naşte-un curcubeu sublim în univers/ păstrează vie, încă, mirabila-i candoare/ locul în care doruri se unduiesc în vers.// [ ... ] Căsuţa mea,/ comoară de vis şi nestemate/ ea, dulce sărutare la pragul nemuririi/ un leagăn fermecat, parfum de bunătate/ fiinţa mi-o îmbracă în straiele iubirii.” („Căsuţa mea”)  
 
Chiar dacă, plecată să-şi desăvârşească studiile, copila cu sufletul-floare se-ntoarce mereu „la pragul de legendă” al casei părinteşti, de-acolo răzbătând spre sufletul ei o „Chemare tainică”: „O tainică chemare - ca focul arzătoare/ Îmi poartă paşii-agale în lumi nemuritoare/ Prin filele de vreme ce se deschid uşor / Spre satul meu de munte înfăşurat în dor.” Pluteşte ori de câte ori revine acasă cu gândul sau aievea: “Plutesc, mă-ndrept agale spre casa nemuririi/ În care masa-i plină cu tainele iubirii/ Răzbate lin spre lume un cânt dumnezeiesc/ Cu linişte mă umple, plutesc... Oare, iubesc?!” („Plutesc”).  
 
La Călăţele, întotdeauna cu blândeţe şi nemărginită dragoste o aşteaptă „Sufletul Bunicii”: „Un suflet divin ce plânge-n depărtare -/ E al bunicii mele ce mă iubeşte tare,/ Cu glasul de mătase se roagă zi şi noapte/ Spunându-şi ruga sfântă-n aceleaşi calde şoapte.// Şi din mătăniii albe răsar gânduri curate/ În murmur sfânt rostite, luate şi purtate/ De coruri îngereşti în nesfârşiri de noapte/ Cu binecuvântarea sădită printre şoapte.”  
 
Dragostea dintre „măicuţa” din sat şi nepoată este sublimă, mărturisesc cu mâna pe inimă pentru că am avut ocazia să o simt, prezentă fiind în „Căsuţa cu ferestre brodate-n nemurire/ Tivită-n colţ de suflet cu şoapte de iubire/ Brodată-n frumuseţe pe-o pânză colorată/ Amprenta presărată prin vremuri, nepătată.” („Ferestre brodate-n nemurire”) şi, nu o dată, ci de fiecare dată când vacanţa se sfârşeşte, „măicuţei” i se-nnoadă lacrimile în colţurile ochilor blajini şi calzi, oftând, „Îmi pleacă iar nepoata...”; însă, „nepoata” are grijă să-i descrie atât de frumos trăirile: „Când simte-o apăsare ... se cam grăbeşte toamna,/ Iarăşi pleacă nepoata, iar i-o răpeşte «doamna» ... / Trăieşte-o tristă clipă cu-acelaşi dor nestins/ Durere-ascunsă-n zâmbet şi-n părul ei cel nins.// Înalţă rugi fierbinţi, mai spune-o rugăciune/ Cu lacrimi de credinţă, dorindu-i cele bune,/ Îşi mângâie copila cu mâna-i iubitoare/ Şi inima-şi adună-ntr-o binecuvântare.”  
 
Fiecare plecare de “acasă” este însoţită de „Ruga bunicii, dulcea mea lumină”, mărturiseşte poeta, în felul ei unic: „În orice clipă-n suflet păstrez imagini vii:/ Credinţa-n Cel de Sus şi buna-ntre copii/ Când, în fiece seară, plângea şi se ruga/ Şi lângă pat cu noi, smerită-ngenunchea. [ ... ] Sfânta Fecioară, Pruncul şi buna-ntre copii/ Rămâne-vor de-a pururi scumpe icoane vii/ Căci rătăcind prin lume le port - dulce comoară,/ Doar ele mi-au sădit credinţă-n inimioară.”  
 
Născută „Într-o casă cu credinţă”, autoarea ni se destăinuie atât de frumos: „Călătoresc cu dorul ... ”, purtând mereu în suflet “nerostita” ei “căsuţă” şi şoptindu-i adesea cu sfială: „Aşteaptă-mă, căsuţa mea!” Speră, neîndoielnic, ca „Visele de ieri”, răsfirate peste locurile care-i sunt „Izvorul...” de lacrimă de iubire şi de pură poezie se vor împlini, chiar dacă va reveni „Mai rar în sat...” unde, „Fiorii revederii” o întâmpină „La poarta bunicilor”. Din casa bunicii Diana a plecat bogată de fiecare dată – „Mă simt atât de bogată,/ cum nu mă gândeam vreodată că se poate/ pornind acum, sfielnic, pe-un drum spre nemurire/ unde trăirile divine sunt dincolo de toate...// Din comorile agonisite/ - flori de suflet împletite în roiuri de stele -,/ un murmur de copilă se-aşează lin, cuminte,/ pe pragul drag, curat, al casei părinteşti din Călăţele” („Bogăţie”), luând cu sine toate dorurile născute acolo, la poalele Apusenilor: „Mi-e dor de florile grădinii,/ De murgul alb ce-l călăream,/ Şi de poveştile bunicii,/ Fără de care n-adormeam.// Mi-e dor de visele frumoase,/ Când stam privind la cerul magic,/ Mi-e dor de poamele gustoase/ Şi de copilul cel nostalgic.” („Mi-e dor ... ”)  
 
Se va întoarce, desigur, cu aceeaşi neţărmurită dragoste la „Casa cu prag de vise”...  
 
Sensibilitatea copilei cu plete negre ca abanosul, cu obrajii fini ca petalele unui crin regal şi ochii de tăciune respiră prin fiecare poem închinat mamei, asemuită cu „mugur de blândeţe”, „strop curat de aur”, „putere şi speranţă vie”, „liman la pragul nemuririi” („Mamă, îmi eşti...”). Multe poeme îi sunt „MAMEI DĂRUITE”, scriind limpede pe „Pagina inimii” versuri închinate ei, MAMEI, astfel ca strigătul ei să se audă peste mări şi ţări atunci când rosteşte cu tot sufletul: „Comoara noastră-i mama!” Ea este „Ca o piatră preţioasă” pentru copila cu aripi de flutur care-n zboru-i copilăresc peste meandrele vieţii afirmă cu convingere: „Povaţa ta de aur - ca piatra preţioasă -/ Îmi luminează drumul urmat odinioară/ Cu vorbele pornite din inima duioasă/ Eu din cuvântul tău făcut-am o comoară.// Din sfatul tău şi versul azi prinde rădăcină/ E curcubeu şi punte-ntre ceaţă şi senin/ Din slove îmi cresc aripi/ zburând către lumină/ Povaţa-n flori de suflet pecete-i pe destin.” Poeta cântă dragostea faţă de mama iubită în „Baladă de ziua mamei”, în conţinutul urărilor alăturându-şi fratele, ca de altfel întotdeauna când este vorba de fiinţa nepreţuită, mama... În antiteză cu bucuria de a avea o astfel de mamă, poeta aduce în atenţia cititorului crâmpeie de viaţă aflate sub sceptrul tristeţii, alunecând puţin în panta poeziei sociale, inspirată din realitatea înconjurătoare şi crudă din aceste vremuri tulburi, ca de exemplu „ Greşeala unei mame” sau „O viaţă neglijată”. Făcând o descriere fidelă a mamei în poezia „Sufletul de mamă” doreşte, de fapt, să adreseze un îndemn tuturor celor care se bucură de existenţa nobilei fiinţe ce ne-a dat viaţă: „Iubiţi-o dar, cu sfatu-i îngeresc,/ Apreciindu-i dragostea curată/ Pentru lumina ce-o dă viaţa toată/ Să nu uitaţi să-i spuneţi: „Mulţumesc!”  
 
Dacă în primele două părţi ale volumului său Paula Diana nu a „abuzat” de metaforă decât atât cât a fost nevoie pentru a „cânta” trăirile-i sufleteşti, ea se dezlănţuie şi curge nezăgăzuită în a treia parte, denumită generic, „PRIMĂVARA AMINTIRILOR”. „În primăveri brodate cu vise colorate” tânăra poetă este fascinată de „Rândunelele îndrăgostite” de „Sub streşini aburite” urmărindu-le cu admiraţie şi încântare şi observându-le fiecare mişcare, conchizând: „Crâmpeie de visare în şoapte dulci coboară / Căci ele-ndrăgostirea gustau întâia oară...” Ne-ntâmpină apoi cu o avalanşă de poezie sensibilă din care „plouă” cu „Flori de liliac”, „Lăcrimioare”, „Panseluţe”, „Flori de cireş – petale de vis” peste „Casa cu muşcate” în care Paula Diana Handra aşterne în poeme „Parfum şi culoare”: „Parfum şi culoare din suflet de floare / E nesfârşirea-n binecuvântare / Ce-aduce-n suflet dulcea alinare / Din veşnicia clipei ce nu moare. // Parfum şi culoare din suflet de floare / Se-aşterne peste mine ocean de puritate / Ca gândurile albe şi calde, ne'ntinate / Privirea mi-o mângâie, candid, măreţul soare. // Parfum şi culoare din suflet de floare / Corole de lumină pe-a timpului cărare / Minunăţia-şi poartă-n miresme-ameţitoare / Din ceruri se revarsă o tainică chemare: / Parfum şi culoare din suflet de floare!”.  
 
Eiii, dar povestea „rândunelelor îndrăgostite”, atâtea gingaşe flori culese în „primăvara amintirilor” de sufletul copilei zvelte şi frumoase, cu ochii strălucind şi inima zburdând se pare că i-au adus în dar şi-o sanie de-argint, numai de ea văzută, plină, plină cu fluturi, dar nu orice fel de fluturi... „Cu sufletul învăluit în alb de lăcrimioară/ Când suava rândunică venit-a înapoi/ Noi ne topim ca fulgii de nea în primăvară/ În prietenia caldă ce-am cuibărit-o-n noi.” – mărturiseşte Diana în „Baladă pentru tine”... Hopa! Să fie oare primii fiori-fluturaşi ce-i inundă sufletul şi-o prind în mrejele primei „îndrăgosteli”? Mda, deocamdată, pare-se, este doar zvâcnetul nedesluşit al unei prietenii frumoase: „Fiindcă prietenia e-adevărată artă.” Dar asta n-o împiedică să trăiască o „Poveste din vis” şi nici să clădească cu prinosul sufletului „Castele de vise” întrebându-se la un moment dat, retoric: „Să fie, oare,-amorul?” Ei, da! Pentru că „În colorit de vremuri” lucrurile se adâncesc puţin, iar „eroina”, „Sorbind cu toată fi'nţa miresme-mbătătoare/ Sub soarele iubirii-ntr-o caldă sărutare” mai face un pas... Chiar dacă în acest grupaj de poezie avem de-a face cu fiorii iubirii incipiente, asemeni unei ramuri de salcie ai cărei muguraşi sunt gata să plesnească a viaţă, poate ar trebui să vedem puţin în perspectivă; deci, tinere/tineri îndrăgostiţi, atenţie, e bine să citiţi „Lada de zestre” şi să luaţi aminte! Eu de-abia aştept o-ndrăgosteală straşnică a tinerei mele prietene şi colege pe tărâmul cuvântului, şi-apoi să vezi poezie! Vom vedea atunci ce se întâmplă „Când trandafirii înfloresc”, pentru că poeta ne avertizează: „Când trandafirii înfloresc/ Din taina lor vise-mi croiesc/ Cu-a ta iubire împletesc/ Din inimă să-ţi dăruiesc/ În tandre şoapte „te iubesc.”// Azi mă răsfaţă trandafirii/ Primesc în dar floarea iubirii/ Ţesută-n pânza nemuririi/ Din paradisul strălucirii/ Simţind fiorii fericirii...” Da, copilă, mai este puţin şi vine ea, primăvara...  
 
Volumul se încheie cu un mănunchi de poeme dedicate sărbătorilor iernii, Crăciunului cu precădere, intitulându-se chiar „SUFLET DE COLINDĂTOR ”. Şi cum pentru Paula Diana cele mai minunate sărbători au fost şi sunt cele petrecute la Călăţele, în satul bunicilor, la fel ca în majoritatea poemelor ei şi aici regăsim imaginea satului, tradiţiile, dragostea faţă de acest loc de referinţă pentru copilăria şi adolescenţa-i ingenuă: „A mai trecut un an şi mă întorc acasă/ Cu fluturi de zăpadă şi cu trăiri divine/ Cu suflet de colindător şi cetină pe masă/ Măicuţă dragă, astăzi colind, venind la tine.” Aici, în „Seara de Crăciun” „Din munţi coboară iarna şi alb presară-n jur/ Iar fulgii de zăpadă alb nesfârşit şi pur [...] Vin îngeraşi, colindă în casă şi în gând,/ Aştept în taina sfântă cu zâmbet de copil/ Şi printre ei sunt şi eu, ce mă strecor tiptil,/ Colindă îngeraşii cu glas duios, vibrând.”. Şi în căsuţa-i dragă, „Înconjurată de lumină” Diana scrie poezia în murmurul colindelor, cu suflet curat ca neaua primei ninsori: „Aşa visez mereu că sunt fetiţă/ Micuţa năzdrăvană de-altădată/ Aştept colindul sfânt în grădiniţă/ Doamne, e veste-aceea minunată!// Şi-n seara asta îmi aduc aminte/ De-arome-alese, nicidecum uitate,/ De brad şi cozonacul cel fierbinte -/ Dulci amintiri, alese nestemate!” Dar câţi dintre noi n-ar vrea să guste, oare, cu „Suflet de copil” „Bucuria unui colind”?! Şi după cum spunea marele Blaga, „veşnicia s-a născut la sat”, şi-atunci, cum ar putea să se încheie acest volum de poezie curată ca roua Apusenilor, decât cu „Colindul nemuririi”?! „Fetiţa de lângă uşă 'nalţă magic o colindă/ Un ecou duios răsună pe cerul cu lună plină/ O întâmpin cu blândeţe şi-o primesc la noi în tindă/ Clipele-s sfinte veşminte printre raze de lumină.// Un concert frumos de îngeri mă inundă cu iubire/ Serafimi cu şoapte dulci mă poartă spre nemurire/ Printre cetine de brad clipe-ncep să se deşire/ Crăciunul de altădată în cupe de fericire.” Iată cum copiluţa de ieri, astăzi ea însăşi gazdă primitoare, se bucură de colindul care-i aminteşte de anii fragedei copilării, pe când trăia aceleaşi clipe minunate împreună cu copiii satului...  
 
Vă recomand cu căldură cartea „Autograf” scrisă cu dragoste de cuvânt, de oameni, de locuri şi de bine. Am convingerea că inteligenţa, talentul, dragostea de cuvânt, alături de sârguinţa şi tenacitatea de care dă dovadă o vor propulsa pe tânăra poetă spre un loc meritoriu în rândul creatorilor de frumos.  
 
Diana, îţi urez mult succes în tot ceea ce-ţi propui să faci la început de drum, ai intrat pe tărâmul poeziei păşind diafan pe gânduri de mătase izvorâte din preaplinul preafrumosului şi preacuratului tău suflet!  
 
Georgeta RESTEMAN  
Săcuieu-Călăţele, jud. Cluj  
martie 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Georgeta RESTEMAN - PAULA DIANA HANDRA, PAŞI DIAFANI PE GÂNDURI DE MĂTASE / Georgeta Resteman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1171, Anul IV, 16 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Georgeta Resteman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Georgeta Resteman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!