Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aparitii > Mobil |   


Autor: George Terziu         Publicat în: Ediţia nr. 1696 din 23 august 2015        Toate Articolele Autorului

Carte Inspirescu : ABSURDUL TÂRZIU AL LUI GEORGE TERZIU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
George Terziu, acest „mort frumos, cu ochii vii”, care a brevetat sintagma „MOARTEA NECESARĂ”, într-un valoros volum de poezie cu același titlu, recidivează urmuzian, cu un trăsnit volum de proză, intitulat nici mai mult, nici mai puțin „Proză bipedă”. Bipedă, bipedă, dar ce proză, neică! Scurtă, absurdă și suprarealistă . Absurdul social și politic al lui Terziu vine, ce-i drept, cam târziu, după ce, în urmă cu mult timp, evreii Kafka și Urmuz făceau furori cu acest stil aparent șocant și ilogic…  
 
Așadar, George Terziu ne aduce în atenție o scriere din avangarda unor timpuri apuse pentru lumea civilizată, dar atât de actuale pentru noi românii, care ne aflăm încă la o distanță considerabilă față de civilizația occidentală.  
 
Volumul „Proză bipedă”, apărut la propria-i editură (Inspirescu, din Satu Mare), ne prezintă o proză subtilă, cu mesaje codificate și parabole, care au marele merit de a da naștere la mai multe interpretări. Și așa e și firesc, până la urmă: într-o Românie, în care pluralismul politic este batjocorit, din punct de vedere social, politic, cultural și,mai ales, economic, stilul acesta oarecum încifrat ne dă posibilitatea să traducem și să definim mult mai bine leagănul acesta de respirație anevoioasă care se numește România..  
 
Suprarealismul, pe alocuri, magic, pe care ni-l oferă Terziu oglindește pe deplin voluptatea contradicției lumii în care trăim, făcând, parcă, mai dulce suferința cotidiană cauzată de irezolvabilele noastre probleme existențiale.  
 
În „Goana după aur”, povestea de început a acestui volum, ca orice român respectabil, Demeter avea o poftă nebună, nebună de… bani. „Plutea în aer ceva clar și tulburător”, care îi prevestea un succes uriaș, o schimbare a condiției sale sociale. Tot scormonind prin tomberoanele acestui veac decadent, în căutarea norocului (fiindcă „nu scornești prin gunoaie de amorul artei”), Demeter găsește „Rezolvarea. Cheia existenței lui!” Adică, neică, el a găsit o carte în care se afla secretul, scris negru pe alb, de a face din căcat aur. Noi știam că românii fac din aceeași materie primă bici, capabil să și pocnească, dar ideea de a extrage aur din banalul căcat, fie el și omenesc, devine de-a dreptul fascinantă pentru Demeter.  
 
Cartea respectivă purta semnătura cercetătorilor de la American Chemical Society (ACS), care demonstrau, fără dubii, că, prin metoda respectivă, se puteau obține și alte metale prețioase. „Vai, și cât rahat este în România! Adică, cât aur și câtă platină!!!Dumnezeule!”, exclamă Demeter.  
 
Putea, Doamne-Ferește, să găsească la gunoi un altfel de rahat: Teza de doctorat a lui Ponta sau cărțile scrise în pușcărie de Năstase, Becali sau Copos, dar cu ce s-ar fi ales?  
 
Așa că Dumnezeu i-a pus mâna în cap și Demeter a trecut la descifrarea și popularizarea nemaipomenitei teorii de obținere a aurului din murdăria umană, fiindcă „Nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin… Ori rahatul e ceva omenesc…!”, gândea fericitul și norocosul căutător prin gunoaie.  
 
Ironia și autoironia sunt de-a dreptul întristătoare, în acest caz, dragi cititori .Puteți desluși în această parabolă ideea că noi, românii, proprietarii bogățiilor de la ROȘIA MONTANĂ, am dat aurul și platina unor străini, care ne-au dat în schimb un mare …rahat! Iar noi,căutând prin gunoaie, am găsit soluția să facem aur și platină din acest rahat, printr-o tehnică americană de ultimă oră…Sau că politicienii noștri chiar asta ne vor promite, la următoarele campanii electorale, cum că ne vom îmbogăți, extrăgând aur din rahatul național pe care ei l-au produs de la Revoluție încoace… Cititorul va găsi sensul potrivit pe care ni-l sugerează Terziu.  
 
După multe studii și experimente, Demeter și-a structurat propria-i teorie de extragere a aurului, ajungând astfel să țină discursuri, traininguri și conferințe, emisiuni televizate, devenind , în scurt, timp, cel mai iubit fiu al poporului. Metoda lui, care ținea, ce-i drept, de scatofilie, alimenta din nou nădejdea poporului roman. Unii români mai așteaptă și azi primul lingou de aur, prin metoda-tomberon a lui Demeter, deși mesajul lui Terziu e clar:din rahat, rahat răsare, nicidecum mărgăritare…  
 
Izbăvitorul de critici literari , din proza cu același nume, este un domn care se numește Sincron. La fel ca și Demeter, se gândește să scurteze suferința unor categorii de oameni, născocind ceva epocal. Deși nu citise decât două cărți în viața lui (probabil el auzise că Lech Walessa a citit numai una și aceea de electricitate), Sincron s-a gândit să-i apere pe artiști (scriitori și pictori) de răutatea și abuzurile criticilor de artă. Acești farisei, cum îi cataloga el pe critici, trăiesc fraudulos de pe urma creatorilor de frumos și există riscul ca, în zece ani de zile, să avem parte de trei critici pe cap de autor.  
 
Zis și făcut: salvatorul artiștilor a aprofundat „Analiza semantică a simplității”, „Concepția pragmatismului necrotic”, „Teoria universului tandru”, Acceptabilitatea ipotezelor în teoriile alternative”, apoi a pornit la drum „pregătit până-n dinți”. S-a dus la locul de întâlnire cu criticii…și dă-i, și cântă: „Cuțitul la os ne străpunge, / Un strigăt animă poporul, / Un țipăt:Ajunge, ajunge!”  
 
Le-a spus criticilor verde în față: că sunt plini de resentimente și de invidie față de creatori, că atitudinea lor negativistă face rău poporului român, că onor creatorii de artă sunt patrioți și bine-intenționați, iar arta lor este inestimabilă, că „poezia e ca și cum ai bea o bere reconfortantă”, că să mai stea dracului în banca lor… La final, a bătut de trei ori cu pumnul în masă, de i-a lăsat pe critici cu gura căscată, apoi a ieșit val-vârtej și s-a dus într-o cameră alăturată, de unde și-aluat pălinca și punga cu cârnați ardelenești tradiționali, drept răsplată pentru prestația sa fulminantă, în fața dușmanilor poporului, adică, în fața nenorociților de critici.  
 
În celelalte povestiri înspumate în tragismul lor intrinsec, George Terziu cultivă hazardul și absurdul cu abilitate, căzând de bună voie în butaforie, autoironia și comicăria de care dau dovadă el și personajele sale îndulcind, într-un fel, absurdul și alienarea care străbat România de la Nistru pân’ la Tisa…  
 
Daniel, personajul din „Afacerea”, zice autorul, „nu era prost”. Păi, cum să fie prost un licean care studiază la Liceul „Mihai Eminescu”? El avea o prietenă, Stafida, cu care făcea și sex, și dragoste (nu prea știa care-i diferența dintre cele două îndeletniciri), despre care mama sa spunea: „Asta are gură tăiată cu sapa!” E ca și cum ai zice că e cioplită din topor… Vedeți absurdul țărănesc, de bună calitate a lui George Terziu?  
 
Până la urmă, Stafida a rămas gravidă, iar adolescentul, în cârdășie cu un avocat de lume nouă, capabil să fure și cloșca de pe ouă, o vinde unui francez impotent, cei doi producând gravide pe bandă rulantă, gravide pe care le duceau la export, pe bani grei.  
 
Ironie în tragedie, apar acolo și niște parlamentari de Timiș, care pun umărul pentru a exporta „bucăți de carne de muls”, pentru occidentalii impotenți, apare și o epigramă a umoristului Vasile Larco de la Iași, afacerile mergând strună și, vorba lui Fănuș Neagu, „Toată lumea-i fericită și cu lacrimi pe obraz!”  
 
În „Surpriza”, Stratan, care era paznic de zi, tocmai se pregătea să-i facă soției sale (cu 17 ani mai mică) un cadou de zile mari: să-i dea flori și cercei, s-o ducă la Pizzeria Ali Baba, apoi la un film 3D, iar la final să-i administreze binefăcătorul sex oral, cu care el o obișnuise… Când acolo, ce să vezi: venind acasă, bietul Stratan găsește pe Violet încălecată de un zdrahon tânăr, care i-o trăgea de zor, pe un fotoliu extensibil, pe care Stratan îl primise, probabil, cadou , la cununie. S-a mai liniștit când a văzut că tânărul respectiv( un coleg de-al său, care lăcrimase la nunta lui cu Violet), făcea sex normal, sănătos și nu oral, așa cum făcea el cu jumătatea lui. Se bucura într-un fel că, în privința sexului oral, Violet nu l-a trădat, sexul oral rămânând doar privilegiul lui.  
 
Stratan a dispărut câteva zile de acasă, lăsând-o pe Violet sub imperiul fricii și al întrebărilor Unde-o fi? Ce va urma? Mă va ucide, bietul meu Stratan? Care va fi viitorul meu, alături de el?  
 
Când s-a întors acasă, Stratan a venit cu doi gealați, plini de mușchi, la vederea cărora Violet s-a cutremurat. Se aștepta la o bătaie soră cu moartea. La un moment dat, Stratan le-a spus musculoșilor: „Asta e!” Și le-a arătat canapeaua extensibilă. „Duceți-o naibii de aici, că mi-a adus numai necaz, Să n-o mai văd!”Apoi, cu o privire galeșă și seducătoare, el s-a adresat lui Violet: „Nu vrei să mergem diseară, să vedem un film 3D?”  
 
Urmează „Lecția de psihologie”, în care, Liliana, a cărei mamă era profesor de psihologie și pe tricoul căreia trona desenat un schelet de genul „Nu atingeți, pericol de moarte!”, cade victimă învățăturilor mamei sale. De unde se poate observa faptul că, într-o societate alienată ca a noastră normele morale sunt de prisos. Ideea e că, așa cum spunea Liliana, fata respectivei doamne, „și pe băieții urâți trebuie să-i iubească cineva”. „Fiindcă, și Biblia este ca o lege care nu are normele de aplicare, cum se întâmplă frecvent la guvernul actual!”  
 
Urmează „Fabrica”. Unui personaj, Rasca, pe numele său de botez, i se oferă prilejul să intre în posesia unui Grant de 100.000 de euro. Ce să facă? Cum să-i investească?  
 
Într-o fabrică de pâine? Într-un magazin de băuturi? În lumânări, iconițe și sicrie? La capitolul sicrielor, el a meditat ceva mai mult, influențat de ideea unui proprietar de sicrie polonez. „Fiul meu a avut ideea de a crea un calendar, de a crea ceva colorat și frumos : frumusețea femeilor poloneze și frumusețea sicrielor noastre!” Toate veniturile obținute din aceste calendare urmau să fie donate unor cauze nobile… Rasca, însă, a respins și această variantă, de frică să nu intre în coliziune cu Biserica românească, recunoscută pentru lăcomia și spiritul ei plutocratic.  
 
Până la urmă, el s-a hotărât să facă o fabrică de batiste, pentru toți românii care plâng. Vă imaginați succesul în afaceri al lui Rasca, având în vedere faptul că, din 1989 încoace, România tot plânge. Și asta, după ce ea plânsese de la Facerea Lumii, până în 1989.  
 
„Atunci viața mea a luat sfârșit” e o altă proză din volumul cu pricina, proză care începe mai mult decât promițător. „În experimentul pe care îl veți vedea, veți vedea că nu vedeți nimic!De ce nu vedeți nimic? Veți vedea îndată!”Ar trebui să mă opresc aici, ca să vă las să citiți povestea.  
 
Un citat, însă, îmi dă ghes, iar acesta ne arată cum s-a dedulcit Victor, eroul acestei povestiri, la curve. Florin, un prieten de-al său, i-a spus într-o zi: „Mă, Victore, eu merg la curve, ce contează, măi, dar familia e familie. Știi ceva? Câteodată, când mă întorc acasă, chiar mă atrage și nevasta, că mi se deschide pofta. Sau mă gândesc la aia la care am fost și e bună și nevasta!” ECCE HOMO!  
 
Din când în când, Dumnezeu face vizite de lucru pe Pământ, ca să vadă ce mai fac supușii săi maghiari din Ardeal. În cazul nostru, Bunul Dumnezeu a descins, doar prin duhul lui, într-o vizită la Satu Mare, acolo unde primarul Seghed Pandof a trăit o experiență unică. Vizita lui Dumnezeu la Satu Mare a fost însă prea subtilă și sofisticată pentru mintea bietului primar, care n-a înțeles în ruptul capului ce i s-a întâmplat. Mai întâi, o găină a secretarei lui a început să miaune. Apoi, în biroul lui, a avut loc un cutremur cu o magnitudine respectabilă, având în vedere faptul că etajera primarului a căzut la pământ. A urmat explozia cutiei poștale, în urma căreia au luat foc doar citațiile de la judecătorie, celelalte plicuri și documente rămânând intacte. Apoi, toți câinii comunitari din oraș au dispărut fără urmă. Boschetarii au început să-și revendice dreptul la muncă și la viață, caimacul cafelei primarului a luat forma unei cruci, care a persistat mult timp la suprafața cafelei. „Dumnezeu era pus pe pedeapsă, nu era cale de întoarcere. Sau dorea să-și facă simțită prezența prin tot felul de minuni.” Întrebarea finală „Dumnezeu trebuie să vină sau a plecat?”, trebuie să ne îndemne la meditație.  
 
Trebuie să știți că nu lipsesc nici protestatarii din cartea lui Terziu, fiindcă, nu-i așa? „numai iubirea poate opri protestele și declinul economic!” Asta, presupunând că protestatarii se iubesc între ei… Faze tari: „Ministrul Educației le propune celor care n-au luat Bacul să iasă la deszăpezire”, mai ales că Guvernul a aflat că zăpada a fost adusă de Băsescu „cu avioane Lancer 3”. Zvonurile circulă ca gândul: „Trece trenul spre Galați/Plin cu unguri supărați.”Adică, nene, România va fi stat maghiar, zice unul. Altul, mai hâtru, i-o trage direct în fes: „Fiecare mașină care merge iarna, trebuie să aibă ,în portbagaj un ungur mic pentru deszăpezire!”Și tot așa, bazaconii valahe: „Zăpada de la unguri e verde”, „Berea, fiind alcool, e primul pas spre femeia gonflabilă”, „Guvernul trebuie ajutat să facă cât mai multe prostii, numai așa poate fi ajutat să cadă!”, „Guvernul român a deviat furtuna spre Bulgaria”, „Cum au reușit cei din Papua Noua Guinee să scape de criză” etc.  
 
Concluzia acestui mare protest constă în următoarele înfăptuiri: „O naștere prematură, trei logodne, trei tranzacții financiare, patru contracte de barter, un contract de leasing de utilaje, un parteneriat stabil la o pizzerie, un divorț fără copii, din vina ambelor părți (…) Protestul a fost o reușită!”  
 
Orice bărbat care dăruiește flori femeii iubite este văzut cu ochi buni, nu numai de consoarta lui, dar și de celelalte femei din proximitate. Iar Mate era o femeie fericită că soțul ei, chiar după trei ani de la căsătorie, îi aduce flori. Lucru rar, în zilele noastre! Mai mult, Mate nu s-a supărat nici atunci când a aflat că soțul ei fura florile din cimitir, că nu strică o mică economie financiară, dintr-un salariu și așa modest… Dar, totuși, să iei florile din cimitir și să le dai iubitei, sună cam sinistru, nu-i așa?  
 
Cu „Proza de la gară”, Terziu își încoronează opera, printr-o povestire filosofică, gara reprezentând un univers aparte în viața unei comunități. Gara e locul despărțirilor uneori definitive, gara e un spațiu multicultural, al unor voci multicolore, gara e locul întâlnirilor emoționante, locul lacrimilor… Iar trenul cară tristeți și despărțiri,dialoguri deșuchiate, experiențe sexuale efemere, vise, destine…  
 
Gara e totul…Bunăoară, un țigan zice: „Știi cum îl facem pe Dumnezeu să râdă? Povestindu-i planurile noastre de viitor!” Parafrazându-l pe țigan, eu aș spune: „Mă gândesc cât ar râde Dumnezeu, dacă Ponta i-ar povesti planurile lui de viitor!” Tot în gară, un popă zice: „Să fii bun în ceea ce faci, chiar dacă nu știi ce faci!”. Altul: „Ministerul Sănătății va dezveli un monument dedicat pacienților care au murit în spitale!” Apocaliptic, nu-i așa?  
 
Cu toate acestea, George Terziu încheie optimist, bazându-se pe faptul că Institutul de Cercetări Vectoriale din Satu Mare (bășcălie paroxistică în formă continuată), în urma unui studiu comportamental al oamenilor de aici, a ajuns la concluzia că SĂTMĂRENII SUNT ÎNCĂ UMANI ȘI BIPEZI!  
 
Într-o țara a maimuțelor cu haine, a rămâne uman și biped e o mare performanță. Felicitări, George Terziu… E încă devreme la tine în suflet!  
 
Dumitru Sârghie  
 
Referinţă Bibliografică:
Carte Inspirescu : ABSURDUL TÂRZIU AL LUI GEORGE TERZIU / George Terziu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1696, Anul V, 23 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 George Terziu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Terziu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!