Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: George Petrovai         Publicat în: Ediţia nr. 2088 din 18 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

George PETROVAI - SĂNĂTATEA – BUNUL CEL MAI DE PREŢ AL OMULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Foarte mulţi dintre semenii noştri sunt întru totul de acord cu adevărul din spusa: „Sănătatea pierdută nu mai poţi s-o cumperi cu toate bogăţiile pământului!” Sigur că unii dintre ei se consolează cu această înţelepciune de-abia după o suită de eşecuri şi nenorociri, iar alţii – ceea ce este mult mai grav – de-abia pe patul de moarte. Cutremurător de pilduitor este cazul acelui american putred de bogat, care – învins de cancer la vârsta marilor împliniri – a lăsat scris pentru posteritate enormul lui regret pentru faptul că, mereu în goană după bani, n-a ştiut să se bucure de ceea ce bunul Dumnezeu ne-a dat cu atâta generozitate.  
 
Cu toate astea, adică în pofida evidenţei privind dureroasa şubrezenie a fericirii plămădită din comori pe care „le mănâncă moliile şi le fură hoţii”, până şi cei mai lucizi oameni se lasă prinşi în atrocele vârtej al interesului şi concurenţei, cele două motoare sociale ale extrem de discutabilului progres material. Neliniştit şi într-o necontenită alergătură (printr-o perpetuă intercondiţionare, cele două stări tind statornic spre patologic), omul modern nu mai are nici timpul şi nici răbdarea să mediteze la cele două linii de mare forţă ale medicinei energetice chinezeşti, o medicină neîntrerupt practicată de peste 2000 de ani şi care (prin reflexoterapie, acupunctură, presopunctură etc.) vine, atunci când este invitată, în ajutorul tratamentului ştiinţific:  
 
1) Starea de armonie a sufletului omenesc influenţează întreaga natură;  
 
2) Boala este rezultatul dezechilibrului apărut între Yin şi Yang, cele două principii sexuate (Yin este principiul feminin, Yang cel masculin), care – în proporţii diferite - intră în alcătuirea tuturor fiinţelor şi lucrurilor.  
 
Nu voi intra în detalii despre formidabila armonie lăuntrică şi binomul Yin-Yang. Cei interesaţi pot să afle mai multe din lucrările de profil, inclusiv din textele mele incluse în Umanismul confucianist şi misticismul daoist, cei doi poli între care a oscilat îndelung filosofia chineză. Problema se pune în felul următor: Din diverse motive (stres, alimentaţie, necumpătare) se produce dezechilibrul energetic şi se instalează boala. Ce-i de făcut pentru stoparea bolii şi redobândirea sănătăţii?  
 
Foamea este nu numai calea cea mai simplă şi la îndemâna fiecăruia dintre noi, ci şi o foarte eficace metodă de refacere a echilibrului energetic. Este lesne de înţeles că prin înfometarea conştientă, proces voliţional-terapeutic, celulele bolnave (de pildă cele cancerigene) nu mai sunt hrănite, drept urmare ele nu mai au resurse să se dezvolte şi, astfel, devin inapte de proliferare, iar organismul se eliberează de toxine şi, acolo unde este cazul, scapă de povara colesterolului şi a glicemiei. Iată două redutabile argumente în acest sens:  
 
a) Toate religiile universaliste (budismul, creştinismul, islamismul) recomandă postul ca mijloc de purificare spirituală şi trupească. Da, căci cărţile pe care-şi întemeiază doctrinele sunt totodată uimitoare tratate de medicină.  
 
b) Tot mai mulţi medici din zilele noastre sunt convinşi de rolul miraculos al foamei în tratarea bolilor considerate incurabile (reputaţi medici din zona mea sunt de aceeaşi părere), aşa că nu mai constituie pentru nimeni o surpriză uriaşul afiş de pe clădirea unde cu ceva timp în urmă s-au desfăşurat lucrările unui congres internaţional de medicină: „Faceţi foame dacă vreţi să fiţi sănătoşi!”  
 
Lucru cu atât mai credibil, cu cât suntem obligaţi să ne îndopăm cu veritabile surse de boli necruţătoare – alimente şi băuturi chimizate şi/sau modificate genetic... Având în vedere convingerea anticilor orientali în esenţiala unitate trup-suflet, foarte importantă în acest tip aparte de tratament este conştienţa bolnavului că psihicul lui are un rol decisiv în lupta cu boala. Evident, rugăciunile şi credinţa contribuie substanţial la întărirea psihicului şi, prin aceasta, la continuarea confruntării cu maladia.  
 
A doua armă eficientă de luptă împotriva bolilor o constituie oxigenul. Într-adevăr, căci toate infecţiile şi celulele nesănătoase se „tem” de el ca de foc. Se subînţelege că pentru omul modern, tot mai crâncen agresat de poluare, aerul curat constituie o mare problemă. Tocmai de aceea se impun exerciţiile fizice şi respiraţiile corecte pentru toţi muritorii, iar pentru bolnavi în mod special. A nu se uita că pentru yoghini starea de sănătate este în directă şi inseparabilă legătură cu capacitatea toracică, respectiv cu cea a plămânilor...  
 
Dar iată un exerciţiu simplu şi accesibil tuturor, inclusiv bolnavilor la pat: După deschiderea geamului şi aerisirea camerei, se inspiră pe nas (inspiraţia corectă se face numai pe nas!) în, să zicem pentru început, cinci timpi (circa cinci secunde), se reţine  
 
de mai multe ori pe zi (serii de respiraţii). Foarte importantă este seria efectuată înainte de culcare, deoarece îl ajută pe bolnav să-şi găsească liniştea sufletească şi, mai ales, să cunoască somnul odihnitor.  
 
În fine, alimentaţia trebuie să fie, deopotrivă pentru sănătoşi şi suferinzi, simplă şi cumpătată: un pahar de apă proaspătă pe stomacul gol (curăţă aparatul digestiv), grâu germinat, ulei de măsline, o linguriţă de miere naturală, câteva picături de propolis, pâine integrală (toate alimentele rafinate sunt dăunătoare!), multe fructe şi legume bine spălate, crude şi nedescojite.  
 
Acest nucleu al alimentaţiei zilnice poate fi completat, totdeauna în cantităţi rezonabile (la încheierea mesei să ai sentimentul că ar mai încăpea), cu alte alimente uşor digerabile (de pildă lapte şi derivate ale laptelui, de preferinţă degresate). Carnea nu este recomandabilă din simplul motiv că omul nu este un animal carnivor: nu are masticaţia şi salivaţia adecvate, apoi că lungimea totală sa intestinelor sale fiind mai mare ca la carnivor, carnea are nevoie de mai mult timp pentru parcurgerea lor, astfel că ajunge să putrezească mai înainte de eliminare. Al doilea motiv: în actualele condiţii de producere, carnea şi derivatele sale constituie cel mai toxic aliment!  
 
N.B. Recomandările nu sunt din auzite, ci alcătuiesc felul meu de viaţă de ani şi ani...  
---------------------------  
George PETROVAI  
Sighetu Marmaţiei,  
14 septembrie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
George PETROVAI - SĂNĂTATEA – BUNUL CEL MAI DE PREŢ AL OMULUI / George Petrovai : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2088, Anul VI, 18 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 George Petrovai : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Petrovai
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!