Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: George Petrovai         Publicat în: Ediţia nr. 1972 din 25 mai 2016        Toate Articolele Autorului

George PETROVAI - MULTE PRESUPUNERI ŞI FOARTE PUŢINE CERTITUDINI ÎN LEGĂTURĂ CU PRIMELE POPOARE EUROPENE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Urmărind să combată teoriile raseologice ale lui Gobineau şi Chamberlain, din care mai apoi s-au alimentat ideologii nazişti, P.P.Negulescu întreprinde în volumul doi al tratatului Geneza formelor culturii o vastă incursiune în istoria primelor comunităţi europene, cu culturile şi civilizaţiile lor aferente.  
 
Fireşte, totul făcut în binecunoscuta lui manieră, adică prin copioasă raportare la literatura de specialitate a vremii (istorie, filosofie, filologie). Scopul urmărit prin această incursiune era acela de-a demonstra nu numai că nu există rase pure (n-a existat rasa ariană, deci germaniii nici vorbă să fie rasă pură), dar că după părerea antropologului englez Haddon, citat în mai multe rânduri de gânditorul român, „un tip rasial nu există de fapt decât în mintea noastră”.  
 
Iată câteva idei referenţiale cu care rămâne cititorul avizat după parcurgerea acestui tratat:  
1) „Nicio ţară din Europa nu cunoaşte îndeajuns amănuntele compoziţiei sale etnice” (Pittard în cartea Les races et l’histoire), deoarece „toate popoarele europene sunt amestecuri considerabile”.  
2) „Structurile sanguine n-au nicio influenţă asupra vieţii sufleteşti” şi nu ne sunt de niciun folos la stabilirea specificului naţional, în înţelesul atribuit acestei sintagme de „factor determinant al manifestărilor culturale”.  
3) Întrucât migraţiile au creat în decursul istoriei „amalgamuri de civilizaţii”, opinia lui Haddon este cât se poate de tranşantă: „Nu există civilizaţii rasiale”!  
4) Neexistând o legătură necesară între limba şi rasa celor ce o vorbesc, recomandarea învăţatului francez Vendryes este că „nu trebuie să confundăm caracterele etnice, care nu se pot dobândi decât odată cu sângele, şi instituţiile – limbă, religie, cultură – care sunt bunuri eminamente transmisibile, ce se împrumută şi se schimbă”.  
5) Charles Nicolle, în 1928 laureat al Premiului Nobel pentru medicină, este de părere că „amestecul raselor, fiind una din condiţiile care pot duce la o ruptură de echilibru, furnizează formarea spiritului creator”. În sprijinul afirmaţiei sale, Nicolle vine cu exemplul chinezilor cărora le lipseşte „fermentul spiritului de invenţie” şi al evreilor, aceştia începând să producă lucruri de seamă de-abia după ce s-au risipit în toată lumea şi s-au amestecat cu alte rase.  
6) În sfârşit, dar nu în ultimul rând, avem pe cât de fina, pe atât de justa distincţie făcută de Negulescu între rasă şi popor (naţiune): „Cea dintâi este o noţiune biologică, cea de-a doua o noţiune psihologică şi sociologică”.  
 
În lipsa unor documente istorice certe şi faţă în faţă cu acest uriaş tablou al necontenitului amestec de seminţii, nu-i de mirare că cercetătorii adeseori recurg la jocul debordant al fanteziei, de-abia ţinută în frâu de discernământul critic.  
 
Iată-l, de pildă, pe eruditul Vacher de Lapouge împărţind rasa albă a europenilor în trei mari categorii sau varietăţi: homo europaeus (înalt, blond, cu ochi albaştri, inteligent, întreprinzător, aşezat la şes), homo alpinus (mărunţel, cu părul şi ochii de culoare închisă, prudent, tihnit, sedentar, retras în munţi şi pe colinele împădurite), homo mediterraneus (inferior din punct de vedere psihic primelor două categorii, el cunoaşte două varietăţi fizice: mărunt, cu părul şi ochii negri în sudul Italiei, Sardinia şi Corsica, înalt, cu părul şi ochii negri în Spania şi nordul Africii).  
 
Iată-l, de asemenea, pe antropologul italian Sergi susţinând că rasa mediteraneană ar cuprinde patru ramuri importante: iberii în Spania, ligurii în Franţa şi nordul Italiei, pelasgii în Grecia şi Asia Mică, libienii pe coastele de nord ale Africii şi pe valea Nilului.  
 
Un rol aparte (pentru noi, urmaşii tracilor, un rol special) între aceste seminţii protoistorice îl au pelasgii. Din următoarele considerente:  
a) Unii erudiţi, printre care Marsh, susţin că pelasgii ar fi traci şi că limba lor înrudită cu misterioasa etruscă , n-ar fi indoeuropeană, după cum nici etrusca nu este o limbă indoeuropeană.  
b) După istoricii greci Herodot şi Tucidide, pelasgii au fost poporul preelenic „cel mai răspândit şi mai puternic din Grecia”. Atât de puternici, încât nu numai după opinia celor doi istorici, ci şi după cea a geografului Strabon, pelasgii ar fi ocupat toată Macedonia şi aproape toată Grecia continentală (Peloponesul purta numele de Pelasgia), precum şi insulele: Lemnos, Lesbos, Chios, Delos (la fel cu numele de Pelasgia) şi Creta, de unde – se crede – ar fi trimis o colonie în Sicilia. Imperiul colonial pelasgian mai cuprindea toate coastele ioniene din Asia Mică, iar în Italia toată Toscana, Campania şi Lucania.  
 
Dar nu pelasgilor li se datorează formidabila civilizaţie cretano-minoiană (minoian vine de la Minos, legendarul rege cretan de origine feniciană), ci unei populaţii africane (se presupune că înrudită cu boşimanii şi hotentoţii), stabilită în Creta înainte de mileniul al VI-lea, dată aproximativă la care demarează această civilizaţie, pentru ca apogeul să-l atingă în al doilea mileniu de dinaintea erei noastre. Atunci, în mileniul al doilea, civilizaţia cretano-minoiană înaintează spre nord şi „cucereşte” aproape toată Grecia continentală prin civilizarea populaţiilor întâlnite (de exemplu acheenii). Centrul civilizaţiei continentale greceşti este oraşul Mycene, de unde numele de civilizaţie miceniană, iar apogeul ei este atins între anii 1400-1200 î.e.n.  
 
După cucerirea insulei Creta de către acheeni, începe declinul întregii civilizaţii egeene (sintagmă care „găzduieşte” civilizaţia minoiană şi cea miceniană), asta deoarece declinul primei civilizaţii, punctul de plecare şi inspiratoarea celeilalte, este resimţit din plin de civilizaţia miceniană. Dar civilizaţia egeeană ia cu adevărat sfârşit odată cu năvălirea din nord a dorienilor, populaţia barbară coborâtă dinspre Albania.  
 
Sigur că da, câteva veacuri mai târziu se semnalează Renaşterea ioniană. Dar, ne înştiinţează Ad. Reinach, „Grecia ioniană a fost, faţă de civilizaţia minoiană, ceea ce a fost Renaşterea italiană faţă de civilizaţia greco-romană”…  
 
La rândul lui, poporul roman a luat naştere prin amestecul principalelor populaţii italice: ligurii la nord, dar mai ales etruscii (locuiau în Etruria), latinii (locuiau în Latium) şi sabinii.  
 
Peste câteva secole, Europa va fi invadată de seminţiile asiatice, vor avea loc alte amestecuri cu ele, cu migratorii germani şi slavii, astfel constituindu-se noi popoare şi familii de limbi (indoeuropene, fino-ugrice, uralo-altaice, semitice), care prin Renaşterea italiană şi renaşterile din celelalte ţări, vor deveni moştenitoarele civilizaţiei greco-romane.  
----------------------  
George PETROVAI  
Sighetu Marmaţiei,  
18 mai 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
George PETROVAI - MULTE PRESUPUNERI ŞI FOARTE PUŢINE CERTITUDINI ÎN LEGĂTURĂ CU PRIMELE POPOARE EUROPENE / George Petrovai : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1972, Anul VI, 25 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 George Petrovai : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Petrovai
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!