Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: George Petrovai         Publicat în: Ediţia nr. 1949 din 02 mai 2016        Toate Articolele Autorului

George PETROVAI - CARE VA FI STATUTUL SFINŢILOR ÎNTR-O LUME AFLATĂ ÎN PLIN PROCES DE DECREŞTINIZARE?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Luându-ne după formă, respectiv după ritmul în care se construiesc lăcaşurile de cult (cele 18 confesiuni deţin 27.384 de biserici, din care 8413 au apărut după Decembriadă, 1578 fiind în construcţie la 31 decembrie 2015), noi, românii postdecembrişti, am fi tentaţi să credem că n-avem motive să ne temem de catastrofalul proces al decreştinării, el deocamdată făcându-şi de cap doar pe meleagurile apusene, motiv pentru care papa Francisc caută cu înfrigurare şocante formule de adaptare a catolicismului (viitori cardinali din rândul femeilor, credincioşi homosexuali etc.) la profundele şi ireversibilele schimbări moral-spirituale ale enoriaşilor. Dar nici liniştit nu poţi fi când ai în faţa ochilor minţii următorul triptic:  
 
1) Invazia, practic îngenuncherea Europei (până acuma doar a Europei occidentale) de către mahomedanii fanatici şi – potrivit sinistrului plan Kalergi – cota obligatorie de neomigratori ce ne va fi în curând impusă şi nouă, astfel ca locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei (SUE) să devină „o subumanitate bestializată de amestecul rasial”, altfel spus o turmă multietnică uşor de controlat şi dominat de către păpuşarii planetari. Iar dacă asta este miza jocului politic, şi sigur asta este după cum se desfăşoară lucrurile (înaintarea pas cu pas spre deplina globalizare), toate teoriile vehiculate în perioada interbelică despre necesitatea încrucişării raselor (bunăoară, se susţinea sus şi tare că rasa albă şi-ar datora însuşirile artistice amestecului străvechi al unei însemnate părţi din ea cu rasa neagră!) nu sunt decât praf aruncat în ochii mulţimilor întru atingerea ţelului fixat.  
 
2) După cum scriam într-un articol anterior, dezvoltarea cantitativă (extensivă) sau pe orizontala creştinismului prin construirea de tot mai multe biserici, este în strânsă şi inseparabilă legătură cu religiozitatea, respectiv cu credinţa aparentă, dar are extrem de puţin de-a face cu verticala credinţei adevărate.  
 
3) Actuala nebunie a maşinismului de pe întinsul României este cea mai concludentă probă că moda românilor se situează de regulă în urma celei apusene, că adică este nevoie de niscaiva timp până când la noi face furori ceea ce la ei deja s-a perimat. Să dea bunul Dumnezeu ca moda decreştinării (sic!) să nu urmeze acelaşi tipic!  
 
*  
 
Revenind la statutul sfinţilor, deosebit de importantă pentru justa apreciere a temei în dezbatere este precizarea că membrii comunităţilor creştine de început (creştinismul primitiv sau apostolic) aveau deodată statutul de fraţi şi sfinţi! Vasăzică, atunci sfinţenia se dobândea relativ uşor (spun „relativ uşor” deoarece am în vedere persecuţiile la care au fost supuşi creştinii în primele trei secole) prin ceremonia baptismală. Respectiva ceremonie cuprindea trei acte:  
 
a) Catehizarea sau actul prin care solicitantului pocăit sub aspect spiritual şi material (în acele vremuri bunurile congregaţiei erau comune, iar femeia era pentru prima dată în istorie egala bărbatului) i se făcea cunoscută învăţătura creştină, mai exact sfaturile, minunile şi promisiunile Mântuitorului, toate acestea trebuind să fie însuşite şi cu stricteţe respectate.  
 
b) Botezul cu apă (al doilea act) se săvârşea după o zi sau două de post, catehizatul fiind scufundat în apă, de preferinţă într-un râu. Dar, acolo unde nu exista o apă curgătoare sau posibilitatea scufundării catehizatului într-un vas mai mare umplut cu apă, botezul se făcea prin turnarea unei cantităţi de apă pe capul acestuia. Căci, ne spune Alexandru Babeş în eseul „Sfinţii – mit, legendă, adevăr”, eseu apărut în anul 1972 la Editura Enciclopedică Română, „Această scaldă simboliza «baia naşterii din nou», «naşterea din apă»”.  
 
În paranteză fie spus, nu doar spălările rituale în mozaism şi purificarea prin botez în creştinism sunt de origine mesopotamiano-egipteană (multiplele întruchipări ale apei, precum înţeleptul şi binefăcătorul Ea, zeul apelor la babilonieni, sau egipteanul Hapi, zeul revărsării Nilului), dar – ne înştiinţează acelaşi Al. Babeş - „Aici sunt adunate, pare-se, o mulţime de idei, parte venind dinspre greci (din filosofia lui Thales miletianul şi a lui Heraclit efeseanul), parte venind dinspre mesopotamieni şi egipteni (din reprezentările acestora despre apă ca izvor şi substanţă a lumii întregi)”.  
 
c) Al treilea act consta din punerea mâinilor deasupra capului botezatului, gest prin care cel care boteza (botezătorul) îi transmitea neofitului Duhul Sfânt, astfel consacrându-l Celui ce toate le-a făcut şi Fiului Său (de-abia în secolul al IV-lea, mai precis în vremea împăratului Constantin s-au făcut primii paşi concreţi pentru afirmarea dogmei Trinităţii).  
 
Odată ceremonialul consumat, proaspătul creştin era considerat frate şi sfânt, adică intra în societatea sfinţilor, deoarece pe-atunci sfinţenia era înţeleasă ca o calitate umană. Practic, aşa cum lesne se poate deduce din Epistolele noutestamentare, pe întreaga perioadă a creştinismului apostolic substantivul sfânt era identic cu acela de creştin.  
 
Ulterior lucrurile s-au schimbat. Era urmarea schimbărilor suferite de Biserică (din luptătoare a ajuns triumfătoare după curmarea de către Constantin a persecuţiilor şi ridicarea creştinismului la rangul de religie de stat), precum şi a scindărilor apărute în interiorul cultului: cler-masa credincioşilor, creştinism cult-creştinism popular. Iar păstorii (preoţi şi ierarhi) au suferit transformări atât de mari, încât Athanasie cel Mare ajunsese să se plângă că, dacă odinioară (perioada creştinismului de început) vasele erau de lemn şi inimile preoţilor de aur, în vremea lui vasele au ajuns de aur şi inimile preoţilor de lemn...  
 
Drept urmare, calitatea de sfânt nu mai este ca înainte starea dobândită prin botez, ci ea este atribuită pe bază de merite şi după moarte (desigur, cu excepţia preoţilor şi mai ales a ierarhilor, aceştia – potrivit formulelor de adresare – fiind consideraţi sfinţi încă din timpul vieţii): la catolici prin beatificare, iar la ortodocşi prin canonizare. Aceasta face ca înafară de fondul comun de sfinţi (cu toţii aparţinînd primelor trei veacuri: apostolii, ucenici acestora şi martirii sau mucenicii), martiriul fiind „un prim coridor prin care apar sfinţii” (Al. Babeş), fiecare din cele două mari biserici creştine (catolică şi ortodoxă) să-şi aibă sfinţii ei, îndeosebi de la marea schismă din anul 1054 încoace. Cu următoarele două sublinieri:  
 
-bisericile protestante şi neoprotestante se limitează la sfinţii biblici, ele neavând un cult al sfinţilor;  
 
-în comparaţie cu rivala ei ortodoxă, biserica romano-catolică nu doar că veacuri la rând a deţinut monopolul absolut în ceea ce priveşte misionarismul (de-abia din secolul al XVII-lea este concurată de protestanţi), dar stă mult mai bine şi la capitolul sfinţi.  
 
Că vrei au ba, abundenţa de sfinţi specializaţi ai catolicismului (nu sunt numai patronii unor localităţi, dar au dobândit specializări pe meserii, bresle şi...afecţiuni: Sf. Anton este invocat în cazul bolilor de piele, Sf. Apolonia pentru durerile de măsele etc.) te duce cu gândul la generosul panteon al vechilor greci, unde zeii ba patronau anumite cetăţi-state (zeiţa Atena patrona Atena, Artemis cetatea Efes, Apollo localitatea Delfi), ba diferite îndeletniciri: Hefaistos era cu fierăritul, Hermes cu negustoria, Poseidon cu navigaţia ş.a.m.d.  
 
Cum spuneam, ortodocşii nu vor să rămână de căruţă. Aşa că, ne înştiinţează Al. Babeş, după decuparea ortodoxiei în biserici autocefale sau naţionale, au apărut şi sfinţii naţionali: Calinic la români, Boris la bulgari, Boleslaw la polonezi, Vladimir la ruşi etc.  
 
N.B.O menţiune specială în acest sens merită Bartolomeo de Las Casas (1474-1566), despre care aflu de pe internet că încă n-a fost beatificat de biserica romano-catolică, deşi procedura de beatificare a demarat în anul 2000. De fapt el a meritat statutul de sfânt cât timp a fost în viaţă, căci în calitate de episcop de Chiapa (Mexic) a luat apărarea amerindienilor măcelăriţi de supuşii Castiliei şi Aragonului. Pentru acest ţel cu adevărat uman şi creştinesc nu numai că a trimis la curtea Spaniei nenumărate plângeri şi rapoarte, ci chiar a traversat de 13 ori oceanul ca să bată la uşa regelui Carol Quintul, a lui Filip al II-lea şi a tuturor puternicilor zilei, inclusiv la uşile ferecate ale prinţilor bisericii catolice, dar a sfârşit prin a fi declarat nebun, judecat de tribunalele Inchiziţiei, iar opera Scurte relatări despre distrugerea Indiilor i-a fost arsă pe rug.  
 
Iată de ce mă întreb ce se va întâmpla cu sfinţii, în prima fază cu cei catolici, acuma când este vizibil reculul creştinismului apusean (în curând Marea Britanie va ajunge prima ţară din lume decreştinată) şi când se scrie negru pe alb despre sfârşitul credinţei (cartea lui Sam Harris intitulată Sfârşitul credinţei. Religie, teroare şi viitorul raţiunii).  
--------------------------  
George PETROVAI  
Sighetu Marmaţiei  
23 aprilie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
George PETROVAI - CARE VA FI STATUTUL SFINŢILOR ÎNTR-O LUME AFLATĂ ÎN PLIN PROCES DE DECREŞTINIZARE? / George Petrovai : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1949, Anul VI, 02 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 George Petrovai : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Petrovai
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!