Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Atitudini > Mobil |   


Autor: George Petrovai         Publicat în: Ediţia nr. 1609 din 28 mai 2015        Toate Articolele Autorului

George PETROVAI - NEOMENIA ŞI NERUŞINAREA – DOUĂ DIN REALIZĂRILE DE HARAM ALE POSTDECEMBRISMULUI ROMÂNESC
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu ştiu dacă şi în alte zone ale ţării circulă aşa ca în Maramureş mult înţeleapta şi profunda spusă, valabilă în orice timp şi-n orice loc, dar mai ales în aceste vremuri de Je m’en fiche ale postecembrismului românesc: „A fi mare nu-i mirare,/ a fi om e lucru mare...”  
 
Chiar aşa, căci în aceste timpuri de mare restrişte pentru grosul românilor, în care legile morale şi sociale sunt sistematic umilite de neruşinarea sfidătoare a ciocoilor vechi şi noi, lesne-i să ajungi mare (a se citi ştab cu funcţii decizionale) prin tridimensionalul sistem fraudă-mită-neobrăzare, continuu perfecţionat de marea ştiinţă a corupţiei de pe aceste meleaguri, dar practic este imposibil să mai rămâi om după ce te-ai scufundat în puturoasa mocirlă a puterii aparente şi ai muşcat zdravăn din mărul otrăvit al nelegiuirilor.  
 
Dar ăştia sunt descurcăreţii zilelor noastre, indiferent de scârboşenia mijloacelor întrebuinţate întru atingerea scopului netrebnic pe care şi-l propun: După ce s-au văzut cu sacii în căruţa nesimţirii, fac tot ce le stă în putinţă ca să devină neoameni desăvârşiţi, adică îşi fac o regulă în găunoasa lor viaţă din a discuta (la telefon, de pildă) doar cu egalii lor în matrapazlâcuri, respectiv din a pupa papucul superiorilor pe scara social-politică ori în pungăşii.  
 
Chiar dacă ai avea ocazia să o faci, ce rost ar avea să le spui acestor biete băşicuţe ale clipei că omenia, cinstea şi bunul-simţ au fost şi de-a pururi vor rămâne fundamentul de neclintit al umanului autentic, sau – Doamne fereşte! – să le aminteşti de omenia lui Rüdeger (unul dintre admirabilele personaje zugrăvite în Cântecul Nibelungilor, capodopera medievală a literaturii germane), despre care marele poet anonim spune că „E sufletu-i grădină în maiul înflorit şi-i bucuros de oaspeţi cum nu s-a mai aflat”!  
 
...De mic copil am învăţat de la bunica mea dinspre mamă frumuseţea absolut necesară a omeniei prin gingaşa stăruinţă de zi cu zi a bunătăţii ei. A murit draga de ea când eu eram doar un năpârstoc, dar o văd şi astăzi cu ochii minţii cum era în realitate: o ţărancă micuţă de statură, frumoasă, blândă şi atât de bună la inimă, încât nimeni nu ieşea din căsuţa ei fără ca ea să-l omenească din puţinul material şi din belşugul sufletesc cu care o înzestrase bunul Dumnezeu.  
 
Îndeosebi feluriţii cerşetori simţeau această rară şi nobilă bucurie a ei de-a omeni, astfel încât mulţi dintre dânşii şi-au făcut un obicei din a o căuta tot acuşi-acuşi. Iar ea, veşnic zâmbitoare şi cu uşa larg deschisă, le vorbea, îi aşeza la masă şi, în timp ce aceştia mâncau, le mai băga câte ceva de-ale gurii şi/sau câte un obiect vestimentar în sărmanele lor straiţe...  
 
Tot atunci am băgat la cap (fireşte, într-un chip insuficient desluşit) că a omeni înseamnă cu mult mai mult decât a trata rece şi politicos pe unii dintre semenii tăi dintr-un prisos al făţărniciei, atâta timp cât prin omenia sinceră şi iubitoare ai posibilitatea să-i ajuţi pe semenii cei mai oropsiţi să-şi redobândească demnitatea de oameni între oameni, cu toţii egali în faţa Creatorului.  
 
Mai târziu, prin cercetare atentă m-am lămurit că până nu demult (mai exact până nu s-a extins şi înrădăcinat acea trufie de-a avea care ne macină ca un cancer naţia), verbul a omeni era într-atât de românesc (în engleză sau franceză, de pildă, a omeni are doar conotaţia seacă de a trata), încât capătă vastul înţeles de a-ţi face fără alegere semenii să se simtă cu adevărat oameni. Prin urmare, un verb de prim rang pentru sărmana noastră condiţie umană, de aceeaşi importanţă existenţială cu a raţiona, a munci, a crede, a iubi şi a fi cinstit.  
 
***  
 
N.B. A fi medic inuman, adică lipsit de omenie în raport cu pacienţii, mi se pare la fel de paradoxal şi grav pentru speţa umană ca a fi preot sau pastor corupt. Căci cele două îndeletniciri umane (una pentru sănătatea trupească, cealaltă pentru sănătatea sufletului) sunt atât de importante pentru omul de azi şi de mâine, încât nu pot fi practicate cu folos fără o reală chemare şi dăruire din partea celui în cauză.  
 
Tocmai de-aceea am rămas realmente şocat zilele astea, când – în urma unui grav accident petrecut în familie – am dat peste medici aşa de puţin umani (din nepricepere sau nepăsare?!), încât procedeele lor expeditive de-a se descotorosi de bolnavi, mi s-au părut că seamănă ca două picături de apă cu malpraxisul.  
 
Iată despre ce este vorba. În urmă cu mai bine de două săptămâni (era într-o sâmbătă pe la amiază), brusc fratelui meu mai mic i s-a făcut rău şi a început să vomite. Fiind acasă, fireşte că îndată am sunat la 112 şi – semiconştient şi acuzând dureri mari la cap – bolnavul a fost transportat la secţia Urgenţe din cadrul Spitalului municipal Sighetu Marmaţiei. Aici este consultat pe rând şi apoi în grup de trei medici (niciunul dintre ei nu era cardiolog sau neurolog!), este acuzat de una dintre doctoriţe de sevraj (protestul meu la această acuză jignitoare n-a fost luat în seamă), este tratat foarte sumar şi în pripă de... colecist (sic!) şi apoi i se face vânt din spital (toţi trei susţin că n-are probleme cu inima, fără a se sinchisi câtuşi de puţin de atenţionările mele în legătură cu ciudatele puseuri de tensiune şi cu durerile de cap), urmând ca luni să meargă pentru un nou consult.  
 
Dar acasă durerile de cap nici vorbă să înceteze, aşa că pe riscul nostru l-am urcat pe suferind într-un autoturism şi în cea mai mare grabă l-am dus la Spitalul de Urgenţe din Baia-Mare. Aici i se descoperă la tomograf un anevrism spart la baza cutiei craniene, este urcat într-o ambulanţă şi transportat în mare viteză la Spitalul de Neurochirurgie din Târgu-Mureş, unde – după alte investigaţii atente – luni a fost operat şi salvat de la moarte.  
 
Pentru mine a fost cât se poate de limpede că patru factori esenţiali şi-au dat mâna la salvarea lui, echivalentă cu un adevărat miracol:  
a)Mâna lui Dumnezeu;  
b)Profesionalismul personalului sanitar din Baia-Mare şi Târgu-Mureş (îndeosebi al medicului neurochirug care l-a operat);  
c)Organismul lui tânăr şi sănătos;  
d)Viteza cu care am acţionat noi cei de lângă el.  
 
Ştiţi ce ni s-a spus la Târgu-Mureş? „Tot rău-i spre bine. Dacă-l internau la Sighet, cu siguranţă murea...”  
 
Deci, doamnelor şi domnilor medici mai puţin dăruiţi cu har, atenţie la cele relatate: Cu omenia arătată bolnavilor aveţi numai de câştigat (nu toţi medicii sunt aşi în meserie), astfel având marea şansă să vă supliniţi şi, totodată, să vi se ierte unele carenţe profesionale!  
------------------------------------  
George PETROVAI  
Sighetu Marmaţiei  
27 mai 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
George PETROVAI - NEOMENIA ŞI NERUŞINAREA – DOUĂ DIN REALIZĂRILE DE HARAM ALE POSTDECEMBRISMULUI ROMÂNESC / George Petrovai : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1609, Anul V, 28 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 George Petrovai : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Petrovai
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!