Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: George Goldhammer         Publicat în: Ediţia nr. 1528 din 08 martie 2015        Toate Articolele Autorului

George GOLDHAMMER - BANCA AMINTIRILOR (8) OUL, ŞOPÂRLA ŞI MAMA SOACRĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ce legături ar putea avea cele trei cuvinte? Un banal ou, o jucăuşă şopârlă şi o mamă soacră!? Ar fi o logică întrebare, dar nu pentru mine care am trăit această combinaţie de „entităţi”, le-am savurat, analizat, m-au distrat şi mi-au rămas în memorie ca plăcute amintiri care au dăinuit peste ani şi ani! Aşa că le-am le-am depus şi pe acestea în „banca mea de amintiri”. Şi acum, visând cu ochii deschişi la acele vremuri... am bucuria de a fi mai tânăr cu 50 de ani... retrăind în gând acele zile când s-au desfăşurat aceste realităţi.  
 
***  
Deseori auzisem dela gospodinele dela ţară că din ouăle puse sub cloşcă o parte din pui vor muri deoarece nu reuşesc, la timpul potrivit, să părăsească găoacea în care s-au conceput... Mi-am zis în mintea mea că asta ar fi o simplă demonstraţie „a greului început în viaţă” şi cum pe bietul pui nu are cine să-l ajute, nu tu moaşă, nu tu doftor, ci numai „mama natură”, am pornit să intreb despre asemenea accidente, femeile de prin satele apropiate, întâlnite în desele mele deplasări de la Oradea la Beiuş, orăşelul unde locuiau dragii mei părinţi. Aveam neapărat nevoie de un ou cu o mică spartură prin care ieşea cioculeţul unui puişor – mort desigur – incercând să părăsească închisoarea găoacei şi pe care să-l încastrez în lucrările mele de artă din răşină sintetică pentru a fi păstrat pentru eternitate. Deci, mă opream din drum şi întrebam „nanele”, pe care le vedeam pe la câte-o poartă sau stând la taifas pe băncuţele din faţa casei, dacă au avut parte de pui de găină nenorocoşi care nu au reuşit să iasă vii din găoace precum cei mai voinici şi puternici? A pregătit o serie de întrebări logice condimentate cu o mare cantitate de mirare şi într-o bună zi am avut şansa ca la o poartă... să pun aceeaşi întrebare unei nane mai în vârstă care... era foarte tristă deoarece din 14 ouă, doi puişori n-au reuşit să spargă cu totul coaja oului şi au murit. Am găsit că cel mai simplu mod de a-i explica domniei sale, nana, despre ciudata mea intenţie de aduna puişori morţi la naştere prin faptul că fac un studiu pentru a găsi cauza decesurilor „celor mici”. Am primit imediat, cu bucurie reciprocă desigur, două ouă cu coaja crăpată, prin care se vedea lupta pentru viaţă şi moarte a puilor de găină care abia au reuşit să spargă peretele care îi ţinea captivi şi să scoată puţin cioculeţul, după care, consider că i-a lăsat puterile şi au sucombat. Şi astfel, asta a fost soarta unuia dintre ei... pentru a fi inclus în răşină sintetică, surprins exact aşa cum a reuşit doar să crape coaja în care s-a dezvoltat şi să scoată puţin cioculeţul după un pic de aer proaspăt. Eu l-am conservat pentru eternitate şi poate natura l-a fericit să nu trăiască decât o clipă şi să nu ajungă ingredient într-o supă cu tăiţei.  
 
Aşa-zisa poveste a „şopârlei” combinată cu identitatea mamei soacre duc la un final hazliu al acestei povestiri. Tot în aceleaşi zile când mă ocupam de contractarea puişorilor morţi prematuri pentru a-i trasforma în obiecte de muzeu îmi vine ideea să încastrez şi o coadă de crocodil în răşină sintetică... (Glumesc!) Dar cum crocodilii nu prea cresc prin pădurile Bihorului, m-am mulţumit şi cu o banală şopârliţă! De fapt aveam nevoie doar de coada acestei, cu are am dorit sa fac o compozitie: „un mic gard de sârma ghimpată prin care aceasta a vrut să se strecoare şi unde şi-a prins coada pe care a trebuit să şi-o sacrifice pentru a scăpa din capcană”. Am vrut astfel să demonstrez şi să includ cât mai vizibil în obiectul de artă dorul de libertate a „şopârlei” pe care natura a înzestrat-o cu posibilitatea de a se elibera din captivitate sacrificindu-şi coada prinsă... care cu timpul se reface. Aceasta este o realitate a şopârlelor, omul este mai... neajutorat de natură în această privinţă! Membrele lui nu se mai refac nciodată!  
 
A prinde o şopârlă nu era problemă! La 19 kilometri de oraşul Beiuş era o vale înpădurită, cu un izvor de apă rece, flori, cântec de păsărele, de greieri şi o bancă cu „laviţă” făcută de pădurarul cel harnic şi unde, în apropiere, iubind locul, pe un copac, am pus un afiş gravat în tabla de aluminiu cu inscripţia: „Nu conturbaţi liniştea ce v-o oferă natura, ascultaţi muzica ce v-o oferă păsările şi vântul. Nu murdăriţi covorul natural de iarbă şi flori!”  
 
Deseori vânzolindu-mă prin zonă întâlneam un cuplu de cosaşi, soţ şi soţie, oameni harnici, care tăiau iarba proaspătă şi grasă pentru a o duce la animalele din gospodăria lor. În acea zi când prin cap îmi treceau năzdrăvănii cu crocodili încastraţi. Nu „castraţi”! Să nu înţelegem greşit! (Sic!). Potrivit planului meu, prind un pui de şopârlă şi îl bag într-un borcan. Perechea de oameni harnici mă întreabă cu groază ce să fac cu biata vietate!? Nu ştiu ce mi-a venit... că le-am spus că vreau s-o mănânc. Şi-ai scuipat în sân, au pus jos uneltele şi au urcat în grabă panta care ducea la şosea. După aproximativ două ore am revenit şi eu la şosea unde mă aştepta motocicleta mea... dar şi aproximativ vreo 50 de ţărani adunaţi de pe câmp de amicii mei cu coasa, să vadă ca la circ omul care „mâncă şopârle”. Tulai Doamne!  
 
Dar întâmplarea cu şopârlă nu se termină aici... Era să se termine mai rău, din cauza mamei soacre! Ajungând acasă cu vietatea în borcan şi „cu ou-n buzunar...” ca în poezioara aceea de copii cu „căţeluşul cu păru’ creţ care fură raţa din coteţ...”. Am avut de gând să fac o mică diversiune şi să o provoc pe şopârliţă să mă cadorisească cu codiţa ei regenerabilă! După câteva încercări şi o luptă inegală corp-la-corp cu dânsa... sunt declarat învigător şi deţin în mână trofeul mult dorit, coada reptilei... cea de preţ. Desigur că, în afară de stres nu i-am pricinuit prea multe necazuri micuţei. Am pus codiţa şopârlei din nou în borcan şi... ca să se păstreze intactă până a doua zi când urma să o fac obiect de artă, am pus-o la frigider.  
 
Locuiam la a doua casă de părinţii soţiei. Şi cum în acele vremuri frigiderul era un lux, îl împărţeam cu respect cu socri. Dânşii, având cheia de la locuinţă, aveau acces oricând şi la frigider, unde îşi ţineau diferite alimente perisabile. Restul halimalei nu mai doresc să-mi-o reamintesc! A ieşit cu supărare... cu necaz. Distinsa socrină, vine bine dispusă, deschide frigiderul, ia oala cu lapte... şi „bum” o scapă pe jos şi începe să ţipe de frică ca din gură de şarpe. Posibil că s-a speriat de coada „mini crocodilului” care se mai mişca încă! Vai de „ginerii” ei şi ce le-a fost dat să pătimească pentru această greşeală abominabilă! Bine că n-a dat de oul cu puiul decedat... şi să-i fi făcut din el o omletă domnului socru!!! Au trebuit să treacă două luni de explicaţii, demonstraţii, diplomaţie, scuze şi flori, până sau limpezit apele şi s-a restabilit armonia familiară...  
--------------------------------  
George GOLDHAMMER  
Holon, Israel  
8 martie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
George GOLDHAMMER - BANCA AMINTIRILOR (8) OUL, ŞOPÂRLA ŞI MAMA SOACRĂ / George Goldhammer : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1528, Anul V, 08 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 George Goldhammer : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Goldhammer
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!