Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Genţiana Groza         Publicat în: Ediţia nr. 1482 din 21 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Gabriela Genţiana GROZA - LUMINIŢA DIN FLOAREA OCHIULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
O urmă de vis  
licărind între pleoape  
- nicio lacrimă  
 
Revenim la Staţiunea cu Băi Termale după o pauză de zece ani. Îl reîntâlnim pe maseurul care îmi liniştise în urmă cu ani, durerile reumatismale. Orb din naştere, la cei patruzeci şi cinci de ani, este cunoscut şi apreciat atât pentru energia binefăcătoare a mâinilor cât şi pentru istorisirile din viaţa lui, depănate în timpul şedinţelor de tratament. Povestite de el, întâmplările capătă o aură aparte, stârnind interesul interlocutorului. Mi-a recunoscut vocea şi m-a întâmpinat ca pe o veche cunoştinţă.  
- N-aţi mai fost de mult pe la Băi, remarcă el.  
- Aşa e, au trecut ceva ani. N-am avut răgaz să mă mai gândesc la ce mă mai doare… Am venit acuma, de mare nevoie. Mi-a zis medicul să am grijă că am un început de coxartroză. Trebuie să fac tratament, până când nu-i prea târziu. Data trecută, după ce am fost aici, la Băi, m-am simţit bine, o perioadă. Să ştii că masajul făcut de dumneata m-a ajutat.  
 
Şi, în timp ce mă pregătesc pentru masaj îl întreb cum îşi mai petrece zilele. Ştiu că-i place să comunice cu oaspeţii veniţi la tratament. Îmi vorbeşte despre grindina care a căzut în localitate zilele trecute şi a afectat culturile din grădini şi de pe câmp. Îmi spune apoi cum mai merge piaţa din Oradea, bogată anul acesta ca şi altădată. Vin oamenii cu legume, carne şi fructe din satele din jur. Preţurile sunt potrivite pentru buzunarul fiecăruia. Vorbeşte cumpănit, făcându-şi în acelaşi timp datoria cu silinţă. Discutăm şi despre articolele din revistele editate în alfabetul Braille pe care ştiu că le citeşte. Conversaţia curge de la sine. Îi place să se ştie la curent cu multe lucruri. Cum ar putea vieţui altfel, ca om cu mintea întreagă, în lumea lui în care lumina lipseşte cu desăvârşire?  
- Aveţi copii? Îl întreb.  
- Nu avem, ar fi prea riscant să facem vreunul. La noi în familie, se naşte un copil orb, tot la a doua generaţie. Nu ştii niciodată când vine necazul. Am citit undeva că asta se transmite ereditar, continuă el, vădit resemnat. E greu de trăit şi pentru cei cu vedere, darmite pentru cei care se nasc fără lumina ochilor… Avem însă o nepoată pe care am îndrăgit-o de mititică. Ţine mult la noi, e ca şi cum ar fi fetiţa noastră. La toamnă va fi şcolăriţă, e tare drăguţă… Are voce frumoasă, cântă şi spune poezioare, ca să ne bucure, măcar că eu n-o pot vedea.  
 
Şi în vreme ce mâinile lui îmi împrăştie răul din încheieturile oaselor, continuă să vorbească aşezat şi calm, ca un ardelean autentic ce este. Degetele lui pricepute înaintează de-a lungul şirei spinării mele ca într-un dans, cu alunecări meşteşugite şi apăsări ondulate, rapid repetate şi dintr-odată încetinindu-şi înaintarea, în mişcări leneşe. Palmele fac scurte popasuri, pentru ca să reînceapă uşoare pendulări, comunicând nebănuit de subtil cu muşchii şi nervii, după un cod transmis parcă de undeva din neant.  
 
Prin geamul transparent aflat în faţa maseurului pătrund razele minunate ale soarelui dintr-o amiază de iunie. Lumina inundă încăperea. Bănuiesc numai, că percepe căldura astrului. Îşi dezbracă vesta. Sau poate o fi oboseala lucrului său?... Are mulţi doritori să intre în cabină pentru masaj, iar el nu refuză pe nimeni… Ridică ochii spre tavan. În locul irisului colorat, prezent în ochiul sănătos, este o pată alburie care opreşte pătrunderea luminii spre retină. Fereastra ochilor lui e închisă pe veci!...  
 
Cum e, oare, să nu vezi toată viaţa, culorile obiectelor, ale fiinţelor din preajma ta? În cabina maseurului, pe pervazul ferestrei se află câteva ghivece cu muşcate înflorite, splendide, cu corole bogate, albe şi mov.  
- Cine îngrijeşte florile? întreb curioasă.  
- Eu le am grija, doar sunt aici cu mine, în tot ceasul. Cum aş putea să le las altcuiva? Avem şi acasă ghivece cu flori. Dar de acelea se ocupă soţia mea.  
 
Femeia cu care îşi duce traiul e mulţumită că ea vede puţin, în comparaţie cu soţul ei. Poartă ochelari cu multe dioptrii. E şi ea maseuză, lucrează în cabina alăturată celei în care mă aflu acum. Desigur, soţia e mai mereu în preajma lui. Vin şi pleacă de la serviciu spre casă, numai împreună. Locuiesc într-un apartament de bloc la câţiva kilometri de Staţiune.  
- Ce mai fac părinţii dumneavoastră? îl întreb, amintindu-mi că îmi vorbise altădată şi despre dânşii.  
- Ai mei s-au strămutat dincolo, în urmă cu patru ani. S-au dus amândoi, unul după celălalt, în acelaşi an, la interval de cinci luni. S-a stins mai întâi maica, deşi era mai sănătoasă. Tătuca era la pat de un an. Rămăsese prea mare greutate pe maica mea. Luaseră şi ei pământul înapoi. Au gândit că îl mai pot munci, că mai sunt tineri, în putere, ca altădată… Ştiţi cum e acum la ţară, n-au vrut să se lase la alţii… Acum că ei nu mai sunt, am vândut şi noi iosagul şi am pus lacăt la casă. Ne mai ducem când putem pe acolo… Că de lucrat pământul, nu-i cine…  
 
Şi omul continuă să glăsuiască cumpănit, ca un înţelept, despre ai lui, de aici şi de dincolo, ca şi cum nicio graniţă nu i-ar putea despărţi vreodată.  
- Acum un an a decedat şi tatăl soţiei care locuia tot la ţară, spuse omul. A trebuit să plece în sat unde a stat câteva zile pentru ca să-şi înmormânteze părintele. Am rămas în timpul acesta singur acasă. M-am descurcat şi eu cum am putut. M-a condus la serviciu o colegă de-a mea. Apartamentul nostru e la etajul nouă, de aceea nu mă încumet să umblu fără însoţitor. Trebuie să ajung la timp aici, şi de aceea pornesc de-acasă înainte de ora şapte. Dar să vedeţi ce s-a întâmplat luni dimineaţa, în ziua în care soţia mea s-a întors de la înmormântarea socrului meu. Eu ajunsesem deja la autobuz cu colega mea care mă însoţea în dimineaţa aceea. Soţia intră direct în bucătărie ca să lase nişte sacoşe cu ce adusese de la ţară. Se îndreaptă spre dormitor şi ce crezi dumneata, aude un zgomot aşa, ca un hârşâit… Ea îşi încordează auzul. „Poate că mi s-a părut, îşi zice în sinea ei, o fi din cauza oboselii”, şi îşi vede mai departe de treabă.  
 
În timp ce povesteşte, omul îşi îndreaptă capul în sus. Zăresc o luminiţă în irisul şters, de parcă persoana din faţa mea şi vede aievea! Simt că acum comunică cu bunul Dumnezeu, cel care desigur, are grija lor, a orbilor, să nu li se întâmple vreun rău, la fiece pas… Îl privesc cu mirare, mă impresionează forţa de supravieţuire care se desprinde din spusele lui. 80% din amintirile noastre provin din imaginile formate pe retină, un strat de celule uşor sensibile la lumină. Iar ei, orbii din naştere, sunt privaţi de posibilitatea cunoaşterii lumii înconjurătoare cu ajutorul acestui minunat aparat viu de fotografiat!  
 
Ascult mai departe cu interes, cuvintele lui…  
- Şi cum vă spuneam, intră soţia mea în baie, se duce iar în dormitor şi iar în bucătărie. Aici rămâne pentru câteva secunde fără grai, în faţa unei namile de bărbat. Nenorocitul îşi dezlega, tocmai atunci, o funie cu care era încins peste mijloc. Funia venea de undeva de pe acoperişul blocului, deasupra apartamentului nostru. Nici nu ştiu ce-ar fi putut fura de la noi, că n-am strâns cine ştie ce lucruri care să merite deranjul hoţomanului… Dar putea, doamnă, s-o lovească pe soţia mea, asta-i mai mult ca sigur! Ea începe să strige după ajutor dar în acelaşi timp animalul dispare prin fereastra bucătăriei, de parcă ceva l-a aspirat cu iuţeală…  
- Poate că era mai bine să fugă din casă, îmi dau eu cu părerea.  
- Oricum, bine că a scăpat ea întreagă…Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă eram eu singur în bucătărie, în clipa aceea… După vizita nemernicului, ne-am pus gratii la fereastra bucătăriei ca să nu ne pomenim că ne înjunghie careva în somn, cum am mai auzit despre unii. Viaţa, aşa cum ne-a lăsat-o Domnul fiecăruia dintre noi, merită să fie trăită, îmi spuse.  
 
Cel din faţa mea avea glasul omului care a primit darul vieţuirii cu mulţumire, trăind între semenii cu sau fără lumina din floarea ochiului, nepreţuită fereastră a sufletului.  
 
Gabriela Genţiana GROZA  
Cluj-Napoca  
20 ianuarie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Gabriela Genţiana GROZA - LUMINIŢA DIN FLOAREA OCHIULUI / Genţiana Groza : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1482, Anul V, 21 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Genţiana Groza : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Genţiana Groza
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!