Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   



Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG - HOINĂRIND PRIN AMERICA (1) - LAS VEGAS, FABULOSUL !
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Downtown Las Vegas  
 
„Welcome to fabulous Las Vegas, Nevada” e scris pe panoul iluminat în stil nostalgic cu lămpi stridente, de neon. Pancarta e amplasată acolo unde începea oraşul acum şaizeci de ani. Între timp, metropola a crescut peste poate iar panoul ̶ motiv fotografic atât de-ndrăgit încât stăm la coadă ca să putem ajunge la el ̶ a ajuns să stea în inima oraşului, protejat de lege ca mostră tipică a artei POP specifice vremurilor în care glamourul era-n floare. Stă bine-nfipt exact la locul său iniţial, la începutul bulevardului Las Vegas şi, implicit, la kilometrul zero al celebrului strip („fâşia”).  
 
Ne pregătim şi noi să de balansăm pe „panglica” oraşului păcatelor, un fel de Mecca a capitalismului, la care americanii merg în pelegrinaj când vor să se închine zeităţii Mamona, sau când se satură de viaţa de cetăţean cuminte. Nu ştiu ce mă contrariază mai mult: cuvintele „vegas” şi „nevada”, care înseamnă în spaniolă „păşuni” şi „ninsoare”, sau adjectivul fabulous, care mă duce cu gândul la păcăleli între animale de poveste, din fabule. Îmi vine greu să-mi închipui că vietăţile şirete, zăpada sau câmpiile mănoase îşi pot da mâna în deşertul arid, care se-ntinde în jurul nostru ca o cratiţă supradimensională, încercuită ermetic de munţii cu aspect la fel de duşmănos.  
 
Dar ce să mă mai mir? În oraşul despre care circulă atâtea poveşti misterioase, cu mafioţi şi bani spălaţi în apa adusă poate special în acest scop, o cacealma sau un truc ar fi la locul potrivit, ba chiar ar face cumva parte din peisaj! Dar despre asta mai târziu, căci altele sunt subiectele care ne frig la propriu degetele la scurt timp după aterizare.  
 
E cald în luna lui cuptor. Parcă Satana şi-ar fi pus în minte să ne prăjească de vii! Degeaba ne liniştesc cei de pe aici, asigurându-ne că ne vom aclimatiza repede şi că dogoarea uscată e mai suportabilă decât umezeala de la tropice. Ca să fac o fotografie dintr-un unghi favorabil am îngenuncheat din neatenţie pe asfalt, doar preţ de-o secundă. Imediat am sărit, efectiv arsă de dogoarea de la sol. A doua zi aveam o urmă roşie pe genunchi. Un ou, pe loc s-ar fi făcut omletă! Gâtlejul nostru uscat strigă permanent după apă. Noroc că edilii oraşului s-au gândit s-o pună la dispoziţie la tot pasul. Cu Dumnezeu înainte!  
 
Bunul Dumnezeu – atotputernicul Lord – e veşnic pomenit nu doar pe banderola „In God we trust” de pe versoul fiecărei bancnote americane ci şi prin alaiul de chapels (capele), construcţii cochete ce flanchează bulevardul care leagă centrul vechi de cartierul nou. Sunt mini-întrerpinderi de fabricat cupluri, unde se oficiază fără formalităţi prea multe căsătorii pipărat taxate. Dacă ai actele necesare la purtător, poţi spune DA în orice clipă din zi şi din noapte în faţa unui preot îmbrăcat, tuns şi fardat ca Elvis Presely. Mai nou, în caz că te grăbeşti, te poţi căsători şi din maşină, la Drive In and Get Married (căsătorie la minut).  
 
Înainte de a hoinări pe bulevardul reclamelor multicolore, merită aruncată o ultimă privire peste gardul care se învecinează cu indicatorul de bun venit din aglomerarea urbană cu două milioane de locuitori Las Vegas, pentru a admira la o aruncătură de băţ aerodromul infernal, pe care aterizează în ritm frenetic avioane de pe tot globul.  
 
„Nu suntem nici nebuni, nici surzi că tolerăm aeroportul în miezul oraşului”, ne explică un ghid localnic. „Pur şi simplu oraşul a crescut rapid şi a înghiţit aeroportul. Iar cum noi trăim de pe urma turiştilor, nu putem decât să ne bucurăm că-l avem în mijlocul nostru. Asta-i situaţia. Nu veţi auzi niciodată de vreun protest al locuitorilor Vegasului împotriva zgomotului motoarelor aeronavelor, pentru că pur şi simplu nimeni nu protestează.” Aha, interes sau instinct de supravieţuire? Indiferent care-o fi, e logic şi aici că fără sacrificii nu e rost de câştig. No money, no fun, cum spun americanii.  
 
La capătul bulevardului capelelor e situat Downtown Las Vegas, centrul vechi al oraşului, locul magic în care încă se mai respiră aerul secolului trecut. Nu e bine să cobori noaptea din maşină între centrul vechi şi cel nou, supranumit „The Strip”; acolo e zona gri, în care prostituţia, drogurile, armele de foc şi fărădelegea sunt la ele acasă. Dar cine să fie nebun să rişte o astfel de escapadă? Pedeapsa cu ani de închisoare e aşa de draconică încât tuturor le piere pofta de furtişaguri prin restul oraşului, unde eşti safe sută la sută. E ceva să poţi garanta liniştea şi pacea publică aşa de bine! Întruchiparea reverenţei americanilor în faţa sacrificiilor căutătorilor de aur e expusă într-o vitrină din sticlă groasă, în legendarul Cazinou Golden Nugget: e cea mai mare pepită de aur găsită vreodată pe Pământ. „The Hand of Faith” (Mâna destinului). Seamănă cu o palmă cu degete întinse spre cer, în mărime naturală. Numai geloşii şoptesc pe la colţuri că monstruosul golomoţ din metal preţios n-ar fi fost descoperit în America, ci taman în îndepărtata Australie. „Aşa e!” recunosc nonşalanţi americanii şi adaugă „So what?” (Şi ce dacă?). La un braţ distanţă de Mâna Destinului e amplasat automatul de la care oricine poate să-şi cumpere aur presat, în formă standardizată. Plata e posibilă numai în numerar iar cursul de schimb se actualizează la fiecare 60 de secunde. Aşadar, dacă am câştiga la jocuri de noroc, aici am putea să ne ridicăm câştigul în aur. Problema e doar că nu câştigi decât multiplu de cât mizezi, iar cum noi, jucători de rând, mizăm mediocru, câştigul nu e deloc îndeajuns pentru un lingou mai acătării. Mă surprinde faptul că nu sunt forţe de ordine pe lângă automat. Tehnica modernă o avea cu siguranţă cerberi mai buni!  
 
„Yummy!” ̶ spun americanii, plescăind pofticioşi din limbă, atunci când le place ceva. Şi Doamne, ce fătuci frumoase, îmbrăcate doar cu trei triunghiuri minuscule şi nişte pene bogate se plimbă dezinvolt pe sub tavanul inundat de proiecţii elucubrante, care se bolteşte peste corsoul oraşului vechi, strada Freemont. Proiecţia elucubrantă e inveniţie modernă, cu LED-uri de ultimă generaţie, care ne fură ochii şi ne suceşte gâturile şi minţile! Când ieşi aici din legendarul Cazinou Golden Nugget ţi se pare că ai nimerit într-un vis din secolul trecut, înconjurat de Frank Sinatra, Bobby Brown şi de mulţi idoli ai genurilor Rock and Roll sau Flower Power în carne şi oase. Toate astea pe muzică live cu formaţii precum Eagles, Jon Bon Jovi, Melissa Etheridge sau alţii din aceeaşi categorie solidă! Spre deosebire de figurinele de ceară din muzeul Madame Tussauds, care nu sunt nici ele prea departe, starurile cântă aici la scenă deschisă, în contact direct cu publicul care nici măcar nu trebuie să-şi cumpere bilet de intrare pentru că programul de pe Fremont Street e un cadou gratuit din partea oraşului! Adevărat Incredibile Fremont Street Experience!  
 
Celor interesaţi de adevărata lume a jucătorilor „serioşi” le furnizez doar succint câteva idei: jucătorul mediu ̶ demn de luat în seamă, dar nu extraordinar de curtat ̶ e cel care vine în Las Vegas cu un minimum de 150.000 de dolari în buzunar (echivalentul unei case bunicele, cu piscină şi cu tot confortul), sumă pe care e dispus s-o joace în întregime. Împreună cu însoţitorii săi e luat de la aeroport cu limuzina şi i se pune la dispoziţie un apartament dotat cu necesarul. În plus, un asistent personal se ocupă de toate nevoile sale în materie de alimente, băuturi şi alte consumabile şi are obligaţia de a-l... îndruma cum să-şi cheltuie banii (dacă nu îi cheltuie pe toţi, asistentul îşi pierde jobul). Clientul ideal e însă altul, cel supranumit the whale („balena”). Se pare că nu există decât circa 40 de astfel de indivizi pe glob. În afară de responsabilii cazinourilor, mai nimeni nu ştie cine sunt balenele. Vin cu avioane private, sunt transportate cu limuzine blindate (care pe dinafară nu arată altfel decât cele „normale”), sunt cazate în vile special construite în interiorul hotelurilor, fără ştiinţa celor din afară şi au credit de joc nelimitat, dar au obligaţia de a juca de mai multe ori pe zi, cu o miză minimă de zeci de mii de dolari pentru fiecare pariu, cel puţin 7 minute pe partidă. Ce ziceţi, vă-nhămaţi? Dacă da: baftă!  
 
Pe Fremont Street, amintirile din era prohibiţiei răsar la tot pasul. Legendarul Cowboy Vegas Vic, reclamă supradimensională de 12 metri înălţime e tot acolo unde era şi acum optzeci de ani, luminând împreună cu partenera sa Vegas Vicky drumul împătimiţilor jocurilor de noroc spre încă existentele cazinouri legendare Binion´s Horseshoe şi Golden Nugget. Strada e una din foarte puţinele adrese ale Americii unde ai voie să bei alcool pe stradă fără să fii amendat (e drept că te costă usturător, ceva pe la 11 dolari paharul!). Tot aici poţi înota într-un bazin cu peşti carnivori, inclusiv rechini, fiind despărţit de ei doar printr-un perete de sticlă. Muzeul Mafiei (The Mob) e doar la un pas, un loc din care ieşi nelămurit, întrebându-te ce-a fost mai întâi, oul sau găina. Explic scurt: iniţiativa de a construi în plin deşert, în loc nepropice oricărei forme de viaţă, un oraş dedicat distracţiilor şi ̶ nu e un secret ̶ spălării banilor, a aparţinut unui mafiot pur sânge. În schimb, iniţiativa de a pune stavilă magnificului râu Colorado, care a săpat nu departe de Las Vegas spectaculosul Grand Canyon, cu adâncimi de 1400 de metri, zăgaz gândit pentru a crea un bazin capabil să alimenteze din belşug deşertul cu apă, s-a întâmplat să i se năzărească politicianului onorabil Hoover, contemporan cu aceaşi mafioţi buclucaşi. Vreo legătură aparentă? Evident că nu. Sau poate totuşi? Ciudată încrucişare de ... personalităţi influente, toate cu sânge care se pretinde pur. În orice caz, rezultatul e impunător: barajul care s-a construit ca prin minune în doar cinci ani şi lacul din amonte, care a necesitat 7 ani până când s-a umplut cu apă pe colosala lungime de 170 de kilometri şi pe o adâncime ... kilometrică (Lake Mead) e unul dintre punctele de atracţie maximă ale Americii şi subiect al mândirei patriotice al întregii naţiuni. Orbiţi de splendoarea proiectului-mamut, mulţi uită că, secat în aval de mulţimea de acumulări-gemene, fluviul Colorado ajunge în Mexic doar sub foma unui pârâu mâlos. Dar asta e, iarăşi, altă poveste.  
 
Las Vegas este şi rămâne simbolul îndrăznelii şi al puterii omului de a construi cu dârzenie lucruri durabile din aproape nimic, cu condiţia să aibă voinţa tare. Metropola e o mostră a tenacităţii unui popor cu mentalitate de stăpân şi îmblânzitor, inclusiv al naturii, şi exemplu de paradă pentru setea sa de aventură, întruchiparea legendarului vis american împlinit. Fabulos!  
 
 
The Strip  
 
Primul complex de edificii-mamut de pe vestitul bulevard de paradă La Vegas-Strip este cel egiptean. Sunt prezente sfinx, obelisc, piramidă, replica mormântului faraonului Tutankamon şi multe alte elemente caracteristice, toate la dimensiuni strivitoare, nu doar de jucărie, cum mi le-nchipuisem eu. Spre deosebire de original, piramida de aici nu e compactă pe dinăuntru, ci găzduieşte în forul ei puzderie de mese şi aparate de joc, în timp ce pereţii exteriori sunt ”îmbrăcaţi” cu o mie (1000!) de camere de hotel, fiecare având un tavan lateral înclinat în unghiul piramidei, confecţionat în totalitate din sticlă, cu vedere spre stele. Pe timp de noapte izvorăşte din vârful piramidei un mănunchi de lumină intensă, în care se rotesc, atrase hipnotic ca nişte fantasme antedeluviene, probabil toate păsările de pe raza oraşului.  
 
Pe lângă clădirea hotelului propriu zis, care depăşeşte 3000 de camere, capacitatea piramidei de sticlă e totuşi „modestă”. E lucru ştiut că fiecare complex tematic de pe Strip se mândreşte cu unul sau mai multe edificii cu capacităţi de cazare comparabile, dispunând de în jur de 3000-5000 de camere. Cele mai pretenţioase, cum este superbul Venetian, merg până într-acolo încât refuză să închirieze camere şi oferă în schimb pentru înnoptare peste 3000 de mini-apartamente de lux. Fiecare complex hotelier se mândreşte cu câte o atracţie ieşită din comun, determinând vizitatorii oraşului să se plimbe aproape zi de zi de la un cazinou la altul, pentru a nu rata nicio atracţie. Complexul Excalibur, o feerie de turnuri şi turnuleţe în stil medieval britanic, dedicat epocii cavalerilor templieri are un drac mare la poartă, care scuipă foc pe nări. Bellagio, în schimb, e chintesenţa bunului gust renacentist, arborând stilul cel mai elegant posibil, cu expoziţii de artă din cei mai prestigioşi artişti ai lumii (Picasso, Miro, Dali etc.), cu vestitele fântâni arteziene, care dansează parcă pe sunetul muzicii clasice, cu o grădină acoperită, de dimensiuni hiperbolice, în care bogăţia de flori exotice emană un parfum îmbătător. Caesar´s Palace excelează prin Colosseum, Forumul Roman şi Via Appia pe care sunt amplasate nu mai puţin de 180 de magazine de lux, tot unul şi unul. În faţa legendarului Mirage, amenajat ca o pădure tropicală luxuriantă, erupe în fiecare seară la ora 20, timp de o oră, un vulcan artificial. Nu mai puţin impresionante sunt grădinile cu palmieri, aleile pe care se plimbă tigri albi sau acvariumul imens, în care înoată peşti exotici din 85 de varietăţi. Şi fiindcă tot veni vorba de varietăţi, oferta de spectacole de prin cazinouri e atât de mare încât în fiecare zi a anului s-ar putea viziona unul nou.  
 
Dacă însă am avea de ales o singură dată, de bună seamă că ar trebui să ne decidem pentru unul din cele 7 spectacole ale incredibilei trupe canadiene Cirque du Soleil, care sunt adevărate opere de artă (la fel de preţios e şi biletul de intrare, ca se ridică la aproape 200 de dolari). Circus Circus atrage cu spectacole de circ la fiecare jumătate de oră, Treasure Island cu decorul corăbiilor sale de piraţi iar Flamingo cu grădinile cu păsări exotice. Stratosphere Tower, cu cei 350 de metri înălţime, e cel mai înaltă construcţie din America, la vest de Mississippi. Pe platforma sa de aproape de cer sunt amplasate trambuline şi tiribombe de ultimul răcnet, care suspendă, aruncă şi prind doritorii de senzaţii tari direct deasupra abisului.  
 
OK, OK, Las Vegas e aşa de grandios încât până şi drăcuşorul critic care nu mi-a dat pace de când am traversat Atlanticul amuţeşte plin de respect şi îşi retrage coada-ntre picioare, revizuind mai toate ideile preconcepute şi pretinzând adesea contrariul. Dau un exemplu: e-adevărat că multe dintre atracţiile oraşului sunt inspirate din construcţii monumentale ale Europei antice, dar ele nu arată nici pe departe ca nişte imitaţii ieftine, ci mai degrabă ca un omagiu adus originalului, nu arareori cu mici îmbunătăţiri de-a dreptul mişcătoare. Aşa se face că cerul de deasupra Colloseumului Roman, al Pieţei San Marco, al canalelor traversate de gondole veneţiene veritabile, al cartierului Montparnasse din Paris sau al vestitei berării Hofbräuhaus din München e mereu senin, umbrit doar pe alocuri de câţiva norişori pufoşi. Explicaţia e simplă: cerul e pictat pe tavan, în culori pastelate şi iluminat din lateral cu multă dibăcie. La fel, pavajul din mai toate lobbyurile hotelurilor, la fel ca mochetele de prin cazinourile asiduu frecventate e confecţionat din materiale de cea mai bună calitate, rezistente fluxului continuu de turişti avizi de cunoaştere care le asaltează neîntrerupt! Sunt roci poate chiar mai solide decât cele originale, din Old Europe. Oraşul nu e deci nicidecum construit din carton, ci din materiale de construcţie solide, excepţie făcând poate doar statuile de dimensiuni considerabile, totuşi nu chiar la fel cu originalul, cum sunt Statuia Libertăţii sau Turnul Eiffel (care are 3 etaje!).  
 
Zic că obiectivele turistice sunt asaltate neîntrerupt şi exact asta e ce vreau să spun: mai toate clădirile, restaurantele, cazinourile, magazinele sunt deschise 24 de ore din 24, timp de 7 zile din săptămână, fără excepţie şi fără pauză! Singurul amendament pe care pot să-l fac eu este că nu există decât două tipuri de magazine: cele de lux extrem, gen Armani, Porsche, Prada etc., care nu sunt la îndemâna oricui, sau cele de kitch zilnic, pe care le avem peste tot şi în Europa, cu deosebirea că acolo nu stă scris pe suveniruri ”Las Vegas”, ci „Benidorm”, „Paris” sau „Roma”. Cine vrea să se îmbrace la preţuri moderate din mărci americane solide, specializate oricum mai mult pe îmbrăcăminte practică, tip sport, de la firme cum sunt Tommy Hilfiger, Ralph Lauren, Timberland, Nike, Sketchers, Victoria´s Secret sau Levis trebuie să se deplaseze la centrele de outlet din marginea oraşului şi... să nu meargă la pomul lăudat cu sacul prea mare.  
 
Nimic în afară de arşiţa insuportabilă nu pune stavilă plimbării prin locuri care ne fac să ne simţim ca acasă, începând cu Anglia şi Egiptul, trecând prin Paris, Monte Carlo, New York, Roma, Veneţia şi terminând cu superbul complex de domeniul viselor din viitor, recent inauguratul complex Aria, unde clădirile din sticlă şi beton sunt amplasate în aşa fel încât par să sfideza legile fizicii. Singurul ghimpe care înţeapă scurt la răstimpuri e faptul că pe faţadele tuturor acestor situri cu corespondenţă altundeva pe mapamond, steagul arborat e mereu unul şi acelaşi: cel american. Inocentă ironie sau apropo subtil? Maldit soit qui mal y pense!  
 
Aerul condiţionat din interiorul clădirilor în care ne refugiem recunoscători ne întâmpină generos, dar şocul temperaturilor e prea mare. Hotărât lucru: în materie de rece şi cald, americanii nu cunosc calea de mijloc! Ingenios e însă faptul că poţi călători pe toată lungimea bulevardului fără să ieşi în căldura toridă de la stradă, trecând pur şi simplu dintr-un cazinou în altul. Doar-doar te decizi să joci ceva bănuţi! Ca să ne menţină mintea trează şi corpul în formă, aerul din cazinouri e îmbogăţit cu oxigen şi are un miros plăcut, de citrice amestecate cu vanilie şi nucă de cocos, miros pe care eu l-am botezat „parfumul oraşului Las Vegas”. Cui nu-i ajunge ventilaţia, îi recomand o vizită la unul din barurile de ozon răspândite la tot pasul, unde ţi se suflă direct în nări un vânt cu aer ameliorat (contra cost).  
 
Clădirile de pe Strip sunt construite uzând de trucuri şi iluzii optice, pentru a părea mai mici decât sunt în realitate. De exemplu, ferestrele par de dimensiuni normale, dar de fapt sunt imense, mergând peste două-trei etaje. Cine a încercat vreodată să dea repejor ocolul câte unui astfel de nevinovat „bloc”, ştie că durează o jumătate de oră până treci doar de faţadă. La toată beţia aceasta de forme şi culori, nu mai miră pe nimeni că un edificiu perfect rectangular, suplu şi înalt e complet aurit. Pe el stă scris, cu litere mari de tot, numele posesorului: „TRUMP”. Surpiză? Nu pentru numeroşii săi susţinători, care aşteaptă nerăbdători apropierea sorocului autumnal al alegerilor prezidenţiale. Şi sunt mulţi, mult mai mulţi decât ar crede europeanul precaut din noi. Căile Domnului seamănă uneori cu o scară la cer şi sunt pavate cu ... faţade poleite.  
 
Acelaşi spiriduş critic mă somează să revizuiesc şi unele obsesii legate de poporul american. Da, de acord, sunt excesiv de prietenoşi, uneori la modul în care te fac să te simţi agresat. Chelnerul te felicită pentru alegerea făcută din meniul restaurantului (m-ar bucura să aflu dacă există feluri de mâncare la care comentează ceva de genul „cred că asta e mai bine să nu mănânci”). Alţii te întreabă în timp ce aştepţi la semafor din ce ţară vii şi cum îţi place la ei. Ar fi nedrept să reproşăm unui popor ospitalitatea şi comunicativitatea sau stilul său direct, deschis. Americanii sunt drăguţi cu toată lumea, fără discriminări. În plus, nu sunt aşa de mulţi americanii „horizonntally challanged” (crescuţi pe orizontală), cel puţin nu aşa de mulţi cum crezusem până acum. Doar puţini se alimentează cu fast food şi nimeni nu serveşte masa la restaurant cu tacâmuri şi veselă de plastic. În fapt, oferta de produse vegetariene şi reclama pentru produse nemanipulate genetic e imensă, mult mai curpinzătoare decât în Europa. Ciudat este doar faptul că, în ciuda adevăratelor ode şi imnuri înălţate alimentaţiei raţionale care se pot citi pe ambalajele produselor alimentare, mai toată lumea care face concediu în America se întoarce acasă cu câteva kilograme în plus. Să fie oare şi acesta un nou „miracol” american? Nici îmbrăcămintea din magazine nu e supradimensionată. Nici felul semeţ al americanilor de a se mândri cu naţiunea lor – evident, á priori superioară – nu are darul de a jigni la tot pasul (decât poate doar pe alocuri, puţintel câte puţintel).  
 
Posibil să existe o tendinţă spre exagerare în genele lor, dar minciuna nu le este deloc proprie. Până şi zăpada sugerată în denumirea statului Nevada („ninsa”) apare regulat în lunile de iarnă şi se aşează pe culmile munţilor din împrejurimi, spre bucuria orăşenilor bronzaţi, oricând gata să se lanseze pe schiuri pe pistele din apropiere. Iar la vederea frumuseţii deşertului după ploaie, când ciulinii şi cactuşii înfloresc ca prin minune, într-o beţie de culori, mai că-ţi vine să crezi în legendarele vegasuri (păşuni) care i-au inspirat pe misionari să dea regiunii acest nume sonor.  
 
Aş fi vrut să fiu mai concisă şi să las loc mai mult pentru cele pe are le consider cu adevărat importante, lucrurile pe care turistul grăbit nu le remarcă şi nu le ştie, legate de împrejurimile oraşului Las Vegas. Chiar dacă poate nimeni nu-mi va da dreptate, eu una nu scap de impresia că uluitorul oraş nu e nimic altceva decât o faţadă menită să ne detruneze privirea de la ceva mult mai important. Cu cât mai mare sclipiciul, cu atât mai mare secretul din spatele său! Dar n-ar fi secret dacă nu ar rămâne inaccesibil cunoaşterii noastre. Nu ştiu dacă e vorba de bazele militare secrete, care abundă prin împrejurimi, de punctele strategice de interes naţional, pentru furnizarea cu energie a Americii, de unele fenomene naturale unice în lume, cum este Grand Canyon, de cele peste 100 de teste atomice efectuate aici în anii ´50, însoţite de o propagandă aş spune eu neruşinată, care ridica în slăvi valenţele fuziunii nucleare şi minimaliza scandalos efectele secundare negative, sau pur şi simplu despre ceva necunoscut nouă, care e la el acasă în deşertul acesta plin de surprize.  
 
Cea mai controversată pată de pe harta împrejurimilor este AREA 51, zonă în care se spune că s-ar păstra o navă spaţială extraterestreă aterizată întâmplător în trecut, precum şi rămăşiţele unor fiinţe de pe alte planete. E evident pentru toată lumea că baza militară secretă cu acest nume există, chiar dacă guvernul se încăpăţânează să dezmintă zvonurile vehement. Mai nou există până şi o rută „turistică” tangenţială– traseul extratereştrilor – pe care se poate călători cu automobilul. Doar puţini dintre vizitatorii Las Vegasului acordă atenţie şi reversului medaliei, căutând după sensuri ascuns aşa cum nu m-am putut opri să o fac eu, inspectând şi citind până şi sloganul de pe dosul bancnotelor lor. De pildă, mai nimeni nu se uită şi pe versoul panoului de bun venit al. „fabulosului Las Vegas”, unde e scris: „Drive carefully. Come back soon!” (Conduceţi prudent. Reveniţi în curând!). Păi cum să nu revenim? Oricând, cu mare plăcere, doar mai avem atâtea lucruri de descoperit! Mi-a rămas în minte citatul de pe un magnet pentru frigider, care se vinde cu succes în Las Vegas: „Du-te în rai pentru climă; pentru companie, du-te mai bine în iad.” (Mark Twain). Mă-ntreb dacă Las Vegas o fi rai sau iad.  
----------------------------------------------  
Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG  
America, august 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG - HOINĂRIND PRIN AMERICA (1) - LAS VEGAS, FABULOSUL ! / Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2117, Anul VI, 17 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Căluţiu Sonnenberg
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!