Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   



Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG - SPANIA ŞI ROMÂNIA, O PARALELA INEGALĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
La momentul strămutării mele pe ţărmul iberic al Mediteranei, Spania aniversa un sfert de veac în libertate, adică 25 de ani de la eliberarea de sub regimul dictatorial al Generalissimului Franco. În acea etapă de avânt economic, „Tweenie Spania” se răsfăţa, purtată în elan mai ales de turismul în floare. În multe domenii se făcea remarcată vigoarea neobişnuită a generaţiei tinere, născute şi crescute în spiritul concurenţei deschise şi al elanului progresist, generaţia post-restricţii.  
 
Turismul era domeniul în care forţa aceea inovatoare explodase cel mai tare. Milioanele de turişti interni şi internaţionali n-aveau cum să se-nşele, boomul din domeniul imobiliar cu destinaţie de vacanţă fiind copleşitor. Cifrele prognozate se întreceau în optimism fundamentat, în timp ce nouă, frăţiori români la început de drum, ne cam lăsau gurile apă după aşa minunăţie...  
 
Ne-am zis că putem să aspirăm la acelaşi destin norocos, dacă punem osul la treabă şi ne acordăm un răgaz de 25 de ani, cum au avut ei. Aveam şi noi, la rândul nostru, circumstanţe istorice atenuante, dar şi motive să privim cu încredere în viitor, pentru că politicienii care luaseră destinele României în mână după îndelungata noastră noapte dictatorială ceauşistă - cu nimic inferioară celei franchiste - îşi puseseră drept cap de afiş descătuşarea turismului autohton.  
 
Dar n-a fost aşa. Au trecut alţi douăzeci şi cinci de ani de la evenimentele din 1989 şi ”Tweenie Romania” se zbate la capitolul turism în continuare, nu pentru că ar fi ţinut ea cu tot dinadinsul să rămână în leagăn, ci pentru că i-a lipsit hrana necesară ieşirii din pubertate. Căutând explicaţia, m-am gândit să cercetez diferenţele dintre modelul spaniol de trezire din criză şi modelul nostru de prelungire a ei.  
 
Evident că litoralul e un magnet imens în Spania, ca şi la noi. Sunt de acord că ţărmul lor este incomparabil mai întins decât al nostru, dar sub aspectul înzestrării naturale, Peninsula Iberică, pe ansamblul ei, nu e cu nimic superioară României. Chiar dacă spaniolii au mai multe parcuri naturale, nimic nu se compară cu frumuseţea unică a Deltei Dunării. Iar nisipul plajelor lor e prin multe locuri mai grunjos decât la nostru. Ba mai mult, faţă de numeroasele întinderi aproape deşertice din Penisula Iberică, cernoziomul roditor şi codrii României sunt de invidiat. Concluzia este că, sub aspect calitativ, nu e cazul să ne facem complexe, deşi cantitativ este clar că Spania punctează consistent, fiind pur şi simplu mai încăpătoare. Şi totuşi, şi Spania, la rândul ei, este mai mică decât multe state ale lumii, lucru care n-a împiedicat-o să se plaseze la început de mileniu trei pe locul al doilea din lume atât la numărul anual de vizitatori (după Franţa), cât şi la încasări din turism (după SUA)[1]. Cu alte cuvinte, argumentul că România ar fi prea mică pentru a se plasa în eşalonul din faţă nu are suport credibil.  
 
Un lucru e cert: există interes în străinătate pentru a vizita România şi există interes în România pentru a atrage vizitatori. Mergând pe firul logic, de ce nu se întâlneşte cererea cu oferta? Cum face aşadar Spania să se menţină pe poziţii de vârf, în ciuda faptului că în anii ´90 a intrat într-o recesiune foarte severă, în urma scumpirilor şi apariţiei de noi destinaţii în Europa şi-n Bazinul Mediteranean? Mai bine spus: ce fac ei altfel decât noi?  
 
Mi-am îndreptat privirea spre istoric, crezând că spaniolii s-au ocupat poate mai din timp de impulsionarea sectorului terţiar. Am aflat că, dacă dăm crezare specialiştilor spanioli, Spania, ca atracţie turistică, a fost descoperită de câţiva scriitori care au făcut-o cunoscută la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la început de secol XX (în principal Washington Irving şi Ernest Hemingway). La prima vedere, situaţia e similară celei din România, unde, sub semnătura lui Mihai Haret, se publică pentru prima dată un articol dedicat turismului modern în 1924. La o privire mai atentă, însă, de bună seamă că Spania a avut dintotdeauna o deschidere mai largă spre lume datorită intenselor schimburi comerciale din antichitate, urmate de cele cu Orientul, sub ocupaţia musulmană (care a durat 800 de ani!) şi culminând cu descoperirea şi exploatarea sistematică a bogăţiilor Americii după 1492. Se poate spune deci că Spania avut turism dintotdeauna, chiar dacă el poate s-a numit altfel. Dar n-au trecut oare şi peste glia noastră strămoşească mereu şi-n repetate rânduri valuri-valuri de migratori?  
 
Şi evoluţia turismului spaniol în era modernă se suprapune aproape perfect peste cea din ţara noastră, având aceleaşi suişuri şi coborâşuri, poate doar la o scară mai mare:  
decada anilor 1950-1959 pune bazele planificării economice (vă amintiţi, la noi era era avântului proletar?);  
perioada 1960-1973, bazată pe modelul în mase, constituie etapa de creştere accelerată (se construiesc hoteluri, se urbanizează precipitat, la ei şi la noi, în egală măsură);  
etapa 1973-1989 se vede ca o creştere susţinută (ţineţi minte Neckemanii, James Cookii şi TUI-iiştii care venau la noi la mare, inclusiv cu rulota?) ;  
pentru ca anii ´90 să aducă recesiunea, dar fără a afecta poziţia fruntaşă a Spaniei în clasamentul turistic mondial (la noi a fost tranziţia postdecembristă, la fel de degringolantă).  
 
Fără a abuza de cifre, cred că e locul aici pentru doar câteva date statistice: cu o contribuţie totală de 5,1% la Produsul Intern Brut, România se situează pe locul 154 în lume (din 184 de ţări!) şi pe ultimul loc în Europa la acest capitol. În schimb, contribuţia turismului spaniol la PIB-ul naţional este de 15, 7% , situându-o pe locul al 7-lea în clasamentul aceloraşi 184 de ţări luate în calcul[2].  
 
Nu e aici nici locul, nici momentul pentru a face o analiză aprofundată, fundamentată ştiinţific, bazată pe cifrele stufoase şi ... dureros de exacte, accesibile tuturor în internet pe site-ul WTTC. Dureros e şi faptul că prin România postdecembristă, cea care tocmai ieşise tare ciufulită din oul de ciment socialist, încă-şi mai pierdeau paşii cât de cât şase milioane de turişti străini, turişti pe care la ora actuală ... nu-i mai avem.  
 
Las aşadar deoparte ingratul obicei de a critica şi încerc să privesc cu optimism în faţă, indicând soluţiile pe care le-au adoptat spaniolii şi cu care au avut succes, dispunând de condiţii asemănătoare cu ale noastre:  
 
Au construit o INFRASTRUCTURĂ EXCEPŢIONALĂ, cu care se mândresc, pe bună dreptate. Aici nu intră doar elementele destinate direct turismului (hoteluri, zone de agrement, staţiuni, restaurante etc.) ci ţara în sine, cu şosele şi autostrăzi impecabile, cu reţea comercială solidă, cu oficii de turism în fiecare localitate, cu primării dotate în acest sens, parcări reglementate etc.  
 
Sezonalităţii puternice, bazate pe migraţia în mase spre litoral peste vară, i-au opus oferta turistică din afara sezonului, transportând organizat la aceleaşi destinaţii râvnite vara, dar goale iarna, păturile sociale care au timp şi curiozitate, cei aflaţi la a treia tinereţe. Cu această grupă, mai puţin avantajată economic au indus un adevărat boom turismului intern, care a secondat cu brio curentul internaţional, fiind destinat cu precădere călătorilor vârstnici, pensionari (denumiţi ”şase-sutişti”, pentru că pensia medie e de 600 de Euro). Cuvântul cheie la acest capitol este OFERTA DIFERENŢIATĂ.  
 
Pentru combaterea distribuţiei geografice inegale (toată lumea se înghesuie în Insulele Baleare şi Canare, prin Catalonia, Andaluzia şi pe litoralul Valencian, destinaţii care reunesc 67,4% din capacitatea de cazare a Spaniei şi aduc 80 % din încasările totale din turism) au încurajat INVESTIŢIILE ÎN FORME NOI DE TURISM, cum este cel rural, în interiorul ţării, cel de schi montan în cele două lanţuri muntoase care se pretează pentru aşa ceva (Sierra Nevada şi Pirineii) şi construirea de terenuri de golf (în condiţii de penurie de apă, nu abundenţă, ca în România!) sau arene de fotbal moderne. Nu în ultimul rând, au direcţionat sume imense către întreţinerea şi chiar construirea de la zero a unor noi destinaţii turistice cultural istorice, artistice sau urbane (pelegrinaj la Santiago de Compostela, ruta Don Quijote, Ruta El Cid, muzee şi monumente arhitectonice pe post de adevărate Mecca ale culturii moderne, cum sunt El Prado, Opera din Bilbao, Oraşul Ştiinţei şi Artelor din Valencia, Barceloneta şi Barcelona barocă, EXPO Sevilla, Mezquita din Cordoba, Alhambra din Granada, care ajunsese în stadiu avansat de ruină etc.).  
 
Prin investiţiile destinate extinderii spre arii mai slabe din punct de vedere economic au împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură, creând locuri de muncă în turism, care au contribuit la alinierea veniturilor populaţiei la nivelul ţărilor dezvoltate şi au redus în acelaşi timp dezechilibrele teritoriale. Recunoscând însă la timp pericolul degenerării naturii în urma masificării turismului, au început din timp să aloce o parte din veniturile din turim pentru a reduce costurile ambientale, unele adesea ireversibile. Aşa au creat o reţea de PARCURI NATURALE care nu-şi are asemuire în lumea întreagă, reuşind nu doar să-şi protejeze mediul, ci să-l transforme în atracţie turistică în sine.  
 
O ultimă tendinţă care se manifestă din ce în ce mai tare în Spania de azi, tendinţă care fără-ndoială va urma şi în România, unde deja a acaparat diverse ramuri ale industriei extractive şi prelucrătoare, precum şi vaste terenuri cu destinaţie agricolă, este cea a TUTELEI MONOPOLIZANTE A OPERATORILOR STRĂINI. Actualmente spaniolii luptă pentru a-şi redobândi drepturile de exploatare turistică a propriei ţări, ţintind spre reducerea pe cât posibil a influenţei tour-operatorilor multinaţionali, concerne care practică metode agresive de dumping, promovând produsul turistic standardizat, axat pe câştiguri rapide şi fără a ţine seama de obligaţia de a încuraja o creştere echilibrată, subordonată dezideratului SUSTENABILITĂŢII. La acest punct guvernul spaniol a adoptat noi directive teritoriale privind indicii de sol, densitate, ocupaţie şi aplică noi tehnici de evaluare a impactului ambiental, luând măsuri de protejare a patrimoniului (peisaj, cultură). De asemena, se îmbunătăţeşte echipamentul şi se introduc spaţii libere în zonele aglomerate, sau se pun în practică noi măsuri de sanare a spaţiilor deteriorate. Cu alte cuvinte, se merge pe relaţia calitate-preţ, cu accent pe calitate.  
 
Poate că strategia Spaniei nu se potriveşte întru totul României actuale, care se află mai degrabă în situaţia de a atrage turişti şi investitori, în loc să le restrângă accesul, dar condiţiile care să vizeze viitorul pe termen lung e bine să fie puse de pe acum. Căci un lucru este clar: mai devreme sau mai târziu, ne vom confrunta şi noi cu aceleaşi probleme. Dacă vrem să ajungem din urmă pe cei care la rândul lor nu stau pe loc, nu e suficient să trecem prin aceleaşi etape, trăgând aceleaşi învăţăminte. Dacă vrem să avansăm mai rapid decât ei, trebuie să trecem de pe acum la practicarea din timp a măsurilor care ne scutesc de experienţele amare.  
 
Imitarea nu e o soluţie, dar poate inspira. Indiferent că recunoaştem sau nu, totul începe şi se termină cu alocarea de bani la nivel statal, simpla încurajare a turismului local nefiind suficientă dacă nu se creează condiţii de infrastructură pentru a ajunge la destinaţiile răspândite în teritoriu şi dacă nu se face publicitatea necesară, neadoptându-se reglementări unificate pentru întreaga ţară.  
 
Fac o paranteză (scurtă) şi invoc cazul concret al unei aventuri căreia i-am supravieţuit cu sechele în vara anului trecut, încercând să ajung la o pensiune de adevărată clasă mondială, la capătul unei văi româneşti absolut feerice. O spun fără exagerare, era un loc ca rupt din Eden, dacă nu mă-nşel chiar aşa se numea: ”Pensiunea Poarta Raiului”. Drumul către acea oază de modernitate, perfecţiune, stil şi bun gust maxim, drum de munte, neasfaltat, a fost un coşmar de asemenea proporţii pentru noi, într-un automobil construit în Bavaria, condus de oaspeţii noştri germani, încât odată ce am ajuns la destinaţie orice efort al gazdelor de a ne face să ne simţim bine a fost de prisos: nimeni nu s-a amuzat. Mă tem că a doua oară nu vom mai putea convinge pe nimeni să revină în acel loc. Închid paranteza, cu scuze.  
 
În fond, sugestiile macro enunţate cu două paragrafe mai sus nu sunt idei noi, ele sunt exact cele menţionate până şi de Mihai Haret în articolul său despre turism, publicat acum aproape 100 de ani: exploatarea coordonată prin instituţii naţionale de turism a peisajelor şi frumuseţilor naturale ale României, care ”nu e posibil să lase rece pe cineva”; impusionarea turismului intern, căci ”prin el ne vom cunoaşte ţara, vizitând-o în lung şi în lat şi lăsându-ne banii noştri în interior” şi ”atragerea de streini cari (...) contribue şi dânşii la prosperitatea naţională (...), cari plecaţi ne vor face cunoscuţi şi apreciaţi în ţările lor prin faima plăcutelor amintiri ce vor duce cu dânşii ca pentru cea mai bine organizată propagandă”.  
 
Se spune că un călător vede lucrurile care-i ies în cale, în timp ce turistul vede doar ce şi-a propus să vadă. Dacă ne propunem să vedem oportunităţile pe care le oferă România, trebuie să călătorim pe drumul nostru propriu, nu pe unul bătătorit, fie el şi al Spaniei. În loc să imităm în maniera turistului cuminte bifarea de obiective, ar fi bine să ne croim un drum nou, luând aminte la experienţa celorlalţi. Călătoria noastră spre un turism românesc sănătos merită efortul!  
--------------------------------------------------------------  
[1] Date statistice din 2007  
[2] Cifre extrase din raportul Consiliuli Mondial al Turismului (WTTC) pentru anul 2013  
 
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG  
Benissa, Spania  
decembrie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG - SPANIA ŞI ROMÂNIA, O PARALELA INEGALĂ / Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1851, Anul VI, 25 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Căluţiu Sonnenberg
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!