Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   



Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG - BINE ŞI DEZ-BINE DUPĂ CALENDELE GRECEŞTI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Deşi nu aduc evidente foloase comunităţii, visătorii sunt o specie tolerată, ba chiar uneori îndrăgită, pentru darul de a dezmorţi atmosfera. În cazul grecilor, mă tem însă că nu se aplică aceeaşi regulă. Comunitatea noastră europeană nu are atâta simţ al umorului încât să se amuze pe seama creativităţii elene. Ar fi o distracţie prea scumpă. „Brevetul” de inventatori geniali ai democraţiei le-a fost recunoscut grecilor unanim, practic de-o veşnicie, dar asta nu-i scuteşte de faliment. E-adevărat că se pricep ca nimeni altul să-şi valorifice ruinele pe post de obiective turistice, dar vor reuşi oare să convertească şi marea ruină naţională într-o reuşită fără precedent? Mai mult ca sigur că nu. Să nu uităm că şi reversul medaliei, mărul discordiei, tot la poalele muntelui Olimp s-a copt, în soarele torid, care ne face să transpirăm şi care uneori... orbeşte.  
 
Concret, cetăţeanul european de rând, care se uită zilnic la ştiri, începe să piardă şirul tratativelor pro şi contra eliminării Greciei din Uniunea Europeană, mulţi dintre noi nemaiînţelegând de fapt dacă este vorba de idealul integrităţii marii noastre familii sau numai de interese financiare.  
 
„E bine sau rău dacă ne dezbinăm?”, aceasta e întrebarea de bază în drama care se joacă acum pe limba lui Sofocle. Ceea ce se înţelege din ce în ce mai bine este că nu mai vorbim de banii ”publici”, care la o adică nu prea ne ating, ci de propriul nostru buzunar, obişnuit să ceară neîncetat, dar strâns la pungă atunci când e să mai şi dea. Pluteşte-n aer un semn de întrebare, când afli la telejurnal că toată lumea a aşteptat cu sufletul la gură ziua fixată ca termen de plată a datoriei de la Atena, ca să vadă dacă suma scadentă intră în contul Europei. Cum adică? Se aştepta cineva ca vreunui armator grec să i se fi urât cu binele şi să achite banii aceia atât de mulţi, într-un elan de patriotism exacerbat?  
 
Oare acolo sus nu se ştie dinainte ce şi cum? E chiar aşa de simplă afacerea cu datul şi cu luatul sumelor aşa de mari, la nivel statal, ca la o banală operaţiune de transfer electronic a pensiei pe contul de card? Dacă aşa stau lucrurile, poate nu e tocmai cutremurător, dar tot îmi vine să exclam „Măi, să fie!” când văd politicieni ciufuliţi şi cu cearcăne la ochi, secondaţi de secretare cu fuste strâmbe şi cu cămaşa şifonată, încercând să ne convingă că ”situaţia e sub control”. Unde au dispărut strategii calmi, demni, asortaţi la patru ace, ca pe vremea lui Titulescu? Cei în care chiar te simţi obligat să ai încredere?  
 
Dar nu despre tagma politicienilor am vrut să vorbesc. Nici despre asemănările şi deosebirile dintre mentalitatea grecilor şi cea a altor naţiuni-surori, cu situaţii mai mult sau mai puţin asemănătoare. Cortegiul comentariilor pe marginea paralelei România-Grecia sau Spania-Grecia e lung; nu vreau să plictisesc adăugându-i nota mea personală. Multe nu mai sunt de adăugat, s-au spus aproape toate. Câtă vreme ne putem permite să recepţionăm ştirile de la oarecare distanţă, e bine să preţuim privilegiul acesta şi să judecăm la rece, fiecare pentru sine.  
 
Ceea ce aş fi vrut să punctez aici e mirabila şi fascinanta capacitate a popoarelor din occidentul european, în speţă a germanilor, de a se dedica mereu cu forţe noi corvoadei dezcâlcitului de iţe cu parteneri de lucru dificili, cum sunt Rusia sau Grecia. De unde răbdarea, perseverenţa, încrederea şi – de ce nu? - naivitatea de a crede că şi ceilalţi ar răspunde cu aceeaşi monedă? Aşa cum americanul se miră când un extremist islamist răspunde prin acte teroriste încercărilor sale de a „povesti civilizat”, Europa e surprinsă atunci când constată că grecii au frizat indicatorii statistici naţionali atunci când au fost acceptaţi în UE. De ce pentru noi, ca români, nu e nimic inexplicabil în asta? Ce resort din interiorul nostru ne face să considerăm acceptabile şi scuzabile, cel mult cavalereşti, actele pe care alţii le consideră profund damnabile, chiar la limita criminalităţii?  
 
Văd asta nu numai la nivel macro, ci în viaţa de zi cu zi. Dau două exemple scurte, concrete. Germanii au nevoie de directive; dacă nu le au, se mişcă greu, aproape paralizează. Ei merg până într-acolo încât dau colţul străzii razant, pe bicicletă, fără să se asigure dacă nu cumva vine cineva din lateral, pentru simplul motiv pentru că ei au prioritate, adică e dreptul lor. Spaniolii, în schimb, deşi au la dispoziţie un sistem bine pus la punct de containere pentru separarea deşeurilor, încă se mai miră de seriozitatea noastră când punem în bucătărie patru coşuri de gunoi. Pentru ei, prevederile legale au un caracter opţional, în timp ce pentru nemţi, ele sunt obligatorii şi nu se discută. Nu pentru că nemţii ar fi un popor mai civilizat, ci pentru că li se aplică amenzi usturătoare. Dacă nu sunt amenzi, eşti supus oprobiului public, în cazul în care se descoperă cândva comportamentul tău de ”individ ieşit din schemă”. Lege fără tocmeală.  
 
Am discutat problema cu un sociolog înţelept iar el a râs şi mi-a spus că – surprinzător pentru mine - cauzele multor probleme de concepţie greşită îţi au rădăcinile în ... religie. Am râs şi eu, la rândul meu, ştiind că-n zilele noastre religia nu mai joacă rolul pe care-l avea în Evul Mediu, şi, oricum, în Europa suntem majoritari creştini. Dar ideea a prins rădăcini în mintea mea şi încep să înţeleg unde bate. Există oare un mod ortodox (= grecesc) de a gândi, şi, în replică, există catolici (=saxoni) mai înverşunaţi decât Papa? Dar evanghelicii, ei ce zic?  
 
E vorba aici de diferenţa dintre oficierea slujbei la ei, sobră, în faţa unui public aşezat în bănci, cu participarea tuturor, cântând fiecare cu cartea în mână, spre deosebire de ceremoniile noastre fastuoase, prin glasul unui singur ”păstor”, care tună în faţa unei comunităţi destinate să-l asculte ore-n şir, stând în picioare?  
 
Sau poate, mai simplu, avem de-a face cu o simplă eroare de interpretare, noi cu ”una spunem, alta facem”, în contrast cu nemţescul ”ein Mann, ein Wort” (”un bărbat, un cuvânt”). Principiul ortodox ”de unde nimic nu este, nici Dumnezeu nu cere” nu se aplică la catolici, oricât de buni creştini ar fi ei. Chiar şi între fraţi creştini, brânza e mereu pe bani. ”Cheese” se spune şi la Bruxelles, atunci când se ia poziţia de zâmbet în poză, în faţa camerelor de luat vederi. Dar imaginile de pe sticlă chiar asta fac, ne înşeală ochii, tulburând vederea.  
 
Încerc să găsesc explicaţia răbdării exasperante cu care funcţionarii europeni încearcă în mod repetat să reabiliteze căruţa împotmolită a grecilor, chiar şi împotriva voinţei inculpaţilor. Fireşte că sunt interesaţi să-şi recupereze banii, dar mai mult decât atât le e teamă să nu se destrame visul de a avea o comunitate prosperă în Europa unită, adică să nu se facă de râs. Se impune aproape de la sine inevitabila întrebare: ”cine e atunci visătorul aici, grecul şiret sau europeanul idealist?”  
 
âIndiferent de rezultat, procesul anevoios de dezbatere publică a avantajelor şi dezavantajelor integrării europene, pe exemplul viu al Greciei, are ceva exhibiţionist şi tenace: e ca un chin masochist, în speranţa unei autopurificări de amploare (iarăşi elemente desprinse parcă din ritualurile religioase). Experimentul fascinant se continuă sub ochii noştri şi nu ştim dacă să râdem sau să plângem gândindu-ne la învăţăturile de minte pe care le vom trage probabil abia peste mult timp (sau deloc, repetând istoria mielului rătăcit de turmă).  
 
Judecând la rece, datoria acumulată de greci a devenit atât de mare încât practic e greu de imaginat că se va mai putea plăti vreodată. În schimbul banilor, ei ar trebui să vândă ceva, ori ceva aşa de valoros nu au. Deci trebuie să producă, şi e atât de mult încât ar trebui să fie robi până la a treia generaţie de aici înainte, doar ca să se achite. Şi în afară de asta, din ce să trăiască? Producând singuri tot ce au nevoie, ca-ntr-un falanger comunist sau într-un lagăr suveran, proclamat prin ”neamestecul în treburile interne” ca-n vizunile sinistrului Ceauşescu”? În plină eră a globalizării? Ei bine, e de neimaginat!  
 
„Prinde orbul, scoate-i ochii” pare a fi mottoul grecilor, porniţi să refuze plata datoriilor faţă de ţările mai bogate din Europa, care în optica lor ar avea de unde să dea. Calcul greşit, pentru că i-au uitat taman pe cei mărunţi, care de asemenea le-au împrumutat bani, poate sume mai mici, dar care îi dor cu atât mai mult. Se pare că nu cei mari, ci cei mărunţi se supără mai tare! Colegii de suferinţă, ţările cu resurse puţine, dar care s-au străduit la modul serios să nu încalce regulile, îndeplinind restricţiile şi strângând cureaua, se simt trădate, luate peste picior, pe bună dreptate. Dacă au mizat pe simpatia celor de-o seamă cu ei, grecii se văd acum respinşi de cei din propriile rânduri, baltici, balcanici, iberici, care nu agreează politica amânării ad calendas graecas.  
 
„Fascinant!” – exclamă sociologul scandinav când se uită la ştiri, de parcă ar fi o piesă de teatru la care are un loc rezervat în lojă. ”Alarmant” - zice germanul, comod instalat pe un fotoliu din faţă, îngrijorat de soarta banilor săi, aruncând ocheade după cortină, unde şi-a trimis politicienii să-şi joace rolurile. ”Interesting”, zice amica mea englezoaică, dar la britanici cuvântul acesta echivalează aproape cu orice, de la captivant până la straniu. ”Simplă rutină plictisitoare” îşi va mormăi în barbă maşinistul american, care manevrează priceput mecanismul de scenă din culise, în timp ce actorul principal grec declamă cu pieptul dezgolit monologul ce-i revine în drama asta clasică.  
 
Cu toţii aşteptăm cu mâna la gură finalul, pe care doar geniul providenţei îl cunoaşte. În cel mai bun caz se va termina totul într-o coadă de peşte. Indiferent dacă o privim drept comedie, dramă, tragedie sau operă buffă, piesa merită toată atenţia noastră. Mă uit în jur şi nu văd pe nimeni plictisindu-se. Amfiteatrul e expus intemperiilor, se joacă sub cerul liber.  
 
Legenda spune că feciorelnica Europă, fiica unui rege fenician, a fost orbită de Zeus, care i s-a înfăţişat ca un taur superb, de un alb sclipitor. Acesta a momit-o şi a ascuns-o pe o insulă pustie, unde a sedus-o. Cu alte cuvinte, ai grijă, Europa, ce tauri iei de coarne, căci se pare că acela care rezidează pe Muntele Olimp e pus pe şotii!  
-----------------------------  
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG  
călătorind prin Europa  
20 iulie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG - BINE ŞI DEZ-BINE DUPĂ CALENDELE GRECEŞTI / Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1663, Anul V, 21 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Căluţiu Sonnenberg
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!