Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG - ALLES GUTE KOMMT VON OBEN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Să tot fi avut vreo doisprezece anişori când am primit de la Tante Trude şi Onkel Hans – un cuplu de turişti vest-germani întâlniţi vara pe plajă la Mamaia – primul nostru pachet de Crăciun. Pe-atunci domnea pe piaţa românească o monotonie descurajantă. „Bomboanele de pom” erau greu de găsit prin magazine şi constau dintr-un ghem diform de zahăr cu arome artificiale. Erau tari ca piatra. Noi, copiii ne cam spărgeam dinţii cu ele. Veneau învelite în staniol ieftin, argintiu, din care nu se puteau decupa nici măcar banalele benzi pentru înşirat verigi în ghirlande. Noroc cu capacele de iaurt. Din ele modelam steluţe în opt colţuri, înfăşurându-le pe-un vârf de creion.  
 
În acel context, pachetul din Germania semăna cu o pălărie de magician din care extrăgeam extaziaţi tot felul de surprize împachetate impecabil, în culori vii. Fiecare avea o gaică din elastic auriu, pentru agăţat în pom. N-a durat mult, aşadar, până ne-am trezit în faţa celui mai bogat brad pe care îl văzuserăm în viaţa noastră!  
 
Împreună cu sora mea am tras de timp cât am putut, amânând desfăcutul dulciurilor din ambalajele lor sclipitoare. Înainte chiar de a ne atinge de ele alegeam un obiect asemănător ca formă şi dimensiuni pe care-l puneam în locul celui mâncat, ca să nu se observe lipsa. Părinţii ne învăţaseră să fim cumpănite şi economicoase, dar tot ei se amuzau pe seama respectului exagerat cu care tratam mizilicurile acelea pestriţe.  
 
Ciocolata din „globurile” mai mari am substituit-o cu mere, sferele mai mici cu nuci. Tabletele plate le-am umplut cu carton sau cu bucăţele de scândură de traforaj. Pe cele cu forme imposibil de imitat am decis să le păstrăm ca atare, fără să mâncăm ce era înăuntru.  
 
Aşa le-am grijit până în anul următor, când le-am coborât cu cutia lor din pod şi le-am agăţat iarăşi în pom, la loc de cinste, alături de bomboanele noi, căci aveam să le primim ani de-a rândul consecutiv, în pachete asemănătoare. De bucurat ne-am bucurat la fel an de an, în ciuda faptului că ajungeau desfăcute şi cu lipsuri, vămuite de vigilenţii controlori comunişti.  
 
Cât de mare mi se pare acum sacrificiul pe care l-am făcut atunci! Ne-am abţinut de la a mânca ciocolata, doar de dragul de a repeta bucuria de a mai avea odată un pom la fel de frumos!  
 
Nu e cazul însă să devenim melodramatici. La drept vorbind, „masochismul” nostru nu durea prea tare, căci în viziunea noastră de copile naive aveam de toate. Nu ne lipsea nimic. Chiar dacă n-aveam dulciurile sofisticate ale capitaliştilor, punctam cu vârf şi-ndesat cu bucate neaoşe, preparate după reţetele din bătrâni, fără mofturi, dar inegalabile până astăzi.  
 
Nu ţin minte să fi simţit vreodată în copilărie gheara foamei înfigându-mi-se în gât. Degeaba încerc să lămuresc în stânga şi-n dreapta că nu e cazul să fim compătimiţi pentru lipsurile îndurate. Singura lipsă pe care o înregistram pe atunci dureros, la fiecare pas era aceea a obligaţiei de a tăcea şi de teama de a nu face sau spune din greşeală ceva care să dăuneze alor noştri. Restul era doar o chestiune de substituire ingenioasă: în loc de cafea aveam „nechezol”; ziarul Scânteia era hârtia noastră igienică (nu fără oarecare satisfacţie perversă); în locul ciocolatei Milka aveam ciocolata „Pitic”, de un leu iar în loc de Pepsi beam zmeurată naturală, făcută de mama. Pe post de Moş Crăciun venea, bineînţeles, Moş Gerilă.  
 
Chiar dacă orice copil ştie că Naşterea lui Isus e mai mult decât un simplu prilej de înfruptare cu dulciuri, nu e cazul să fim prea duri cu poftele care ne asaltau de Sărbători. Până şi zicalele pe care le strigam înainte sau după colinde, nu erau neapărat angelice. Tot de mâncare se legau, căci delicatesele ocupau fruntea în topul nostru pseudo-muzical. Mai în glumă, mai în serios, când ni se deschidea o uşă pentru colindat, începeam cu un „Colindiţă, colindiţă/ Ai un cârnat pe poliţă./ De nu mi-l vei da/ Nu te-oi colinda!”. Turuiam apoi „Steaua sus răsare” sau „Trei păstori” iar în încheiere, din nou obraznici, strigam un „Găină bună, bag-o-n sac/ Sara bună, dă-mi colac!” sau, mai rău, ”Colindă, colindă/ Bagă iapa-n tindă/ Şi-i dă fân să roază/ Şi-o pupă-n găoază”.  
 
În satul ardelean în care am copilărit, luam primul contact cu „Moşu’” pe 6 decembrie, când ieşeau pe înserate „Nicolauşii” saşi pe stradă. Pocneau ameninţător din bice şi somau copiii să fie cuminţi. Aveam o frică teribilă de ei, chiar dacă bănuiam că, la cât de cuminte eram, nu m-ar fi băgat tocmai pe mine în sac. Dar parcă poţi să ştii? Nici băiatul vecinilor – Culiţă a´ lu’ Ştefenel – nu făcuse cine ştie ce năzbâtii în anul în care l-am văzut iţindu-şi capul dintr-o gură de sac, din cârca unui moş zelos nevoie-mare. Abia peste ani aveam să aflu că era acolo de bunăvoie, în schimbul unei pungi de boboroanţe.  
 
Scoteam degrabă cizmuliţele, botoşeii şi galoşii în faţa uşii şi, pentru orice eventualitate, în caz că Moş Niculae ar fi avut mai multe dulciuri decât ce încăpea prin papuci. Mai lăsa uneori şi câte-o jordiţă ca avertisment, dar trecea neobservată printre toate ciucalatele, portocicile şi banalele pe care numai Dumnezeu ştie de unde le scoteau mama şi tata, la penuria care domnea.  
 
Mult mai târziu, cândva în ianuarie, venea şi Moş Vasile, sleit de puteri. Se târa noaptea pe ascuns până la uşa casei noastre, lăsând pe prag câte un cadou tardiv. Erau lucruri pe care nu le putuseră aduce la timp Niculae şi Crăciun, fraţii lui mai mari. Lui îi datorez chitara; tot el mi-a adus şi prima mea pereche de patine şi racheta de tenis, marca Reghin. Păcat că nu l-am văzut niciodată! Mi-l imaginam înalt, răvăşit, grăbit şi tânăr, cam ca Eminescu, sau ca Alain Delon. Evident că, scump la vedere cum era, musai să fi fost cel mai timid dintre Moşi, asta fără doar şi poate!  
 
Odată cu plecarea lui se isprăveau zilele de huzur, în care regulile severe parcă ne mai slăbiseră un pic. Tot noi demontam decorurile fistichii. Dezpodobeam pomul şi-l scoteam în curte. Mama îl ducea în magazia de lemne. Mai târziu, tăiat pe bucăţele, dipărea prin sobe. Încetul cu încetul, nimic nu mai amintea de mirajul serilor precedente, de îmbujorări şi de ochii noştri sclipitori. Începea din nou urâcioasa şcoală!  
 
Eu mergeam la secţia germană, unde regimul era sever, dar drept. Dorinţa de a împărtăşi colegilor de clasă - căci duşmani de clasă nu aveam - aventurile avute de Sărbători şi de a ne arăta unii altora cadourile primite prin poştă de la rudele şi prietenii din Germania ne dădea ghes, consolându-ne oarecum pentru scurtimea vacanţei. Dacă vedeam ceva mai acătării, exclamam cu evlavie ”Alles Gute kommt von Oben” şi îndreptam degetul arătător spre tavan. Era proverbul german cel mai răspândit, care tradus cuvânt cu cuvânt înseamnă ”Tot ce e bun vine de sus”, dar noi ne gândeam bineînţeles la Germania, când arătam în sus.  
 
Pentru Tante Trude şi Onkel Hans pregăteam o scrisoare de mulţumire, care trecea prin două mâini de corectură, caligrafiată sub concentrare maximă, pe hârtia cea mai albă posibilă. În ea le descriam obiceiurile noastre, în ţara lor demult uitate. De-un lucru sunt convinsă: una din bucuriile pe care le aducea Crăciunul nostru era aceea pe care le-o produceam lor. Sunt sigură că se bucurau cel puţin la fel de mult ca şi noi: de bucuria noastră!  
 
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG  
Benissa, Spania  
24 decembrie 2014  
 
Referinţă Bibliografică:
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG - ALLES GUTE KOMMT VON OBEN / Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1454, Anul IV, 24 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Căluţiu Sonnenberg
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!