Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   



Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG - ROMÂNIA ÎN VIGOARE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dacă un observator imparţial s-ar teleporta ca prin minune în România anului curent şi ar arunca o privire dezinteresată asupra stării naţiunii, ar constata cu oarecare surpriză că ţara nu mai corespunde clişeelor străvechi. Nu mai înnotăm în masa amorfă de trecători indiferenţi şi apatici, nu mai avem oameni dispuşi să rabde în tăcere, nu mai auzim la ştiri veşnicele lamentări pe marginea destinului nostru tragic, de popor situat la marginea dinspre prăpastie a Europei. Să se fi adeverit în fine chemarea din refrenul repetat până la exasperare, ”Deşteaptă-te române”?  
 
Sigur, nici salturi de bucurie nu facem, dar parcă ne uităm mai deschis, mai demn în ograda proprie şi în cea a vecinilor, pândind şanse şi căutând căi de ameliorare, încercând câte ceva prin propriile puteri şi nemaiaşteptând să vină soluţia de la alţii. Din ce în ce mai des, lumea de pe stradă zâmbeşte, perechile se ţin de mână, familiile îşi educă copiii să se poarte civilizat, se merge în concediu la tratament, la munte sau la mare, se fac iarăşi abonamente la ziare şi reviste, apar timide încercări de sortare a deşeurilor revalorificabile etc.  
 
Stagnează audienţa emisiunilor cu gargaragii, scade ratingul producţiilor mass media de duzină şi al liderilor de opinie gălăgioşi, găunoşi, inculţi. Nu se mai porneşte de la prezumţia că tot ce vine din afară e bun. Nici derivata ei, că tot ce e de la noi ar fi lucru slab, nu mai este întru totul valabilă. Imitaţiile ieftine după modele capitaliste umplu galantarele, prăfuindu-se. Creşte, în schimb, simpatia pentru valorile naţionale perene, cum sunt festivalurile folclorice, reţetele şi remediile naturale, din bătrâni, agricultura ecologică. Apar personaje literare relaxate, ne amuzăm distanţat pe seama caraghioşilor noştri (genial personajul ”maimuţa carpatină”!), sau ai celor din afară (haioase sunt comentariile personajului ”iepurele mizantrop”).  
 
Pe scene şi pe ecrane se impune cererea de spectacole cu substrat optimist, inclusiv al celor cu tentă naiv-educativă. Apar lideri informali, numai buni de modele de urmat, cum sunt sportivii de succes sau actorii pasionali, care însufleţesc, apelând la mândria naţională. E drept, uneori ne calcă apăsat pe pedala răbdării noastre blajine, generalizându-ne exagerat calităţile, dar oare nu e mai bine aşa decât invers?  
 
Nu ne mai izbim la tot pasul de oameni cu expresii faciale împietrite şi, la cealaltă extremă, nu mai suntem agresaţi fonic, cu decibeli mulţi, de înjurăturile suculente, emanate de vreun strident, care ţine cu tot dinadinsul să se facă remarcat. Nu ni se mai revelează la tot pasul acea surdă răvăşire proprie poporului condamnat la veşnica tranziţie. A dispărut aproape complet şarmanta şovăială a naţiunii tinere (să nu uităm că ne-am coagulat abia la începutul secolului trecut şi am fost îndelung striviţi în pisălogul comuniştilor, ce cu mândrie ne degradau la starea imprecisă de ”societate în curs de dezvoltare”).  
 
Nu doar atât, dar dacă mă uit la istoria recentă, alt argument vorbeşte pentru impulsul tineresc: democraţia noastră împlineşte douăzeci şi cinci de ani. Ce vârstă! Era vârsta democraţiei spaniole, atunci când am făcut eu cunoştinţă cu ea, la un sfert de secol după ce se eliberase de sub bocancul militar al dictatorului Franco! Cât de firească mi se părea pe atunci atitudinea ibericilor, verticală, total diferită de bălbâielile demagogice din România anilor nouăzeci! Era evident că mai aveam mult de mers până să-i ajungem din urmă, mai exact un sfert de secol. Pe care l-am avut. De ce să nu admit că şi ”tweenie România” are dreptul acum la un pic de lejeritate comodă, la fel ca ”tweenie Spania”, care îşi asuma nu demult moştenirea asupririi, ne-mai-încovoindu-se însă sub ea?  
 
Ce vreau eu să subliniez este că se iese din inerţie, se pune puţin stavilă risipei grandomane. Chiar dacă ne mişcăm, din păcate, destul de brownian, măcar suntem vigilenţi şi ageri. Iar legile încep să se ia în serios, intrând în vigoare. În facultăţi, dar şi în politică sunt şi examene care se iau pe merit; bandiţi superbogaţi, care se credeau imuni, sunt condamnaţi şi execută pedepse adevărate. România însăşi e în plină vigoare, ţara câştigă, încet dar sigur, un tonus mai sănătos, mai viguros. Oamenii muncesc; o rată a şomajului de aproape 70% în rândul tinerilor, cum avem în Spania, ar fi de neconceput.  
 
Mă gândesc la vorba poetului Marin Sorescu, cel care a avut revelaţia lui ”cu mine se petrece ceva: o viaţă de om” şi o văd cumva extrapolată la nivel macro, în plan naţional. Pe scurt, parafrazând: ”cu românii se întâmplă ceva, o viaţă de popor”! Mai bine zis, o vârstă de popor, una tânără, bineînţeles.  
 
Trecuţi fiind de pe acum cei şapte ani de acasă, completaţi cu educaţia de pe la şcoli, depăşită perioada turbulentă a pubertăţii, clasăm şi majoratul, obişnuindu-ne cu ideea că avem deja un rost în lume, locul ne este dat iar planuri de viitor sunt destule. Democraţia română e în faza în care, dacă ar fi om, ar avea deja carnet de conducere (mobilitate fizică garantată) şi diplomă de absolvire (adică minte suficient de mobilată pentru mobilitatea mentală). Şi-ar alege acum un rost, întemeiând o familie, cum s-ar spune.  
 
Acum în România se poartă autosiguranţa decentă, nu obraznică, aşa cum era la modă pe la începuturile democraţiei noastre pubertare. Să fim depăşit oare situaţia umilului învăţăcel, poziţia copilului ignorat, până îşi dibuieşte singur, pe pipăite, drumul? Oare am ajuns în fine la vârste mai coapte? Şi dacă da, atunci oare plătim asta cu preţul renunţării la candoarea tinereţii noastre naive, de popor vesel? Am fost absolviţi de răspunderi serioase până acum. Ce urmează?  
 
În detrimentul spontaneităţii noastre savuroase, de popor lationo-estic voios, îşi face din ce în ce mai mult loc suveranitatatea uşor blazată a tânărului de douăzeci şi cinci de ani, care a depăşit nisipurile mişcătoare ale vârstei majoratului, îndreptându-se spre vârste mai consolidate, cu pregătire temeinică dovedită prin diplomele de absolvire, eventual cu patalamale oficiale de la forul tutelar din Bruxelles.  
 
Citeam deunăzi un articol de atitudine, în care autorul atrăgea atenţia asupra moravurilor superficiale pe care le importăm din Occident. Brusc mi-am amintit remarca unei prietene nemţoaice, care aprecia comportamentul politicos al copiilor pe care ea i-a întâlnit în România. Cu mirare a exclamat: ”Aici copiii încă îşi mai respectă părinţii şi profesorii. Doamne ce reconfortant! Credeam că nu mai există aşa ceva. Îmi aminteşte de propria mea copilărie!  
 
Cum adică „încă”? – m-am alarmat eu. Adică e doar o chestiune de timp până când se vor transforma şi ai noştri în tirani obraznici, ca aiurea prin lume?! Ei bine, ne-am cam săturat să ni se spună că vizitele în ţara noastră sunt ca nişte călătorii înapoi în timp, într-o Europă dulceagă, de acum cinzeci de ani, dar poate că merită să facem o excepţie în ce priveşte educaţia. Eu nu subscriu tezei exaltate a „poporului ales”, pe care unii o propagă printre conaţionalii mai slabi de înger, dar poate totuşi mai avem o şansă să ne salvăm aşa cum suntem, cât timp exact astfel de rămăşiţe de modestie cuminte trezesc invidia altora. Sfidare capitalismului, de trei ori sfidare! „Ce n-a văzut vestul”, s-avem şi noi ceva cu care ne lăudăm!  
 
Ţara nu se mai sufocă sub povara tineretului plictisit, chiulangiu. Sistemul de învăţământ s-a reformat în asemenea măsură încât avem situaţii de-a dreptul absurde, când facultăţile îşi dispută aceiaşi studenţi, pentru că prea puţini liceeni trec bacalaureatul. Energiile nu se mai risipesc necontrolat, în toate direcţiile, ci par să se canalizeze spre un ţel comun, chiar dacă nimeni nu ştie încă exact în care anume. Românul-standard nu mai este aşa de tipizat şi transparent cum era în trecut. Să fim încetat oare de a fi individualişti, cum ne zugrăvea Constantin Rădulescu Motru la începutul secolului trecut în pretenţiosul său studiu, intitulat ”Psihologia Poporului Român”?  
 
Revin la exerciţiul meu de imaginaţie din preambul: ce s-ar întâmpla dacă, printr-o minune, Domnul Constantin Rădulescu Motru ar călători în timp, teleportându-se în România de astăzi? Ar spune, bulversat: „manifestările sufleteşti obişnuite ale românului încep să semene tot mai mult cu cele ale popoarelor culte apusene. Sufletul burghez câştigă teren, favorizând iniţiativa privată şi spiritul de risc, împiedicând din ce în ce mai mult subordonarea individului spiritului gregar, de turmă. Nerespectarea legilor începe să nu mai fie considerată ca un titlu de mărire şi putere, dar rămâne valabilă, din păcate, caracteristica românilor de a se urni greu şi de a renunţa uşor.”  
 
Iar eu aş adăuga: mentalitatea lui ”lasă să înceapă ceilalţi, ca să nu rămân eu singurul păcălit” se înlocuieşte cu ”ia să mă apuc eu primul, până nu-mi fură altul ideea”. Dar o fărâmă de îndoială mă chinuie în continuare, căci sunt şi eu, totuşi, din acelaşi aluat: sper că nu m-am păcălit.  
 
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG  
Benissa, Spania  
15 octombrie 2014  
 
Referinţă Bibliografică:
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG - ROMÂNIA ÎN VIGOARE / Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1388, Anul IV, 19 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Căluţiu Sonnenberg
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!