Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   



Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG - ROMÂNUL CĂLĂTOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Paradox  
Rară vieţuitoare ar fi românul  
de nu s-ar întâlni aşa de des prin lume!!!  
 
Ne regăsim pe la porţile muzeelor vestite sau prin cotloanele metropolelor occidentale, mereu nonşalanţi. Mişunăm dezinvolţi de parcă am vrea să ne contazicem istoria de popor milenar, bine ancorat în teritoriul generos al meleagurilor dacice. Transpare indubitabil dorinţa noastră arzătoare de a ne lepăda de plicticosul destin sedentar. Ei bine, şi ce dacă? În fond nu ne-mpiedică nimeni să testăm pe propria noastră piele mobilitatea popoarelor migratoare care adesea ne-au bătut - la uşă - căutându-ne pricină şi enervându-ne la intervale regulate.  
 
Dar nu tot românul călător enervează. Ba din contră, în general face eforturi şi chiar reuşeşte să nu atragă atenţia deloc. Modestia e totuşi o virtute, după cum bine am învăţat pe la şcoli. Ne-aliniem frumos, în rând cu lumea, căscând discret ochii şi luând aminte la tot ce putem învăţa. Unii sunt modeşti, alţii băgăreţi. Nu toţi ne comportăm la fel, dar avem aceeaşi esenţă la bază, trăsătura care nu jigneşte pe nimeni: curiozitatea înnăscută.  
 
În concluzie, suntem, fără-ndoială, un popor dinamic, vădit interesat de lumea înconjurătoare. Curat dinamic, mai ales de un sfert de secol încoace, de când parcă ne-au crescut aripi, ne-mai-împiedicându-ne de sârma cu ghimpi atunci când ne opintim peste gard! Sunt aceleaşi aripi care ne aduc cu precizie de ceas înapoi acasă, invariabil, de preferinţă odată pe an, vara, în concediu. Aşa ne mai tragem sufletul oleacă după atâta survolare. Iar acasă, ei bine aici, se mai întâmplă câteodată să şi batem la ochi, că deh, oameni suntem.  
 
Vara e anotimpul repatrierilor noastre sezoniere, scurte şi concentrate. Pe strada pe care am copilărit - în sfârşit asfaltată! - se claxonează reciproc saşii ardeleni din maşinile cu matriculă müncheneză cu ungurii de la Pecs. Mărinimoşi, acordă prioritate de dreapta unui fost coleg de şcoală generală, venit într-o minifurgonetă cu număr de Valencia. Seara, băieţii şi fetele se adună pe terasa pizzeriei şi schimbă impresii cu cei de pe strada din dos: Peti de la Viena, Tibi din Texas şi Jolt de la Reghin. Când trec strada, Laura (din Franţa) şi Adi (din Canada) râd cu poftă de un banc cu italieni, povestit de Marcela (de pe strada Râului), care amestecă accentul ardelenesc cu dialectul de Napoli. Doar Nonna, care se apropie de vârsta de o sută de ani, oftează fără chef de glume, îngrijorată inutil de viitorul urbei noastre natale, populate cu din ce în ce mai puţin tineret.  
 
N-are rost să exagerăm angoasa Nonnei. Nici emigrarea nu mai e ce-a fost şi cu atât mai puţin a devenit un fenomen de care să ne fie frică. După cum îi spune numele, vecina străbunică nu e nici ea pui de dac; este fiica unui harnic italian, venit între cele două Războaie Mondiale să muncească în Transilvania la fabrica de cherestea înfiinţată de industriaşul Feltrinelli.  
 
M-am obişnuit să privesc zburătăcirea noastră voioasă prin lume nu ca pe un fenomen trist, al înstrăinării forţate de împrejurări, după cum insinuează pervers televiziunile de scandal, ci mai degrabă ca pe un act firesc de respiraţie, gest reflex de împrospătare a aerului din plămânii naţiunii.  
 
De când am citit despre bărzoiul care se întoarce la cuibul său din Croaţia în fiecare primăvară, venind taman din Africa, am priceput în fine că nu pe distanţe, ci pe fidelitate trebuie să pun accentul. Fidel cuibului, precum pasărea care se-ntoarce la soaţa cu aripa ruptă, ce n-o poate însoţi peste mări şi ţări, la fel şi românul nu se dezice de iarba verde de acasă, dar nici de dorul său de ducă şi nici de chemarea irezistibilă a depărtărilor. Este un călător, da, dar poate nu neapărat şi un migrator înnăscut. Câtă vreme se-ntorc la intervale periodice din ţările calde, păsările migratoare inspiră stabilitate şi optimism. N-am auzit poet care să le înjure pentru obrăznicia cu care spală putina-n grabă, toamnă de toamnă şi nu ştiu pe nimeni care să le fi reproşat vreodată oportunism, pentru că de duc la căldurică în loc să rămână pe loc, să-nfrunte iarna groaznică. Mă-ndoiesc că barza menţionată, după ce zboară anual 13.500 de kilometri până la cuibul ei european îşi pune problema diferenţierii între domiciliul ei fix şi cel flotant. Probabil că se consideră norocoasă că are două adrese alternative. Să nu uităm că, dacă ar vrea, ar putea rămâne în adăpost călduros tot anul, fără să se obosească să înfrunte drumul lung către nord. De ce n-o face, rămâne la mintea ei de... pasăre rară. La fel de comod cuibărită în Europa ca şi în Africa, pe barză o trage aţa spre locul naşterii şi spre familie. Căci numai una are, cea care nu-i cere sacrificii inutile şi, generoasă îi acordă şansa de a fii liber, ştiind instinctiv că va reveni la vatră mereu şi că, oriunde s-ar afla, se gândeşte la ai ei.  
 
¿Como va la criatura?- stă scris pe uşa veterinarului din localitatea mea de reşedinţă spaniolă, iar eu, de câte ori citesc întrebarea asta, nu mă pot opri să nu mă-ntreb la care dintre creaturi face aluzie: la cea domestică, sau la cea bipedă, care sălăjuieşte în fiecare dintre noi? Despre câini se spune că ar fi fideli, că le-ar plăcea să călătorească şi că se acomodează uşor în locuri străine, cu condiţia să-şi aibă ”mini-haita” bipedă la-ndemână. Despre pisici, în schimb, se spune că se ataşează de casă chiar mai mult decât de oameni, preferând să rămână pe loc. Unii dintre noi sunt ca pisicile, în timp ce alţii au mai degrabă talent de câini (asta dacă facem abstracţie de berze şi de alt păsăret). Iar alţii se simt bine peste tot, ca peştele... în apă. Deşi, dacă mă gândesc bine, mulţi peşti au obiceiul de a înnota an de an spre izvoarele din amonte, luptând împotriva curentului. Dar ajunge cu analogiile zoologice!  
 
Un medic din Germania – altă reşedinţă de tranziţie! - îmi comunică afabil rezultatul analizelor mele de sânge şi-mi vine brusc să-l corectez, pentru că scrie eritrocite cu „y” şi colesterol cu „ch”. El nu ştie că sângele românesc se silabiseşte altfel? Dar dacă nu suntem chiar aşa de diferiţi cum credem? Pe baza unei simulări pe calculator, nişte geneticieni au dedus că întreaga populaţie a Europei descinde din doar trei bărbaţi, poate chiar din unul singur, care se pare că ar fi trăit în mileniul al treilea înainte de Cristos. În decursul a doar 300 de ani, genele lui s-au răspândit cu o viteză înspăimântătoare. Ce probă de mobilitate spaţială incredibilă pentru o perioadă istorică în care cuvântul ”emigrant” încă nici nu se inventase!  
 
„Şe ti doari, băi băiatule?” – îmi povesteşte tata că-i întreba odinioară pe elevi, la Sibiu, un medic moldovean. Erau şi pe atunci mişcări de trupe, amestecuri de oameni, deplasări şi migraţii. „Bârta, Don´ doctor” – îi răspundea, minţind, un plod oltean, nimerit departe de vatră, la Şcoala Normală. Chinuit mai mult de singurătate decât de indigestia provocată de consumul exagerat de corcoduşe, piticul era conştient de contradicţia din sufletul său. Pendulând între dorul de casă şi dorinţa de a depăşi strâmtoarea satului natal, copilul opta pentru acea nevinovată indispoziţie fizică, deturnându-şi astfel atenţia de la durerile mai adânci.  
 
Privit prin prisma ”metaforei zoomorfe”, indecis, undeva între pene, solzi, puf sau blană, emigrantul e o combinaţie trăznită. Deşi are aripi imaginare, care-l duc prin lume, seamănă mai degrabă cu moară de vânt modernă. Expus curenţilor din toate părţile, îşi are piciorul solid, bine înfipt în pământ. Numai aşa poate gusta aerul înălţimilor. Branşat trifazic pe proprietăţi canino-felino-păsăreşti, românul călător se comportă ca o elice eoliană, căutându-şi menirea prin zbaterea aripei neastâmpărate. Dar bateriile şi le încarcă în mereu acelaşi loc: la priza cu împământare, în vatră.  
 
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG  
Benissa, Spania – Sibiu, România  
iulie-august, 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG - ROMÂNUL CĂLĂTOR / Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1382, Anul IV, 13 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Căluţiu Sonnenberg
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!