Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   



Scrisoare deschisă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
In memoriam Traian Suciu 
  
Dragul, iubitul şi stimatul meu cititor care mă însoţeşti prin periplul insolit în acest labirint de cristal fermecat, vei avea surpriza -fericită sau nu?- să constaţi că suntem, cu cât ne apropiem, tot mai departe de luminiţa de la capăt şi ele, cuvintele mele care ne-au condus până aici nu sunt câtuşi de puţin supuse comenzilor şi mă obligă să opresc la o răscruce a destinului, e clar, ele nu şi-au găsit încă regina iar eu nu am aflat răspuns la toate căutările. Aceste rânduri nu sunt o poezie. Sunt o alegorie întru poezie, între cer şi pământ, rai şi iad, prin suflet. 
  
Facem prin urmare acest mic popas pentru că iată, mă strigă din urmă şi îmi fac semn să aştept, anii mei pe care i-am pus sub semnul cuvântului scris cu mult respect într-o dreaptă preţuire a ceea ce nu trebuie uitat. Am ajuns la moment de bilanţ, acest an de graţie – de coşmar, ar spune un hâtru – 2o13, înseamnă că s-au scurs din clepsidra mea 2o de ani pe care nu ştiu acum cum să îi definesc. Se întâmpla în aprilie 1993, când am decis într-un moment de mare cumpănă, să mă opresc şi să apuc o altă cale, la capătul căreia a renăscut, din propria cenuşă, ”Împăratul de ceară”, primul meu volum de versuri. Îmi amintesc bine, atunci am renunţat la funcţia de redactor la ziarul sibian ”21 Radical”. Traian Suciu, redactorul şef, nici nu s-a uitat spre fiţuica de hârtie pe care i-o dădusem la semnat, pur şi simplu s-a uitat în ochii mei, a ieşit pe uşă şi dus a fost. M-a privit cu ochii tulburi, semn că votca era ieftină şi de proastă calitate. Nu vă grăbiţi să puneţi etichete, nu vrem ca îngerii noştri să poarte buline negre pe aripi, prietenii ştiu că aici facem vorbire despre acea băutură în care marele jurnalist nu a reuşit să înece durerea lăsată în urmă de pierderea tragică a unicului său fiu, poetul Daniel Suciu, cel ce ne-a dăruit ca moştenire volumul de versuri “Copilul între noi”, ucis timpuriu de fiara de metal, maşina care a curmat viaţa multor poeţi juni, odihneşte-te în pace şi tu, dragă Iustin Panţa, colegul nostru de redacţie, poetul tânăr dispărut în acelaşi fel tragic. Recunosc, am avut curaj să mă opresc din scris în presă în urmă cu 20 de ani, am înţeles atunci că tot ce am avut de spus ca jurnalist am mântuit în trei ani şi ceea ce mi-ar mai fi rămas de făcut ar fi fost să îmi plimb cuvintele care m-au slujit, pe nişte coridoare în nişte sensuri care nu m-ar mai fi reprezentat în nici un fel şi nici eu nu le-aş mai fi fost de prea mare ajutor mai cu seamă că într-o luptă inegală pentru putere adevărul este la mijloc. 
  
Norocul a făcut să am alături prieteni de nădejde care mi-au înţeles gestul şi mi-au apreciat curajul, chiar dacă la început erau un pic supăraţi pe “fuga mea în exil”- regretatul Vasile Avram a numit-o aşa pe când eu mă mândream că plec într-o localitate care poartă numele străzii pe care locuia el, adică Alexandru Vlahuţă!- şi erau gata să parieze că nu o să rezist mai mult de un an departe de Sibiu. Acum toţi cei care mai sunt în viaţă -Doamne, cât de mulţi ai luat dintre noi!- ştiu că eu cu sufletul nu prea am fost plecată. Poate peste vremuri voi uita acea ultimă privire rece pe care Traian Suciu, cel de la care am învăţat că un bun gazetar eşti atunci când te simţi capabil să scrii şi despre primul stâlp ce îţi iese în cale!- mi-a adresat-o cu părere de rău la plecare, dar cu siguranţă nu voi reuşi să uit ziua în care l-am cunoscut. Eram elevă în primul an de liceu când poeta Maria Muntean (Dumnezeu să o odihnească în pace), vechea mea colegă de cenaclu, m-a luat cu ea la parastasul unui prieten. Da, într-o zi răcoroasă în cimitir, pradă unei cumplite dureri la mormântul fiului său, aşa mi-a fost dat să îl cunosc pe ziaristul Traian Suciu, unul din puţinii oameni minunaţi care îşi făcea timp şi loc în ziar şi în suflet şi pentru noi, mai tinerii autori. Era spre seară când slujba de pomenire s-a terminat, nu ştiu cum am ajuns în faţa lui, i-am întins mâna şi el mi-a prins-o din spatele crucii şi noi şi crucea atunci am format un triunghi magic în care durerea închisă ardea şi noi eram un munte de suferinţă, el a strigat primul “copilul meu”şi eu, care îmi pierdusem recent tatăl, am strigat “tatăl meu” şi Dumnezeu ne-a dat nişte stropi de ploaie, suficienţi ca să ne facă să părăsim cimitirul. L-am revăzut pe Traian Suciu, pe atunci ziarist la “Tribuna Sibiului” după câteva luni la o şedinţă de cenaclu la care fusese invitat. Atunci, în acele vremuri roşii, tulburi de tot din punct de vedere social şi politic, el s-a urcat pe o bancă şi a recitat în faţa celor prezenţi poezia “Doina” de Mihai Eminescu, ştiam cu toţii că era interzisă de regimul comunist. Plămădit din aluat de cea mai bună calitate, acest om a dovedit în timp că poate rezona cu plânsul, durerea, suferinţa dar şi cu bucuriile celor mulţi. El era, mai cu seamă la început de eră nouă, dupa Revoluţia din 1989, ecoul strigătelor care se auzeau dinspre Basarabia cea cu trupul rupt în două, era frate de suflet cu Grigore Vieru, N.Dabija, soţii Aldea –Teodorovici, lăcrima la versurile şi cântecele lor, le trimitea scrisori şi mesaje din inimă. 
  
Mă înscriu în categoria celor care mai cred şi acum că strigătele noastre, ale jurnaliştilor de atunci, au schimbat lumea şi au făcut-o mai bună, deşi unii m-ar contrazice şi cu siguranţă au argumente şi eu ştiu că mulţi oameni de valoare plecaţi dintre noi care au avut un cuvânt greu de spus nu şi-ar mai afla liniştea veşnică dacă ar citi presa de azi. Fac parte din prima generaţie de jurnalişti care au scris după căderea cenzurii comuniste şi noi am avut cea mai grea misiune de pionierat, să impunem auto-cenzura bunului-simţ, Mi-am lăsat amprenta la o vârstă foarte tânără, timp de trei ani, într-un ziar pe frontispiciul căruia scria “democraţie, libertate, adevăr”, căutând cale spre un jurnalism modern, senzaţional dar nu de senzaţie, scandalos dar nu de scandal. Recunosc, am avut curaj să ridic mâna şi să votez împotrivă atunci când am crezut că omul, ziaristul Traian Suciu nu mai poate duce şi nu mai trebuie să poarte povara de şef, atunci când ziarul nu mai putea să fie salvat şi unii doreau ca el să fie mielul de sacrificiu, răspunderea să fie pusă toată pe umerii lui şi ei să îi ocupe locul ca “salvatori”, timpul din păcate mi-a dat dreptate şi ziarul a dispărut de pe piaţă, sper că nu şi din inimile cititorilor. Fie-mi îngăduit să înserez aici acest articol pe care nu îl pot uita –cât de actual mai este astăzi? -scris de Traian Suciu, pentru ca el să imi răspundă cu un zâmbet peste soare, aşa cum altădată privea de după perdeaua din redacţie, să îmi facă, de dincolo de nori, semn cu mâna sau să mă întrebe, cum făcea în fiecare dimineaţă timp de trei ani la începerea zilei de lucru :”Ce dai?” şi eu să îi răspund în răspăr “Nu cedam!” şi el să se enerveze un pic şi să mă cheme la el în birou să mă concedieze ori să îmi dea o primă, şi cel mai limpede este că vreau să îl fac să se întrebe de ce am ales azi, la mai bine de două decenii, acest articol şi să nu găsească nici un răspuns de acolo din lumea de sus, 
  
dar să afle o cale, fie să mă certe, fie să mă ierte, să îmi aducă aminte că a scris multe editoriale memorabile pe care nu trebuie şi nu am voie să le uit. 
  
Râma 
  
Un zoolog – mai mult pescar! –mi-a spus că râma, tăiată în două, se transformă în... două râme : partea cu gura îşi face la tăietură (din rană deci) gură, iar din gură – dos; partea cu dosul îşi face din tăietură (rana, deci) dos, şi din dos – gură. O fi sau nu aşa cu râmele, nu ştiu. Dar am întâlnit indivizi ( ei îşi zic oameni) care nu se deosebesc deloc de râma zoologului – pescar. 
  
(Traian Suciu, articol preluat din cotidianul sibian independent « 21 Radical », miercuri, 4 septembrie 1991) 
  
Dragule, iubitule cititor, gata cu vorba, să ne vedem de râmele noastre… pardon, de drum…urmează atâtea cărări nepătrunse prin labirintul nostru de cristal…la braţ cu împăratul de ceară, îmi şopteşte Alice peste umăr, dincolo de cotidian, îmi şopteşte Flavia, Denisa zâmbeşte în altă limbă şi iată că ne întâlnim, cine ştie, poate mai buni -între două lumi, prizonieri gata de lupta pentru ELIBERARE… 
  
august 2o13 
  
Fragment din volumul « Labirintul de cristal » Ed. Self – Publishing 2014 
  
Referinţă Bibliografică:
Scrisoare deschisă / Gabriela Ana Balan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1775, Anul V, 10 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Gabriela Ana Balan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Ana Balan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!