Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   



Lucian DUMBRAVĂ Arta de a promova arta la cotele sublimului (I)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
“Arta, iata ce încerc eu să promovez pe canalul meu You Tube”, mărturiseşte Lucian Dumbravă. Eu mărturisesc, cu emoţie, că l-am găsit într-o poezie, l-am descoperit mai exact ca fiind vocea poeziei mele “Fluturele de cristal”. Am fost copleşită la primirea videoclipului cu o recitare divină pe care a reuşit să o impregneze poemului pentru că, închizând o clipă ochii şi ascultându-l, mi-am auzit tot zbuciumul interior revărsat la momentul când am scris poezia. L-am numit de atunci “vocea sufletului meu” şi a urmat un şir de surprize plăcute.Am descoperit un suflet mare de artist, un împătimit promotor al artei care, iată, şi el de departe între alte graniţe geografice, strigă înspre noi acasă să nu îl uităm. Culege perle din oceanul artei pe care le expune cu mare drag vizitatorilor săi din mediul online. Lucian promovează toate genurile artistice în speranţa că aşa va reuşi să îi facă pe cei înstrăinaţi de cultură să îşi întoarcă faţa spre valorile perene.  
 
G.A.B.: Lucian Dumbravă, eşti, în primul rând, un scriitor împlinit, cărţile tale tipărite o dovedesc. Eu am făcut o escală prin rândurile scrise de tine şi mi-am dat seama imediat că navighez fără oprelişti pe mările sufletului tău. Vreau să prezint câteva fragmente care te definesc, din voluml “Dincolo de albul zăpezii”(Ed Nico):  
 
“Atunci când suntem fericiţi avem tendinţa să credem că nimic şi nimeni nu ne poate lua motivul pentru care suntem fericiţi”; “(…)un fluture de mai care-i trecu prin faţă i-a dat puterea să depăşească momentul şi să meargă mai departe”; “M-am ridicat, privind găurile din zăpadă, urmele paşilor mei”; “Dovadă eu, cel de azi, fără teama că greşesc, pot să afirm că am descoperit multe adevăruri universale şi am reușit să cobor în cele mai profunde cotloane ale ezoterismului”.  
 
Dincolo de poezie, proză, dramaturgie, muzică, pictură – sau unde altundeva?- este fericirea ta, pentru tine o împlinire artistică. Despre aceasta te rog să vorbeşti, tu cel care ai reuşit să faci cu vocea exact ceea ce face orice artist când îşi aşterne creaţia pe hârtie, pe portativ, pe şevalet…Ne defineşti, te rog, această fericire?  
 
L. D. : Majoritatea oamenilor caută fericirea, promovează această idee de căutare, construiesc tot felul de drumuri, unele foarte alambicate, care să ducă înspre fericirea scontată. Sigur că fericirea, ca noțiune, e condiționată de reflexul personal de a înțelege starea de fericire, iar acest reflex este o consecință a felului în care fiecare percepe valorile esențiale ale vieții. Când valorile sunt deformate, uzate, când însăși termenii care numesc valori sunt diluați, când acești termeni nu au consistența necesară, fericirea căutată este de o factură brută, care, adesea, atrage după sine nefericirea altora. Într-un cuvânt, este fericirea egoistă, fericirea de prim-plan, genul de fericire care aduce beneficii instinctelor rudimentare și nu Sinelui. În acest context, numesc Sine această esență de ființă numită, în general, Suflet.  
 
Și iată cum, prin acest exordiu, am ajuns și la întrebarea de referință, anume ce înțeleg eu prin fericire... În primul rând, înțeleg să schimb termenul cu sintagma împăcare de Sine. Dat fiind faptul că fericirea este asociată cu o stare de beatitudine, de entuziasm, nu consider că este cel mai potrivit cuvânt care să descrie starea artistului care desăvârșește un proiect artistic. Momentele în care scriu, de pildă, indiferent că este vorba de versuri sau proză, sunt momente de întâlnire a mea cu mine însumi, o interesantă stare de nesingurătate; desăvârșirea unor astfel de momente, prin publicarea cărții respective, îmi dă o stare de plinătate sufletească, împăcarea că s-a desăvârșit un drum început, prin pașii firești: sentiment, gând, cuvânt scris, carte; când câte un cititor îmi vorbește despre câte ceva din ce am mai scris, când îmi spune că lectura i-a indus stări în care el însuși se întâlnea cu el însuși, simt satisfacția celui care a reușit să nu fie inutil. Cum aș putea numi, într-un cuvânt, aceste stări?... Fericire este un termen impropriu acestor sentimente cumulate, de-asta prefer să numesc „fericirea” artistului, împăcare cu Sinele.  
 
G.A.B. : Într-un interviu pe care l-am ascultat recent la un post de radio, spuneai că, asemenea poetului care de regulă ajunge prea târziu, ai ajuns prea târziu, în urma problemelor sociale, politice de aici, de acasă, acolo, în Portugalia de unde mulţi începeau deja să plece. Făcând o scurtă incursiune prin CV-ul tău, te rog pe tine, cel care reuşeşti cu mult talent să reciţi versuri de la Serghei Esenin, Edgar Allen Poe, Lord Byron, Octavio Paz, Mihai Eminescu, George Bacovia, Marin Sorescu etc dar şi versuri ale unor poeţi tineri, descoperiţi de tine, de unii poate nici nu am auzit, până la, iată, Gabriela Ana Balan – să mă crezi că nu e lipsă de modestie trecerea numelui meu, ci uimire! - să încerci să expui dorul care, se vede în tot ceea ce faci, te mistuie şi îţi dă putere.Ne definești, te rog, acest dor?  
 
L.D.: Întrebarea vine ca o coincidență a unui interviu dat, cu câteva luni în urmă, domnului Nicolae Băciuț, director al Ministerului Culturii din județul Mureș, și am zâmbit, amintindu-mi că și eu, când încă eram în țară, căutam să aflu de la cei plecați dincolo de graniți, despre dorul lor de pământurile natale. Între felul majorității de a resimți plecarea și al meu, am constatat o diferență ce m-a luat prin surprindere. Cei cu care vorbeam, cei cu care mai vorbesc încă, îmi povestesc cu multă nostalgie despre dorul de casa părintească, de locurile copilăriei, de atmosfera tipică țării din care au plecat. Eu dintotdeauna am considerat că locul oricui este oriunde, niciodată nu mi-au plăcut granițele, considerând că omenirea este un singur popor și aveam obiceiul să spun că „sunt patriotul oricărei țări asuprite”. Aici, însă, în bătrâna și frumoasa Portugalie, unde oamenii sunt umani și simpli, am început să simt, aproximativ la un an după plecarea din România, un soi de sete... Nu e vorba de dorul tipic, de amintiri care crează melancolii, ci de o sete organică de seva pământului unde m-am născut, pământul din care strămoșii mei și-au potolit setea veacuri și veacuri. Acest soi de sete nu are nicio legătură cu aspectul psihologic, este pur și simplu o necesitate a organismului de a-și extrage energia necesară lui, din locurile potrivite lui. Am ajuns să văd munții, câmpiile, pădurile de brazi așa cum însetatul vede râuri de ape limpezi, într-un soi de viziune controlată, ca să nu folosesc termenul delir controlat, cu toate că ambele expresii pot fi valabile. Nu știu ce opinie au oamenii de știință despre astfel de situații, dar cu certitudine ele există și fără această sevă a pământului strămoșilor, trupul intră într-o anumită formă de deshidratare.  
 
Va urma  
Fragment din volumul “Dimineţile din templul cuvintelor”, în pregătire  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Lucian DUMBRAVĂ Arta de a promova arta la cotele sublimului (I) / Gabriela Ana Balan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1768, Anul V, 03 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Gabriela Ana Balan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Ana Balan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!