Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



UN SALUT DIN VASLUI, DIN SUFLETUL MEU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Aceste rânduri sunt un strigăt! Scriu din dragoste pentru oamenii acestor locuri minunate! Da, pe cartea mea de identitate scrie: judeţul Vaslui! Nu este un stigmat, o spun cu mândrie! Vă rog să nu mă învinuiţi de oportunism, de minor/ fals patriotism local, să nu credeţi că scriu ca să îmi văd numele tipărit. Ca argument vă prezint lista publicaţiilor în care am semnat doar în ultimele trei luni: Almanahul şi Revista “Sintagme literare”(Timiş), revistele:Plumb (Bacău), Regatul cuvântului, Sfera eonică, Negru pe alb, eCreator, Singur (Târgovişte), Vorba (Orăştie), Secolul XXI (Israel), L’Inchiesta (Dubai) şi, nu în ultimul rând, Meridianul Cultural Românesc (Vaslui). 
  
Sunt născută în Sibiu, capitală culturală europeană, oraş pe care l-am părăsit în urmă cu două decenii. Permiteţi, vă rog, să citez un fragment din cartea mea “Labirintul de cristal” (2014) : “Rădăcinile mele sunt azi sub o aripă de vis, bine împlântate într-un sol fertil, al doilea pântec de mamă care îmi ţine de cald. Pământul Moldovei, frământat de paşii răzeşilor lui Ştefan cel Mare şi hrănit cu stropi mari, grei de sudoare, îmi aşterne alei pe care să îmi plimb în libertate poezia. Localitatea mea are deja nume de poet, îmi alunecă adesea paşii prin “râpa cu perji” unde a copilărit Al. Vlahuţă. (…) Fie slăvite frumoasele piese de ceramică făurite din lut, trupul pământului, aşternut pe suflet să ne fie pânza ţesută de mâinile femeilor harnice, să curgă din belşug roadele pământului trudite cu sudoare, ele cu adevărat vor ţine de foame şi de frig, neîntinate rămână frumuseţile naturii cântate în vers şi melodie de cei mai mari artişti pe care tot Moldova i-a dat lumii.” Sunt cuvinte din inima mea! 
  
În opinia celor care nu ne cunosc, Vaslui înseamnă “Vasile Săracu”(VS). Eu le spun că V vine de la victorie şi S de la soare! Din păcate a rămas o pată neagră pe faţa judeţului această faptă a celor şapte violatori, dar nici ei, nici cei care i-au susţinut, nici nagistraţii care i-au eliberat în prima fază, nu ne reprezintă, ei sunt doar oile negre din turmă! Nu mai vreau, nu mai suport să văd pe reţelele de socializare linkul cu Alba ca Zăpada intrând in dormitorul celor şapte pitici şi întrbându-i dacă sunt din Vaslui! Nu mai pot suporta să se comenteze în profilul meu pe net că în fotografii se vede clar că sunt din Vaslui, pentru că îmi ţin geanta strâns de teamă să nu mi se fure butelia! Detest! Destul! Nu acesta este adevărul! Încerc să le explic prietenilor ce lucruri minunate se întâmplă aici. Am participat recent la lansări de cărţi semnate de Andrei Petruş şi Gheorghe Clapa, la Biblioteca Stroe S. Belloescu Bârlad, la un Simpozion “Eminescu în contemporaneitate” la Centrul cultural Eminescu, la un Centenar Academia Bârlădeană la Teatrul Victor I. Popa Bârlad etc. Nu zic eu că nu o fi interesând pe cineva, dar toţi par mult mai interesaţi de alte picanterii iar în finalul discuţiei întrebarea revine obsedant, enervant: A fost sau nu a fost… viol? După care primesc sfaturi să stau închisă bine în casă… Dragi prieteni, vă înşelaţi! Chiar aşa, de ce să nu întreb şi eu, cu o curiozitate lumească firească, de ce susţinătorii violenţi ai celor şapte violatori nu vin să îi susţină şi pe bieţii agricultori care nu mai au cu ce hrăni animalele şi li se usucă pe câmp culturile? 
  
Ca să aveţi o imagine corectă despre oamenii pe care eu i-am întâlnit pe aceste meleaguri, o să citez din nou din cartea mea: “Trăiesc azi între oameni simpli care încearcă să mă înveselească atunci când sunt tristă sau plâng, îmi spun poveşti cu tâlc şi fac gesturi ciudate încât şi cea mai grea perdea de negură dispare iar când au ei vreo supărare vin la izvorul meu nesecat de hohote de râs şi punem împreună pe fugă cei mai negri nori. Aceşti sărmani încercaţi de nevoi ştiu că o apă care curge chiar şi prin nisip înseamnă un ogor roditor cu legume, hrană pentru cel sănătos sau bolnav, sărac sau bogat. Apa şi pământul sunt aurul lor pe care îl apără din străbuni cu preţul vieţii, copiii lor cresc în acest respect. Şi ei visează…stau ore, căteodată zile în şir la rând să se închine la moaştele sfinţilor, înconjoară mănăstiri pe brânci, stau în genunchi în faţa “Sfântului Soare” şi se roagă de ploaie! Pentru ei, care din bani puţini mai ştiu să cumpere şi cărţi şi să le preţuiască, voi continua să scriu.” Să nu credeţi cumva că scriu cocoţată pe o stâncă înaltă în pustiu sau încuiată în palate luxoase! Eu sunt în mijlocul oamenilor simpli pe care îi întâlnesc zilnic în magazinul meu dintr-un sat vasluian! Aceşti oameni ştiu şi gustul dulce şi pe cel amar al pâinii. 
  
Să punem cu dreaptă cumpănire în balanţă gravele probleme sociale, povara de pe umerii judeţului pe de-o parte, iar de cealaltă parte, încărcătura istorică şi moştenirea culturală. Dilema nu e complicată, soluţia e simplă: să preţuim şi să dăm mai departe, cu titlu sfânt, tezaurul istoric şi cultural! Da, avem cu ce să ne mândrim in faţa întregii lumi! Pot spera, alături de contemporanii mei, că apele se vor linişti. Port toată compasiunea pentru fata care este victima acestui caz, Dumnezeu să ii dea putere! Cred cu tărie că ne putem implica, putem schimba faţa judeţului în bine, putem pune Vasluiul la loc de cinste pe hartă. Cred în puterea cuvântului care zideşte, uneşte, luminează. O să închei cu un citat, de această dată dintr-un volum care va vedea curând lumina tiparului, “Dimineţile din templul cuvintelor”, pentru că vreau să fac un apel către toţi colegii mei: “ Scriitorii, din toate timpurile şi din toate colţurile de zare, vor să facă o lume mai bună pentru toţi, cei care avem speranţe, şi nădăjduim că reuşim împreună cel puţin să păstrăm neîntinat prinosul de moştenire de la străbuni. Piatra de temelie a dezvoltării oricărei civilizaţii este cultura. Liantul care leagă cărămizile este spiritul de solidaritate dintre oamenii de cultură. Scriitorii, vrednici ucenici înzestraţi cu har divin, stăpâni ai tărâmurilor bănuite şi nebănuite, reale şi visate aşadar, pot schimba soarta lumii în bine cu puterea cuvântului care zideşte marea creaţie universală”. Primiţi, vă rog, salutul meu de suflet, din Vaslui! 
  
(articol preluat din ziarul Meridianul) 
  
Referinţă Bibliografică:
UN SALUT DIN VASLUI, DIN SUFLETUL MEU / Gabriela Ana Balan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1749, Anul V, 15 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Gabriela Ana Balan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Ana Balan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!